20 de ani de jazz la Gărâna

În vara lui 1997, la Hanul Răscruce din satul bănățean Gărâna, câțiva prieteni puneau la cale un jam session de…

În vara lui 1997, la Hanul Răscruce din satul bănățean Gărâna, câțiva prieteni puneau la cale un jam session de jazz. Cum țambalele, trompetele și saxofoanele părea să curgă bine în mijlocul naturii și al ceaunelor cu gulaș în munții Semenic, mișcarea a devenit festival și s-a repetat și anul următor, și peste doi și peste 20 de ani. 

Garana 1997 2

Fotografii de Carmen Keilhofer, din arhiva festivalului

Printre iubitorii de jazz, și români, și străini, Gărâna și-a căpătat denumirea de „Woodstock contemporan”. În sat ajungi mai greu, după un drum lung și plin de serpentine, iar oricine a călcat o dată la Gărâna știe că vremea e capricioasă. Au fost ani în care corturile au plutit pe apă și ani în care muzica s-a ascultat de sub umbrele.

Am stat de vorbă cu Simona Giura, director executiv al festivalului, despre ce s-a schimbat în cei 20 de ani de Gărâna Jazz Festival, ajuns unul dintre cele mai importante evenimente de jazz în aer liber din Europa Centrală și de Est.

*

Prima ediție s-a născut dintr-un jam session făcut între prieteni în curtea hanului La Răscruce. Fondatorii s-ar putea spune ca sunt Gigi Tăuș (proprietarul hanului), Liviu Butoi, Paul Weiner si Puba Hromatka. Noi, organizatorii de acum, am fost doar spectatori la nașterea Gărâna Jazz Festival, care s-a întâmplat în primul an în 8-9 august.

Garana Gigi Taus

Gigi Tăuș, proprietarul hanului La Răscruce, în 1997, primul an de Gărâna Jazz Festival

Cred că au fost trei etape importante în evoluția festivalului.

1997-2003. Festivalul se desfășura în curtea hanului La Răscruce. În 2003 a urcat pe scenă primul artist mare care a și introdus Gărâna Jazz Festival în circuitul festivalurilor internațional, muzicianul german Eberhard Weber.

2004-2014. În 2004, festivalul s-a mutat în Poiana Lupului, locul unde se ține și astăzi, și a început să aducă artiști din afara țării într-un număr foarte mare. În 2007 aveam 13 trupe de jazz, dintre care șase internaționale, din America, Franța, Rusia, Polonia: Eldad Tarmu Jazz Ensemble, Scott Henderson, Nguyên Lê, Viktoria Tolstoy, Maciej Sikała Trio, Jan Garbarek Group.

2014-2015 – prezent. Festivalul a crescut cu încă o scenă (Biserica Catolică Văliug), iar în 2015 a reapărut scena din curtea hanului La Răscruce. Anul acesta, Gărâna numără trei scene, 23 de trupe și 90 de artiști. E un mix de jazz american, occidental, oriental, nordic. Acum, balanța înclină spre jazz-ul nordic, pentru că în ultimii ani ne-am dat seama că e cel mai potrivit pentru împrejurimile gărâneze.

Cât despre comunitate, satul s-a dezvoltat foarte mult din 1997 până acum. În primul an Gărâna avea trei pensiuni, iar în prezent sunt peste 30 de unități de cazare în sat și trei festivaluri în Poiana Lupului, în afară de Gărâna.

Gărâna Jazz Festival în 1997, prima ediție

Gărâna Jazz Festival în 1997, prima ediție

Sute de artiști au călcat pe la Gărâna în ultimii 20 de ani și au fost ascultați de aproximativ 70.000 de oameni. Printre ei sunt și Eberhard Weber, Mike Stern, Jan Garbarek, Charles Lloyd, Jean-Luc Ponty, John Abercrombie, Miroslav Vitous, Zakir Hussain, Nils Petter Molvaer.

Anul acesta, compozitorul și pianistul polonez Pawel Kaczmarczyk a lansat albumul „Something Personal” care include și piesa Gărâna – o reprezentare sonoră a experienței de festival. Iar Charles Lloyd, unul dintre cei mai prolifici jazzmeni americani, a inclus pe un DVD de-ale lui piesa Gărâna Woods, inspirată de împrejurimi.

Cel mai frumos moment a fost interviul dat de Zakir Hussain, în care povestește despre energia specială a locului, despre conexiunea cu publicul și despre semnificația numelui „Gărâna” în India (casă pentru familii).

Cum zice el, Gărâna e o stare de spirit. ●

Festivalul de la Gărâna are loc anul acesta între 7 și 11 iulie în Munții Semenic, Poiana Lupului. Află aici mai multe despre detalii și bilete.