Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Bucureșteanul: Florin pe cont propriu

După patru ani petrecuţi în spital şi 20 în grija unei organizații umanitare, Florin Popa și-a luat viața în propriile mâini.     

Text de Vera Ularu
Fotografii de Alexandra Sandu 

 

Florin Popa şi-a petrecut primii patru ani din viaţă la spitalul Victor Gomoiu din Bucureşti.  Când a fost preluat de Organizaţia Suedeză pentru Ajutor Umanitar era operat la ambele urechi. „Aveam clei”, spune el. Însă diagnosticele sunau altfel: rinofaringită acută, otită acută supurată şi creştere fizică deficitară. La patru ani, ştia să meargă, dar nu vorbea. Cum stătuse printre copii cu dizabilităţi severe, fără să i se acorde prea multă atenţie, deprinsese şi el o parte dintre comportamentele lor. Totuşi, avea ceva ce îl deosebea. „Era o frumuseţe de copil, avea o faţă veselă, era plăcut aşa”, spune Săndica Popescu, manager de servicii la asociaţie.

florin

De acolo, în 1994, Organizația Suedeză pentru Ajutor Umanitar Individual l-a mutat în căminul pentru copii „O rază de lumină” din comuna Voluntari. Copilăria în centrul de plasament a fost „şi cu bune şi cu rele”. Stăteau doar patru băieţi în cameră, se jucau în curte la iarbă verde, aveau cu cine sta de vorbă.

S-a reîntâlnit cu familia la 9 ani, când asistenta socială de la organizație, care se ocupa de găsirea părinţilor celor abandonaţi, i-a adus şi pe ai lui la centru. Mama, tata şi Luminiţa, sora mai mare, l-au vizitat într-o zi de primăvară, din care Florin îşi aminteşte doar că i-au adus un carton de prăjituri, iar el plâns ca un copil. Pe cei doi fraţi mai mari i-a cunoscut mai târziu. Legătura cu familia a păstrat-o rar. Au venit să îl viziteze de câteva ori la cămin, vorbeau mai mult la telefon.

Când s-a născut Florin, părinţii lui erau pe cale să divorţeze. Aveau deja trei copii şi nu aveau destui bani ca să îi întreţină pe toţi. Florin nu ştie când s-au despărțit, nici de ce au decis să îl părăsească în spital. „Mama ştie, dar nu mi-a spus niciodată, a păstrat doar pentru sufletul ei. Şi rău a făcut.”

A început școala la 9 ani. Deşi rezultatele nu erau foarte bune, până în clasa a VIII-a mergea zi de zi la ore. „Îmi plăcea fotbalul, eram obraznic. Ne mai băteam, mai cu cotul, mai cu piciorul, mai cu zăpada.” La şcoala profesională nu i-a mai plăcut, iar din clasa a X-a nu s-a mai dus deloc.

Are 26 de ani acum și lucrează deja de 8. La 18 ani, organizația l-a ajutat să îşi găsească primul loc de muncă și a lucrat pentru doi ani la un depozit de legume-fructe din Bucureşti. Reuşise să pună ceva bani de-o parte, dar risca prea mult. „La legume-fructe mi-am nenorocit coloana, am făcut hernie de disc. Munceam mult, era muncă fizică, lucram 14 – 15 ore. Mi-am dat demisia, nu mai puteam”.

Din 2012, Florin lucrează în Piaţa Obor, la firma care păstrează curăţenia în hala nouă de legume şi fructe. Piaţa e împărţită în sectoare, iar Florin face curat în cel din centru, unde se află şi administraţia pieţei. Săndica spune despre el că este unul din oamenii de bază, face treaba cu responsabilitate şi îl place toată lumea. „La serviciu întreţin curăţenia, de la 7 la 7 seara.”, spune Florin. „Dau cu mătura. Le mai aduc o cafea la tarabă, le mai descarc marfa. Mă descurc.” Câştigă 800 de lei pe lună şi bonuri de masă, plus ce mai primeşte de la oamenii care vând la tarabe, pe care îi ajută cu diverse.  „Oamenii îmi mai dau câte ceva, ştiu că nici nu fur, nici nu întind mâna.”

***

De când a plecat din căminul „O rază de lumină”, la 9 ani, Florin s-a mutat în mai multe case ale Organizației Suedeze, până a ajuns în apartamentele sociale ale acesteia de pe strada Delfinului. A locuit aici, împreună cu un băiat şi o fată, timp de patru ani. Plăteau doar o parte din facturi, îşi cumpărau singuri de mâncare, făceau curăţenie şi găteau. Psihologii şi asistenţii sociali din organizație i-au  învăţat să îşi împartă cheltuielile şi să pună bani de-o parte.

La un moment dat, tatăl lui s-a oferit să îl ajute. I-a propus să se mute la el, şi să îl angajeze ca agent de pază la spitalul Municipal. Florin a făcut cursul de agenţi de pază şi şi-a dat demisia de la Piaţa Obor. La tatăl lui spune că a stat doar două zile. „Mă simţeam bine, dar nu comunicam.” Cum tatăl aflase că Florin are bani strânşi, a început să îi ceară să îl ajute pentru lucruri pe care le avea de plătit, precum cele două rate pe care le avea la bancă. După două zile, Florin şi-a reluat serviciul la Piaţa Obor şi s-a întors în apartamentul de pe Delfinului. „Nu mi-am dat seama eu ce mă aşteaptă la tata, am fost copil”.

Prin programul de sprijin al organizației, Florin şi cei doi colegi puteau sta în apartamentul social până când învăţau să se descurce. În 2014, au fost anunţaţi că e momentul să se mute. Urma să mai păstreze legătura cu oamenii din organizație, însă trebuia să îşi găsească un alt loc unde să stea. Florin a fost ajutat să se mute de sora lui. A plecat plângând din apartament. „A fost frumos, nu ştiu cum să zic, chiar îmi vine să plâng şi acum.”

florinp

De pe strada Delfinului, s-a mutat aproape de Piaţa Victoriei, într-o casă cu prietenul lui din cămin Gheorghe şi mai mulţi băieţi. „Era greu, dormeam patru băieţi în cameră. Amărâţi tare, nu aveau de muncă”. Următoarea mutare a fost cu mama și cu fratele lui, Cătălin. Locuiau cu chirie într-o casă la curte de pe Calea Moşilor. Mama are o pensie de 6 milioane şi lucrează ca femeie de serviciu la o sală de jocuri din Bucureşti. „Fumează şi bea cam multe energizante. Din astea de 1.4 lei de la LIDL, dar se adună”, spune Florin. Cătălin a lucrat doar câteva luni, ca ospătar. „E mai obraznic, nu munceşte. Nu i-a plăcut munca la viaţa lui. Golăneşte, îi place pe stradă.” În casa de pe Moşilor, Florin trăia în stres. „Mama era foarte mult supărată. Când veneam acasă seara, n-o băgam în seamă, o salutam şi atât… Nu ştiu cum să zic, nu comunicam. Frate-miu, da. Nu eram ca el, pentru că e altceva când trăieşti într-o familie şi altceva când trăieşti într-un centru de plasament.” După opt luni, s-au certat. Pe lângă banii pe care îi dădea în casă, voiau ca el să plătească şi ratele la frigider şi aragaz. „S-au supărat că nu îi ajut. Mai mult s-a supărat mama, că s-a stricat maşina de spălat. Uite că nu a fost să fie.”

Florin s-a mutat apoi în Militari, la prietena lui din cămin, Florentina. Florentina are 18 ani, partenerul ei 36 de ani şi împreună au un copil de un an şi câteva luni. În apartamentul din Militari se bea destul de mult. Florin începuse şi el să bea, din când în când. „N-am stat mult, erau şi mulţi, era şi scandal. Intra lumea în camera mea, mai lipsea un obiect…”.

De o lună şi jumătate locuieşte într-o casă, lângă parcul Plumbuita. Din cele cinci camere de închiriat, una este a lui. Condiţiile nu sunt cine ştie ce. Baia şi bucătăria sunt la comun,  însă nu îl deranjează nimeni, nu se vorbeşte urât şi nu se ţipă. „Cam de peste tot unde am stat am plecat, nu prea mi-am dat seama de viaţă”, spune. Îşi doreşte o garsonieră, poate şi o familie, vrea să schimbe ceva. „Nu prea îmi dau seama cum să fac asta. De la primăvară, poate.”

Cam la o lună şi jumătate merge în vizită la centrul din Voluntari. Dacă cei de la organizație nu îl sună, îi caută el. „Când mă duc la centru comunic, vorbesc de viaţa mea, ce mai fac. Mai mult mă iau la întrebări, ce fac, pe unde mai umblu”. Important e să fii prezent în viaţa celorlalţi, spune el, să mergi pe la oameni, să stai de vorbă.

Florin nu a vorbit urât de nimeni din trecutul lui. Nu şi-a judecat părinţii, nu a desconsiderat sistemul sau mediul în care a trăit. Lasă în urmă locurile care nu-i sunt prielnice şi oamenii cu care nu vrea să aibă de-a face. S-a obişnuit singur şi nu are încredere în nimeni, decât în el. În fuga lui, îşi caută liniştea, un loc la care să se întoarcă şi să se simtă ca acasă. Și orice ar fi, se ţine de muncă. La organizație i se spune „zâmbăreţul” și nu e greu de ghicit de ce. ●

 

bt_dor_580

Comentează

Numărul curent: DoR #30

DoR #30 * Pași mici

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2017

#Story2017

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2018 Decât o Revistă