Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Bucureșteanul: Galeria artiștilor tineri

Suzana Vasilescu are 28 de ani și și-a deschis propria galerie de artă în 2015. Ține să aibă o relație apropiată cu artiștii care expun la Suprainfinit, așa cum are cu lucrările lor și cu colecționarii la care ajung acestea.

Text de Oana Racheleanu
Fotografii de Cătălin Georgescu

 

La intrare în Suprainfinit Gallery, de la etajul doi din fosta fabrică „Mătasea Populară”, sunt așezate două umbrele deschise. Pe biroul de la recepție sunt câteva folii cu bule, două scotch-uri, o foarfecă și o pereche de mănuși albe, din bumbac. E luni, 19 septembrie, prima zi cu adevărat de toamnă și ultima zi a expoziției Exercises in Style unde au expus 12 artiști din Elveția, Marea Britanie, Statele Unite, Germania și România. De la noi din țară, Eugen Roșca, un artist clujean de 28 de ani, a expus trei tablouri, iar Adrian Dan, un bucureștean de 31 de ani, a avut o instalație numită Kramer.

Suzana Vasilescu trebuie să strângă lucrările, împreună cu colegii săi, și să le expună pe cele noi, astfel încât expoziția Florin Mitroi | 21.XII.1997 să fie gata pentru Noaptea Albă a Galeriilor, pe 30 septembrie. Burtica de șapte luni care i se cunoaște prin salopeta bleumarin o împiedică să ridice și să care tablouri, căci altfel ar fi pus mâna să știe că lucrul e bine făcut. Așa, doar supraveghează.

suzana-vasilescu

Pășește în camera de 150 de metri pătrați din galeria pe care a deschis-o acum un an și admiră pentru ultima dată lucrările din Exercises. Cel mai mult îi place Later on, de Lauren Keeley, un peisaj cu copaci și rândunele, privit pe fereastră dintr-o cameră cu o masă, un scaun și o lustră simplă. Este un tablou asimetric, care înfățișează jumătate noaptea, jumătate ziua.

„E cea mai feminină lucrare din expoziție. Îmi plac detaliile, tehnica. E o tehnică mixtă, de țesătură, cu acrilic și lemn. Dacă te uiți cu atenție o să vezi că marginile ferestrei sunt țesute”.

Își plimbă degetele subțiri în aer, ca și cum ar mângâia lucrarea, apoi se întoarce și face un pas spre ușă. Ochii căprui îi mai rămân o secundă pe tablou și un zâmbet complice îi apare în colțul gurii.

Lauren Keeley este o artistă de 30 de ani din Marea Britanie pe care Suzana a descoperit-o prin intermediul curatoarei Simina Neagu. Majoritatea artiștilor care au avut lucrări expuse în galeria Suprainfinit sunt tineri pe care Suzana i-a găsit singură sau cu ajutorul Siminei. În cazul străinilor, a căutat galeriile cu care lucrau, s-a dus la Londra, Berlin și în alte capitale europene, și i-a convins să expună și în România.

_p4a9944

 

În afară de caligrafie, galerista de 28 de ani zice că nu are nicio înclinație spre a face artă, însă pasiunea pentru acest domeniu o moștenește de la mama ei. Claudia are 51 de ani și pictează 24 de ore din 24, după cum spune Suzana. E mereu murdară de vopsea și cu o pensulă în buzunar, se urcă pe schelă și pictează pereții unor capele sau lucrează din atelierul de acasă la icoane. „N-o știu făcând altceva și nu cred că o să se oprească vreodată,” zice ea amuzată.

În liceu, Suzana Vasilescu nu s-a gândit prea mult ce drum să urmeze în viață. Avea în minte mirosul de vopsea de la mama din atelier, și abilitățile administrative de la tata, consilier la primărie. Așa a ales să dea la Facultatea de Istoria și Teoria Artei, de la Universitatea București și la Facultatea de Științe Politice, de la SNSPA. A intrat la ambele și a ales, spre nefericirea și îngrijorarea părinților, Istoria și Teoria Artei.

Fără un plan clar, Suzana și-a luat pe timpul facultății un job de noapte într-o televiziune, apoi a devenit redactor de politică externă la un ziar. În orele libere făcea voluntariat la casa de licitații Artmark, unde a avut primul contact cu arta. A urmat apoi un job aici, în departamentul de consignare, evaluarea lucrărilor și selectarea pentru licitații și a ajuns chiar să organizeze, în 2011, prima licitație de artă contemporană și postmodernă din România. Grație vânzărilor de la licitațiile pe care le-a organizat, Suzana a fost numită, în același an, cel mai influent manager cultural. Deși spune că e meritul a două echipe, ea era omul din față. „Aveam o întâlnire cu colegii de la departamentul de vânzări în care eu luam catalogul și le povesteam fiecare lucrare în parte, astfel încât să știe ce să le spună posibililor clienți.”

Tot în 2011 și-a cumpărat și prima lucrare de artă, un desen realizat de Marcel Iancu. Pentru că îi plăcea foarte mult artistul avangardist, a profitat de prețul bun (500 de euro), și și-a achiziționat lucrarea din anii 1930, ce înfățișează două personaje, un bărbat și o femeie.

Au urmat trei ani în care a fost directorul Galeriei de Artă Nicodim, perioadă în care a călătorit mult la târguri, a cunoscut colecționari străini și a luat contact cu scena din afară. În perioada aia  a simțit că următorul pas natural ar fi să încerce pe cont propriu. În România sunt puține galerii care să reprezinte artiștii tineri, iar Suzana fix asta a ales să facă.

_p4a0025

Când un artist a anunțat-o că este un spațiu liber pe Popa Nan 82, Suzana era la Timișoara, unde se mutase pentru șase luni la propunerea colecționarului de artă Ovidiu Șandor, ca să fie directorul Bienalei Art Encounters. A venit puțin în vizită, cât să vadă și să închirieze locul, apoi s-a întors la treabă. De la distanță, a gândit conceptul și a ales artiștii, iar soțul ei, Octavian, care lucrează în domeniul militar, a rămas în București și s-a ocupat de renovare.

Numele galeriei a fost ideea celor trei prieteni de la Apparatus 22, o grupare artistică formată din Erika Olea, Dragoș Olea și Maria Farcaș. Au ales „Suprainfinit” ca să reprezinte un proiect ambițios, care nu are limite. (Cei trei vor expune acolo imediat după expoziția lui Florin Mitroi.)

Cu o investiție inițială de aproximativ 15.000 de euro, galeria s-a deschis pe 16 septembrie 2015, cu expoziția  Is it wrong that I enjoy cutting people in Photoshop?. Au expus atunci artiști tineri pasionați de new media și de digital – Alina Anca, Vlad Anghel, Anastasia Manole, Tristan, Anca Știrbacu, Alexandra Terzi și Tăietzel Ticălos –, care au propus o nouă privire asupra dezvoltării tehnologice ce însoțește avântul generațional, îndepărtându-se de curentul postcomunist din arta ultimilor ani.

***

Artiștii din România care își prezintă lucrările la Suprainfinit sunt proaspăt absolvenți ai Facultății de Arte de la Universitatea București care i-au fost recomandați Suzanei sau cărora le-a văzut expozițiile de licență sau master. De obicei, după ce face cunoștință cu debutanții, Suzana cere să vadă mai multe lucrări de-ale lor, apoi au loc discuții despre viziuni și planuri de viitor. Dorința ei este să crească artiști tineri, pe care să-i țină aproape de galerie.

„E o zonă mai de suflet pentru mine” spune. „Nu consider că mă duc la galerie ca la o afacere unde am colaboratori și nu-mi pasă de ce fac ei în timpul liber. E vorba de mult mai mult de atât pentru că eu am o relație personală cu ei, cu lucrările lor. După aia am o relație personală cu colecționarii cărora le vând.”

Ține atât de mult să vorbească aceeași limbă cu artiștii și pentru că, dacă ea crede în ei, atunci îi e mai ușor să le vândă lucrările.

_p4a0017

Când pregătește o expoziție nouă, vorbește cu artiștii români cu cinci luni, chiar un an înainte, pentru ca ei să aibă timp să lucreze. Când nu au bugete, Suzana îi finanțează. Pentru producția unei expoziții este nevoie uneori și de câteva mii de euro, bani care se duc pe materiale, mâna de lucru (pentru instalații se lucrează de multe ori cu fabrici), pe transport și asigurarea lucrărilor, atunci când e cazul. Dacă lucrările nu se vând imediat, ele ajung la alte expoziții. „Circulă și își găsesc la un moment dat un proprietar”. Abia atunci își recuperează investiția.

La prima întâlnire cu un colecționar, discuțiile sunt 20, 30 la sută despre artă și restul despre experiențe de viață. „Nu sunt genul care vrea să plece de la prima întâlnire cu trei tablouri vândute. Vreau să îl cunosc pe omul ăla, să știu cum mă raportez la el pe viitor”. Pasiunea asta pe care o simte și ea pentru artă vrea să le-o transmită și colecționarilor, oamenilor de afaceri care vor numai să investească și celor cărora le este greu să se deconecteze. I-a luat cu ea pe unii chiar și până la Miami, să le arate târguri de artă, și cu unele persoane se întâlnește chiar și de zece ori.

Spune că se atașează foarte tare de unele lucrări expuse în galerie și le-ar păstra pe toate care îi trec prin mâini, chiar dacă are acasă în jur de 30, numai pe pereți.

„Când cumperi o lucrare, gândește-te că o să trăiești cu lucrarea aia și o s-o vezi în fiecare zi. Trebuie să-ți placă ție, în primul rând, apoi să te gândești la cine e artistul, la investiția pe care o faci”, le spune colecționarilor cu care lucrează.

La vernisajele Suprainfinit vin cel puțin 300 de persoane, spune Suzana, iar la o expoziție de pictură vinde, din zece tablouri, cam trei, patru. Pentru cea din 30 septembrie pregătește 18 lucrări ale artistului Florin Mitroi. Acesta n-a avut nicio expoziție personală în timpul vieții, iar acum este reprezentat de o galerie – din Berlin.

După un an de activitate a galeriei, Suzana Vasilescu a înțeles că trebuie să ai răbdare și nervii tari, atât cu artiștii, cât și cu colecționarii. Dar acum, după toată munca, spune că părinții ei sunt cei mai mândri de pe planetă: „Mi-ar ridica o statuie dacă ar putea”. ●

bt_dor_580

 

1 Comentariu pentru “Bucureșteanul: Galeria artiștilor tineri”

  • Gaina Claudia a scris:

    Chiar asa este,daca as putea i-as ridica o statuie fetitei mele,care pentru noi este un geniu!!!!!Un cpoil de o bunatate rara,cuminte si mult prea inteleapta pentru varsta ei!!!!Suzana este minunea vietii mele!!!!

  • Comentează

    Numărul curent: DoR #31

    DoR #31 * Primăvară 2018

    Susține DoR. Abonează-te!

    Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

    The Power of Storytelling 2017

    #Story2017

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Curierul oficial

    Curierul oficial

    English DOR

    English DoR

    RSS

    Articole
    Comentarii
    © 2018 Decât o Revistă