Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Bucureșteanul: Iată, vin claxonagii

Experiment de Cristian Vieriu

Cum traficul definește, de vrem sau nu, felul în care ne trecem Sărbătorile, ne-am întrebat cum ar suna un colind în cheia auto. Sound designerul Cristian Vieriu a acceptat provocarea. A pornit de pe Bvd. Dacia, din intersecția Moșilor, și a tras sunet pe traseul Strada Toamnei -> str. Luca Stroici -> int. Armand Călinescu -> Batiștei -> intersecție Inter -> Magheru (ambele sensuri) -> Parcare Bloc Eva -> intersecția Ateneu (Enescu) cu Calea Victoriei -> Calea Victoriei -> intersecția Cercul Militar -> spre rond Universitate -> Rond Universitate -> Piața Rosetti.

 

Despre procesul de lucru:  

„Având la bază procesul de înregistrare în priză directă, am plecat de la ideea combinării mai multor tipuri și tonalități de claxoane, cu scopul de a crea noi sunete muzicale.

Am încercat să surprind atât sunete izolate, rugând automobiliștii pe care i-am întâlnit în drumul meu sî îmi ofere câteva secunde și un claxon, cât și sunete luate din trafic, creând astfel un contrapunct sonor între cele două.

În colind, structura de bază a ritmului este alcătuită dintr-o portieră cu rol de tobă, și un set de chei cu rol de zurgălăi. Instrumentul principal este format din două claxoane de tonalități asemănătoare (unul de la un Speed Taxi de lângă Ateneu, iar celălalt de la Megane-ul unui prieten), suprapuse peste un claxon de autobuz, cu o tonalitate mai joasă, și modificate împreună, să sune ca un cor de suflători.

Intenția artistică s-a conturat pe parcurs. Am încercat să las sunetele să se aștearnă în cea mai pertinentă formă, nu să le imprim eu un anumit curs.

Singura idee pe care am avut-o înainte de înregistrări a fost să folosesc câte un claxon pentru fiecare notă a colindului, dar tehnica respectivă nu s-a potrivit cu structura cântecului și, din păcate, nici nu am găsit îndeajuns de multe tonalități de claxoane. În București se pare că se claxonează predominant în Mi și Re, de multe ori fără sens și disonant.

Drept urmare, am ales să combin înregistrările pe care le-am obținut de la diverși posesori de automobile cu cele din intersecțiile aglomerate în care am înregistrat, formând mici structuri «corale».”

 

 

Despre autor: 

Cristian Vieriu (Interiōr8) este sound designer și editor post-producție, la Wild Draft. În ultima vreme, zonele lui de aprofundare și interes sunt instalația de teatru performativ, sound design și aplicații multimedia. Printre proiectele lui recente se numără:

 

 

1 Comentariu pentru “Bucureșteanul: Iată, vin claxonagii”

  • Alexandru Vlad Rădulescu a scris:

    Foarte tare ideea cu “colindul”. Felicitări!

  • Comentează

    Numărul curent: DoR #26

    DoR #26 * Locuire

    Susține DoR. Abonează-te!

    Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

    The Power of Storytelling 2016

    #story2016

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Curierul oficial

    Curierul oficial

    English DOR

    English DoR

    RSS

    Articole
    Comentarii
    © 2017 Decât o Revistă