Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Bucureșteanul: Transportorul de artă

Iulian Bauer este şofer de 25 de ani şi a adunat la bord 1 milion de kilometri.  A descoperit mai bine arta în 1998 şi de atunci a transportat lucrări în mai toată Europa, a început să colecţioneze obiecte din târguri şi să facă lămpi din combinaţii de metale.

Text de Simona Petrică
Fotografii de Claudia Cristea

 

Pe Iulian Bauer l-am cunoscut în noiembrie 2012. Ne-am întâlnit într-o dimineaţă la galeria Anca Poteraşu, unde lucram atunci. Trebuia să încărcăm în dubă lucrările galeriei şi câteva lucrări de la Zorzini Gallery pentru a merge împreună în Turcia, la târgul de artă Contemporary Istanbul. Am vorbit mai mult când am rămas blocaţi în vamă pentru 36 de ore.

Acum, când ne aducem aminte de Turcia, credem că de vină era un unicorn de sticlă sau din ceramică, de mărimea unui cal, pe care trei vameşi l-au tot mişcat crezând că e plin cu ceva. După numeroase controale cu lanterna şi o noapte dormită în dubă, soţul Ancăi Poteraşu a reuşit să intre în vamă cu câteva acte în plus și așa ne-au lăsat în Istanbul. Iulian spune că acelaşi lucru era să îl păţească şi în Elveţia pentru că nu sunt ţări din UE şi au altă birocraţie a actelor pentru lucrările de artă, dar imaginea cu unicornul l-a urmărit mulţi ani, la fel şi pe mine.

cic_2437

Numele de familie, Bauer, vine de la bunicii tatălui lui, care au venit în România în timpul Primului Război Mondial. Bunicul era austriac, bunica era dintr-un oraş de lângă Budapesta. Un neamţ şi o unguroaică, aşa s-a născut familia Bauer aici.

Când era mic, Iulian nu visa la ceva anume. A terminat liceul în Bucureşti, a vrut să dea la facultatea de sport la 19 ani, nu a intrat, aşa că s-a hotărât să facă armata un an în Târgovişte și să îşi ia carnetul de şoferi.

Nu era atras de maşină. A condus des doar pentru că ajuta oameni pe care îi cunoştea să care diverse obiecte din gospodărie. Transporta lucruri și cu unchiul său, care avea un magazin alimentar, apoi pe cont propriu. De la două, trei zile pe drumuri, a ajuns să plece şi câteva săptămâni în ţară sau în străinătate. În 1991, lucra deja cu câteva magazine şi transporta, cu o maşină veche, mâncare sau băutură.

Înainte să existe galerii de artă (prima galerie din Bucureşti s-a deschis în 2002 şi se numeşte H’Art Gallery), Iulian transporta lucrări ale artiştilor. Ştiau că are o dubă şi îl sunau să ia lucrări atunci când făceau expoziţii de grup în spaţiile Uniunii Artiștilor Plastici din România. Câteodată dura şi două zile să termine un transport. Vorbea cu artiştii, dar nu era prins de ceea ce se întâmpla. Voia să termine repede, ca să treacă la următoarea comandă.

Cel mai ciudat lucru pe care l-a dus cu duba a fost prima instalaţie. A ajuns la client, a încărcat lucrări, şi când a terminat cu ele a întrebat unde este instalaţia, iar clientul i-a spus că asta e. A rămas şocat, pentru că aştepta să vadă o ţeavă, un robinet. După ce a mai transportat instalaţii, a înţeles că ele pot fi din lemn, din poze sau din combinaţii de materiale.

Iulian a început să îşi pună întrebări despre artă când l-a întâlnit pe profesorul universitar Alexandru Chira în 1998. S-au întâlnit pentru transport la Combinatul Fondului Plastic. Trebuia să ducă câteva picturi şi sculpturi la TNB, în galeria Apollo. Au început să vorbească în timp ce ambalau lucrările, apoi în drum spre galerie. Lui Iulian i-a plăcut cum îi povestea Chira despre artă, artişti şi despre expoziţia care avea să aibă loc.

De atunci, a început să fie atent la lucrări, la discuţiile pe care le au artiştii şi să le pună întrebări. Îl interesa ce e în mintea lor, de unde vin ideile, ce intervine în procesul de lucru, de ce uneori renunţă la ideea iniţială.

Prima galerie cu care a lucrat şi cu care a mers la un târg de artă în afara ţării, a fost Galeria H’Art din Bucureşti. Acolo a văzut şi primele lucrări ale lui Gorzo, picturi mari făcute pe lemn şi scoase în relief. Nu mai văzuse niciodată aşa tablouri și crede că au avut un impact puternic asupra lui.

***

Iulian nu are site sau pagină de facebook. Nu se promovează nici la ziar sau la radio. Artiştii îl ştiu, ei între ei îl recomandă. Speră că l-au ales pe el pentru că nu a rupt nicio pânză sau un obiect. Cel mai mult îl preocupă să ajungă lucrările la timp la o expoziţie sau un târg de artă, ca oamenii să aibă timp să le aranjeze. Crede că acestea sunt avantajele lui, nu că are preţuri mici şi râde.

Când l-am sunat pentru interviu, era tot la Galeria Anca Poteraşu să lase o lucrare şi am decis să ne întâlnim acolo. Am ajuns pe Plantelor 58 în 40 de minute. Nu îl mai văzusem de patru ani și îşi schimbase duba cu care merseserăm în Turcia. Anca nu era acolo, dar am sunat-o să o întreb de ce colaborează în continuare cu el.

„Colaborez cu Iulian pentru că este cel mai profesionist transportator de artă pe care l-am cunoscut,” mi-a spus. „Am încredere totală în ceea ce face. Când îi dau o lucrare pe mână ştiu că ajunge bine la destinatar. Pe Iulian l-am cunoscut înainte să am galeria, de la Gorzo, şi ştiam că poţi să stai liniştit, îi dai adresa şi lucrarea ajunge în siguranţă. Cu alţi transportatori nu cred că aş fi liniştită, aş merge cu ei în maşină ca să nu se întâmple ceva cu lucrarea pe drum.”

cic_2466

În 16 ani, de când transportă artă, Iulian a început să fie foarte atent la lucrări. Le-a spus clienţilor să îl sune cu două, trei zile înainte ca să îşi programeze livrările. A învăţat două lucruri: să fii sigur pe maşină că îşi face treaba şi să te gândeşti cum aşezi lucrările pentru a le proteja de orice incident care poate interveni pe drum.

Își lasă o zi când transportă artă pentru că nu ştie ce presupune şi nu vrea să se grăbească. Prima dată se uită la câte lucrări are de livrat. Are mereu la el folie cu bule de aer și scotch. Le împachetează sau le pune în dubă deja împachetate, se asigură că sunt puse spate în spate, de la mare la mic. E atent să nu intre colţurile lucrărilor în lucrările de lângă, să fie lemn la lemn. Dacă sunt lucrări mai vechi, se uită după cuiele din rame, să nu iasă în relief şi să zgârie, la fel şi la agăţătoarele lor.

Dacă le duce în două, trei locuri, le ordonează în funcţie de cum le descarcă, să nu le mişte pe toate. Pe pereţii dubei a montat tot felul de agăţătoare ca să țină lucrările fixe. La drum lung lucrările trebuie să stea nemişcate, dacă se freacă se strică.

„Am mers la Düsseldorf să iau 90 de lucrări,” spune. „Pe unele le lăsam la Cluj, pe altele la Bucureşti. Artistul a scris pe ambalajul fiecărei lucrări Cluj sau Bucureşti. La Cluj când am ajuns, am lăsat una care trebuia adusă în Bucureşti, deşi pe spatele ei scria Cluj. A fost singura care s-a vândut, deşi nu trebuia să rămână acolo. Mai glumesc şi zic că am mână bună, dacă transportă cu mine lucrări, fac vânzare. Câteodată te ajută şi încurcăturile.”

Piaţa transporturilor de artă se mişcă bine în ultimii doi ani. Iulian spune că are o lucrare pe zi de transportat. Sunt şi perioade moarte, vara nu merge la fel de bine ca toamna. „În septembrie merg gogonelele, varza şi arta,” spune râzând. „Le pune lumea la păstrat.”

Nu a ajuns până acum în Spania, în rest a fost peste tot prin Europa. La târguri de artă a stat şi o săptămână. În Munchen a dus un singur tablou din Bucureşti. I s-a spus: „plătim tot, nu bagi nimic peste tablou în dubă, îl transporţi doar pe el până la destinaţie”. Era un tablou vândut de Galeria 418, cu care Iulian colaborează de câţiva ani.

A avut şi perioade în care nu i-a mai plăcut ce face, cum a fost cea cu criza, când piaţa era instabilă şi preţurile scăzuseră. Îl sunau artişti, colecţionari, galerişti şi refuza să transporte lucrări. Dar clienții au insistat, nu l-au lăsat să renunţe.

***

Iulian spune că nu ştia nimic despre artă până să ajungă să o transporte. Nu a crescut cu tablouri în casă, dar a învăţat că te relaxezi când ajungi acasă și te uiţi la un album de artă sau la un obiect din colecția personală.

În clasa a 7-a sau a 8-a, a mers la un curs legat de Istoria Artei, dar mai mult pentru că îi plăcea o fată. Cu fata nu a mers, dar acum recunoaşte cuvinte precum rococo sau baroc, știe câte ceva despre stiluri de pictură sau sculptură și asociază monumente cu o perioada istorică.

A întrebat în familie dacă este cineva în neam pasionat de artă, dar nimeni nu pare să fi avut înclinații. Mulţi l-au întrebat de ce nu se apucă de Istoria Artei, dar Iulian este convins că nu are viziune în spaţiu. Dacă trebuie să deseneze o casă, el desenează un pătrat şi un triunghi. Spune că nu vede altceva.

cic_2457

Nu cumpără des albume de artă, dar când a eliberat un apartament plin cu cărţi, proprietarul i-a spus să le arunce pe toate la gunoi. Aşa a descoperit 50 de cataloage de pictură pe care le-a luat acasă. Nu are timp să citească, dar îi place senzaţia pe care o simte când le răsfoieşte.

Iulian are acum 46 de ani şi stă în Drumul Taberei. Are doi copii, Erik are 5 ani şi Emma 11 ani. Spune că soţia lui, Mina, are un pic de artă în ea, îi place poezia şi lucrează ca referent la Universitatea Populară Ioan I. Dalles.

De când are un Nokia mai bun, Iulian fotografiază fiecare lucrare pe care o transportă şi le arată copiilor când ajunge acasă. Când sunt vernisaje merge cu cei mici, iar ei sunt încântaţi pentru că e multă lume sau pentru că mai primesc o bomboană. Erik a învăţat să pună două întrebări când se plimbă în oraş cu tata şi vede o statuie: cine a făcut-o şi cine a cărat-o.

Când vrea să se relaxeze, Iulian merge în atelierele artiştilor. Printre cei la care ajunge des, se numără Alexandru Papuc, Vasile Soponariu, Gili Mocanu sau Zoltan Bela. Îi place mai mult lucrul cu obiectul decât lucrul cu o pânză, pentru că vezi mai bine cum se transformă lucrarea. „Cineva mi-a zis că a stat două zile să se uite la o pictură. A fost special să o vadă şi atât i-a luat. Eu nu aş putea să stau două zile să mă uit, aici cred eu că e diferenţa între un cunoscător şi un pasionat ca mine de artă.”

Sunt 25 de ani de când conduce şi a adunat 1 milion de kilometri la bord. În aceste drumuri a descoperit şi târgurile de vechituri. Cumpără suporturi pentru vase fierbinţi, soldăţei ca cei din Spărgătorul de nuci (are peste 30), tablouri din metaloplastie sau pahare şi în timp a devenit colecţionar. Are peste 100 de suporturi pentru vase fierbinţi din porţelan, lemn, fier sau faianţă. Nu îşi aduce aminte câţi bani a dat pe fiecare, dar ştie că cel mai scump suport a costat 20 de euro.

De metaloplastie este pasionat de 5 ani, îi plac tablourile din tablă, cupru, aluminiu făcute manual sau mecanizat. Are 25 pe care le-a dus la părinţi, dar a păstrat câteva şi acasă. Le-a găsit online, în magazine sau târguri. Cele mai ieftin a costat 20, 30 ron, iar cel mai scump 100 de euro, luat din Austria. Ar mai colecţiona, dar nu are spaţiu.

cic_2443

Spune că nu te mai gândeşti dacă e scump sau ieftin când îți place, iar dacă se pune praful pe obiecte, pui mâna şi le ştergi. Mulţi îl întreabă de ce cheltuie bani pe prostii, apoi îşi întorc vorbele şi îi spun că e norocos, la bătrâneţe are ce să vândă. De multe ori retrăieşte povestea obiectului, a locurilor de unde le-a cumpărat şi crede că e mare lucru să ai propria ta colecţie de mici bucurii.

Pe lângă colecţie, de doi ani a început să facă lămpi. Îşi rupsese un picior şi nu mai putea conduce. Simţea că stă acasă degeaba şi s-a gândit să combine metale. Au ieşit nişte lămpi pe care le-a făcut cadou, dar pe care le-a şi vândut. A căutat site-uri de antichităţi și a vândut așa șase, cu 100 de lei una. Nu ştie cine sunt cumpărătorii pentru că le-a trimis prin curier, doar despre o lampă a auzit că a ajuns în Anglia.

Iulian se gândeşte că poate într-o zi o să facă şi el un catalog cu lămpile pe care le face şi o să le vândă colecţionarilor. Un galerist i-a zis să le facă poze, dar lucrurile au rămas încă în aer. Îi spun că a devenit şi el un artist şi râde: „Experimentez, dar nu cred că sunt artist, nu văd lucrurile în spaţiu.” ●

SustinereBT

 

5 Comentarii pentru “Bucureșteanul: Transportorul de artă”

  • Bauer Carmen a scris:

    Sunt ffffff mandra de el.Sunt sora lui… Rusine sa-mi FIE….nu stiam toate a ce ste a….😍🤗🤗

  • Dinu Marian Sorin a scris:

    Un băiat senzațional !!!

  • suciu vergil a scris:

    Foarte frumos scris despre un om frumos . Un prieten bun si atent , pune suflet in tot ce face

  • Petcu Lucian a scris:

    Un om deosebit!

  • Dinu Sorin a scris:

    Un baiat extraordinar si un prieten adevarat. Tot ce ati scris este perfect adevarat. Mai era ceva de mentionat si anume ca de cate ori il rogi sa te ajute niciodata nu spune ca nu poate. Si este si foarte modest Iulian chiar daca ar putea sa îți dea peste nas cu cunostintele lui. Am uitat este si foarte orgolios :))

  • Comentează

    Numărul curent: DoR #31

    DoR #31 * Primăvară 2018

    Susține DoR. Abonează-te!

    Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

    The Power of Storytelling 2017

    #Story2017

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Curierul oficial

    Curierul oficial

    English DOR

    English DoR

    RSS

    Articole
    Comentarii
    © 2018 Decât o Revistă