Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Cazul Inna (Integral din DoR #7.2)

April 2nd, 2012
Tags: , , , , ,

Notă: Acest text a fost printre finaliştii categoriei Eseu la concursul Superscrieri 2012.

Şapte particularităţi care au făcut din Inna cel mai puternic produs muzical românesc de export.

__________________________________
• Text de Lavinia Gliga
• Figurină din plastilină de Mircea Drăgoi

Publicat în DoR #7.2 (Iarnă 2011/2012)
__________________________________

Inna nu are nimic special. Vocea ei e în cel mai bun caz tolerabilă – piţigăiată, scrijeleşte pe alocuri ca o unghie pe tablă şi se pretează pentru narat poveşti pe disc. O frumuseţe zdrobitoare nu e – brunetă, minionă, cu corpul bine lucrat, cam ca oricare a doua cântăreaţă româncă.

Bună nu e – arată bine, dar nu transpiră sex. Dansatoare remarcabilă nu e – se bâţâie pe tocuri imposibile, dar nu cât să transpire. O personalitate sclipitoare n‑are – e ca o copilă naivă şi hlizită, care brusc s‑a trezit în lumea oamenilor mari. Un mesaj notabil n‑are – doar să party şi să ne simţim bine.

N‑are nimic din ce înţelegem prin produs muzical de succes. N‑are nici vocea atotputernică a lui Adele, nici bunăciunea domestică a lui Beyonce, nici ciudăţenia lui Gaga, nici coregrafiile lui Britney, nici unduielile – din voce şi şolduri – ale Shakirei, nici porcoşenia lui Rihanna, nici băieţoşenia lui Pink, nici zvâcul lui Katy.

Totuşi, Inna e peste tot. La radio, la TV, pe net, în ştiri. Şi nu doar în România; Inna e un produs muzical internaţional. Are succes în Turcia, Grecia, Bulgaria, Spania, Serbia, Ungaria – mai previzibile –, dar şi în Franţa, Olanda, Germania, Marea Britanie, Statele Unite, Mexic. Din 2008 încoace, lansează single după single – Hot, Love, Déjà Vu, Amazing, 10 Minutes, Sun Is Up –, toate fruntaşe în topurile din ţară şi, treptat, din lume. Tot la câteva zile are un concert prin Europa (în toamnă a ajuns şi‑n America de Sud). E nominalizată şi deseori câştigă premii muzicale româneşti şi europene: MTV Europe Music Awards, Romanian Music Awards, Premiile Radio România Actualităţi, Femeia Anului, Eska Awards, Viva şi Sopot Hit Festival din Polonia, Balkan Music Awards din Bulgaria, NRJ Music Awards din Franţa.

E considerată o ambasadoare a României: „mai bine ea decât hoţi şi vagabonzi”, spun comentatorii de pe site‑uri. E brand de ţară, cum a declarat‑o revista Tabu în 2010. E simbol al prieteniei dintre români şi francezi: în vară a cântat la inaugurarea Arenei Naţionale cu meciul România–Franţa. E model pentru tinerii români: Pepsi a ales‑o imagine pentru o campanie de încurajare a creativităţii. E purtătoare de cuvânt împotriva violenţei în familie: în noiembrie a lansat campania „Bring the sun in my life”, cu tot cu un videoclip dedicat (Endless) şi un site (bringthesuninmylife.
com) cu testimoniale şi o serie de co‑ambasadoare mai mult sau mai puţin celebre.

Nu poţi să vorbeşti despre muzică în România fără să vorbeşti şi despre Inna, acest aşa‑şi‑aşa care nu reuşeşte să se definească printre laude şi contestaţii. Şi sunt destule contestaţii. O sumarizare a lor, oferită de cititorii DoR când i‑am rugat pe Facebook s‑o descrie într‑un cuvânt, ar fi „INNAcceptabilă”.

***

Inna s‑a născut în 2008, odată cu Hot, o piesă lipicioasă ca smoala. Elena Alexandra Apostoleanu avea 22 de ani şi venise dinspre Litoral (s‑a născut în Mangalia şi a absolvit Ştiinţe Politice în Constanţa) la Bucureşti împreună cu managerul ei, Ştefan Lucian, un prieten din Constanţa, fără experienţă în industria muzicală. Au început să lucreze cu Play & Win, un trio de producători cu antecedente de hituri, inclusiv internaţionale (Kylie, a celor de la Akcent, a împânzit în 2005 topurile din Rusia, Polonia, Belgia, Olanda).

După tentative pop‑rock eşuate (a concurat şi la preselecţiile Eurovision), Alexandra s‑a reprofilat pe dance, mainstreamul de neclintit al muzicii româneşti. Hot, cu refrenul „Fly like you do it / Like you’re high / Like you do it / Like you fly / Like you do it / Like a woman” repetat într‑o buclă infecţioasă, a fost încărcat pe YouTube şi a explodat. Inna a semnat cu casa de discuri Roton, care au promovat piesa la radiourile şi televiziunile muzicale din ţară şi, concomitent, au început să o promoveze în străinătate. A prins şi acolo.

Dar Hot a fost un noroc. A picat din senin şi pentru noi, publicul, şi pentru cei care l‑au lansat. Provocarea era să profite de acest noroc neaşteptat. Şi, conform teoriei feliilor de şvaiţer – când toate găurile se aliniază, provocând un rezultat pozitiv sau negativ altfel imposibil de obţinut –, acest noroc s‑a transformat într‑un succes datorită unei serii de particularităţi.

***

Prima particularitate în soarta produsului Inna a fost succesul lui Hot pe YouTube. Spre deosebire de traseul obişnuit al muzicanţilor români – cântăm în română şi/sau engleză, avem succes în ţară, apoi cântăm în engleză sperând să avem succes şi afară –, Inna a vorbit din start cu un public de oriunde. Nu a apărut ca un produs românesc care se promovează şi afară, ci ca un produs global care se promovează şi în România.

Roton a jucat un rol decisiv în cucerirea Europei, licenţiind piesa şi la casele de discuri partenere, mai întâi în ţări cunoscute ca destinaţii de vacanţă: Turcia, Grecia, Bulgaria. Astfel, după ce auzeau piesa în vacanţă, oamenii erau mai receptivi când o auzeau la radio în Olanda, Germania sau Marea Britanie. Cătălin Muraru, directorul Roton, spune că a fost evident din start că Hot era unul dintre acele momente rare în viaţa unei case de discuri. Era o piesă pentru un public tânăr, care trebuia să ajungă la cât mai multe radiouri mainstream. „Înainte să fie curioasă lumea cine cântă piesa, trebuia să fie o piesă plăcută”, spune el. „Apoi prin Facebook, site, YouTube, oamenii au văzut cine cântă piesa aia. Sunt paşii unui hit în devenire.”

Ca un produs la începutul vieţii, care trebuie să ajungă pe cât mai multe rafturi, Inna e încă într‑o fază de expansiune. În turneul din 2011, concertele s‑au înlănţuit tot la două‑trei zile. Majoritatea au fost în cluburi, au fost însă şi unele în aer liber şi la festivaluri – unele plătite, altele neplătite, promoţionale. Trebuie să fie cât mai prezentă, pe o suprafaţă cât mai mare, spune Muraru.

Contextul este prielnic. Industria muzicală internaţională e de câţiva ani tot mai receptivă la influenţele dance europene – David Guetta, un producător francez, are succes nebun în Statele Unite. Dance‑ul est‑european prinde în mod deosebit, România fiind un furnizor important de artişti. Edward Maya, Alexandra Stan, Sasha Lopez, Inna, toţi coexistă confortabil în topuri şi în preferinţele fanilor. Popcorn dance‑ul lor e o muzică simplă, compusă digital, construită pe beaturi repetitive care, cum spune şi porecla genului, aduc cu păcănitul boabelor de porumb dintr‑o maşină de popcorn, plus tuşe exotice care se agaţă în ureche (trompetă, acordeon etc.). E o muzică de bâţâit în club, fără pretenţii de angajare emoţională sau intelectuală. Targetul sunt tinerii care vor să se distreze, să danseze şi atât. E foarte posibil ca oamenilor să le placă o piesă, să danseze pe ea în club şi să o fredoneze la volan, dar să nu‑i intereseze cine o cântă. De aceea, toate eforturile din spatele unui artist trebuie să contribuie la consolidarea imaginii lui.

***

A doua particularitate a produsului Inna este constanţa. În România lui 2009, popcorn dance‑ul era la început, iar Hot a contribuit la explozia genului, spune Tony Teşiu, director de programe la Radio Zu, unul dintre principalele radiouri comerciale româneşti. În muzică apar mode: dacă o melodie cu accente portugheze are succes la radio, vor apărea o mulţime de epigoni. Inna n‑a rămas însă un one hit wonder. De pe primul album, Hot, a lansat şase single‑uri, toate produse de Play & Win.

„Prin consistenţă şi constanţă e printre cei mari pe radio”, spune Teşiu. Semnificativă la ea, spune el, pe lângă talent şi charismă, este echipa foarte bună din spate. Au făcut alegeri bune – pentru single‑uri, apariţii, concerte. Au ştiut când să facă presiune pe un single potrivit, la momentul potrivit. „Inna are inteligenţa constanţei”, spune şi Anca Lupeş, cofondator al firmei de impresariat şi booking Star Management. Despre Dragostea din Tei a celor de la O‑Zone, prima piesă autohtonă devenită hit internaţional, Lupeş spune că a fost „un noroc chior” pe care n‑au ştiut să‑l capitalizeze. „O‑Zone şi‑au irosit punga de succes.”

Lupeş e activă în industria muzicală românească de la mijlocul anilor ’90, când încă totul se făcea pe genunchi. Legea drepturilor de autor a apărut abia în ’96, generând brusc nevoia de comercianţi legali de muzică – aşa au apărut casele de discuri. Pe de‑o parte licenţiau muzică străină, pe de alta, au început să creeze şi ei artişti, după ureche. Nemulţumiţi, unii dintre aceia au dorit să fie reprezentaţi – aşa au apărut impresarii/managerii. Ei îşi făceau treaba de manager – relaţia cu casa de discuri şi strategia –, dar erau şi agenţi, alergau cu artistul prin turnee, se ocupau de bani, erau uneori şi ingineri de sunet (adică băgau discul şi dădeau play). Şi azi, spune Lupeş, în România sunt poate doar 10–15 artişti cu o organigramă sănătoasă, cu manager, avocat, agent, PR, contabil.

Echipa care s‑a coagulat în spatele Innei, sub numele Global Music Management, se apropie de acest standard. Lucian e manager şi e mereu cu ea, Marian Dorobanţu e promotion manager şi, din vara lui 2011, două tinere se ocupă de PR şi marketing. Dorobanţu are 23 de ani, e activ online – face parte din gaşca de twitterişti români şi are un blog pe care scrie despre industria muzicală şi management. Tot constănţean, e prieten cu Lucian din liceu şi i s‑a alăturat în 2009, după ce i‑a tot dat sfaturi legate de site: să pună mai multe fotografii, mai multe clipuri, pentru că fanii genului nu prea rezonează cu textul. „E muzică dance, de copii, de clubăreală, nu foarte calitativă”, spune Dorobanţu.

„E important să arate bine. E o industrie superficială. Targetul e la 16–24 de ani. Şi copiii apreciază vocea şi calitatea piesei, dar mai puţin. În dance nu e atentă lumea la calitate.”

***

A treia particularitate a produsului Inna e accentul pe imagine. „N‑o să ai tot timpul hituri”, spune Dorobanţu. N‑o să fii tot timpul the new kid on the block. Trebuie să ai o imagine care lucrează pentru tine.”

Lookul Innei a fost şlefuit de‑a lungul timpului. La începuturi era o piţi puţin plinuţă, cu haine mulate, unghii lungi şi o strungăreaţă intensiv titrată în presa tabloidă. Departe de europop diva de azi: uşor dominatrix pe scenă, mereu în corsete, de multe ori de piele, şi tocuri; conceptualizată în pictorialele fotografiate întotdeauna de Edward Aninaru, ca rockabilly chick, vampă, mademoiselle; girl next door chic–inofensivă în interviuri, cu părul lung şi negru prins într‑o coadă jucăuşă, ochelari de pilot, jeanşi spălăciţi, cămăşi cadrilate şi vestuţe de blană.

Inna a lansat single‑ul Sun is Up în iunie 2010 şi următorul, Club Rocker, în mai 2011. În tot acest timp, spune Dorobanţu, nu i‑am simţit lipsa. „În România, industria muzicală e haotică”, spune el. „Lansează o piesă, o urcă pe YouTube, o dau la radio şi asta e. Nu încearcă să aducă ceva nou. Nu au o strategie – lansează o piesă şi o lasă să moară. În loc să consolideze imaginea prin şedinţe foto, prezenţă online, relaţie cu fanii.”

Ştirile, presa, sunt o modalitate de hrănire constantă a imaginii. „Fiecare artist are ceva de comunicat”, spune el, „dar cei mai mulţi se limitează la lansări”. Inna a ocupat însă ziarele şi televiziunile cu tot ce se întâmpla: un disc de platină acolo, un premiu acolo, orice era destul de important ca să fie menţionat într‑un articol. Au bombardat presa cu ştiri, au trimis înregistrări video din concerte, emisiuni şi premieri cu discuri de aur.

***

A patra particularitate a produsului Inna este felul în care e pus la dispoziţia publicului. Apariţiile în media românească au fost puţine şi controlate. (Şi la documentarea acestui articol, Dorobanţu a ţinut să intermedieze legătura cu Alexandra, Lucian, casele de discuri străine.) „Niciun om din presă nu are numărul ei”, spune el. „Orice material despre ea ajunge la mine. E mult mai normal ca eu să zic nu, nu vreau să dau interviul ăsta, decât să zică ea.” Aşa, Innei i s‑a construit o imagine preponderent pozitivă – inclusiv ştirile din tabloide sunt în majoritate inofensive (se minunează cât e de sexy, se îngrijorează că e prea slabă, se mândresc de realizările ei). Raţionamentul, spune Dorobanţu, a fost bazat pe bun simţ: „Ne‑am dorit mai mult, nu scandal care să te ridice o lună de zile şi după aceea să cazi în derizoriu. Ne‑am dorit să creştem organic, pe rezultate, pe lucruri pe care le‑am muncit”.

Revista pentru bărbaţi FHM ne‑a arătat‑o cel mai mult pe Inna. A apărut pe copertă în mai 2010, când a fost declarată cea mai sexy femeie, marcând astfel debutul ei în media românească. A fost un succes, spune Eddie Ţone, redactorul şef al revistei. Pe de‑o parte, pictorialul a fost cerut şi de FHM Franţa, Germania, Rusia. Pe de alta, i‑a adăugat o mare cărămidă la imaginea în ţară. „Lumea nu prea ştia de Inna, dacă e româncă”, spune el. „Apariţia a făcut să se vorbească mai mult de ea aici, acum avea şi un chip.”

Lucrând de câteva ori cu Inna, Ţone a remarcat importanţa managementului, a lui Lucian în special. „Ea e într‑un vârtej. Dacă n‑ar fi Lucian să‑i ţină calendarul, n‑ar şti unde e.” Ţone crede că imaginea ei pozitivă se datorează controlului strâns al apariţiilor: nu se expune, nu merge la emisiuni unde „automat ar sări hienele pe ea”. „Lucian e o persoană riguroasă, o ţine în frâu, departe de cancan. Inna e în mare parte meritul managementului.”

Online, Inna e accesibilă. E un produs care s‑a născut şi se simte bine pe net. Site‑ul e mereu updatat cu clipuri şi fotografii şi înglobează tot ce se întâmplă pe reţelele sociale. Are pagina românească de Facebook cu cei mai mulţi fani – aproape 4.000.000 la începutul lui decembrie. Postează zilnic anunţuri de concerte, imagini şi înregistrări din concerte sau din culise, din avion sau din şedinţe foto. Fiecare post adună sute de like‑uri şi comentarii adoratoare.

Are primul cont românesc de Twitter verificat şi spre 140.000 de followeri. Twitterul ei ciripeşte de câteva ori pe zi, rar în română, de obicei în codul comprimat al puştanilor de oriunde: „Woop woop”; „Love youuu”; „Kisssss”. Aşa cum fanii lui Lady Gaga sunt „little monsters”, fanii Inna sunt „club rockers”, denumiţi după cel de‑al doilea album, Club Rocker. Reţelele sociale i‑au organizat bine. Pe lângă site‑urile fan club – innadaily. com, de exemplu, susţinut chiar de management –, pe Facebook şi Twitter sunt sute de conturi din toată lumea care‑i sunt dedicate.

Pe Twitter, mulţi se laudă în descriere cu data de când Inna a început să‑i urmărească sau când le‑a răspuns, unii având ca fotografie de profil un autograf de la ea. Ideea cu autografele date prin Twitter i‑a venit chiar Alexandrei, prin vară: fanii îi cer un autograf semnalat cu #autographsonmywall, ea îl scrie, îl fotografiază şi li‑l trimite într‑un reply. (În prima săptămână, hashtagul a fost trending topic.)

Comunicarea fiind constantă şi aproape în timp real, fanii sunt implicaţi în soarta produsului. Toţi cei cu care am vorbit spun că le place de ea în primul rând pentru că e accesibilă (îi pot spune orice, oricând, pe Twitter şi Facebook) şi prietenoasă (cineva le răspunde întotdeauna). Ea e prietena lor, nu e un obiect intangibil al admiraţiei.

Şi Lucian, şi Dorobanţu, şi Alexandra sunt tineri, iar asta a contat în mediul digital. Ştiau că trebuie să le ofere mereu fanilor ceva în schimb. Un bun exemplu e campania de strângere de voturi pentru MTV Music Awards 2010. Ca să nu se repete cu îndemnurile la votare, au organizat o şedinţă foto de vreo patru zile în care s‑au tras vreo 20 de cadre, în fiecare Inna fiind costumată în specificul unei ţări. (Echipa plănuieşte să introducă în necesarul tehnic vreo 50 de locuri speciale pentru fani.) Popularitatea pe net se şi monetizează în oarecare măsură. Pe de‑o parte, like‑urile duc la audienţe mari la radio şi poziţii bune în clasamente – care nu produc neapărat sume mari din drepturi de autor, dar se transformă în cereri de concerte. Apoi, spune Dorobanţu, în ţări ca Franţa, unde se vinde muzică, like‑urile se transformă vizibil în vânzări: în vară, erau circa 400.000 de francezi printre fanii pe Facebook şi s‑au vândut cam 3.500 de albume când a pus link spre o piesă.

Forţa ei online a atras o sumedenie de propuneri de asociere cu alte branduri. Până acum, Inna a acceptat doar două: Internet Explorer şi Pepsi. Cea din urmă a fost un pas major, fiind o campanie extinsă pe câteva luni – a început în vară cu reclame, continuând cu un concurs de creativitate pe Facebook. Mesajul pe care trebuie să‑l transmită campania, explică Călin Clej, marketing manager la PepsiCo, este că „indiferent că eşti născut în România, sau altundeva, dacă ai în cap o idee, eşti ambiţios şi te baţi cu oricine, chiar şi cu propriile bariere, lumea te răsplăteşte”. Inna era brandul perfect pentru transmiterea acestui mesaj, spune Clej. Nu a existat niciun alt candidat.

„Inna – lăsând la o parte talentele muzicale incontestabile, nu asta ne intersa pe noi –, a fost un exemplu de reuşită care a explodat în afară şi a fost importat în local. Ceea ce spune că ea, ca tânăr ambiţios, a scurtcircuitat nişte etape.”

***

A cincea particularitate a produsului Inna e că imaginea ei în România e de fapt o proiecţie a Innei din străinătate. Au existat momente pasagere dedicate publicului din ţară: pe 1 decembrie 2010, a apărut într‑o fotografie îmbrăcată în tricolor şi în 2011 a lansat un cover acustic după Laura Stoica, promiţând că la anul va face prima ei piesă în română. Dar per total, nu s‑a construit atât din concerte şi apariţii în media de aici, cât din ştiri despre cele de afară. Astfel a scăpat de scandalurile din tabloide, dar nu s‑a apropiat de publicul românesc.

„Inna a neglijat România”, spune Lupeş. „Politica a fost bună, n‑au epuizat‑o, au refuzat concerte. Dar a venit rar, spre deloc, în România. Nu a creat o conexiune cu publicul. N‑au văzut‑o pe scenă. E în continuare o tipă care are succes afară.” În plus, spune ea, de câţiva ani încoace, au început să vină în România tot mai mulţi artişti străini, de la Rolling Stones la Madonna. Pe de‑o parte, au intrat ca prioritate în bugetul oamenilor, pe de altă parte, le‑au crescut standardele.

Teoria s‑a văzut cel mai bine la primul – şi deocamdată singurul – concert Inna în aer liber din România, în mai 2011, la Arenele Romane din Bucureşti. L‑a organizat FHM, biletele costând 80 de lei sau 40 – cu cuponul de reducere din revistă. Line‑upul a fost alcătuit împreună cu echipa Inna: Play & Win, Akcent, formaţie prietenă, Alex Velea, cu Smiley ca invitat, şi Senzor. Ţone se aştepta „să rupă”.

N‑a avut însă succesul aşteptat. Arenele s‑au umplut greu, cu circa 5.000 de oameni dintre care nici un sfert nu au plătit biletul întreg şi mulţi au intrat cu invitaţii date pe ultima sută de metri. „Dacă Inna ar fi fost belgiană”, spune Ţone la câteva luni după concert, „s‑ar fi îmbulzit lumea să umple un stadion”. Apoi, adaugă el, dance‑ul se pretează mai mult la cluburi. Inna a apărut pe scenă pe la 22:00, după un preludiu mult prea lung (s‑a intrat la 19:00), şi a luat ochii audienţei, coborând dintr‑un elicopter. Concertul a durat vreo 50 de minute, cu tot cu un medley acustic de coveruri (Bruno Mars – Grenade, Kings of Leon – Use Somebody, Bill Medley & Jennifer Warnes – Time Of My Life, Lady Gaga – Born This Way), un cover Black Eyed Peas – Party, la care şi‑a chemat fanii pe scenă şi un bis pe Amazing pe care n‑a mai apucat să‑l ceară nimeni, pentru că publicul curgea deja spre ieşire.

Coregrafia ei a fost mai degrabă statică, constând din poze care‑i etalau corpul strâns într‑un corset negru din piele şi cocoţat pe tocuri. Interpretarea a fost surclasată de intervenţiile dintre piese. Inna a spus că a fost avertizată că nu are aşa de mulţi fani în România, dar iată că totuşi are, că a vrut să cânte Club Rocker în premieră mondială „aici, în ţara mea”, că a venit să se distreze şi prietenele ei sunt aici, cu ea. A întrebat dacă ne‑a plătit cineva să spunem că o iubim „sau suntem decât fani”, că niciodată nu şi‑a imaginat că va fi în faţa noastră şi „nu mi‑am organizat vorbele astea”.

Lumea a crezut‑o. Inna e oricum, dar sigur e autentică. Dezarmant de autentică.

A făcut gafe mici: versurile uitate în concertul din Bucureşti. A făcut gafe mai mari: i‑au tot scăpat de sub control sânii, prin concerte. A făcut gafe de proporţii epice: interviul din iulie 2009 din Ungaria, care a ţinut ştirile săptămâni bune şi a furnizat pop culturii româneşti celebrele „I see death with my eyes” şi „I am boring and scary”. De fiecare dată, s‑a scuzat zâmbind şi a fost – măcar pe jumătate – iertată. Teşiu crede că acel interviu i‑a afectat profund imaginea în România, unde oamenii „au preferat să râdă de ea decât să observe cât de importantă e în acel moment”.

Cuvintele în care mi‑a fost descrisă cel mai des au fost „ambiţioasă” şi „sinceră”. Altfel cum ar putea Elena Alexandra Apostolescu, o femeie de 25 de ani din Mangalia, minionă, cu părul negru prins jucăuş în coadă, piţigăiată, hlizită, translucidă, să ducă toate strategiile gândite pentru Inna.

***

A şasea particularitate a produsului Inna e că România are nevoie de el – şi de cât mai multe astfel de produse. La scară internă, Inna e ceea ce Teşiu numeşte un „soldat care‑şi face bine treaba” – nu rezonezi neapărat cu el, dar te menţine în joc. „Radioul comercial e ca o librărie”, spune el, „în rafturile din faţă sunt întotdeauna cele mai vândute cărţi. Nu contează că e Sandra Brown”.

Ţone spune că FHM e mereu în căutare de cântăreţe „safe”, fără reputaţie dubioasă. Iar Inna e „drăguţică, micuţă, finuţă, e un produs bun de promovat. Întotdeauna e nevoie de produse de promovat.” La scară globală, Inna e un deschizător de drumuri. Cât timp nu producem vreun U2 şi artiştii români din zona pop şi rock rămân copii ale celor de afară, dance‑ul e singura muzică românească de export. Iar dacă Inna a cucerit Europa redută cu redută, cum spune Dorobanţu, şansa celor ce i‑au urmat e că au dat peste nişte căi bătătorite; au ajuns, simultan, la multe urechi atente la ce se întâmplă în muzica românească.

Problema de imagine de aici nu afectează real produsul Inna. Sunt ţări ca Franţa, unde îi merge mult mai bine, iar rezultatul cumulat al ţărilor în care are concerte şi muzica ei se vinde face din România un teritoriu de importanţă secundară. Cum spune Dorobanţu, „ea nu are timp să fie aici. E o strategie de nevoie”.

Asta e a şaptea particularitate a produsului Inna: deşi e românesc, nu are nevoie de România. •

__________________________________

* Vrei să ne sprijini să mai facem astfel de texte? Abonează-te. Îţi lipseşte numărul în care a fost publicat acest text? Cumpără-l din shop.

15 Comentarii pentru “Cazul Inna (Integral din DoR #7.2)”

  • catalina a scris:

    Interesant articolul dar nu pare scris de o persoana cu pregatire in domeniu sau nimeni nu i-a facut un proofreading.

  • Paul a scris:

    mi-am schimbat in bine parerea despre inna, desi nu sunt un fan al muzici dance

  • Irina a scris:

    Imi place articolul, este bun pentru descrierea Innei ca produs muzical. Catalina, la ce anume te referi cand spui ca nu a fost scris de o persoana cu pregatire in domeniu / nu i-a facut nimeni proofreading?

  • guraialomitei a scris:

    …decât o maimuță

  • Geo a scris:

    Eu locuiesc in Franta, ma bucur ca artisti romani au oareceare deschidere in strainatate, dar dati-mi voie sa imi exprim parerea, de altfel documentata, ca succesul Innei este muuuult supraestimat in media romaneasca. Nu este nici pe departe vreun fenomen international, este o surprizica si atat. Muzica ei se pune in malluri si o asculta soferii si copii de cartier..si cam atat. Am intrebat o gramada de tineri din targetul ei despre ea si nimeni habar n-are. E genul de muzica ce trece neobservat. Iar “concertele” ei in strainatate sunt aparitii de cate o melodie doua in care isi arata sanii si atat. N-am nimic cu ea, promovez artisti romani, dar ea nu e vreun talent si cam “miroase” a multi bani in spatele ei, pentru ca eu una am urmarit in 2008 cum s-a produs “lansarea” ei, avea o rotatie pe la radiouri ce nu se justifica prin nimic. Foarte rapida si foarte insistenta. Smells like a lot of money behind all of this. Cam asta. Mai usor cu aprecierile.

  • Bia a scris:

    Articolul chiar asta spune, ca e un produs foarte bine promovat. Deci aprecierile sunt pentru all the money behind, dar care sunt cheltuiti in mod eficient si profesionist. Si desi poate are limitele ei, Inna e de admirat ca se ‘tine de program’, isi mentine imaginea, nu ia pe aratura spre comportamente dubioase, intr-un cuvant isi face jobul de ‘produs pop’ cu profesionalism. De acord ca poate e un pic artificiala promovarea, dar e ceva specific genului, la fel ca pentru Lady Gaga sau orice alta pop-star.
    Probabil notorietatea ei nu e chiar pe culmile prezentate uneori in tara, poate nu toti stiu cum o cheama sau ca e romanca, dar sunt multi care stiu. In Franta a aparut la NRJ radio (care e orice dar nu un radio neglijabil) in interviu + a avut concert(e?) in locuri cunoscute, parca am vazut un anunt pt un club si pt Bercy (nu mai stiu exact). Offtopic, am vazut si numele Alexandrei Stan pt un concert la Bercy si mi se pare ca pot coexista cele doua.

  • BogDan a scris:

    Mademoiselle este o Lara Fabian, hai să nu comparăm o profitoare cu un artist complet. Să încercăm să nu ne batem joc.

  • Pingback: Linkuri de weekend

  • Anda a scris:

    sincer,eu ma bucur ca strainii aud si pot asocia Romania si cu Inna, nu numai cu faradelegile comise de conationali peste hotare.Pana la urma, contribuie si la o imagine buna a Romaniei peste granite. Ceea ce nu poate fi decat foarte bine!

  • Maximilian a scris:

    Cătălina şi-a dorit să se audă vorbind. Nu fiindcă avea ceva de spus, ci fiindcă a vrut. Şi asta este o particularitate. Românească.

    Mx

  • Pingback: Însemnări #8 | Geamul Deschis

  • Pingback: Decât o Revistă » ColaboraDoR: Mircea Drăgoi

  • dragos a scris:

    Catalina are nevoie de virgule.

  • Comentează

    Numărul curent: DoR #25

    DoR #25 * Muncă

    Susține DoR. Abonează-te!

    Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

    The Power of Storytelling 2016

    #story2016

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Curierul oficial

    Curierul oficial

    English DOR

    English DoR

    RSS

    Articole
    Comentarii
    © 2016 Decât o Revistă