Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

ColaboraDoR: Bogdan Baraghin

September 5th, 2012
Tags: , , ,

Bogdan Baraghin, 32 de ani, este fost absolvent de Politehnică transformat în fotograf şi membru fondator al proiectului Photoliu. Consideră că cel mai important în fotografie este să găsească linia de mijloc care să îi permită să umple cu ceea ce îi face plăcere, golurile lăsate de ceea ce trebuie făcut. Îi plac fotografiile vii, în care se întâmplă ceva şi crede că cea mai importantă sursă de inspiraţie este, în final, tot experienţa de viaţă.

Interviu de Diana Sumănaru

 

Cum ai ajuns fotograf?

Am intrat în presă când eram student. Aşa a fost să fie. Şi nu am intrat în presă la propriu, ci am lucrat ca administrator de reţea pentru un ziar. Pe vremea aceea Curentul şi Monitoarele erau toate strânse sub acelaşi patronaj şi lucram la Curentul şi la Monitorul de Bucureşti. Am înţeles ce înseamnă presa, mi-a plăcut foarte tare şi după o perioadă m-am transferat la Mediafax, unde lucram în departamentul foto şi introduceam poze pe site, în 2002 – 2003. Chestia asta m-a apropiat foarte tare de băieţii de la foto. Mi-am cumpărat şi eu o cameră, foarte ieftină la momentul ăla, pe film. Am făcut câteva filme, mi-a plăcut mult. Am urmat nişte cursuri de fotografie şi cu prima ocazie când s-a eliberat un post, am intrat. Primul meu job de fotograf, la propriu, a fost, mă rog, o situaţie destul de ciudată. Pe atunci era un domn director numit Creţan şi eu îl băteam la cap de ceva vreme: „Eu vreau să fiu fotograf. Uite, se eliberează acum un loc. Ştii, eu, pot.” Şi tot timpul îmi spunea: „Stai liniştit, tu ai job-ul tău, e ok”. Atunci crescusem puţin, eram editor foto la Mediafax. Şi când s-a eliberat job-ul ăla, a murit Slobodan Miloşevici, şi mi-a zis „Uite, du-te şi fă poze la Miloşevici la înmormântare şi în funcţie de ce faci acolo, vedem ce o să fie după. Vedem dacă te întorci la job-ul de birou şi dacă mai vii vreodată la mine să îmi spui că vrei să fii fotograf.” A fost foarte stresant atunci şi tot timpul ţineam legătura cu Andrei Pungovschi, coleg la Mediafax, şi ceream păreri despre cum ar trebui să fac, dacă e bine, nu e bine. Şi apoi am rămas fotograf la Mediafax.

Ai spus că ai făcut cursuri de fotografie. Unde le-ai făcut?

Am făcut aici în Bucureşti cu Petruţ Călinescu. Apoi am plecat cu Andrei Pungovschi în State şi am făcut Missouri Photo Workshop, SUA, în 2008, unde am făcut parte din echipa Melissa Farlow (National Geographic Magazine) şi Laurie Skrivan (St. Louis Post-Dispatch) şi mai târziu, în 2010, Foundry Photojournalism Workshop, Turcia, unde i-am avut ca îndrumători pe Andrea Bruce (The Washington Post) şi StephanieSinclair (VII Photo Agency).

Cum aflai de cursuri şi ce însemna să aplici?

Nu a fost foarte complicat. În general, pentru workshopurile astea ai nevoie doar de un mic portofoliu şi de o scrisoare de recomandare de la un editor. Editorul care îmi făcea recomandările era Mihai Vasile de la Mediafax şi pur şi simplu am trimis, am fost selecţionat şi apoi chemat. Ne-am plătit workshopul, avionul. Am mers împreună cu Andrei în State şi apoi când ne-am întors urmăream workshopuri pe net şi când am văzut că se organizează în Istanbul am zis că ar fi o şansă. Am depus dosarul după ce s-a închis selecţia şi ne rugam că poate se retrage cineva. Şi am avut baftă că asta s-a întâmplat. Am fost patru oameni din Bucureşti care am depus atunci, familia Dincă – Bogdan şi Alexandra Dincă, Andrei şi cu mine. S-au retras patru oameni şi am încăput toţi.Ne-am urcat în maşină şi am plecat la workshop.

Ce te-a ajutat cel mai mult din ce ai învăţat acolo?

Am învăţat photo-story, am învăţat fotojurnalism de calitate, pe care nu prea ai cum să-l faci ok aici. Am învăţat ce trebuie să faci şi ce contează. E cu plusuri şi cu minusuri pentru că odată ce ai ajuns să cunoşti partea asta ajungi să îţi doreşti să faci aşa ceva şi în ţară. Şi vei fi tot timpul super-nemulţumit şi stai ca pe ace – cum fac să plec?

Ai reuşit vreodată să faci tipul de fotografie pe care l-ai învăţat la workshopuri?

Am reuşit, dar pentru plăcere personală. Niciodată ca angajat undeva, ci doar pentru satisfacţia mea proprie. Am făcut ca să ştiu eu că fac, şi atât. Să mă mulţumesc pe mine sau câţiva oameni din jurul meu şi atât. E prea puţin. E păcat.

Atunci când ţi-ai cumpărat primul aparat de fotografiat, ce îţi plăcea să fotografiezi?

Nu fotografiam ceva anume. Încercam să fotografiez lucruri care îmi plac sau ce era disponibil pe sumarul Mediafaxului în perioada aia, de la concerte la conferinţe de presă unde se intra destul de uşor. Adică nu chestii cu securitatea super-high, ca să pot intra. Pentru că nu mai eram editor foto la Mediafax cu legitimaţie şi deci nu puteam ajunge oriunde. Fiind editor la Mediafax cu ceva vreme înainte, am avut însă norocul să cunosc foarte mulţi fotografi. Majoritatea fotografilor din Bucureşti la perioada aia erau şi colaboratori la Mediafax. Aşa că îi cunoşteam şi mă întâlnisem cu ei la un moment dat sau ne auzisem la telefon înainte, şi atunci mi-a fost mai uşor să intru. De obicei cred că e mai complicat. Oricine e nou într-un loc sau într-o societate e primit destul de dubios. Dar pentru mine a fost un avantaj, pentru că am fost primit ok şi chiar încurajat. Toată lumea îmi spunea: „Hai, pleacă din birou de acolo şi fă ceva. Nu e bine să stai în birou.” Şi cred că am făcut un lucru bun, deşi în nebunia mea de atunci am renunţat la jumătate din salariu pentru job-ul de fotograf. Job-ul de editor era mult mai bine plătit. Nu-mi pare rău, nu cred că o să-mi pară rău vreodată pentru asta, dar a fost un pas important atunci.

La ce proiect lucrezi acum?

Acum lucrez împreună cu colegii mei Mihai Barbu şi Andrei Pungovschi, pe un proiect care se numeşte Photoliu. Ne-am propus să fotografiem cât mai mulţi oameni importanţi dintr-un anume punct de vedere, în fotoliul lor personal: acasă la ei sau la ei în birou, oriunde se simt ei bine într-un fotoliu. Şi oameni care să şi poată spune câteva cuvinte despre fotoliul ăla. Adică mi se pare aşa, tot ca un fel de poveste, dar lărgită puţin. Ne-am făcut o listă de oameni, de personalităţi, şi am început să bifăm uşor din ele, dar e mult de lucru. Şi sper la un moment dat să se termine proiectul ăsta frumos, în sensul că vrem să scoatem o carte, poate să plimbăm o expoziţie prin ţară. Deocamdată e un mod de lucru nu foarte alert. Calm. Uşurel-uşurel.

Proiectul Photoliu este unul de fotografie de studio. Bine, e mult spus fotografie de studio pentru că practic ne ajutăm de lucrurile astea ca să facem tot un fel de jurnalism, tot un fel de fotografie de portret, dar avantajul e că îţi pui soarele acolo unde vrei tu. Cred că ne-a ajutat foarte mult şi locul pentru că e un spaţiu prietenos în care omul poate să se simtă bine, nu trebuie să fie neapărat stresat, ca la fotograf. L-am gândit ca un loc în care prietenii să vină să bea o cafea, să se simtă bine, să asculte o muzică bună şi eventual să facem nişte poze.

Pe cine aţi fotografiat până acum?

Politicieni, scriitori, istorici. Am fotografiat aproape 40 de personalităţi. De exemplu Neagu Djuvara, Mircea Geoană. Esquire a auzit de proiectul nostru şi a vrut să se implice puţin. Au scris un set de articole şi ne-au rugat să ilustrăm cu oameni în fotoliu: Zoe Petre, Gabriel Spahiu, Maria Răducanu, Ada Milea, Alexandru Dabija.

Care a fost cea mai interesantă „poveste de fotoliu” pe care aţi descoperit-o?

Interesante au fost toate. Noi i-am rugat pe fiecare să scrie pe o foaie cele două-trei fraze pe care vor să le lase pe spatele fotografiei. Mi-a plăcut mult Varujan Vosganian care înainte să-l fotografiem ne-a rugat să îl ajutăm să care nişte cărţi din bibliotecă lângă fotoliul lui. A spus că este important ca teancul de cărţi să fie mult mai înalt decât fotoliul pe care stai.

Pe cine urmează să mai fotografiaţi?

Am vrea să îl fotografiem pe Regele Mihai care cu siguranţă are un fotoliu şi care cu siguranţă poate să spună ceva despre fotoliul lui.

Ce motivaţii îţi aduce fotografia?

Pentru mine contează foarte mult ce cred oamenii din jur. E foarte important să placă celor din jur ce faci. Dacă ai reuşit să îi faci să zâmbească atunci când îţi văd o poză sau să simtă ceva, cred că asta e cea mai valoroasă răsplată pe care poţi s-o primeşti. Înseamnă că ceva s-a întâmplat acolo şi contează ce faci. Iar după ce ai terminat un proiect, dacă urmează un feedback, oricare ar fi el, e ok. Înseamnă că nu ai muncit degeaba. De obicei primesc feedback şi este constructiv întotdeauna, chiar dacă e negativ sau pozitiv. De multe ori chiar le cauţi pe cele negative. Sunt oameni în jurul meu care mă critică foarte mult, nevasta mea e unul dintre ei. Şi cred că e foarte ok să fie aşa pentru că nu te mulţumeşti niciodată. E foarte bine să nu fii mulţumit de ce faci pentru că data viitoare vei face mai bine, cu siguranţă. Şi cred că e foarte bine ca omul să spună „Bă, cred că nu a fost ok ce-ai făcut” pentru că te face să te gândeşti şi încerci să înveţi.

Ce consumi pentru inspiraţie?

Am de exemplu un set de bookmarks la Internet Explorer, dar cred că mult mai important e să trăieşti. Să trăieşti în toate felurile. Să ai experienţe de viaţă. Să te uiţi la cei mai buni fotografi şi să înveţi de la ei e foarte ok, dar cred că e mult mai ok să înveţi să trăieşti mai divers şi să trăieşti cât mai intens astfel încât să înţelegi cât mai mult. Şi cred că inspiraţia ţi-o iei de la o plimbare în parc pâna la un scandal în stradă.

Cum te-a ajutat faptul că fotografiezi?

Când lucrezi mult ca fotograf, vezi momente altfel. Le apreciezi mai mult şi încerci să le trăieşti mai intens. E ciudat spus dar există situaţii când nu ai aparatul la tine şi spui mamă, ce poză ar fi fost asta. Cred că apreciezi momente mult mai multe decât atunci când, nu ştiu, ai o viaţă de contabil. Când totul trece pe lângă tine aşa, şi te duci la serviciu, te întorci, dormi apoi iar, te duci la serviciu şi bagi cifre. Fotografia te plimbă mult. Îţi arată cum trăiesc oameni din diverse locaţii şi situaţii şi cred că îţi formează o experienţă de viaţă inevitabilă.

Ai vreun fotograf preferat?

Este unul care îmi place foarte mult, se numeşte Steve McCurry şi este un portretist senzaţional. Mai am o serie de cinci fotografi care fac parte dintr-o asociaţie americană şi pe care îi urmăresc cel mai mult. Asociaţia se numeşte Luceo Images. Sunt senzaţionali şi fac lucrurile aşa cum trebui chiar dacă fac şi lucruri comerciale. Acolo unde la noi decide cel care plăteşte cum trebuie să iasă în final proiectul, ei vin şi spun că nu e ok, că aşa trebuie să iasă proiectul, atâta te costă.

Unde ai vrea să ajungi ca fotograf?

Acum ceva vreme în urmă mă gândeam că sunt foarte mulţumit cu situaţia că fac ceea ce îmi place şi că am ajuns să câştig bani din asta. Aş vrea să fac ceea ce-mi place fără să trebuiască să mă gândesc la bani. Idealul mi se pare să poţi să faci fotografie nu pentru că trebuie ci pentru că îţi place şi doar pentru asta. Acum e cumva o situaţie de compromis. Fac asta şi pentru că trebuie şi pentru că îmi place. Sunt convins că fac o grămadă de chestii doar pentru că trebuie. O grămadă de chestii comerciale pe care orice fotograf din ţara asta le face. Dacă banii mei ar veni din altă parte, dacă aş fi pensionar sau dacă aş moşteni vreodată ceva mi-ar plăcea să fac fotografie fără să mă gândesc la bani.

Iată câteva dintre fotografiile preferate ale lui Bogdan:

Adrian strigă după o fată frumoasă în Vama Veche.

 

Un bătrân vizitează celula în care a petrecut mai bine de 20 de ani ca deţinut politic, la Fortul 13, Jilava.

 

Can Turan se bucură de întâlnirea cu nişte prieteni la intrarea într-un bar din Istanbul.

 

Două surori se încălzesc la foc într-o seara răcoroasă la Costeşti.

 

Căldura a scos oamenii la plajă chiar și pe marginea lacului Morii din Capitală.

 

Diana Sumanaru este ucenică la DoR. În seria ColaboraDoR vă facem cunoștință cu fotografi, ilustratori și designeri cu care ne-am împrietenit de când facem DoR.

 

Comentează

Numărul curent: DoR #28

DoR #28 * Dislocări

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2016

#story2016

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2017 Decât o Revistă