Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Copiii Mihaelei

July 22nd, 2013

Cum a reuşit un mic ONG din Bucureşti să strângă în jurul său o comunitate care ajută la creşterea şi educarea a 300 de copii foarte săraci.

Text de Georgiana Ilie
Fotografii din arhiva „Ana şi Copiii”

Narcisa Vladar nu mai auzise niciodată de Asociaţia „Ana şi Copiii” din Bucureşti când a hotărât să strângă bani pentru a-l trimite pe Bogdan, un copil pe care nu-l cunoștea, în tabără. A văzut pe Facebook un album cu 100 de poze şi apelul ONG-ului, care cerea donaţii pentru a-i răsplăti cu o mică vacanţă pe cei mai silitori dintre copiii de care are grijă, s-a uitat pe site-ul lor şi apoi a ales un copil. Asistentă medicală de farmacie în Gherla, Narcisa nu îşi permitea să dea toată suma necesară unui copil, 300 de lei, aşa că a început să le ceară şi cunoştinţelor să contribuie. Mai întâi pe Facebook, pe 18 iunie, printr-un share la poza lui Bogdan, un adolescent zâmbitor de 16 ani, apoi direct.

Pe 21 iunie, a anunțat pe Facebook, în albumul original:„Bogdan, azi am reuşit să trec pe la bancă şi am donat pt. tine 100 de lei, am reuşit să găsesc şi un alt suflet bun care mi-a mai dat 50 de lei pt. tine, luni sau marţi o să-i trimit, sper din tot sufletul să reuşim să te trimitem în vacanţă”. Pe 2 iulie a revenit şi a spus că a mai trimis 100 de lei. Într-un final, nu a reuşit să strângă toată suma până la încheierea campaniei, pe 10 iulie. Dar când a vorbit cu oamenii de la Asociaţie, a aflat că „e ok chiar dacă nu am suma totală, că tot vor reuşi să meargă toţi copiii în tabără” şi a fost foarte fericită că a putut să ajute.

Narcisa a strâns bani ca să trimită în tabără un băiat de 16 ani pe care nu l-a întâlnit niciodată, dintr-un oraş în care nu locuieşte, doar pentru că, spune, a impresionat-o iniţiativa de a le oferi o tabără unor copii buni care altfel nu ar putea merge nicăieri. Nu era o strângere de fonduri pentru o operaţie salvatoare, nici pentru o victimă a unei calamităţi naturale şi fotografia nu era nici măcar însoţită de o poveste sfâşietoare despre viaţa acelui copil. De fapt, nu scria decât numele lui şi vârsta. Iar copilul din poză nu purta haine rupte, nu era murdar şi trist într-un colţ al unei camere sărăcăcioase, ba chiar zâmbea fericit şi arăta ca un adolescent normal şi îngrijit.

La fel ca Narcisa, alţi aproape 250 de donatori şi peste 60 de voluntari permanenţi ajută Asociaţia „Ana şi Copiii” să le ofere o viaţă normală copiilor din familii foarte sărace din Bucureşti şi alte cinci judeţe. Este o comunitate construită în 12 ani de Mihaela Voivozeanu, 32 de ani, preşedintele asociaţiei, încă de când lucra ca asistent social stradal pentru un centru de plasament privat şi şi-a dat seama că nu va putea schimba vieţile copiilor – copii neglijaţi şi abuzaţi în familie, copii din canale şi de pe străzi – dacă nu creează un mediu sigur şi stabil pentru ei. Asociaţia însăşi a pornit aşa, din dorinţa Mihaelei de a proteja copiii care fuseseră în centrul de plasament, care s-a desfiinţat în 2006 ca parte a unei strategii a statului de a reintegra copiii în familiile lor. Strategia a constat în a închide centrele şi a-i trimite pe copii înapoi acasă – la familii care îi abandonaseră, abuzaseră sau neglijaseră atât de mult încât tot statul îi luase de acolo – fără să mai urmărească cineva cum sunt trataţi. Ideea ei a fost să ajute 20 de copii, să se asigure că au mâncare şi haine şi să îi ajute la teme. Lucra atunci la un alt ONG pentru tineri cu dizabilităţi grave şi a cerut să folosească spaţiul după ce se terminau activităţile de zi, să poată face temele cu copiii „ei”. Primul copil pe care l-a adus la teme a fost Ana, care avea 8 ani şi pe care o ştia de când avea 4 şi o luase din familia care nu putea avea grijă de ea. (Ea este Ana, din „Ana și copiii”.) După cinci ani de teme în fiecare seară şi un grup de copii tot mai mare, a reuşit să strângă donaţii pentru a închiria şi utila un sediu numai al lor. Din ianuarie 2012 sunt într-o casă veselă, foarte curată şi rezonabil de gălăgioasă, ţinând cont că aici sunt mereu 50 de copii, de lângă gara Basarab.

Acum, la sediul „Ana şi Copiii” din Bucureşti a reuşit să creeze mediul sigur, în care copiii au căldură, mâncare caldă, un loc în care să facă temele în linişte, se pot spăla şi pot învăţa lucruri esenţiale precum gătitul, curăţenia sau bunele maniere. Stabilitatea vine din familia extinsă de donatori şi voluntari şi din eforturile ei constante ca centrul de zi să aibă mereu bani de mâncare şi de utilităţi, copiii să aibă mereu ce să facă şi să înveţe ceva nou şi voluntarii să fie mai mult decât vizitatori care oferă un ajutor sporadic sau singular, ci să se considere parte din echipă, să aibă iniţiativă şi să se ocupe singuri de proiecte pentru copii. „Sunt multe ONG-uri care se cred stăpâne peste tot ce fac şi nu lasă pe nimeni să ajute”, spune Mihaela. „Noi încercăm să îi încurajăm să facă ei cât mai multe, că altfel nu am putea să facem toate astea.” Echipa e formată din ea şi un coordonator de programe care face şi multă treabă administrativă, precum acte şi rapoarte către donatori, si șase asistenți sociali și îngrijitori care se ocupă de copii.

Tabăra de vară este doar una dintre activităţile asociaţiei şi una din puţinele în care copiii primesc ceva care nu pare neapărat necesar. În restul anului, echipa şi voluntarii au în primul rând grijă ca ei să fie bine hrăniţi, curaţi, sănătoşi, bine îmbrăcaţi şi cu temele făcute. Cincizeci din cei 300 de copii – au între 3 şi 18 ani – vin zilnic la centrul de zi din Bucureşti. Alţi 97 sunt în grija asociației la Fundulea. Acolo mama Mihaelei, care e învăţătoare, a format un grup cu alţi profesori și mediatori școlari pentru a-i ajuta la teme şi pentru a se asigura că merg zilnic la şcoală sau că îi vede doctorul când sunt bolnavi. Încă 30 sunt la Urlaţi, Prahova, într-un centru de activităţi deschis în mai. Toţi primesc atenţie şi îngrijire zilnică. Restul sunt în familii sau sunt minori care au deja propriile familii şi pentru ei au găsit alte soluţii: voluntari care pot oferi altfel de ajutor, mentori care îi învaţă să fie adulţi, îi meditează, îi încurajează şi au grijă să rămână în şcoală sau să îşi găsească un loc de muncă.

Lucrurile gratuite vin doar în situaţii de necesitate – haine de iarnă, încălţăminte, rechizite, şi uneori, rar, chirie sau utilităţi plătite direct de asociaţie pentru cei care altfel ar fi în stradă. Unele familii au primit case noi după ce au muncit la construcţia lor alături de voluntarii „Ana şi Copiii” şi cei ai organizaţiei internaţionale Habitat for Humanity. La rândul lor, oamenii au muncit mai apoi la ridicarea altor case, pentru alte familii în situaţii similare.

„Ideea e să schimbi omul, nu să-i dai bani ca să scapi de el”, spune Mihaela. „Nu îl înveţi nimic, decât că vin nişte bani care le rezolvă temporar problemele. Mâine o să aibă nevoie de alţii.”

Aceeaşi abordare este şi pentru copii, nu doar pentru adulţi: tabăra este o recompensă. Doar 100 din cei 300 de copii merg pentru că trebuie să existe un mod semnificativ de a-i răsplăti pe cei care au învăţat bine. Tabăra costa 600 de lei şi este plătită pe jumătate de o firmă americană care trimite şi voluntari, iar restul de bani e strâns pentru fiecare copil în parte prin campania Alege şi trimite un copil în tabără de pe Facebook. Aproape 100 de fotografii cu adolescenţi şi copii zâmbitori, activi, care îşi arată plantele sau picturile, mingile de fotbal sau carnetul de note, sunt puse într-un album cu o explicaţie scurtă a campaniei – de ce, cât, unde şi cum poţi dona – şi prietenii Asociaţiei sunt rugaţi să aleagă un copil şi să îl trimită în tabără. Despre niciunul nu afli mai multe în afară de prenume şi de vârstă. Nici că uneori doarme pe stradă pentru că tatăl vitreg îl dă afară din casă, nici că locuieşte cu bunica, mama, mătuşa şi alţi patru copii într-o garsonieră, nici că stă într-un demisol fără electricitate şi că în primele luni la Centrul de Zi a stat sub o masă şi nu a vorbit cu nimeni. Nu de asta vrea Mihaela să îi ajuţi să meargă în tabără. Ci pentru că sunt copii cuminţi şi silitori şi merită această excursie pentru munca depusă.

Grupul constant de donatori şi voluntari reacţionează şi contribuie de şase ani de când strâng bani pentru tabără aşa. După ce au început să o facă şi pe Facebook, mesajul a ajuns şi la alţi oameni şi au apărut şi donatori noi, precum Narcisa din Gherla. În 2012, un bărbat din Bucureşti care văzuse albumul pe wall-ul unui prieten a sunat şi a spus că va dona banii de tabără pentru un băiat de 13 ani din Prahova dacă poate merge la el acasă ca să vadă că are într-adevăr nevoie de ajutor. Mihaela îşi aminteşte că a avut nevoie de toată stăpânirea din lume pentru a-i spune că nu poate să îi dea datele personale ale unui copil, dar că poate, eventual, aranja o întâlnire la şcoală, în prezenţa unui asistent social. Omul s-a supărat şi a spus că e evident că nu au nevoie de bani şi i-a închis telefonul. Mihaela a preferat să rişte mai degrabă să nu trimită un copil în tabără decât să îl expună la un rău mai mare, ireparabil. Asociaţia încearcă în primul rând să îi protejeze pe copii, şi de viaţa grea pe care deja o duc în familii, și să îi ferească de situaţiile în care s-ar putea profita de ei. (Riscurile sunt reale: la începutul acestui an, de exemplu, profesorul voluntar de pictură de icoane pe sticlă de la un alt centru de zi din Bucureşti, al unei alte organizaţii, a fost reţinut şi este încă în arest pentru publicarea pe internet a multor fotografii şi filme cu pornografie infantilă despre care procurorii au refuzat să specifice dacă erau sau nu cu copiii cărora le preda.) Donatorul de la „Ana şi Copiii” a înţeles însă până la urmă singur, fără să i se explice de ce nu poate vizita singur un copil: în săptămâna următoare a trimis banii iar la începutul anului şcolar a sunat şi a întrebat dacă poate să îi ofere băiatului un set de rechizite şi haine, ca să meargă la şcoală cu tot ce-i trebuie. I-a şi făcut o vizită într-un final, la şcoală, în prezenţa unui asistent social, şi continuă să-i sprijine educaţia.

Comunitatea s-a construit aşa, din oameni care au venit ca să aducă o sacoşă de haine de copii, un tort pentru o zi de naştere sau un pachet cu ulei şi orez şi care au rămas. Nicoleta Popa, producător de evenimente, 36 de ani, a venit în mai 2013 ca să aducă din partea unei prietene un tort pentru ziua unui copil – Asociaţia are o altă campanie care „dă spre adopţie” zilele de naştere ale copiilor pentru că acasă nu le face nimeni ziua – şi, spune, „am început să mă gândesc cum aş putea să îi ajut”. S-a oferit să facă poze pentru copiii din centrul din Bucureşti pentru albumul cu tabăra. Popa spune că revine tot timpul la Asociaţie – acum ţine cursuri de gătit adolescenţilor – pentru că vede că „îi ajută dincolo de rezultatele la învăţătură […] Îmi place că reuşesc să le imprime principii şi valori sănătoase şi să rămână în acelaşi timp prieteni.” Bucuria ei cea mai mare a fost când fetele cu care a gătit într-o zi, a doua zi au făcut din nou plăcinta cu brânză pe care o învăţaseră de la ea. “De data asta singure.”

Olivier Ravon, un expat francez de 40 de ani care trăieşte în România de aproape 10, a început prin a trimite un copil în tabără acum doi ani, apoi soţia sa a devenit mentor pentru una dintre adolescentele de la centru şi el a început să le predea franceză. Olivier crede că să dai bani e uşor, dar acesta ar trebui să fie mai mult rolul companiilor (39 de companii, mari şi mici, sprijină asociaţia cu bani şi produse). „Ca individ, e mult mai util să-mi donez timpul”. Cele două ore pe săptămână, a socotit, înseamnă doar 1% din timpul lui, ceea ce e puţin, spune, dar contează că e constant.

Nu sunt câteva ore o dată pe an, ci e un angajament pe termen lung, şi de aici vine stabilitatea.

Voluntarii permanenţi formează un consiliu consultativ informal la care Mihaela apelează de fiecare dată când are de luat decizii mari. Când la începutul acestui an au primit o casă la Urlaţi pentru că un donator de acolo a vrut să îi ajute să deschidă un centru de zi pentru copiii pe care Asociaţia îi ajuta deja în familie, s-a consultat cu ei. Era un pas mare şi riscant, presupunea un efort separat de strângere de fonduri pentru repararea şi amenajarea spaţiului şi un buget separat, cu salariu pentru asistent social şi bani pentru masa copiilor, care însemna încă un efort constant. Nu poţi deschide un centru ca să-l închizi peste trei luni pentru că ai rămas fără bani. Ar fi devastator pentru copii. Cu sfaturile lor, a luat-o uşor: mai întâi a amenajat spaţiul – termopane de la un donator, munca voluntară a altora – apoi a început să colaboreze cu primăria – pentru autorizaţii, dar şi pentru a urmări împreună situaţia socială a familiilor din care veneau aceşti copii – apoi a început activităţile, în mai, deocamdată doar în weekend. La începutul anului şcolar vrea să deschidă centrul în fiecare zi. Cel mai important a fost că a făcut un plan treptat şi că l-a făcut cu oameni la fel de interesaţi ca ea ca totul să funcţioneze pe termen lung.

„Nu cred că ce se întâmplă în organizaţie îmi aparţine numai mie”, spune, deşi ea a înfiinţat-o şi ea răspunde legal şi financiar de toate, dar responsabilitatea de care vorbeşte e mai mult de atât. Familia de donatori şi voluntari pe care a creat-o în jurul copiilor nu există doar pentru a le cere lucruri şi bani, ci pentru a contribui cu experienţa de viaţă şi bunăvoinţa lor la stabilitatea asociaţiei. Multe dintre activităţi sunt administrate integral de voluntari, precum campania de zile de naştere sau „Cămara copiilor”, în care strâng alimente de bază şi pun conserve pentru a avea mereu ce pune pe masă copiilor – şi că împreună construiesc ceva durabil. „Când am început organizaţia, îmi era foarte ruşine să cer ceva”, spune Mihaela. „Mi se părea că deranjez. Mergeam la tot felul de evenimente şi nu vorbeam cu nimeni, că îmi era jenă, deşi nu ceream pentru mine. Apoi o doamnă, life coach, a insistat să îmi facă o şedinţă de evaluare. M-am trezit cu ea că îmi pune întrebări despre de ce fac ce fac şi ce vreau să obţin. Şi la final – o oră a durat, asta a fost tot – mi-a spus că ca fac eu nu e să le cer oamenilor ceva, ci să le ofer posibilitatea de a face bine. Şi că oamenii au nevoie de asta. Şi de atunci s-a schimbat totul.”

Campania pentru tabără a strâns într-o lună toţi banii necesari şi chiar mai mult. Peste 100 de copii vor merge în tabără în august. Donaţiile au variat de la 30 la 6.900 de lei – o  persoană a trimis 23 de copii în tabără. Printre donatori sunt profesori universitari, corporatişti, creatori de modă, avocaţi, oameni de afaceri, PR-işti, funcţionari publici sau asistenţi de farmacie din Gherla. Femei şi bărbaţi. Unii sunt părinţi, unii nu. Unii locuiesc în Bucureşti, unii nu. Unii au promovat la ei pe pagina de Facebook sau în grupul de prieteni donaţia, unii au ales să fie anonimi. Fiecare dintre ei a profitat însă de oferta nelimitată a Mihaelei Voivozeanu, de a face bine. Pentru că toţi oamenii au nevoie de asta. ●

__________________________________

Articol realizat în cadrul proiectului Jurnalismul responsabil – cale spre participarea civică, derulat în perioada octombrie 2012-iunie 2013, cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanţat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

4 Comentarii pentru “Copiii Mihaelei”

  • Tea Slabeste a scris:

    Bravo, Mihaela, si mult spor :*

  • Alina Popescu a scris:

    Multe felicitari si SPOR in tot ce VISEZI si ce faci pt. copii, MIHAELA !

  • Pingback: DoR (Decât o Revistă) » Copiii Mihaelei - Asociația Ana și Copiii

  • Pingback: Copiii Mihaelei - Asociația Ana și Copiii

  • Comentează

    Numărul curent: DoR #29

    DoR #29 * Noi și ei

    Susține DoR. Abonează-te!

    Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

    The Power of Storytelling 2017

    #Story2017

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Curierul oficial

    Curierul oficial

    English DOR

    English DoR

    RSS

    Articole
    Comentarii
    © 2017 Decât o Revistă