[DoR & Julius Meinl] Ionescu la puterea a doua, plus Sasha

De când sunt împreună, pentru Marian și Georgiana plecările au devenit, cumva, laitmotivul relației lor. O poveste…

De când sunt împreună, pentru Marian și Georgiana plecările au devenit, cumva, laitmotivul relației lor.

Șansele ca Marian și Georgiana să se cupleze la petrecerea din primăvara lui 2015 la care au făcut cunoștință nu erau tocmai mari. Marian era evident interesat de creața cam tăcută pe care o știa din vedere, dar Georgiana, în seara aia, a făcut tot posibilul să scape de el și de glumițele lui. Tipul vorbea încontinuu, era sufletul petrecerii, pe când ea trecea printr-o perioadă complicată care o făcea să fie mai reținută. „Am zis: doamne, cât de cocalar e! Trebuie să plec, tre’ să fug.”

Pe lângă faptul că-i plăcea cum arată Georgiana, pe Marian îl amuza că era „foarte roboțel” când venea vorba de umor. Nu prea gusta glumele și el, o fire miștocară, a luat-o ca pe o provocare. După petrecere, a început să-i trimită muzică și au ajuns să vorbească pe Facebook cu orele. Vreo două luni, s-au tot întâlnit pe la evenimente, au ieșit cu alți prieteni, doar ca prieteni, până s-au trezit că vor o relație. Erau un caz clasic de extreme care se atrag, dar îi și uneau multe lucruri. Sunt bucureșteni, îi desparte un singur an – ea are 29, el, 30 –, lucrează amândoi în agenții de PR și îi cheamă Ionescu pe amândoi.

„Cred că cel mai mult îmi plăcea că pot să fiu eu”, spune Georgiana despre perioada de început, „că nu mă judeca, că râdeam, discutam super-mult și aveam o grămadă de subiecte comune. Mă puteam desfășura eu fără să mă gândesc: mamă, ce o să creadă despre mine?” 

Georgiana de acum e o parte esențială din universul pe care Marian îl prezintă săptămânal pe vlogul lui, mariciu.ro. Dacă la început avea trac și simțea nevoia să controleze orice apariție, acum cere relaxată ca Marian să îndrepte camera spre ea și discută de pe canapea cu fanii vlogului fără să se mai teamă de ce spune sau de cum arată.

Amândoi simt că au învățat câte ceva de la celălalt. „Eu m-am mai responsabilizat,” spune Marian. „Înainte făceam multe prostii, boacăne. Nu aveam o ancoră. Și ea a devenit ancora mea de seriozitate.”

Din ianuarie, Georgiana cea extrem de ordonată și Marian cel dezorganizat locuiesc împreună. Viața de zi cu zi înseamnă birou-acasă, dar seara, dacă nu sunt epuizați, pornesc să descopere baruri și restaurante.

Explorarea nu s-a rezumat niciodată pentru ei la oraș și împrejurimile lui. Prima lor întâlnire oficială s-a întâmplat anul trecut, în aprilie, când Marian a luat-o pe Georgiana de acasă și a dus-o la Sibiu. În primele lor luni de relație, se știa: el alegea un loc din țară, ea nu știa unde vor merge, afla numai ce temperatură e acolo, ca să știe ce să ia în bagaj. Când au împlinit un an, abia la vreo oră de Sighișoara s-a prins Georgiana că Marian o duce în orașul unde nu fusese niciodată și unde-i spusese mai demult că visează să ajungă.  

„De fapt cred că ăsta ar fi laitmotivul relației noastre: plecările,” spune ea. „De când ne cunoaștem, cam de două ori pe lună plecăm.”

Georgiana știe exact data excursiei la Sibiu, pentru că atunci, pe 4 aprilie s-a născut și Sasha, bichonul lor maltez. Dacă la început numai Georgiana își dorea un câine, acum Marian a ajuns să o ia în fiecare zi pe Sasha cu el la birou. Când o aniversează pe ea, își aniversează și ei relația.

Din sumedenia de lucruri pe care le fac împreună și unul pentru altul, nu-și dau seama care sunt mai cu poezie. Poate fotografiile pe care i le făcea Marian Georgianei la începutul relației lor, în care ea nu apărea niciodată cu fața. Poate faptul că i-a cumpărat flori, deși n-are obiceiul ăsta. „Marian nu e cel mai romantic om de pe planetă, chiar nu e,” spune Georgiana. „Și la început mă enerva, că așteptam să-mi cumpere și mie o floare.” S-au tot hârjonit pe subiectul ăsta, până când, timp de o lună, în fiecare zi, Marian i-a adus câte trei flori. „Umplusem casa de boscheți”, râde.

Creața cândva retrasă nu trebuie să se gândească prea mult ca să spună ce simte că a găsit alături de vloggerul guraliv. „Întotdeauna e acolo și pentru mine asta contează cel mai mult. Că la orice oră din zi și din noapte știu că am pe cineva care e dispus să dea 1000% pentru mine. Și că atunci când mă pun noaptea în pat, sunt liniștită că mi-am găsit jumătatea. Suntem destul de maturi să știm că ne-am liniștit.” ●