Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

[DoR & Uber] Shut down și de la capăt

June 13th, 2017
Tags: , ,

Daniel a renunțat la stabilitatea jobului pe care îl practica de o viață și se dedică lucrurilor pe care nu a apucat să le facă în urmă cu 10 ani.

Text de Nicoleta Coșoreanu
Fotografie de Adriana Baciu

„Sunt mai poet, așa”, spune Daniel Călin după ce descrie atmosfera din mașina lui, o Mazda 6, pe care o conduce maximum cinci ore pe zi pe plaforma Uber. Afirmația completează imaginea degajată pe care o afișează bărbatul de 43 de ani cu barbă și păr puțin grizonat. Blugii și tricoul larg nu trădează nimic despre meseria pe care șoferul a practicat-o timp de 20 de ani, aceea de inginer geolog.

Din copilărie până în adolescență, Daniel a făcut ciclism de performanță. În cei 12 ani de antrenamente spune că a strâns mai mulți kilometri pe bicicletă decât are la volan, deși a obținut permisul de conducere la vârsta majoratului. „Zi de zi antrenament, și pe frig, și pe ploaie, și dimineața, și după-amiaza”, așa își descrie pregătirea la Clubul Sportiv al Armatei „Steaua”. În 1994, când a fost desființată secția de ciclism a clubului, Daniel și-a făcut o echipă alături de doi prieteni. A trebuit însă să se oprească după puțin timp pentru a se concentra pe carieră. La Revoluție, încă era sportiv.

Daniel a început să muncească la 18 ani. A lucrat pentru poliția militară, timp de doi ani, până în 1993. Apoi a avut o societate comercială care se ocupa cu vânzări en-gros. Drumul spre domeniul ingineriei geologice l-a început ca șofer, iar pentru specializare a apelat la cursuri de formare și calificare. În final, a ajuns să profeseze ca inginer, „pentru că țara se dezvolta”. De studii s-a apucat în jurul vârstei de 30 de ani, „cam la bătrânețe”, crede el. A început cu un program de licență la Universitatea Tehnică de Construcții București, a urmat un master în ecologie și, în final, masterul de inginerie geologică la Facultatea de Geologie din cadrul Universității București. Spune că pe cel din urmă l-a făcut din ambiție. „Am vrut să văd dacă pot. Și am putut”. Daniel a sfidat traseul obișnuit, de la teorie la practică, și le-a luat în ordine inversă.  

A lucrat mai întâi la laboratorul Institutului de Cercetare pentru Ingineria Mediului (ICIM), iar din 2000 s-a angajat la o societate privată, tot în domeniul ingineriei geologice, unde a trecut prin toate departamentele, până când a ajuns șef de laborator. Aici, programul său de lucru începea, teoretic, la ora 8. Dar Daniel povestește că ajungea mai devreme, pentru a verifica echipamentele, pentru a elabora planul de a lucru și a repartiza lucrările inginerilor. „Într-o zi de lucru apar tot felul de situații: un client, o predare, o lucrare, logistica, forajiștii. În jurul laboratorului lucrează mai multe departamente. Trebui să sincronizezi tot, trebuie să respecți un circuit de laborator standardizat”.

Programul de lucru îi limita drastic timpul petrecut cu familia și cu cei doi copii – un băiat și o fată. „Vreo câțiva ani nici n-am știut că fiul meu a crescut. Stăteam cu ei la masă și am primit o întrebare de la fiica mea de 18 ani și atunci m-am trezit. Ce fac? Muncesc? Devin un robot”, povestește Daniel. 

A încercat să renunțe la job vara trecută, dar lucrările în derulare nu i-au permis să se retragă. El numește momentul acesta „shut down-ul. „Când te hotărăști să pleci, te lovești ca de o ușă”. I-a fost greu să renunțe brusc la stabilitatea vechiului loc de muncă. I-a fost greu să renunțe la vechea slujbă pentru că era puternic influențat de vorbele părinților și de educația anilor ʻ80. „Lasă că o ajung unde trebuie și o să fie mai bine. Dacă fac asta bine, o să am nu știu ce”, își spusese în ultimii 20 de ani și acum deodată renunța la tot ce construise.

Schimbarea a fost însă de bun augur, iar Daniel profită la maximum de timpul liber pe care nu l-a avut până acum. Acum se bucură că are ocazia să socializeze, să studieze, să citească și să petreacă timp alături de familie. În prezent, fiul lui are 16 ani și este student la un liceu de informatică din București, iar fata are 20 de ani și este studentă la SNSPA.

Imediat după ce a renunțat la job, Daniel a început colaborarea cu Uber. Spune că nu ar vrea să facă o meserie din asta, dar cursele îl relaxează și se bucură să cunoască oameni. Cu câteva săptămâni în urmă, pe bancheta din spate au urcat Ares, un cântăreț, și amicul lui grafician. Pe timpul cursei de 40 de minute, au ascultat primul CD al lui Ares, pe care artistul i l-a făcut în cele din urmă cadou lui Daniel. „Sunt foarte mulțumit. Nu vorbesc de bani, ci de cum mă simt”, spune șoferul, convins că Uber l-a ajutat să iasă „din tunel” și să vadă și alte perspective.

Acum își câștigă banii din șofat și din câteva colaborări pe partea de inginerie. Merge ocazional și la interviuri, nu neapărat ca să se angajeze, ci pentru a testa ce știe să facă. Este în punctul în care consideră că ar fi trebuit să se afle în urmă cu 10 ani.

Vrea să își deschidă o afacere, bazată pe cercetare geotehnică, mai exact verificarea și testarea suprafețelor rutiere după constructor. După ce constructorul execută o lucrare, laboratorul are rolul de a verifica rezistența terenului. Există o concurență pe această nișă, dar Daniel speră să crească și calitatea serviciilor. „Vreau să încerc ceva singur, am destulă experiență ca să fac asta”, spune el.


Nicoleta Coșoreanu a absolvit facultatea de Jurnalism. Acest text a fost scris în programul DoR Lab, o serie de workshopuri organizate în redacția DoR pentru o echipă de studenți la jurnalism. 

Comentează

Numărul curent: DoR #28

DoR #28 * Dislocări

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2016

#story2016

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2017 Decât o Revistă