DoR #7: Putere (vol. 2), iarnă 2011/2012

Editorialul din deschiderea numărului #7.2, pe a cărui copertă sunt Fredo & Pid’Jin, doi porumbei apocaliptici, prinși într-o rară imagine optimistă, menită să susțină pachetul de copertă care spune că „2012 nu e sfârșitul”. Dimpotrivă. Mai jos aflați și altele despre conținutul numărului.

Lansarea – cu mega concert – va avea loc pe 18 decembrie 2011, în Club Control. (Detalii în curând.)

DoR #7.2 costă 25 de lei și se va găsi pe shop.decatorevista.ro, în reţeaua Cărtureşti, magazinele Inmedio şi Relay, rețeaua Book Corner şi alţi distribuitori începând cu 17 decembrie.
________________________________
Apocalipsă
Editorial de Cristian Lupșa
Ilustrație de copertă de Eugen Erhan
________________________________

Am văzut Independence Day (Ziua Independenţei) de cel puţin şapte ori. Era îmbinarea perfectă dintre pasiunea pe care am avut-o de mic pentru extratereştri şi actele de eroism hollywoodiene care salvează de la distrugere totală oraşul, rasa, planeta. Ce am învăţat din acel film, la 15 ani, e că sfârşitul lumii poate să vină mâine, dar mereu va fi un Will Smith care să-l împiedice.

De aceea nu mă tem de 2012 – n-ar fi nici primul sfârşit de lume eşuat şi sigur nu va fi nici ultimul. De aceea, în ciuda eforturilor lui Fredo şi Pid’Jin, cei doi porumbei apocaliptici care bântuie materialul de copertă, ne încăpăţânăm să credem că anul viitor e în siguranţă – chiar dacă euro stă să cadă şi alegerile locale şi parlamentare se prefigurează a fi un dezastru democratic.

Vor fi cu siguranță o mulţime de lucruri care vor merge prost în România în 2012, dar niciunul nu va fi sfârşitul lumii. Credem că puterea de a face un pas în spate şi a privi o problemă din toate unghiurile e mai constructivă decât defetismul. Punând lucrurile în context nu obţinem mereu o imagine optimistă; dar măcar e una care ne ajută să punem întrebări, să înţelegem şi să căutăm soluţii.

De exemplu: La Baia Mare, un primar de 33 de ani, educat la Viena, consideră că soluţia pentru comunităţile de romi care trăiesc ca-n ghetouri e un zid şi construirea unui cartier social, la marginea oraşului. Cei mai mulţi locuitori sunt de acord cu el, dar soluţia ridică semne de întrebare despre ce înţelegem prin segregare şi discriminare, despre cum ne facem politicile sociale fără să neglijăm pornirile rasiste şi xenofobe pe care ni le-au evidenţiat studiile şi despre relaţiile de putere şi dependenţă dintre guvernanţi şi oricare dintre noi.

Complicat, departe de alb şi negru. Puterea în România lui 2012 va ţine de atenţie, răbdare şi perseverenţă – dacă le păstrăm ascuţite, niciun sfârşit al lumii n-are cum să ne prindă nepregătiţi; indiferent de butoanele pe care le apasă Fredo şi Pid’jin.

Şi dacă totuşi planurile lor diabolice reuşesc, să nu uităm că pe un Pământ post-apocaliptic fiecare conversaţie, oricât de simplă, înseamnă totul. Dacă aţi citit Cormac McCarthy, The Road (Drumul), ştiţi despre ce vorbesc. Dacă nu, cumpăraţi-v-o de Crăciun*.

Conţine un pasaj de neuitat în care copilul îşi întreabă tatăl, alături de care hoinăreşte într-un peisaj pustiit:
– Pot să te întreb ceva?, zise el.
– Da, bineînţeles.
– O să murim?
– Cândva. Nu acum.

* Îmi permit să vă mai fac câteva sugestii de cheltuieli apocaliptice. Prima e un tricou cu Fredo şi Pid’Jin . A doua e un roman grafic românesc despre cum se termină lumea unui om: Elabuga, de George Drăgan şi Alex Talambă. A treia e ocazională: când auziţi că e concert Robin and the Backstabbers, mergeţi şi vedeţi şi auziţi. Când se va termina lumea, ar trebui să fie pe Soare cu dinţi.

1 Comentariu pentru “DoR #7: Putere (vol. 2), iarnă 2011/2012”