Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop


#dordeducă (editorialul din DoR #4)

October 20th, 2010
Tags: , , ,

NOTĂ: DoR #4 se lansează joi şi va fi disponibil la distribuitori din acest weekend. Îl veţi găsi în reţelele Cărtureşti, Inmedio, Humanitas (din Bucureşti şi din ţară) şi în alte locuri (consultă lista de distribuitori).

#dordeducă
Editorialul din DoR #4

Prin primăvară, citind rezultatele unui chestionar pe care l‑am făcut în comunitatea DoR, am observat că printre lucrurile pe care spuneaţi că le discutaţi la bere, cu prietenii sau colegii, era şi plecatul din ţară. Criza se simţea binişor, deşi încă nu se făcuseră reducerile de salarii, modificările aleatorii de legi şi remanierile de faţadă. Nu trăiam bine, dar nu era nici apocalipsa.

Apariţia subiectului m‑a surprins: nu credeam că plecarea din ţară redevenise o opţiune. Ţin minte valul de plecări de după ’90, când cei care nu voiau să participe la proiectul România au tăiat‑o la primul semn de libertate. Ţin minte febra emigrării în Canada (care s‑a lipit şi de o verișoară de‑ale mele). Mai ţin minte că prin 2002 – 2003, când Adrian Năstase domina media mai ceva ca fetele în sânii goi astăzi, mulţi sperau să plece înainte ca omul să devină preşedinte.

Am fost şi eu printre ei. În 2003 am plecat la un master în Statele Unite, cu o vagă senzaţie că am scăpat de ceva. În 2007 m‑am întors. România creştea, totul era lapte şi miere. Valurile de căpşunari n‑au fost niciodată considerate exoduri, plecarea lor părând să aibă un scop clar: facem bani şi revenim. În plus, euro pe care îi trimiteau acasă alimentau economia şi ridicau case cu etaj prin toată ţara.

Dar răspunsurile din chestionarul din primăvară nu erau întâmplătoare. De atunci, am auzit tot mai mulţi oameni spunând „Gata, plec!”, tot mai mulţi oameni spunând că visează la altă viaţă. (Am prieteni şi cunoştinte care au şi tăiat‑o.) În tonul lor se simţea lehamite şi disperare; nu mai aveau nicio de speranţă de la ţara asta. Şi mai dramatic era că mulţi dintre ei chiar încercaseră, pe felia lor, s‑o pună pe picioare în ultimii zece ani, iar decizia asta marca un abandon.

Cosmin Alexandru scrie în acest număr despre generaţia lui, oameni născuţi la sfârşitul anilor ’60, care de 20 de ani conduc companii şi clădesc organizaţii. Nu demult, credeau că munca lor va face România mai bună, dacă nu pentru ei, măcar pentru copiii lor. Acum simt că s‑au păcălit şi au început să‑şi facă bagajele. Nici cei cu 10 ani mai tineri nu prea mai au suflu, după cum puteţi citi în povestea Mirunei Cugler, care din liceu a pus umărul la schimbarea metehnelor naţionale, de la nesimţire la pasivitate la abuz birocratic. Miruna a decis să nu se întoarcă, pentru că vrea să trăiască în linişte.

România sfârşitului lui 2010 nu e optimistă. Am vrut să arătăm în acest număr nu doar oamenii pe care i‑am pierdut sau pe care îi putem pierde, ci şi câteva dintre blocajele care provoacă această disperare: de la inabilitatea de a lua decizii politice care să răspundă realităţii demografice, până la relaţia noastră defectuoasă cu monedele.

Nu vrem să spunem că totul e pierdut. De aceea am scris despre Let’s Do It, Romania!, cea mai mare acţiune civică a ultimiilor 20 de ani; peste 150 de mii de români au ieşit în acea sâmbătă la curăţenie. Însă chiar şi în povestea acestor oameni care şi‑au sacrificat un an din viaţă pentru o cauză există suficiente ziduri: de la autorităţi indolente la limite de cunoştinţe şi experienţă ale echipei. Vestea bună e că au reuşit. Vestea şi mai bună e că au încercat.

Poate, înainte să împachetăm cu toţii, mai încercăm ceva. Fiecare ce‑şi doreşte. Dacă o căutăm suficient, nu cred să nu ne găsim superunealta* cu
care să ne construim spaţiul vital, platforma sau vehiculul pe care ni‑l dorim.

- CRISTIAN LUPŞA, editor

* Superunealta folosită în DoR #4 este cunoscută ca „lopata chinezească”. E o sculă versatilă, construită de un popor ingenios, folosită în aceste pagini de Artan, un bărbat care ştie ce vrea.



3 Comentarii pentru “#dordeducă (editorialul din DoR #4)”

  • Pingback: Tweets that mention Decât o Revistă » #dordeducă (editorialul din DoR #4) -- Topsy.com

  • Pingback: Blogurile Tempo » Arhiva » Publicitatea este o lopata chinezeasca? E bine? E rau?

  • Victor a scris:

    “Be part of the solution, Don’t be part of the problem”
    Ați tras un semnal de alarmă, ok, dar mai departe?
    Singuri, fiecare cu lopățica lui nu facem nimic.

    Hai să facem ceva împreună! Iar soluția e una singură – să oferim o alternativă. E clar că actualii politicieni nu se dau singuri jos și nici nu or să aibe procese de conștiintă. Atunci ce așteptăm? Pe Făt Frumos?

    Hai să ne unim și să facem ceva că doar nu suntem nici proști și nici legați de mâini.
    Deșteaptă-te române!
    Fii cetățean, nu spectator!

  • Comentează

    Numărul curent

    Decât o Revista #7.2

    English DOR

    English DoR

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Conferinţă, 26.11.2011

    Twitter

    Twitter

    Tag cloud

    Tag Cloud
    Distributie Anca Iosif comunitate Street Delivery Issuu Texte decât Georgiana Ilie Produse proteste Brainient DoR #7.1 interviu Pictorial the moood DoR #3 Teodora Popa eseu personal features Vama Veche EmiGal 16 ani DoR #2 dordeduca DoR#3 Gabriel Dobre design Alex Gâlmeanu DoR #4 Otto DoR #7 Oana Sandu N-a fost să fie Actualizator The Mono Jacks Smaranda Şchiopu ffff Stele ilustratii DoR #5 Sabrina Răileanu Promo DoR #1 ad coperta Tudor Vintiloiu lansare Anunturi PDF Cristi Puiu Grolsch editorial Ana Maria Ciobanu Perseide Radu Muntean Proiecte eseu anunţ munte Cover Despre Reactor cumpara dordecasa Lavinia Gliga tehnologie Concurs DoR #6 Cristian Lupşa tricouri Andrei Pungovschi Evenimente Publicitate Lobul Creativ DoR#7.2

    RSS

    Articole
    Comentarii
    PIXIO
    © 2012 Decât o Revistă
    purchase Prednisone prescription online buy Maxalt online us pharmacy Flomax pharmacy valtrex buy Cytotec online without prescription canadian prescriptions Cytotec free fedex delivery Flomax how to order Flomax online without prescription buy herbal Strattera purchase Strattera pay pal online without rx purchase Valtrex usa cod buy on line finpecia Cytotec drug order cheap Bupropion online want to buy Proscar in usa Proscar overnight purchase Prednisone online ordering Valtrex online order valtrex without a prescription Us Valtrex fedex buy Zithromax with no prescription where to buy Prednisone online Prednisone delivered overnight purchase Proscar on line no rx no prescription Crestor with fedex no prescription Cytotec with fedex purchase cheap online prednisone prednisone online without prescription prednisone without dr buy Flomax online cheap purchase Cytotec cod next day delivery order Cytotec pay pal online without rx Cytotec without rx medications order Zithromax no rx Maxalt on line buy Prednisone on line amex purchase online prescription Proscar without 500 mg Valtrex Valtrex overdose online Flomax order Zovirax without a rx overnight shipping buy line Crestor buy genuine Cipro finpecia cheap overnight fedex generic Zithromax online order cheapest online Proscar no prescriptions needed for Maxalt uk buy valtrex buy valtrex no prescription low cost buy Crestor diet pill Crestor prescription Zithromax ohne rezept generic Zithromax prices order buy Zithromax online buy Prednisone no prescriptions Amitriptyline online no rx overnight buy Crestor us Crestor generic buying Crestor over the counter purchase Buspar cod overnight delivery Finpecia toronto Buspar wholesale cheap generic Zithromax Zithromax online order saturday delivery buy Buspar once a day buy valtrex in mexico Prednisone prescription order no rx Buspar buy Orlistat cheap order generic Orlistat Orlistat espana discount finpecia finpecia without rx medications Valtrex espana finpecia ohne rezept finpecia 1 mg finpecia orderd online without prescription order generic Valtrex buy valtrex online us pharmacy Cheap buspar no perscription free xenical purchase xenical without prescription pay cod purchase Buspar online without rx Buspar buy online purchase Cytotec thyroxine amex online how to buy Proscar without a prescription fedex Crestor overnight without a rx buying Buspar online Buspar bestellen order prednisone without rx Rosuvastatin rezept valtrex doctor Arimidex 1000mg purchase Valtrex without prescription from us pharmacy cheap Valtrex usa buy Valtrex with a visa buy cheap Orlistat on line buy Orlistat uk where can i purchase Buspar without a prescription order Buspar order amex order Buspar online no rx Buspar with fedex Valtrex ohne rezept order generic Flomax online order buy Tamsulosin online Flomax wholesale Flomax effects where to purchase cheap Flomax no rx buy Flomax with amex Flomax cheap buy generic Tamsulosin pills prednisone on line no perscription no prescription Arimidex with fedex purchase cheap Orlistat cod free fedex buy prednisone no visa online without rx order Cytotec with saturday delivery buy valtrex drugs Orlistat online order buy Valtrex online from canada where can i buy herbal Valtrex buy Antabuse online without rx proscar buying online how to order proscar online without prescription generic proscar price buy Strattera free consultation online Valtrex order prednisone overnight delivery fed ex how to buy prednisone on line buy Cipro uk fedex Valtrex without priscription i want to buy Crestor without a perscription buy Valtrex online pills buy Crestor online cheap order Cytotec no visa without rx buy accutane 40 mg discount accutane 40 mg oral generic Valtrex usa buy Proscar pills Strattera without rx purchase Crestor no prescription cheap