Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

[EduDoR] Cum devii profesor în Finlanda

În școlile finlandeze nu există inspecții și nici grade didactice. Performanța profesorilor nu se obține prin coerciție și evaluări repetate, ci prin pregătire și responsabilizare.

Text de Sorana Stănescu
Fotografie de Sorana Stănescu

cum-devii-profesor-in-finlanda

Studiile arată că, dincolo de nivelul de educație a părinților, al doilea factor esențial care influențează rezultatele școlare ale copiilor îl reprezintă profesorii. În Finlanda, țara cu unul dintre cele mai performante sisteme de educație preuniversitară din lume, să fii profesor reprezintă una dintre cele mai respectate și râvnite profesii. Doar 8% dintre doritori ajung la catedră.

Olli Määttä este directorul Departamentului de Relații Internaționale și profesor de engleză și suedeză la Liceul Pedagogic din Helsinki, unde fac practică viitorii profesori. Când l-am întâlnit, tocmai își lua la revedere de la ministrul educației din Etiopia, cu o zi în urmă primise o delegație din Arabia Saudită, iar săptămâna următoare avea programată vizita uneia din Texas, căci odată cu rezultatele PISA din ultimii 15 ani, care au plasat Finlanda în top, lumea a început să se uite cu lupa la ce și cum fac finlandezii la clasă. Testele internaționale PISA evaluează abilitățile elevilor în vârstă de 15 ani la matematică, științe și citire și înțelegere a unui text, în 65 de țări și au loc o dată la trei ani. La testarea din 2012, ultima pentru care se cunosc rezultatele, Finlanda a mai scăzut puțin în rezultate, dar tot a ocupat la matematică locul 12 (România – 45), iar la citire locul 6 (România – 50).

Paradoxal însă, profesorii finlandezi se consideră nesatisfăcuți de pregătirea și rezultatelor lor și și-ar dori o îmbunătățire, arată studiul internațional TALIS, care analizează percepția despre sine și satisfacția profesională a dascălilor și directorilor de școală din 34 de țări. România se află la polul opus. În proporție de 99%, profesorii noștri și cei din Malaysia se simt cel mai bine pregătiți, atât în ceea ce privește conținutul, cât și pedagogia disciplinei predate, pe când cei din Finlanda și Japonia se simt cel mai slab pregătiți.

Am stat de vorbă cu Olli Määttä despre modul în care sunt pregătiți profesorii și despre încercarea sistemului de educație de a ține pasul cu felul în care se schimbă elevii, pe care Määttä îi numește „learners” – cei care învață.

Ce s-a schimbat?

Când ne uităm la ce se întâmplă în clase acum în unele locuri, vedem similarități cu ce se întâmpla acum 50, 60 sau 70 de ani. Încă se stă în bănci, pe rânduri, elevii îl ascultă pe profesor și fac ce spune el, scriu în caiete sau pe iPad-uri. Or elevii s-au schimbat, ei caută acum satisfacții, recompense imediate: like-uri, thumbs up, ceva care să le confirme că ceea ce fac fac bine, fie că vorbim de educație sau în general. Și ăsta e punctul în care profesorul trebuie să reinventeze învățarea. Elevii mei au acum 13 ani și sunt online de când aveau trei sau patru. Au crescut interacționând cu mediul înconjurător prin telefoanele mobile. Așa că și noi trebuie să începem să folosim FaceTime, de exemplu, pentru că riscăm să pierdem o generație care nu e obișnuită să lucreze cu colegii lor în mod direct, nemediat. Poate că e o explicație simplistă pentru nevoia de schimbare, dar ce văd eu în fiecare zi când intru în clasă sunt tineri tot mai neliniștiți și profesori care consumă tot mai multă energie ca să le capteze atenția.

Cum îi învățați pe viitorii profesori să facă asta?

Acordăm toată atenția pregătirii și recrutării lor. Căutăm în ei acele calități pe care trebuie să le aibă un profesor: să fie sociabili, extrovertiți, interesați de oameni, capabili să-și exprime sentimentele și ideile, astfel încât să creeze în clasă o atmosferă de învățare. Asta depinde în mare măsură de fiecare individ în parte, dar și noi încercăm să le oferim instrumentele ca să facă asta. Îi învățăm să-și cunoască îndeaproape elevii, să înceapă fiecare oră cu ceva pozitiv, să fie efectiv prezenți în clasă, trup și suflet. Odată creată atmosfera, esențială e comunicarea – trebuie să fie capabili să pună întrebările potrivite și să se exprime politicos. Apoi îi învățăm să aibă propria teorie de lucru, adică acele elemente pedagogice în care cred și pe care își fundamentează tot ceea ce fac în clasă. Încă din anii ’30 Bloom (n.r.: specialist în psihologia educației) spunea că înainte de a-ți folosi cunoștințele, trebuie să identifici ce e nou. Apoi trebuie să înțelegi și să elaborezi pe baza acelui conținut și în cele din urmă să aplici. Iar acum, noul curriculum tocmai asta spune: să creezi ceva nou. (Finlanda are din această toamnă un nou curriculum pentru învățământul de bază – clasele I-IX –, la care a lucrat mai mult de patru ani. Citește mai multe aici.)

Ce înseamnă acest nou”?

Putem să ne folosim de exemplul celor mai de succes companii din lume: la Google au sistemul 80-20: ce faci în 80% din timpul de lucru e stabilit de angajator, iar în 20% este decizia angajatului. Pe asta se bazează și noul curriculum: să creezei ceva nou, dincolo de tot ceea ce ai învățat în facultate: tu cu elevii tăi să faci proiecte, să introduci elemente de antreprenoriat sau de programare în ceea ce predai, și nu numai la materiile care în mod natural implică lucruri de genul ăsta: științe, tehnologie sau artă, ci în toate materiile. Deci ce trebuie să se schimbe e gândirea profesorilor: nu ești profesor de conținut, ci de procese, care trebuie să fie aplicabile în diferite sfere în viață. Și în acest fel nu le transmiți elevilor că sunt buni sau mai puțini buni la matematică, de exemplu, ci îi înveți cum să gândească. Și asta e o schimbare majoră în Finlanda, care trebuie însoțită de o altă schimbare: profesorii care predau materii diferite trebuie să colaboreze.

Sunt noi materii în noul curriculum? Sau în cadrul acelorași materii profesorii sunt încurajați să fie mai creativi?

Asta e ceva ce trebuie decis la nivel local: cum se poate depăși obișnuința de a aloca un număr fix de ore fiecărei materii. Vreau să văd școli unde în două după-amieze pe săptămână – sau una, pentru început –, să existe un interval de trei ore de colaborare, în care profesorii, după un model planificat și agreat de ei înșiși, nu venit de la director sau de la altcineva de sus, să lucreze pe o singură temă, care reunește mai multe materii. Și, ideal, să poată și elevii propune teme. Deci vrem ca totul să se facă cu pași mici, iar sistemul finlandez permite această diluare a puterii la nivel local. Iar la întrebarea: de ce trebuie să facem aceste schimbări, răspunsul este: ca să-i motivăm pe elevi nu să vrea note, ci să vrea să dobândească skill-uri aplicabile în viață, ăsta e scopul educației. Nu să ia un 9 sau un 10, ci să aibă un skill, o abilitate. Iar pentru asta trebuie să-i învățăm pe profesori să stimuleze motivația individuală a fiecărui elev și să aibă câte un plan de învățare și un sistem de notare pentru fiecare, în funcție de capacitățile acestuia, nu să presupună că știu totul despre toți elevii și nevoile lor. La modul de evaluare pot contribui și elevii.

Deci de acum înainte elevii vor face împreună cu profesorii criteriile de evaluare?

Noul curriculum permite asta, dar nu pretind că se va întâmpla în toate școlile. Avem profesori deschiși să creeze contexte individualizate de învățare care să elimine temele sau testele scrise, de exemplu. Iar când elevul scapă de astea, motivația lui crește, pentru că nu mai învață pentru teste, ci pentru a înțelege un anumit lucru. Iar când ajungi la inima elevului tău în acest fel, s-ar putea să ai surpriza ca atunci când intri în clasă, elevii tăi deja lucrează, înainte ca tu să le fi cerut asta. Ei țintesc către „nivelul următor” – în acest sistem de satisfacții imediate, ei întotdeauna vor să atingă un nivel următor: să obțină 500 de puncte în plus sau steluțe sau diamante, poți să folosești orice metaforă vrei, mai ales la o vârstă mică. Implementând acest mod de gândire faci ca în școală să aibă loc nu predarea, ci învățarea.

Dar cum faci asta când lucrezi cu 200 de elevi într-o săptămână?

Și eu mă gândesc la asta și îmi dau seama că încă ne lipsesc unele structuri sau programe care să creeze un profil de învățare. Există software-uri pentru asta, dar tot aș vrea să le văd adaptate sistemului finlandez, pentru că nu poți pur și simplu să alegi ceva din India sau SUA, deoarece criteriile care stau la baza lor sunt diferite. În schimb putem să avem în planurile individualizate de învățare de care vorbeam criteriile pentru nota 8 (notarea se face de la 4 la 10, iar 8 e o notă bună) ca punct de plecare, de la care să construim și să evaluăm acele „niveluri următoare”. Manualele nu sunt programa, deși pentru unii profesori devin. Dacă predai manualul, ignori lumea de afară și nu îi înveți lucruri aplicabile în viață, ci ceva ce altcineva a scris într-o carte acum doi sau patru ani. Și chiar dacă a scris acum un an, tot poate fi târziu. Poate între timp s-a întâmplat ceva major în lume – vorbește despre asta!

***

Studiile arată că, cu cât elevii au vârste mai mici, cu atât profesorii lor trebuie să fie mai pregătiți din punct de vedere pedagogic. În Finlanda, în primii șase ani de școală, elevii au la clasă profesori generaliști, un fel de învățători care predau toate materiile, mai puțin sport și limbi străine. În facultate (licență și masterat), aceștia se specializează în pedagogie și în subsidiar studiază disciplinele pe care le vor preda.

În ultimii trei ani de școală generală și în liceu fiecare materie e predată de un profesor de specialitate cu masterat în domeniul său, plus un an de studii pedagogice din care o treime o reprezintă practica la clasă – adică șase ani în total, fără excepție. Mai mult, ei termină facultatea cu o dublă specializare: biologie și geografie, matematică și fizică, istorie și educație civică.

Cum a devenit profesia de dascăl atât de apreciată și respectată în Finlanda?

E o istorie lungă – în țările luterane ca Finlanda, Suedia, Germania, ca să te poți căsători trebuia să fii confirmat de biserică, iar asta se făcea ducându-te la o școală unde învățai despre Biblie și catehism. Practic, ca să obții certificatul de la biserică la 14 ani trebuia să știi să citești, așa încât cei care te învățau să citești: profesorii și clericii, se bucurau de un statut foarte înalt, erau acești experți în ceea ce privește viața. Aveau cunoștințe despre îngrijirea corpului, despre cultivarea plantelor, despre vreme. De unde apar vântul, ploaia? În plus, Finlanda e o țară tânără, și-a câștigat independența în 1917, după ce o sută de ani fusese parte din Rusia și încă 600 din Suedia. Dezvoltarea identității naționale a fost întotdeauna o preocupare. Iar după al Doilea Război Mondial, Finlanda era o societate agricolă îngenuncheată, care trebuia să plătească Rusiei datorii uriașe. Ca să facem asta aveam nevoie ca toată lumea să muncească – și atunci mult efort a fost depus în industrie, ca să producem tot ceea ce Rusia ceruse. Dar trebuia și să ne ridicăm ca societate, iar educația era cel mai bun mijloc pentru asta. Deci în anii ’50 și ’60 am investit foarte mult în educație, iar în ‘70 am introdus școala obligatorie de nouă ani  și a fost un succes.

E ceva în societatea noastră care scoate în evidență profesorii: mulți dintre președinții noștri au fost profesori, deci cei cu acest tip de educație se fac remarcați, ies din rând. Iar asta devine un fel de recunoaștere publică a faptului că având această pregătire poți fi orice vrei.

E adevărat că în Finlanda e mai dificil să devii profesor, decât medic?

Dacă ne uităm la numărul de candidați la admitere, da. Avem 12.000 de candidați pe an pentru mai puțin de o mie de locuri în toată țara, deci mai puțin de 8% intră. Sunt opt universități care pregătesc profesori și 11 licee afiliate universităților, unde studenții fac practică.

Ce căutați la un candidat care vrea să devină profesor?

În funcție de abordarea subiectivă a celui care evaluează, care conduce interviul, dar cu expertiza pe care o avem, suntem capabili să recunoaștem un aplicant bun când vedem unul. Ne uitam la calități precum abilitățile de comunicare, vrem să fie capabili să-și exprime sentimentele și ideile, iar cei care aplică pentru a preda diferite materii sunt deja oameni care au trecut deja prin destule „puncte de control” înainte să ajungă la interviu: au avut succes la examenul de absolvire a liceului, au intrat la universitate, deci au trecut prin niște verificări. 

Înțeleg că e greu să devii profesor de sport.

Da, numai la Universitatea din Jyväskylä se poate. Și mulți dintre candidați au de obicei background sportiv.

Sunt salariile suficient de motivante, în condițiile în care e așa de greu să devii profesor?

Nu banii sunt motivul. Salariul unui profesor generalist debutant e un pic peste salariul mediu, 2.800-3.200 de euro brut. Poate crește până la maximum 4.500. Iar un profesor de specialitate la liceu începe la 3.000 și înainte de pensie ia 5.200, e cel mai mare salariu posibil.

Cum obții o slujbă ca profesor?

Nu există un sistem centralizat, aplici pentru fiecare post în parte, oriunde în țară.

Cine îi evaluează, odată ce încep să predea?

Nimeni. Avem încredere în ei. Știm că dau tot ce pot și avem încredere în ei. Sigur că există și profesori slabi sau mediocri. Dar e foarte greu, ca director sau administrator de școală, să îl dai afară dacă nu comite o infracțiune.

Există grade didactice?

Nu. E o profesie foarte democratică, toată lumea e la același nivel, nu există șefi de departamente, dar poți fi șeful unui grup de lucru pe școală, de exemplu. Dar asta nu echivalează cu o funcție sau ceva de soiul ăsta. Ești ales de director sau de colegi, ai mai multe responsabilități, iei mai mulți bani și atât. Fiecare școală are bani pentru diferite proiecte sau pentru a recompensa responsabilitățile care consumă timp. De asemenea, dacă ești diriginte, primești mai mult. Salariul e ceva ce uneori cauzează discuții, pentru că suntem plătiți în funcție de ceea ce predăm, de numărul de ore, dar o parte din bani vin și din aceste responsabilități extra care nu sunt așa de transparente.

Ați afirmat că rezultatele la PISA nu au fost un scop, ci un rezultat colateral. Care e obiectivul educației finlandeze?

Scopul sistemului e să ofere fiecărui copil, indiferent de ce fac părinții, unde locuiesc și câți bani au, un start bun în viață, încât să-și găsească locul în societate și să exceleze în felul lor. Nu lăsăm pe nimeni în urmă și aș vrea ca această gândire să fie scopul principal și în viitor. Cum facem asta din perspectiva profesorilor e mutând accentul de pe ceea ce anterior credeam că e planul profesorului, pe un plan al elevului, al „celui ce învață”. Iar înainte de a avea un plan al elevului, acesta trebuie să mai aibă și alte lucruri în viață: o locuință, părinți care să aibă grijă de el, haine curate și mâncare dimineața. Deci aș vrea ca sistemul finlandez în general să își îndeplinească în continuare această misiune și să sprijine familia, timp în care noi implementăm noul curriculum. De aceea spun că rezultatele la PISA nu au fost scopul educației finlandeze.

 

Articol realizat cu sprijinul Ministerului finlandez al Afacerilor Externe. Dacă vrei să afli mai multe despre învățământul din Finlanda, poți citi:

cum arată o zi într-o școală generală din Helsinki;

 cum se adaptează un liceu pentru a ține pasul cu lumea, cu tehnologia și cu elevii săi;

– cum a avut loc procesul de reformă curriculară în Finlanda.

logo-raf_rubrica-periodica

 

3 Comentarii pentru “[EduDoR] Cum devii profesor în Finlanda”

  • Pingback: DoR (Decât o Revistă) » [EduDoR] Un liceu finlandez ține pasul cu tehnologia și cu elevii

  • Pingback: DoR (Decât o Revistă) » [EduDoR] Profesorii finlandezi învață să accepte haosul

  • Pingback: DoR (Decât o Revistă) » [EduDoR] O zi într-o școală finlandeză

  • Comentează

    Numărul curent: DoR #29

    DoR #29 * Noi și ei

    Susține DoR. Abonează-te!

    Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

    The Power of Storytelling 2017

    #Story2017

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Curierul oficial

    Curierul oficial

    English DOR

    English DoR

    RSS

    Articole
    Comentarii
    © 2017 Decât o Revistă