Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Elementul supriză

February 15th, 2010
Tags:

Într‑o relaţie, cele mai mai bune surprize sunt cele anunţate.

Text de Teodora Popa
Ilustraţie de Arpi Rezi 

Elementul surpriză

După o ceartă în cuplu și o ulterioară împăcare, mă gândesc să‑i fac iubitului meu o surpriză. Se plânsese toată ziua că‑i e foame, așa că pe la 11 noaptea îmi iau inima‑n dinţi – aveam antecedente de surprize nu tocmai reușite –, fac pacheţele peste pacheţele și traversez Bucureștiul ca să i le livrez la domiciliu.

Mă gândesc așa: e târziu, întuneric, nu aprind lumina pe hol, ca să nu vadă cine e. Nu folosesc nici cheile. Bat la ușă insistent, să fiu sigură că atrag atenţia. „Cine e?”, îl aud din spatele ușii. Ca să prelungesc suspansul spun, total neinspirată: „Baubau”. După două secunde, adaug: „Hai, eu sunt, deschide ușa.”

Aud învârtit de cheie, mă gândesc că a descuiat și dau să intru. Ușa nu se urnește. Pun mâna pe telefon și‑l sun. Nu‑mi răspunde, deși îi aud telefonul sunând în casă. O minte mai normală s‑ar fi gândit că e cu alta. Însă doar una de‑a dreptul bolnavă ar fi putut intui ce se întâmpla de fapt. După „baubau” iubitul meu n‑a mai auzit nimic. Învârtise cheia nu ca să descuie, ci ca să încuie mai bine. Iar la telefon nu putea să răspundă pentru că era prea ocupat. În timpul primului apel, alerga spre bucătărie să apuce cel mai ascuţit și tăios cuţit. Doar era baubau la ușă. În timpul celorlalte două, ședea panicat în bucătărie, chemând Poliţia.

La al patrulea apel răspunde: „Vai, nu mai pot de nervi, iubita, au venit unii și au dat cu picioarele în ușă. Să intre peste mine, să mă omoare!” Care picioare, nu știu. Care unii, iar nu știu. Care moarte, nici nu vreau să mă gândesc. E drept, adusesem mazăre cu pui și ori îţi place mazărea, ori nu, dar nici moarte de om nu e. „Dragă”, îi spun, „sunt eu, calmează‑te. Deschide.”

Descuie și apare într‑o lumină difuză, panicat, ud, cu un cuţit în mână. Îmi spune cu glas tăiat: „Iubita, dar am chemat și Poliţia.” „Totuși, ţi‑am adus de mâncare, nu e cazul să te enervezi așa de tare”, îi răspund. „Nu e motiv de omucidere. Și mazărea îţi place. Dacă aduceam porc, mai înţelegeam.”

Apoi, încercând să par mai puţin amuzată, îi zic să anunţe la Poliţie că a fost o greșeală. Sună, își cere scuze și gata. Penibil, dar credeam că a trecut. Ne așezăm și ne aprindem o ţigară; eu râd, el nu e încă pregătit. Printre hohotele mele se aude interfonul. Existau două posibilităţi: ori era cineva care chiar voia să‑l omoare, ori era Poliţia.

Iniţial am sperat să fie Poliţia. Dar când i‑am auzit explicaţia servită agenţilor – „Îmi cer scuze, nu era nimeni care voia să mă ucidă, era doar prietena mea” –, m‑am gândit că poate‑ar fi fost totuși mai bine dacă venea cineva să ne omoare. Unul dintre poliţiști a fost teribil de amuzat; celălalt părea gata să ne ia la bătaie.

Așa am aflat că Poliţia Română este mai promptă decât credeam, că iubitul meu are probabil mulţi dușmani și că surprizele nu‑s bune. L‑am întrebat ce‑a fost în capul lui și mi‑a expus un scenariu care m‑a lăsat tablou: „Păi de unde să știu eu ce învârtea ăla care a stat aici înainte? Poate că vindea droguri, poate că veneau să‑l omoare, poate că a făcut o copie după cheie. Dacă intra în casă?” Un lucru e sigur: dacă îl mai apucă foamea și nu are de mâncare, asta e. Iar dacă chiar îmi arde de surprize, îl avertizez înainte: „Iubitule, vezi că îţi fac o surpriză. Vin să îţi aduc ceva pe la 5”.

Cât despre seara aceea, măcar s‑a încheiat pe‑un ton romantic: „Iubita, bine că n‑ai încercat cheia, că băgam cuţitu‑n tine.”

Comentează

Numărul curent: DoR #32

DoR #32 * Vară 2018

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2017

#Story2017

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2018 Decât o Revistă