Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Free Gigi

November 17th, 2016
Tags: , , , , ,

Patru tipi pun deo glumă şi devin peste noapte nişte celebrităţi adorate de două subculturi cu sensibilităţi divergente. O legendă urbană cât se poate de adevărată.

Text de Gabriel Dobre

imgp7852

Pe 2 aprilie, patru prieteni – Cage, Aton, Ces şi Bobină – s‑au adunat să petreacă o seară ca multe altele, într‑un apartament dintr‑un bloc din Colentina. Un bloc înalt, cu tencuiala scorojită și zidurile de la parter înveselite ici‑colo de graffitiuri colorate. Un bloc ca oricare altul din Colentina, din Bucureşti şi dincolo de el.

Se adunaseră la discuţii, glume, miştouri, caterincă – ce fac nişte tipi abia trecuţi de 20 de ani când rămân singuri acasă şi‑şi cheamă tovarăşii pe la ei. Undeva‑n fundal mergea televizorul. Aproape de miezul nopţii, din vorbă‑n vorbă şi din post în post, au ajuns pe OTV. Ce au văzut i‑a făcut să abandoneze discuţia. OTV‑ul transmitea în direct din faţa Judecătoriei Sectorului 1 din Bucureşti, iar burtiera anunţa: „Gigi Becali a fost pus în cătuşe”.

Să ne oprim puţin, cât să lămurim nişte lucruri importante. Cage, Ces şi Aton sunt grafferi. Bobină, fratele mai mic al lui Cage, e skater. (Pentru că doresc să-și păstreze anonimatul, ne vom referi la ei doar cu poreclele.) Toţi sunt născuţi în Bucureşti, locuiesc cu părinţii și sunt prieteni de când se ştiu. Cage, cel mai în vârstă dintre ei, e singurul care are un job în timpul zilei, restul sunt studenţi. Sunt o gaşcă, de fapt nucleul unei găşti de vreo 20 de inşi, care se adună seară de seară în jurul unei mese improvizate dintr‑un mosor zdravăn, din lemn, abandonat de o firmă care instala fibră optică în cartier. La mosor, îi zic ei.

Dacă ar fi un grup de rezistenţă, mosorul ar fi centrul lor de operaţiuni. Ăsta e locul unde îşi plănuiesc raidurile nocturne, misiuni discrete în urma cărora oraşul – pereţi de clădiri, stâlpi, panouri publicitare, uşi metalice, vagoane de metrou şi, în genere, orice alt tip de suprafaţă verticală – se trezeşte dimineaţa ornat cu semnăturile şi desenele lor. Unii îi consideră nişte vandali care sluţesc oraşul, alţii, artişti urbani care luptă cu griul betoanelor.

Nu‑s nici una şi – încă – nici cealaltă. Sunt deocamdată la jumătatea drumului între cei ce scriau acum 20 de ani cu pensula pe blocuri „Jos Iliescu! Jos Comunismul!” şi Banksy, grafferul anonim englez care a reuşit, voit sau din greşeală, să aducă graffitiul în mainstream şi să şi câştige bani frumoşi din asta. Eroilor noştri nu le pasă încă atât de mult de sistem încât să‑i scoată din casă dorinţa de a‑l combate. Încă nu simt nevoia să‑şi asume alt mesaj decât propriul nume, scris aproape ilizibil pe‑un perete în toiul nopţii, sau un desen mai elaborat, dar fără pretenţii de manifest, făcut pe‑un zid de la periferie. Deocamdată o fac dintr‑o plăcere greu de explicat cuiva din afară, dar care îi aduce împreună, seară de seară, în jurul mosorului. 

Joi, 2 aprilie, au lăsat mosorul pentru apartamentul lui Cage. Fusese ziua în care Gigi Becali, latifundiarul din Pipera, patronul Stelei, afaceristul cu aspiraţii de politician şi comando de gărzi de corp, fusese reţinut de procurori. De dimineaţă până seara, de la vila din Pipera a lui Becali şi până la Judecătorie, camere de luat vederi şi armate de reporteri şi fotografi au transmis în direct desfăşurarea evenimentelor. Din cacofonia de transmisiuni live şi informaţii mai mult sau mai puţin oficiale, se putea totuşi înţelege că Becali şi câţiva dintre bodyguarzii săi fuseseră ridicaţi pentru sechestrare de persoane şi aduşi la Judecătoria Sectorului 1.

De acolo, din faţa Judecătoriei, transmitea OTV‑ul, arătând o mulţime pestriţă, pe care camera TV o mătura cu reflectorul dintr‑o parte‑n alta şi care umplea ecranul ca peştii un acvariu. Bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, cerşetori şi florărese. Puştani care rânjeau gol urmărind fascinaţi obiectivele camerelor şi matahale care sprijineau SUV‑urile parcate undeva mai în margine şi priveau cuprinzător spre cei care scandau, uneori organizat, ca o galerie, alteori haotic, mesaje de susţinere: „Gigi Becali! Gigi Becali!”, „Libertate!” „Îl vrem pe Gigi acasă!”.

Când au văzut imaginile, băieţii au început să facă mişto de feţele celor de‑acolo. Apoi li s‑a părut că au văzut în mulţime figura unui tip, un stelist pe care‑l ştiau din cartier. Nu erau chiar tovarăşi, dar se cunoşteau. „Ce caută, mă, ăla acolo? Ia hai să‑l sunăm!”

Dacă tipul ar fi răspuns la telefon, lucrurile s‑ar fi oprit probabil acolo. Dar tipul n‑a răspuns. Au continuat cu miştourile, legându‑se de faptul că mulţimea nu avea nici măcar o pancartă. Ce protest mai era şi ăsta?

„Hai să facem noi una!”, a zis unul dintre ei. 

„Şi ce să scriem?”

„Libertate pentru Gigi!”

„Prea lung.”

„Eliberaţi‑l pe Gigi!”

Nu. Trebuia să fie ceva mai scurt, cât să încapă scris cu litere mari pe cartonul pe care Cage îl avea în spatele frigiderului. Şi‑apoi, trebuia să fie ceva deştept, ceva amuzant, ceva care să merite efortul să meargă până la Judecătorie şi să se bage printre peştişori şi matahale. Da, trebuia să meargă. Cage, care lucrează‑n presă, ştia ce nebunie ar fi fost în ziare dacă‑n mulţimea aia mai apărea şi un banner. Dar ce să spună? Trebuia să fie suficient de deştept încât să plutească peste toţi cei de‑acolo, să‑i ia la mişto, dar fără ca ăia se se prindă. Au tot aruncat cu idei până când, unul dintre ei, Cage nu‑şi mai aminteşte cine, a spus: „Free Gigi!”.

S‑au uitat unii la alţii.

„Băi, e bun!”

Nu numai că încăpea pe carton, dar mesajul era perfect. Lasă că aducea cu seria de filme Free Willy; nu asta era ideea. În slang, „gigi” înseamnă joint, adică ţigară de marijuana, iarbă, ganja, haş, Maria Ioana. „Free Gigi”, pentru cunoscători, ar fi fost aşadar un îndemn la legalizarea marijuanei. Era sloganul perfect pentru că putea să vorbească în acelaşi timp cu două lumi diametral opuse: fanii lui Becali şi admiratorii Mariei Ioana. Cu un asemenea mesaj n‑ai cum să pleci bătut acasă. Teoretic.

Cage, Ces, Aton şi Bobină nu fumează iarbă. Au încercat, nu‑i vorbă, dar nu‑i pasionează. Cage, care s‑a apucat de graffiti acum zece ani, când nu erau mulţi care să ştie ce să facă cu un spray şi‑un perete, nu bea nici alcool. A avut probleme mari cu rinichii, probleme care l‑au ţinut prin spitale, departe de graffiti, chiar atunci când începuse să devină un fenomen în Bucureşti. Nici cu fotbalul nu se omoară vreunul dintre ei, iar politica nu le trezeşte interes decât dacă se întâmplă ceva care poate fi subiect de caterincă.

Poanta cu „Free Gigi” era prea tare. Cum să reziste posibilităţii de a deturna o masă dezorganizată într‑un protest ad‑hoc pentru legalizarea marijuanei? Cum să nu vrea să vadă în ziare şi la televizor bannerul cu cele două cuvinte simple: „Free Gigi”. Adică liber la iarbă, ganja, haş, Maria Ioana.

Au luat cartonul și un spray mov, s‑au suit în maşina lui Cage şi au plecat spre Judecătoria Sectorului 1. Nu ştiau unde e şi, în grabă, n‑au apucat să caute adresa pe net. Aşa că în timp ce umblau prin oraş au început să‑şi sune prietenii ca să afle unde trebuie să ajungă. Au aflat până la urmă că nu era în Sectorul 1, ci în Sectorul 4. Au parcat undeva mai departe de clădire şi au pornit, fără carton şi spray, în recunoaştere.

Mulţimea era mai mare decât o văzuseră la televizor şi parcă mai înverşunată. Câteva sute, majoritatea bărbaţi, unii tineri şi slabi, alţii ceva mai în vârstă şi mătăhăloşi, mulţi în trening. O viermăluială nervoasă care în miezul nopţii ocupase treptele şi parcarea din faţa Judecătoriei. S‑au plimbat printre ei şi au început să aibă îndoieli. Dacă cineva ar fi vrut să găsească nişte indivizi care nu erau din filmul ăla, pe ei patru i‑ar fi ales.

S‑au întâlnit cu tipul pe care‑l cunoşteau şi pe care îl văzuseră la televizor. „Ce faceţi, mă, aici?”, i‑a întâmpinat el bucuros. „Aţi venit şi voi pentru nea’ Gigi?” I‑au răspuns că da, şi ei tot pentru Gigi veniseră. N‑a dat semne că nu i‑ar crede.

Au prins curaj şi, după nici zece minute, s‑au întors la maşină. Cu spray-ul în mână, Cage s‑a aplecat peste cartonul întins pe asfalt şi a început să scrie. Întâi F, apoi R, apoi E, iar E. Şi‑apoi G şi I şi iar G şi iar I. Şi‑apoi de la capăt de vreo două, trei ori ca să se vadă cât mai bine.

„Băi, vouă nu vi se pare că miroase a iarbă?”, a întrebat brusc unul dintre ei.

Da, mirosea. Erau într‑o parcare de bloc şi la câţiva metri de ei era o maşină albastră în care, abia atunci au realizat, stăteau înghesuiţi patru, cinci tipi.

Bobină a ridicat de pe asfalt cartonul pe care Cage tocmai îl terminase şi s‑a îndreptat cu el spre maşină. Când a ajuns la doi paşi, l‑a ridicat şi l‑a ţinut sus câteva secunde, cât să‑l poată citi cei dinăuntru. Tipii au început să se agite, crezând probabil că sunt victimele unei halucinaţii colective. Râzând, gaşca a dat să plece, când unul dintre tipi a ieşit din maşină.

„Băi, cine sunteţi? Care‑i faza?”

L‑au întrebat dacă nu ştie ce se întâmplă la câteva sute de metri mai încolo. Nu ştia. I‑au spus că Gigi Becali a fost arestat şi că la Judecătorie sunt sute de oameni care cer eliberarea lui. Că vor să se ducă şi să arate cartonul acolo. Tipul le‑a spus că sunt cei mai tari şi că vrea să facă o poză cu ei. L‑au refuzat, dar i‑au spus să intre a doua zi pe lamosor.blogspot.com ca să vadă pozele cu ce se va întâmpla în faţa Judecătoriei.

Când au ajuns înapoi în mulţimea de susţinători ai lui Becali nu prea mai aveau îndoieli. Se gândeau doar că engleza o să‑i cam încurce pe cei adunaţi acolo. Şi‑au găsit repede un loc, undeva mai în spate, într‑un grup mai compact şi au ridicat cartonul.

„Ce scrie, bă, aici? Ce înseamnă asta?”, i‑au întrebat.

„Înseamnă Gigi liber!”, le‑au răspuns.

„Aşa tată, hai strigă tare! Să‑l elibereze pe nea’ Gigi bulangii ăştia!”

Masa de oameni s‑a năpustit pe carton. L‑au smuls din mâinile băieților şi au început să strige energizaţi „Gigi Becali! Gigi Becali!” şi „Libertate!”. După câteva secunde doar Bobină mai ţinea de un colţ al bannerului.

Imediat ce grupul în care plantaseră cartonul a început să strige şi să‑şi agite proaspăta pancartă, fotografii şi cameramanii s‑au întors spre ei, îmbrăcându‑i într‑un un val de blitzuri şi lumini.

Cage, omul de presă şi responsabilul cu comunicarea al micii gherile, s‑a dus repede pe treptele Judecătoriei pentru a face propriile poze. Cu fanii lui Becali care fluturau cartonul cu Free Gigi, cu fotografii care‑i fotografiau pe fanii lui Becali fluturând cartonul cu Free Gigi. Cartonul lor. Mesajul lor.

Nu trecuseră mai mult de 30 de minute de când ajunseseră prima dată în faţa Judecătoriei. Bobină ţinea încă de un colţ al cartonului. Cage a coborât de pe trepte, a intrat înapoi în mulţime, l‑a luat de acolo şi împreună cu ceilalţi doi au plecat înapoi spre maşină. Tipii din maşina albastră plecaseră.

Pe drum, au râs întruna, cu lacrimi. Nu le venea să creadă că le‑a ieşit. Când au ajuns acasă, s‑au aşezat în faţa televizorului şi au început iar să zappeze. De data asta cu un scop – să vadă imaginile cu Free Gigi.

A doua zi, pozele şi clipurile cu mulţimea de susţinători ai lui Becali fluturându‑le cartonul erau mai peste tot pe site‑urile ziarelor şi televiziunilor. Prosport, care în timpul nopţii a transmis în direct pe site ce se întâmpla la Judecătorie, scria la ora 1:30: „Fanii lui Becali au scos din dotare un banner imens pe care au înscripţionat mare: FREE GIGI! Toţi cei prezenţi strigă «Libertate!» şi «Îl vrem pe Gigi acasă!»”. Pe site‑ul Mediafax: „Nimic din recuzita de peluză nu a lipsit. Aveau chiar şi bannere. Pe unul din ele scria, simplu: Free Gigi”. Într‑un clip filmat de reporterii de la Academia Caţavencu în acea noapte la Judecătorie e intervievat un susţinător al lui Becali care ţinea în mâini chiar cartonul cu Free Gigi.

Băieţii şi‑au povestit aventura pe blog chiar în acea noapte. Au pus câteva poze şi au scris un text din care reieşea destul de clar care e părerea lor despre cei ce‑l voiau pe Gigi liber. Era un text dur care vorbea despre cefe şi burţi, cocalari, geci de piele, seminţe şi lanţuri. Era un text despre gigi şi iarbă.

În aceea vineri, blogul lor, care de obicei avea parte de cam o mie de vizualizări pe lună, a sărit de zece mii. Odată ce euforia iniţială s‑a disipat, au început să pună lucrurile în perspectivă. Televiziunile dădeau întruna imaginile cu Free Gigi. Devenise deja sloganul preferat al întregii mişcări pro‑Becali. Dar Evenimentul Zilei şi site‑ul celor de la Antena3 aflaseră că fusese o farsă şi dăduseră linkuri către blogul lor.

S‑au speriat. Dacă ne găsesc ăia din galeria Stelei? Dacă ne găseşte armata de bodyguarzi a lui Becali, care fusese arestat tocmai pentru că‑şi trimisese gorilele după unii care‑l umiliseră furându‑i maşina? Dacă ne ia în vizor Poliţia? Ar putea să ne acuze că am făcut propagandă pentru legalizarea marijuanei.

Vineri seara au dat jos blogul. Nu doar postul despre Free Gigi, tot blogul. N‑au mai povestit nimănui ce au făcut şi timp de trei zile de câte ori mergeau pe stradă, priveau atent în jur aşteptându‑se să vadă fie vreo matahală, fie vreo maşină de Poliţie. Încet-încet s‑au mai liniştit. Au aflat după conversaţii precaute cu steliştii din cartier că, de fapt, cei din galerie nu‑l mai suportă de mult pe Becali.

Mai era Poliţia. Dar de ce şi‑ar fi bătut capul Poliţia cu farsa lor? Nu e ca şi cum ar fi fumat iarbă în direct la televizor. În plus, nu ei au inventat termenul „gigi”; doar l‑au folosit ca să facă o glumă. Ca să‑şi acopere spatele, Cage a căutat pe net un dicţionar de expresii urbane şi a găsit că definiţia lui „gigi” – sinonim pentru joint, ţigară cu iarbă, ca în Hai frate la ăştia diseară să rulăm un gigi! – a fost postată prima oară în iulie 2007, deci cu doi ani înainte ca ei să profite de potriveala cu Gigi Becali şi să‑l popularizeze. A făcut un print screen cu pagina respectivă şi l‑a salvat în calculator cu titlul „Probă la proces”.

După trei zile, pe 6 aprilie, după ce au mai domolit puţin postarea în care‑şi povesteau aventura, au pus blogul la loc pe net. Mai toate reacţiile pe care le‑au primit de atunci încoace sunt laude şi felicitări. Şi de la cei care îl voiau pe Becali liber, chiar şi după ce s‑a aflat că a fost o farsă, şi de la cei care au înţeles dubla semnificaţie a lui Gigi.

Postarea respectivă le‑a adus peste 30 de mii de vizualizări, iar Free Gigi a căpătat o viaţă a lui. A devenit numele unei mişcări care, atâta timp cât Becali a stat în arest, a cerut eliberarea acestuia. S‑au făcut tricouri, site‑uri şi, la un moment dat, chiar şi o cauză pe Facebook. Sloganul a făcut un cerc complet atunci când rapperul Grasu XXL a purtat un tricou imprimat cu Free Gigi în videoclipul pentru piesa Mai mult fum, la o lună şi mai bine după isprava băieţilor. Imprimeul de pe tricou a devenit apoi un stencil – Free şi Gigi sunt scrise unul sub altul, iar între ele e conturul unei ţigări –, care a apărut pe câţiva pereţi din centrul Bucureştiului.

Cage, Aton, Ces şi Bobină, cei trei grafferi şi‑un skater, nu s‑au lăudat prea mult cu isprava lor. Imediat după, li se mai întâmpla să meargă pe stradă sau cu metroul şi să audă în apropiere conversaţii despre Free Gigi. Într‑adevăr, era un sentiment plăcut, dar n‑au simţit niciodată nevoia să se întoarcă şi să spună „eu am făcut asta”. E lecţia pe care o ştie bine orice graffer, oriunde ar trăi. Oricât de tare ar fi desenul, doar tu trebuie să ştii cine‑i autorul. În plus, cu ce ar trebui să se laude? Ştiu bine că asta a fost o întâmplare pe care n‑ai nici cum s‑o reproduci, nici cum s‑o depăşeşti.

Totul, popularitatea lui Gigi Becali, credulitatea fanilor săi, foamea de imagini a unei prese grăbite, semnificaţia lui „gigi” în slang, totul s‑a aşezat perfect într‑un cocktail imposibil de transformat într‑o reţetă. Şi de ce ar încerca s‑o facă? Au o poveste perfectă, genul de aventură nebună pe care nu o trăieşti decât o dată. 

Numărul pilot al DoR a apărut pe 15 noiembrie 2009. Nu mai avem exemplare tipărite în shop, dar îl poți frunzări virtual. Ca să nu mai pierzi niciun DoR de acum înainte, abonează-te. DoR are nevoie de supereroi cititori ca tine ca să continuăm să scriem astfel de texte.

Comentează

Numărul curent: DoR #30

DoR #30 * Pași mici

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2017

#Story2017

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2018 Decât o Revistă