Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Găinării electorale

August 23rd, 2017
Tags: , ,

Ce s-a ales de găinile care au aterizat în 2014 în campania electorală pentru Președinție.

Text de Ani Sandu
Fotografie de Cătălin Georgescu

Nimic nu prevestea o soartă ieșită din comun pentru cele 87 de găini care, până în acea dimineață de toamnă, n-avuseseră decât o singură grijă: să facă ouă pe bandă rulantă. Pentru asta fuseseră programate genetic și își petrecuseră viața în fermă, aliniate, producând, în perioada de vârf, cam câte un ou pe zi. Apoi, pe 11 noiembrie 2014, s-au trezit în mijlocul Capitalei, urmărite de obiectivele unor camere video surprinse să le vadă eșuate într-o grădină de lângă Arcul de Triumf.

Acolo, în curtea sediului Partidului Național Liberal (PNL), jurnaliștii, hârșiți de un prim tur de alegeri prezidențiale, așteptau un eveniment de campanie. Cu cinci zile înainte de votul decisiv, poziționările finaliștilor erau clare, declarațiile repetitive, sondajele nesurprinzătoare. Cineva avea să câștige – după toate datele, candidatul Partidului Social Democrat (PSD), premierul Victor Ponta –, celălalt, liberalul Klaus Iohannis, avea să piardă. Ce lipsea, neobișnuit într-o campanie, erau dezbaterile televizate, asupra cărora taberele nu se înțelegeau. PSD îl acuza pe taciturnul Iohannis că-i e teamă de confruntare, în timp ce PNL reclama că invitațiile vin doar de la televiziuni partizane. Într-o rutină previzibilă de acuzații, aproape orice putea deveni breaking news.

Mai ales un atac cu găini.

Când exact au fost aruncate găinile peste gardul înalt de mai bine de un metru rămâne o necunoscută. Undeva pe la 11, dar niciunul dintre ziariștii care-l pândeau pe Iohannis nu pare să fi fost pe fază. Unul își amintește că întâi a văzut pe jos niște saci albi de rafie, în care probabil au fost transportate, și abia apoi păsările. Pentru că erau patru saci, s-a răspândit zvonul că patru bărbați ar fi responsabili. În primă fază însă, în rândul jurnaliștilor a domnit mirarea.

—Doamne! Asta chiar că este tare!

—Și aici sunt!

—Mamă, dar câte sunt, frate?

În căutare de indicii, toată lumea s-a agățat de mesajul pe care-l purtau găinile, pe fâșii de hârtie capsate în jurul capetelor: „EU SUNT IOHANNIS SI MI-E FRICA DE DEZBATERI”.

„Mă gândesc că este o acțiune electorală, o acțiune de campanie mai puțin ortodoxă”, a spus un reporter în direct, sugerând că Iohannis era astfel acuzat de lașitate. Altul a numit evenimentul „atac galinaceu”, în timp ce o televiziune concurentă vorbea de un posibil protest la adresa ambilor candidați. În studiouri prezentatoarele mustăceau, iar invitații spuneau că li se pare nostim, o campanie „foarte creativă”. PNL a dat imediat vina pe PSD, pe care l-a numit „partid al găinarilor” și a spus că apelează la simboluri folosite de naziști, iar PSD a sugerat că poate chiar echipa lui Iohannis a înscenat evenimentul, pentru a-și victimiza candidatul.

Între timp, unele găini au început să se dezmeticească, scuturându-și penele și curățându-le cu ciocul. Altele, cu capul în piept, ca niște bătrânici încovoiate, șchiopătau lângă gard, printre frunzele uscate. Câteva mai viteze pășeau peste cablurile televiziunilor și dădeau târcoale trepiedelor. Multe au rămas însă înțepenite, cu ghearele în sus, probabil moarte încă din timpul transportului. Reporterii documentau spectacolul printre glume și ironii.

—Și-au revenit, mă, erau puțin amețite.

—Da’ alea ce-au, mă?

—S-au sufocat, cine știe ce…

Din mijlocul pâlcurilor de găini roșcate și mâna de surate negre, cele moarte amestecate cu cele vii, răsuna din când în când bocetul ascuțit al câte unei păsări care-și făcea curaj să ciugulească din iarbă sau din tufele aproape uscate. În zgomotul de claxoane și agitația din curte, instinctul de supraviețuire încerca să se facă auzit.

_

Am hotărât să aflu ce-i cu găinile când le-am văzut îngrămădite lângă gard, decupate dintr-o realitate și lipite într-alta, ca într-un colaj pop art. Urmăream campania lui Iohannis și mă obișnuisem cu dinamica sediului și tangoul politicieni-reporteri. Găinile însă erau altceva. Aruncate fără voia lor într-o luptă care le depășea, nu îndrăzneau să se îndepărteze prea tare una de alta, ca și cum a sta împreună era singura șansă de a trăi încă o zi. Destinul lor părea similar cu al unui electorat manevrat de politicieni, care, brusc, se trezește neputincios în fața abuzurilor acestora.

În acea zi, Iohannis își programase o vizită la o fermă de vaci din Călărași. Până atunci nu mersese la ferme și nu se apropiase prea tare de animale, nici măcar în deplasările din sate, organizate ca serbări câmpenești, cu scene improvizate în punctele de atracție. Părea o acțiune făcută mai degrabă pentru plăcerea lui Joseph Daul, lider al popularilor europeni, fermier la origine, care sosea în acea zi în România ca să-și declare sprijinul pentru Iohannis și care urma să-l însoțească în Călărași.

Găinile au apărut cu vreo oră înainte de plecare. Când am ajuns eu la sediu, cam la o jumătate de oră de la incident, Alina Gorghiu, pe atunci purtătoarea de cuvânt a PNL, făcea declarații în fața vilei. Vorbea de o campanie de o violență extremă, care îi provoacă scârbă, de josnicie, mojicie, atac la stat de drept și democrație, un gest care seamănă violență între români și din cauza căruia „vom ajunge de râsul Europei pentru a nu știu câta oară”.

Cu puțin timp înainte apăruse și Iohannis să-l întâmpine pe Daul, iar cameramanii l-au filmat în timp ce aștepta în capul scărilor, cu mâinile încrucișate la piept. I-a întrebat, zâmbind ironic: „Ați terminat cu găinile?”. A adăugat apoi, fără să fie clar dacă adresa cu adevărat o întrebare: „Ați văzut filmul Cocoșul decapitat?”. Se referea la filmul lui Radu Gabrea din 2008 despre sfârșitul prezenței sașilor în Transilvania, al cărui titlu pornește de la o superstiție din Ardeal, potrivit căreia un cocoș fără cap aduce nenorocire (dar, fără corp, capul aduce noroc). În sala de conferințe din vilă, la declarațiile oficiale date alături de Daul, Iohannis a rămas la ideea de păsări decapitate, deși nicio găină din curte nu pățise asta: „Dacă arunci cuiva o găină cu capul tăiat sau un cocoș cu capul tăiat peste gard sau în casă este o amenințare directă cu moartea și naziștii au avut grijă să și execute pe respectivul”.

Când în curte a tras o dubă albă, un cameraman a chicotit. „Au venit recuperatorii!”. O femeie și doi bărbați în combinezoane albe, cu mănuși, au început să strângă găinile și să le sorteze. Pe cele moarte la băgau în saci negri de plastic, similari celor de gunoi, pe cele vii în tomberoane verzi, după un protocol de la criza gripei aviare. Nimeni nu își imaginase un astfel de incident pentru a pune pe hârtie alt plan de măsuri. De la câțiva metri distanță, șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor București (DSVSA), sosit alături de angajați, își supraveghea echipa.

—Unde le duceți?, au strigat jurnaliștii, care ridicau și capacele de la tomberoane pentru a filma găinile.

Încercând să-i ignore, veterinarii au răspuns într-un târziu:

—La un laborator.

După câteva minute de fugărit găini, oamenii au urcat tomberoanele și sacii în dubă, au tras ușa și au plecat. Jurnaliștii s-au îmbarcat în autocarul către Călărași, iar peste o oră au urmărit cum Iohannis poza stingher între vaci, recomandându-le unora dintre ei să nu se apropie prea tare de animale, în timp ce Daul dădea noroc degajat cu angajații fermei care pregăteau vacile de muls.

În acea seară, la Realitatea TV, urma să fie intervievat Ponta, iar PSD îi ceruse și lui Iohannis să fie prezent, pentru a exista o dezbatere. Cu nici o oră înainte de emisiune, Iohannis a anunțat pe Facebook că acceptă și lasă orgoliile deoparte. În dezbaterea improvizată, a dat senzația că e nepregătit față de Ponta care, înconjurat de teancuri de documente, a fost și avantajat de jurnaliștii postului, pe atunci vădit pro-PSD.

La final, părea că Iohannis pierduse alegerile.

_

Odată ieșite găinile din peisaj, campania s-a precipitat spre un deznodământ pe care mulți îl consideraseră improbabil. După încă o confruntare televizată ceva mai echilibrată, după interviuri individuale în care acuzațiile au continuat să zboare, după ce Ponta a greșit un vers din imnul național, iar Iohannis s-a apucat să-l cânte într-o conferință, avantajul lui Ponta din primul tur s-a topit. La scrutin s-au mobilizat mai mulți cetățeni și Iohannis a câștigat. În bombardamentul de informații, jurnaliștii au clasat incidentul cu găinile drept o simplă ciudățenie de campanie.

Dacă pentru victoria lui Iohannis explicația cea mai la îndemână a fost că Ponta a reușit să enerveze suficienți români să voteze împotriva lui – în special prin proasta organizare a alegerilor în străinătate –, misterul găinilor din curtea PNL a rămas neelucidat. Rănirea sau schingiuirea animalelor se pedepsește cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă, iar liberalii au cerut poliției încă din ziua incidentului să identifice vinovații. Doar că găsirea lor s-a dovedit dificilă. În zona Arcului de Triumf sunt camere video, însă n-au surprins făptașii, mi-a spus la câteva luni după eveniment o sursă din Poliția Capitalei. Nu au putut fi ridicate amprente nici de pe saci, nici din zonă, nu există niciun martor și nimeni nu s-a îndreptat cu informații spre anchetatori. Când reveneam periodic să întreb de caz, mi se spunea doar că e încă deschis.

Sub presiunea camerelor de filmat, pe când găinile încă umblau prin curte, purtătoarea de cuvânt a PNL, Alina Gorghiu, a declarat că ar vrea să dea păsările, dacă sunt sănătoase, unor copii săraci. După ce s-au liniștit lucrurile și au primit o copie a buletinului de analiză care arăta că găinile nu aveau probleme, liberalii nu s-au mai interesat însă de ele.

„De ce să pierzi timpul cu așa ceva?”, se-ntreabă secretarul general al partidului de atunci, Marian Petrache, unul dintre coordonatorii campaniei lui Iohannis. Spune că poliția trebuia sesizată pentru a descuraja astfel de acțiuni, că „devenea tragi-comic dacă se continua”, dar altfel a luat incidentul „ca o glumă și gata”. Nu-și amintește tensiuni în partid din cauza găinilor și nici Iohannis să fi fost afectat: „Era concentrat doar pe mesajele lui și pe întâlnirile pe care le avea. În niciun caz nu-l impresiona un asemenea gest.” (Am cerut președintelui un punct de vedere, dar nu am primit niciun răspuns.)

PNL n-a avut nicio problemă totuși să folosească incidentul la aproape doi ani după, într-un comunicat de presă, pentru a ataca PSD, reînviind ideea că găinile ar fi fost nu doar moarte, ci și decapitate. În octombrie 2016 l-a acuzat pe Liviu Dragnea, șeful de campanie al lui Ponta, devenit între timp lider al social-democraților, că „se înscrie în același registru ca cel din campania pentru alegerile prezidențiale, când Klaus Iohannis era făcut traficant de copii, părinții îi erau hăituiți și urmăriți, iar în sediul PNL erau aruncate găini cu gâtul tăiat”.

Și în cealaltă tabără, după declarațiile inițiale ale unor politicieni PSD care sugerau că Iohannis și-ar fi aruncat singur păsările în curte, s-a așternut liniștea.

Singurul potențial indiciu a apărut la câteva luni după alegeri, când presa a publicat stenograme ale unei discuții din ziua în care găinile au fost în prim plan. Convorbirea înregistrată era între un fost politician liberal, Vlad Moisescu, și Sebastian Ghiţă, om de afaceri, patron de televiziune și parlamentar PSD apropiat de Ponta. Anchetați de procurori în dosare diferite, cei doi vorbeau la telefon despre prestația lui Iohannis la dezbatere.

—Bă, bă, să vii nepregătit în halul ăsta, în p…a mea!, spunea Moisescu.

—Bă, omule, păi ăsta a stat patru ore şi s-a pregătit. VLADE, s-a pregătit, mă, omul! Îţi dau cuvântul meu! Dar, mă enervezi! Am mers la el acasă, am stat, suntem prieteni toţi.

Mai târziu, Ghiță adăuga râzând:

—Păi, dacă au făcut ăia mişto – tineret, mândria ţării – au făcut mişto de voi cu găinile şi l-aţi trimis pe ăsta la emisiune!

—Da, pe bune, nene! Sinistru!, i-a răspuns Moisescu.

Sugestia lui Ghiță părea să fie că în spatele afacerii cu găini s-a aflat cineva tânăr, așa că m-am îndreptat spre organizația de tineret a PSD. La acea vreme, o conducea Mihai Sturzu, fost solist al trupei Hi-Q. Ulterior, după ce a intrat în conflict cu Dragnea, Sturzu a demisionat din PSD și și-a găsit locul în PRU, partidul înființat de Ghiță după ce a părăsit PSD. Acuzat de corupție și spălare de bani, Ghiță a fugit apoi din țară, a fost dat în urmărire în Europa și prins anul acesta în Serbia.

Sturzu, care a pierdut în decembrie 2016 șansa să redevină deputat, a refuzat să ne întâlnim. „Nu pot contribui cu nimic la realizarea articolului dumneavoastră pentru că, în afară de faptul că îmi amintesc vag despre episodul care vă interesează, nu am nicio legătură cu el”, mi-a scris. Când l-am întrebat dacă-mi poate recomanda pe altcineva cu care să vorbesc, a răspuns: „Chiar nu știu. În PSD / TSD nu a existat acel subiect”.

Pe-o stradă în care blocuri, case și construcții industriale se înșiră la întâmplare, clădirea Direcției Sanitare Veterinare București iese în evidență prin geamurile fumurii. La ghișeul de la intrare, un rând de oameni cu hârtii așteaptă indicațiile repezite ale unei femei.

Am ajuns acolo în primăvara lui 2015, după ce m-am interesat de soarta găinilor la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), instituția care coordonase ridicarea păsărilor. ANSVSA garantează sănătatea animalelor, intervine în situații de criză, cum ar fi gripa aviară sau porcină, și face acțiuni de control și eradicare a bolilor. Inițial, anunțase că vrea să incinereze găinile moarte, după necropsie, iar pe cele vii să le sacrifice, pentru că nu le cunoaște proveniența.

M-au îndrumat însă spre structura locală, DSVSA București, care mi-a transmis că a adunat din curte 29 de păsări vii și 58 de cadavre. Pe trei dintre găinile moarte le-au trimis la analize la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală. Până la rezultatul anchetei, spuneau ei, aveau să adăpostească păsările în viață „în fosta biobază” DSVSA, „cu asigurarea condițiilor de bunăstare și zooigienă corespunzătoare, fără a se interveni asupra lor în alt mod”.

Nu se înduraseră să le ucidă pe cele vii, dar îmi era neclar unde le țin. Când am cerut detalii suplimentare, n-am mai primit niciun răspuns. Între timp, telefoanele instituției sunau în gol sau ocupat. După multiple insistențe, șeful instituției mi-a transmis prin secretară că e de acord să vorbim.

Într-o cameră cu icoane pe pereți și etajere pe care conviețuiesc un calendar creștin, o cruce de-o palmă și jumătate cu Iisus răstignit și o statuetă a unui Buddha care parcă râde mângâindu-și burta rotundă, secretara directorului, o brunetă cu păr ondulat și voce gravă, fuma în fața calculatorului. În birourile alăturate, țârâiau îndelung telefoanele.

„Domnul director nu e încă. Ca de obicei, a intervenit ceva”, mi-a spus când a aflat că sunt reporterul „cu găinile”.

Până să apară, au trecut prin birou mai multe persoane, majoritatea în căutare de semnătură și ștampilă. Când a ajuns, în blugi și cămașă bleu, directorul Ovidiu Zvorișteanu s-a îndreptat țintă spre o ușă pe care a deschis-o cu cartelă sau cod. Secretara l-a urmat și apoi m-a poftit înăuntru. La capătul unei mese, Zvorișteanu și-a aprins o țigară și m-a invitat să mă apropii, contrariat de interesul meu față de găini. A luat comunicatul și a început să recite: 58 de cadavre, 29 de păsări vii, patru saci de rafie. Când l-am întrebat unde sunt cele vii, mi-a spus că în curtea DSVSA, într-un spațiu unde cândva a funcționat o biobază, pe care au refăcut-o între timp. („Biobaza” e un termen folosit de instituții pentru locuri în care țin animale pentru supraveghere, analize sau experimente.)

—Ne-a venit buletinul de analiză, ne-a spus că nu sunt probleme de ordin infecțios sau alte probleme de impact din punct de vedere sanitar veterinar, motiv pentru care păsările au rămas în continuare aici că… ce să fac cu ele? (Tușește) Asta e singura poveste.

—Deci aveți 20 și ceva…

—Nu știu câte, că e viață și moarte. Chiar dacă îngrijești, din 30 de păsări, pe parcursul unui an e posibil să moară două, trei, patru, cinci.

—Și cât le țineți?

Tușește.

—Până când n-or să mai fie, nu? Ce vreți să fac cu ele? Le vreți dumneavoastră?

—Dar dacă le-ar vrea cineva, le-ați putea da cuiva?

—Da’ de ce să le dau? Până la urmă sunt găinile care au o istorie.

Văzându-mi nedumerirea, a început să explice:

—Deci v-am spus, adăpostul există. Apa nu costă atât de mult. Parte din personalul direcției s-a implicat în îngrijirea acestor păsări, iar hrana o procur eu. O cumpăr și le-o aduc.

—Adică personal? Din banii dumneavoastră?

—Ăăă. (Tușește.) Am spus că o procur, n-am spus că o cumpăr. O procur în sensul… soția mea are un business în agricultură. Produce cereale. E, și-mi permit să o rog din când în când să-mi dea un sac de mâncare pentru găinile astea.

—Dar faceți asta și cu alte animale? Aveți și alte animale aici sau doar găinile?

Tușește.

—Există o hotărâre a Consiliului Municipiului București care interzice creșterea animalelor de producție în București. Din păcate ea nu se aplică. În mod normal ea ar trebui aplicată și impusă prin Poliția Locală. Poliția Locală n-o face.

Zvorișteanu se referea la o hotărâre din 2010 care interzice creşterea „animalelor şi păsărilor pentru consum, piele, blană şi tracţiune, a albinelor, viermilor de mătase şi asimilate acestora, cu excepţia animalelor de companie”. Cine n-o respectă riscă amenzi între 200 și 500 de lei, la firme sancțiunea fiind până la 2.000 lei.

Continuă apăsând pe cuvinte:

—Nu, normal că nu am și alte animale în afară de aceste păsări pentru că (tușește) aș intra în conflict cu hotărârea locală a Municipiului București. Da’ eu sunt medic veterinar, ce vi se pare așa nemaipomenit că mă îngrijesc de…?

A continuat cu detalii despre anchetă, cum au venit patru criminaliști la direcție – „o echipă consistentă” – să fotografieze cadavrele și etichetele de la gât.

—Dacă nu mă înșel, în secretariat mai am și acum o etichetă. Nu am păstrat-o eu, cred că a păstrat-o secretara. Am văzut-o întâmplător acum vreo două-trei săptămâni, o lună. Și cam asta e povestea lor. Ce pot să vă spun este că mai fac și ouă. În primă fază m-am gândit că poate ar fi frumos ca ouăle respective să le dau undeva la o casă de copii sau la un adăpost, la ceva bătrâni, după care am realizat că nu pot să certific calitatea lor, iar eu sunt o instituție care taman cu asta mă ocup. Motiv pentru care am lăsat personalul care voluntar are grijă de ele să facă ce știu ei cu ouăle.

Zvorișteanu mi-a mai spus că găinile sunt dintr-o rasă comună, răspândită în România, dar căreia n-a știut să-i spună numele. A adăugat că probabil provin dintr-o fermă, unde au stat la grămadă, motiv pentru care nu s-au îndepărtat una de alta nici la PNL. Știind avicolele din zona Capitalei, estima că au fost transportate în saci o oră.

—Au fost înghesuite una-n alta. De aia s-au și sufocat multe din ele. Păi și e normal să-mi bat joc așa de niște păsări?

L-a deranjat că au fost chinuite pentru o glumă, campanie „sau ce-o fi fost”.

—Până la urmă, găinile astea, ne place, nu ne place, sunt mâncare. Cu 60 de păsări făceai ceva mâncare pentru destul de mulți oameni.

La un moment dat, a sunat la secretară.

—Georgiana, am văzut eu mai acum ceva timp că mai aveai o bandă de-aia cu care au venit găinile.

—Da, da. O am în sertar.

—Adu-mi-o și mie, te rog.

După ce secretara a venit cu hârtia, Zvorișteanu a învârtit-o pe-o parte și pe alta, parcă studiind-o pentru prima oară.

—Asta aș putea s-o țin, s-o pun semn de carte.

S-a întors spre biblioteca din spate, a deschis vitrina și a tras de cotorul unui volum cu copertă azurie.

—Aș putea s-o folosesc semn de carte la cartea asta.

De pe coperta volumului de memorii Pas cu pas, cu un vag zâmbet, ne privea președintele Iohannis.

_

În jumătate de oră de interviu, am aflat că în studenție, la Medicină Veterinară, Zvorișteanu spera să ajungă să lucreze direct cu animale. La DSVSA, unde seara îl prinde în fața a „cel puțin două mape de acte groase de 35 de centimetri”, nu face ce își dorea în urmă cu 15-20 de ani; între timp „s-au mai schimbat lucrurile”. Are o curte în Ilfov unde ține câteva animale, dar nu locuiește acolo. („Am cai, câțiva purcei, niște căprițe, niște păsări, găini, gâște, rațe. Ne mai certăm cu vulpile că mai vin și le mai fură.”) E vânător și ține în birou un șacal împăiat pe care l-a împușcat chiar el.

Ca să încheie discuția despre găini, după ce a primit o notificare pe telefon s-a scuzat că trebuie să meargă „până în spate”, unde sunt și păsările. M-a invitat însă să arunc și eu o privire. Am ieșit în curte printr-o ușă care a scârțâit prelung și am trecut pe lângă containere despre care a spus că-s laboratoare mobile, dotate cu vestiare și toalete, folosite la deplasări în situații de criză. În depărtare se ridicau schele alb cu roșu, dar nu-l interesa ce se construiește. „Aia nu mai e curtea noastră.” Am mers spre o clădire măruntă, lângă care se zăreau niște animale.

—Alea sunt găinile, mi-a zis, adăugând că putem să ne apropiem până la gard.

—Stați, șefu’, că deschid eu!, a sărit un angajat.

—Nu mai deschide, că nu intrăm. Nu intrăm în biobază, că nu-i frumos.

A rupt vârful unei buruieni înalte și a aruncat verdeața peste gard. Vreo 20 de păsări s-au bulucit pe culoarul lat de un metru dintre clădire și gard. Câteva găini negre pestrițe, restul roșcate. Vânând cu pliscul frunzele de pe jos, își ridicau automat evantaiul de pene din coadă spre soare. Grăsune, gălăgioase și bine împănate, n-ai fi zis că sunt păsările firave de la PNL.

—După cum vedeți, arată foarte bine, vioaie, nu mai sunt stresate, le-a lăudat Zvorișteanu.

Undeva în spate, am remarcat și câteva rațe sălbatice.

—Au venit singure, că le-a plăcut la noi, a zis angajatul.

A apărut apoi și un cocoș, indiferent la verdeață. Cu două capete mai înalt decât găinile, părea să le păzească de la distanță.

—Cocoșul, găina asta și încă cele închise la culoare, una, două, trei, patru, sunt o experiență de-a mea, cu un incubator, a adăugat Zvorișteanu, fără să vrea să dea detalii.

L-am întrebat câte ouă dau găinile, dar a spus că nu-l interesează. Angajatul a zis că nu prea fac, că-s bătrâne, „trecute de termen”. Altul a glumit că fac câte trei odată. I-am întrebat ce le dau de mâncare și au răspuns că tărâțe, iarbă și concentrate. Apoi Zvorișteanu mi-a făcut semn să plec, spunând că oamenii au altă treabă, așa că am lăsat găinile și DSVSA-ul în urmă, în timp ce cocoșul trâmbița câte-un „cucurigu”.

_

În timp ce găinile își refăceau viața în curtea DSVSA, am încercat să înțeleg cum au ajuns suficient de insignifiante ca să fie îndesate cu zecile în saci și zvârlite peste un gard. De obicei, în campaniile electorale, găinile apar ca mită, deci sunt considerate bunuri valoroase atât de politicieni, cât și de cetățeni. De-a lungul timpului, politicienii în căutare de voturi au împărțit, pe lângă alte alimente, găini, pui sau ouă pe care și-au inscripționat numele sau sigla. Un șef de Consiliu Județean s-a ales și cu doi ani de închisoare pentru că a cerut în 2012 unei firme 60.000 de pui pe care să-i distribuie alegătorilor.

Din ce-am aflat de la crescători și medici veterinari, găinile roșcate din curtea PNL sunt din rasele Lohmann Brown sau Isa Brown, crescute pentru ouă. Cu o medie de 300-350 de ouă pe an și consum redus de furaje, sunt printre cele mai răspândite din România. Ajung la vârful de ouat pe la 25 de săptămâni, când fac câte un ou pe zi. Apoi producția începe să scadă, ajungând la un ou la două zile când păsările au spre 60 de săptămâni. Atunci fermele se descotorosesc de ele, le vând cam la 5 lei bucata, față de peste 20 de lei pentru o găină în putere. Acestor păsări li se mai spune „reformate” și sunt deseori cumpărate de crescători din gospodării, unde teoretic pot trăi și până la 10 ani. Chiar dacă nu dau randamentul ințial, trecerea de la îngrămădeala din fermă la curte le priește și ajung să facă destule ouă, încât să stârnească invidie la vecini cu găini din rase de carne.

Unii le cumpără și le vând apoi la preț dublu la târguri sau în gospodării. Le plimbă dintr-un sat într-altul cu duba, în cutii de plastic și strigă la portavoce: „Găini de ouă! Pui de carne! Găini de ouă! Pui de carne!”. Mai fac și oferte de genul „12 la preț de 10”, din câte mi-a povestit un sătean care a preferat să ia doar cinci, pentru că de atâtea avea nevoie. Când l-am vizitat, patru dintre ele stăteau zgribulite în coteț, parțial dezbrăcate de pene, în timp ce una umbla prin curte alături de găinile mai arătoase, cumpărate mai demult. Bărbatul spunea că nou-venitele nu prea fac ouă și că, atunci când fac, și le mănâncă.

După cum arătau păsările de la PNL, ajunseseră la stadiul de găini leneșe. Cel mai probabil proveneau de la ferme, pentru că, față de cele de curte, își cam pierduseră penele, mi-a confirmat un veterinar care a studiat imaginile difuzate de televiziuni și a dorit să rămână anonim.

Deși am contactat mai mulți crescători de găini și medici veterinari, mai toți s-au ferit să vorbească sau nu au vrut să fie citați, explicând că nu vor să fie asociați cu vreo luptă politică. Am scris și Colegiului Medicilor Veterinari să-mi recomande pe cineva pentru informații generale despre găinile din curtea liberalilor dar, după ce m-au întrebat din ce localitate ar trebui să fie persoana, nu mi-au mai răspuns. M-au adăugat totuși pe lista celor cărora le trimit felicitări virtuale de sărbători cu ouă încondeiate, brazi, oameni de zăpadă.

Într-un context mai larg, ceata de găini care a cunoscut câteva minute de faimă la prezidențialele din 2014 se pierde în marea de peste 42 de milioane de păsări ouătoare care existau atunci în România. Dintre acestea, potrivit Institutului Național de Statistică, în regiunea București-Ilfov, aproape 390.000 erau exploatate pentru producția de ouă, de aproape 10 ori mai puține decât la începutul anilor 90. Și producția totală de ouă a scăzut de atunci, ceea ce-i face pe reprezentanții firmelor din domeniu să deplângă perioada de dinainte de Revoluție, când România ar fi fost între primele 10 ţări din lume la producția de ouă.

Printre nemulțumirile Uniunii Crescătorilor de Păsări din România, care reunește cele mai importante societăți avicole, e că sunt singurii crescători de animale care nu primesc subvenții. „Suntem oropsiți”, spune președintele asociației, Ilie Van. În plus, prețul ouălor scade puternic în primăvară, când găinile de țară au perioada cea mai productivă și crește oferta pe piață.

Van e totuși mulțumit de situația actuală: anul trecut, România a produs cinci miliarde de ouă, a exportat cam cât a importat, ceea ce înseamnă un consum anual de 250 de ouă pe locuitor, peste media europeană. Deocamdată nu crede că se poate mai bine. Ce și-ar mai dori – și crede că așa va fi peste câțiva ani – e ca numărul de ouă din ferme să-l depășească pe cel din gospodării. Acum, din ferme ies două miliarde de ouă pe an, iar găinile țăranilor fac trei miliarde. Spune că e și în interesul consumatorilor, pentru că siguranța alimentelor în ferme crește. Plus că e scump să produci un ou la țară, unde găinile au randament doar trei luni pe an și-n rest sunt hrănite aproape degeaba. „Dacă cineva și-ar face socoteala cât costă un ou la țăran în curte, probabil că nici nu l-ar mai mânca.”

_

După 2014, la următoarele cicluri de alegeri, politicienii și-au reluat obiceiurile. Au reapărut acuzații că împart alegătorilor ulei, zahăr, făină, dulciuri, jucării sau biciclete. Puii și găinile au reintrat în grație. Presa din Gorj a scris anul trecut că un candidat la primărie a luat animale din gospodăria proprie și le-a oferit ca premii la un concurs de șah, table și rummy. Cei de pe locurile întâi primeau cocoș, iar locul doi se alegea cu o rață. Găina era premiul trei.

Între ițele politicii românești, ai cărei reprezentanți au migrat atât de frecvent de la un partid la altul, încât nu-i ușor să găsești pe cineva statornic, cu partide care s-au aliat și au divorțat aproape la întâmplare, e oarecum firesc ca, în timp, și într-o poveste minoră de campanie să se schimbe nu doar locurile, ci și însemnătatea lor. Dacă vreo găină ar vrea să se întoarcă astăzi la locul faptei, n-ar mai găsi politicieni liberali. PNL a renunțat la sediul de lângă Arcul de Triumf, care aparține Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, motivând că plătea o chirie prea mare. Vila a fost ocupată în 2015 de partidul lui Călin Popescu Tăriceanu, ALDE. La vremea respectivă presa scria că Tăriceanu, fost liberal, s-a proclamat adevăratul reprezentant al liberalismului și a întins pe un perete exterior al sediului un banner în care apărea alături de celălalt lider ALDE, Daniel Constantin, fost președinte al Partidului Conservator. În primăvara asta, cei doi lideri ALDE s-au certat, hățurile au rămas la Tăriceanu, iar în curte, în loc de banner, se vedea un steag uriaș al României, prins între doi copaci.

Ca președinte, Iohannis a fost acuzat des în prima parte a mandatului că are un rol mai degrabă decorativ. La încercările timide ale soției sale, Carmen, de a fi prezentă în viața publică, au apărut cârcoteli, cum că în familia prezidențială „ar cânta găina”. Până la urmă, Prima Doamnă aproape că a dispărut din spațiul public. Adversarul lui Iohannis, Victor Ponta, și-a pierdut postul de premier, dar a continuat să-l critice pe președinte, spunând la un moment dat că România va ajunge „ca o găină fără cap”. Găinile au revenit în atenție și odată cu propunerea PSD din acest an privind un impozit pe gospodărie, care ar taxa și veniturile din exploatarea animalelor (în cazul găinilor, ideea era să plătească impozit cei cu peste 100 de păsări). După ce PNL i-a acuzat pe pesediști că vor să numere „găinile, butucii de viţă, pomii, vacile, porcii” din gospodării, Dragnea a apărat măsura spunând, printre altele, că PSD-ul nu va merge „să alerge găinile prin curte”.

Cumva, rămâneau animale insignifiante.

Pornind de la păsările aruncate la PNL, artiștii orădeni de la galeria Visual Kontakt au luat o găină moartă, i-au pus un bilet la gât și au băgat-o într-un cub de rășină.

Proiectul s-a numit Chicken Putsch; artiștii au plimbat găina prin țară, iar după victoria lui Iohannis au transformat-o în bijuterie, montând pe cub o coroană. 

Fotografii din arhiva Visual Kontakt (visualkontakt.ro)

_

În lipsa unor instituții care să asigure constant protecția animalelor, oamenii pot face ce vor cu ele. Pornind de la condițiile din ferme, organizația pentru drepturile animalelor PETA consideră găinile cel mai abuzat animal de pe planetă. Unii se lipsesc de ele cu ușurință, aruncându-le peste gard. Alții le cresc până consumă mai mult decât produc. Un crescător de găini reformate mi-a spus că, deși era încântat inițial de cum și-au revenit, a renunțat după doi ani pentru că păsările mâncau foarte mult. Un bătrân de la sat care locuia singur și creștea tot găini reformate nu-și făcea însă astfel de calcule. Nu-l interesa randamentul, spunea că le îngrijește până mor de boală sau de bătrânețe, pentru că nu suportă să vadă curtea goală. Din câte mi s-a povestit, unele găini vin să ciugulească din mâna proprietarului, îi cotcodăcesc de parcă i-ar vorbi și se cuibăresc la subraț. E poate unul dintre motivele pentru care un cercetător britanic spunea că, după câine, găina a fost cel mai statornic însoțitor al omului în migrațiile sale.

E cea mai răspândită specie înaripată de pe planetă. Îi merge bine pe toate continentele; lipsește doar din Antarctica, unde autoritățile interzic importul de păsări pentru a proteja pinguinii de boli. În România de azi, o găină ouătoare se vinde pe net cu prețuri între 5 și 70 de lei, în funcție de vârstă și rasă. În lume există și exemplare de 2.500 de dolari. În general însă sunt suficient de ieftine, productive și adaptabile, pentru ca omul cel mai bogat de pe planetă, Bill Gates, să viseze că poate eradica sărăcia globală cu ele. (Gates a promis anul trecut să doneze 100.000 de găini unor țări sărace, dar a fost refuzat de autoritățile din Bolivia, care s-au declarat jignite de ofertă.)

Au mai fost perioade când găinile au fost desconsiderate. În Tastes Like Chicken, o istorie culinară a găinii publicată anul trecut, Emelyn Rude scrie că, până în secolele XVII-XVIII, în Anglia se credea despre carnea de pui și de găină că e bună mai degrabă pentru oameni bolnavi. Coloniștii americani aveau atâtea găini, că nici nu le treceau în inventarul fermei. Unul dintre părinții fondatori ai Americii, Thomas Jefferson, credea că număratul de găini îi ocupă inutil timpul.

Găina a devenit importantă în SUA abia pe la mijlocul secolului XIX, când americanii au fost cuprinși de o veritabilă manie. Schimbarea s-a propagat de sus, mai precis după ce Regina Victoria a Marii Britanii a făcut o pasiune pentru niște exemplare exotice din Orientul Îndepărtat. Totul a culminat cu o expoziție de găini la Grădina Publică din Boston pe care s-au înghesuit s-o vadă 10.000 de curioși. Rude scrie că, în acea perioadă, fanaticii găinilor erau dispuși să dea ceea ce azi ar echivala cu 30 de dolari pe ou și 1.800 de dolari pe găină.

În România, industria de ouă a pornit în 1960, când au apărut fermele comerciale, spune Van de la Uniunea Crescătorilor de Păsări. Până atunci, producția se realiza în curtea țăranilor. Nu erau deloc ouă rele, scrie Van în cartea Creșterea și exploatarea pentru ouă a găinilor ouătoare, unde observă că în perioada antebelică ouăle românești erau apreciate și în vestul Europei. Recordul de producție – 9,6 miliarde de ouă – a fost în 1990, cu țăranii și fermele cam la egalitate. Apoi cele mai multe întreprinderi de stat au fost închise și producția a scăzut drastic. A început să-și revină abia după 2000.

În comunism, găina era uneori un indicator de statut social. Scriitorul Ștefan Agopian își amintește într-o carte de memorii că mânca în fiecare duminică „pasărea asta tâmpită”. Era obligatoriu pentru o gospodină serioasă ca măcar o dată pe lună să taie o găină, altfel „ieșeai din rândul oamenilor serioși și erai privit cu o milă ușor disprețuitoare”, scrie Agopian. „Dacă însă vreo familie reușea să taie o găină și în timpul săptămânii, atunci lucrurile începeau să pută: capul respectivei familii fie se dăduse cu comuniștii, fie începuse să fure.”

Poate un semn că în prezent nu avem suficientă grijă de această pasăre este ce s-a întâmplat cu rasa românească de găini Gât Golaș de Transilvania. A devenit cunoscută în Europa în 1875, când a fost prezentată la o expoziție de păsări la Viena, dar în România au mai rămas acum sub 500 de exemplare.

_

Spre finalul documentării am mai descoperit o victimă a campaniei din 2014. Artiștii de la galeria Visual Kontakt din Oradea s-au inspirat din „nefericita glumă cu găini” și din programul electoral al lui Ponta „Marea unire a românilor”, au mumificat o găină într-un cub de rășină, apoi au plimbat-o prin galerii de artă, pe la monumente istorice și sedii de partid, într-un turneu „al Marii Uniri”, de la Cluj Napoca la București.

I-au pus un bilet aproape identic cu cel al păsărilor din campanie. Apoi, după ce Iohannis a câștigat, au transformat-o în bijuterie, montând pe cub un fel de coroană din argint și perle. Au spus că fie donează lucrarea Palatului Cotroceni, fie „va emigra”. În cele din urmă a fost ascunsă într-o peșteră din munții Bihorului, potrivit artistului Gabriel Miloia, care s-a ocupat de proiect și a fost de acord să vorbim doar pe e-mail.

N-a vrut să-mi dezvăluie de unde a luat găina, deși la un moment dat cineva din echipă a spus în presă că au încercat să folosească o pasăre moartă, dar n-au găsit și au sacrificat una pentru artă. Miloia mi-a zis că, decât să mintă, preferă să tacă. Au fotografiat operațiunea cu rășina, iar în pozele de pe site se vede că au lucrat pe un balcon de bloc. Găina, deja moartă, cu bilețel la gât, apare chircită pe ciment, lângă un taburet roșu cu un recipient gol de plastic. Două mâini de bărbat îndeasă apoi pasărea în recipient, cu capul în jos, cineva o fotografiază de sus, apoi începe turnarea rășinii. Cadrul următor surprinde cubul, cu găina încastrată în el, pe balustradă. Apoi cineva taie recipientul cu flexul și găina scapă de învelitoarea din plastic și rămâne doar cu cea de rășină.

„Nu am vrut să transmit nimic din ceea ce nu era deja de la sine înțeles”, mi-a scris Miloia. „O glumă proastă, prost executată, devenită temă centrală a alegerilor într-un Stat-Națiune e, parcă, un episod al serialului South Park, nu găsiți? Ce-i drept, e o glumă mai proastă, o situație mai anecdotică, o reacție mai absurdă decât altele; pe scurt, un reper al politicii de bâlci. Iar reperele trebuie păstrate, imortalizate.”

N-a votat atunci „tocmai datorită găinii: puteam, oare, pune ștampila pe cel ce face astfel de glume nereușite, sau pe cel ce, burzuluindu-se, țipă că e amenințat cu moartea?”. Acum, Miloia se consideră norocos că a câștigat Iohannis, pentru că de alegeri a dus găina la Sibiu și spune că oamenii au sărbătorit victoria în jurul ei, „au acoperit-o cu steaguri, au certat-o cu vuvuzele, au pălmuit-o ca pe un lucru obraznic”. Crede că dacă ar fi pierdut Iohannis, „starea de spirit ne-ar fi pus în pericol și pe găină, și pe mine”. Transformarea ulterioară a găinii în bijuterie simbolizează ideea că un om a fost „încoronat” președinte în urma acestei aberații din campanie. „Lucrurile trebuie privite din perspectiva de victimă a obiectului: găinii noastre îi păsa pentru ce a murit”, spune Miloia. Crede că „găina se cuvenea să fie și ea transfigurată, ca o bijuterie de Stat în a cărei montură de argint și pietre scumpe se află Bâlciul închis în chihlimbar.”

Spune că au scris Președinției că donează obiectul, dar n-au primit răspuns. După câteva luni, s-au întrebat unde să ducă găina. N-au vrut în țări cu atentate teroriste, nici în state mărunte fără „panașul potrivit”, s-o trimită în Rusia „ar fi deturnat semnificațiile”. „A rămas, o vreme, opțiunea de a o trimite în Statele Unite, destinația arhetipală a celor ce vor să își refacă viața – sau viața de apoi, în cazul găinii. Dar tocmai începeau alegerile în cadrul partidelor și am avut inspirația de a aștepta rezultatul. Ar fi fost nepotrivit ca găina domnilor Iohannis și Ponta să ajungă în America domnului Trump. În cele din urmă, ne-am întors la tradiție: găina a fost ascunsă într-o peșteră din munții Bihorului, asemeni comorilor din vechime. Voi fi foarte amuzat dacă și când va fi descoperită.”

_

Recent, la doi ani și jumătate de la incident, am vrut să aflu câte dintre găinile de la PNL mai trăiesc. Când am întrebat, DSVSA mi-a transmis că păsările „au fost dirijate către o gospodărie privată”. Am sunat să cer lămuriri de la director, dar o doamnă mi-a spus că trebuie să merg la sediu și să obțin bon de ordine pentru o audiență. A oftat adânc când am întrebat dacă e procedura prin care trece orice jurnalist. „Of, de ce punem cazul altora? De ce punem? Deci dumneavoastră m-ați întrebat în speța dumneavoastră și eu v-am dat un răspuns.”

Părea că Zvorișteanu încearcă să mă evite, dar am insistat, inclusiv prin ANSVSA, și într-o după-amiază m-a sunat chiar el, ușor exasperat, întrebându-mă ce mai vreau să știu. M-a informat din start că au „un milion de alte probleme decât niște găini care au fost aruncate într-o curte”. Despre mutarea lor de la instituție a zis că s-a întâmplat anul trecut, în iunie, când el a fost detașat pentru șase luni la Caraș Severin.

—Având în vedere că eu eram cel care cumpăra cereale pentru aceste păsări și când eu nu mai eram disponibil, doar nu era să iau păsările cu mine 500 de kilometri. Și întrucât ele erau practic fără proprietar, că nu și le-a revendicat nimeni câteva luni de zile, le-am dat unei gospodării particulare unde probabil că trăiesc și în ziua de azi, dacă nu le-or fi mâncat ăia.

—Dar la ce gospodărie?

—O gospodărie nu din București. Dintr-un județ oarecum apropiat Bucureștiului. Astea-s date care, na! Oamenii ne-au scăpat de ele și cu asta basta.

—Bun, dar nu puteți să-mi spuneți ce gospodărie?

—Nu pot să vă spun, că datele astea sunt confidențiale. Nu știu dacă persoanele respective… N-am un contact cu persoanele respective, nu știu dacă vor sau nu vor să… le menționez.

Mi-a spus că nu știe câte găini erau în viață, poate 10-15, că ar trebui să caute în arhive și n-o va face, pentru că nu consideră „că este o informaţie atât de interesantă și atât de importantă”.

Când l-am întrebat de ce a fost detașat, a spus că țara a avut nevoie de el în altă parte, că ANSVSA l-ar fi trimis la frontieră pentru că acolo apăruse o boală infecțioasă la rumegătoare. M-a întrebat iritat ce relevanță are detașarea și i-am amintit că a spus că atunci au fost mutate găinile. A spus că într-adevăr, nu mai avea cine să aibă grijă de ele. „Și până la urmă nici eu n-aveam de gând să le țin, că nu erau chiar… Erau destul de mâncă… mâncau destul de mult.”

A refuzat să ne întâlnim pentru un interviu. „Vreți să scrieți despre găini, n-am nimic împotrivă, scrieți despre găini! V-am spus tot ce știu eu despre găinile respective.”

_

E reacția pe care am primit-o în general când i-am întrebat de găinile din campanie pe cei care au avut în vreun fel legătură cu ele. Înainte să închei acest text, am mai sunat politicieni să văd dacă nu mai aflu totuși ceva, dar fie nu mi-au răspuns, fie au luat subiectul în derâdere. La început, când auzeau pentru ce-i sun, râdeau sau se mirau că-i deranjez pentru așa ceva. La final erau ușor iritați că insist pe o temă care nu-i interesează. Alina Gorghiu, care după victoria lui Iohannis a ajuns președinte PNL, dar a renunțat la funcție după rezultatul slab la parlamentare în 2016, mi-a spus după nici două minute: „Subiectul chiar cred că e cel puțin nerelevant acum.”

Gheorghe Nichita, primar la Iași și vicepreședinte al PSD în 2014, rămas între timp fără ambele funcții după ce a fost acuzat că a pus Poliția Locală să-i urmărească amanta, și-a amintit că în interiorul PSD s-a râs de pățania lui Iohannis cu găinile („Noi la PSD Iași n-am aruncat găini”), apoi fiecare și-a văzut de propriile probleme. „Sincer să fiu, am avut prea multe necazuri ca să mă mai gândesc la găinile lor.”

Între timp chiar și ancheta în cazul găinilor a ajuns la final. La doi ani de la debutul cercetărilor, fără să fi identificat un autor, poliția a trimis dosarul la Parchet, iar acesta a decis, pe 21 martie 2017, să-l claseze.

În jocul de putere al politicii, în care într-o clipă vânătorul poate deveni vânat, alegerile vor merge mai departe, politicienii se vor cocoța și vor coborî în ierarhii, apoi alții își vor înfige pintenii să le ia locul. Găinile de la PNL vor fi uitate sau vor rămâne în memoria colectivă doar ca obiectul unei pozne de campanie. Cât timp vinovații nu vor fi trași la răspundere, iar noi vom continua să gustăm astfel de glume, probabil că vom mai vedea destule găinării electorale.


◾️ Ani Sandu este reporter și, când nu încearcă să dezlege mistere avicole, ascultă și plănuiește povești audio.

◾️ Articol publicat în DoR #28: Dislocări. Dacă vrei să-l ai în colecția ta, cumpără numărul din shopul DoR. Dacă vrei să nu ratezi niciun număr, abonează-te. DoR are nevoie de supereroi cititori ca tine ca să continuăm să scriem astfel de texte.

Comentează

Numărul curent: DoR #29

DoR #29 * Noi și ei

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2017

#Story2017

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2017 Decât o Revistă