Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Cătălin Farcaș: „Frăția” nu e un film despre fotbal, ci unul despre viață

Cum a prins viață pe ecran povestea echipei de fotbal din Berceni despre care a scris și New York Times. Interviu realizat la One World Romania.

Interviu de Nicoleta Coșoreanu
Imagini: One World Romania

La marginea terenului aflat lângă o fabrică abandonată din Berceni, fiecare jucător din echipa de fotbal ASF Frăția are un butuc ce-i poartă numele. După trei ani în care au filmat la documentarul „Frăția”, regizorul Cătălin Farcaș și echipa lui au și ei butuci cu numele lor. 

Documentarul prezintă pe larg poveștile membrilor echipei și felul în care pasiunea comună pentru fotbal a dus la depășirea barierelor sociale dintre ei. Mijlocașul poreclit Cobete a pierdut locuri de muncă pentru a juca fotbal, Tudorel este portarul cu o singură mână, iar Cătălin Oprițoiu e flautist și lector universitar la Conservator. „Frăția” nu e un film despre fotbal, au spus mulți care l-au văzut, ci un documentar despre viață.

Am stat de vorbă cu Cătălin Farcaș înainte de festivalul One World Romania, unde filmul va fi proiectat o dată exclusiv pentru liceeni și o dată în prezența lui. (Programul mai jos)

DoR: Documentarul „Frăția” vine după o carieră în televiziune. Cum ai ajuns de la presă la film?
Cătălin Farcaș:
Trecerea nu e chiar atât de mare pentru că în anii ăștia a fost vorba de televiziune făcută în zona de in depth reporting, reportaje și documentare; au fost emisiunile pe care le-am produs cel mai mult și care mi-au fost cel mai aproape de suflet. Și trecerea s-a întâmplat cumva natural, întotdeauna simți că e nevoie de mai mult timp ca să poți să te așezi: în documentări, în filmări. Și atunci a venit de la sine.

Și interesul pentru povestea celor de la Frăția?
Nu se poate să nu îți placă așa ceva. În momentul în care auzi de un astfel de subiect și îți place și încerci să cunoști oameni, vezi că vrei tot timpul mai mult și mai mult de la povești.

Ai aflat de ei din materialul scris de jurnalistul James Montague de la The New York Times?
Nu, înainte să scrie James au mai fost niște articole scurte despre ei și despre Tudorel. Presa a venit un pic către echipă, a fost publicată o știre sau un reportaj scurt, dar au rămas în continuare foarte multe lucruri de spus și de descoperit. Așa se întâmplă de obicei, într-un minut jumătate sau două nu poți să cuprinzi tot.

În film sunt secvențe în care pătrundeți efectiv în vestiarul lor. N-au avut reticență față de cameră?
Nu. Și a fost o chimie. Oricine poate să fie ușor reticent în momentul în care vede o cameră și niște oameni dornici să petreacă foarte mult timp acolo. Când e vorba de ciné-vérité nu prea ai cum să faci altfel, e undeva la graniță: pe de o parte  încerci să fii cât mai aproape de zona de observație, pe de altă parte nu ai cum să nu interacționezi și trebuie să o faci astfel încât să nu se schimbe modul lor de a fi, să fie cât mai naturali, să fie deschiși.

Autenticitatea lor nu a fost afectată de faptul că erau camere acolo?
În perioada de predocumentare (în care am fost la prospecții să ne întâlnim, să ne cunoaștem, să-i vedem), i-am urmărit cum se comportă și în perioada filmărilor și fără să filmăm. Există o doză de apropiere și de autocontrol, dar omul trebuie să se poată și simți în largul lui ca să spună ce îi e mai greu să spună la început. De exemplu, avem o secvență cu Cobete, care era atunci vedeta echipei, „decarul”, și la un prim interviu, după ce s-a oprit camera, mi-a povestit niște lucruri pe care a reușit să le spună mai târziu și în fața soției, despre cum s-a întâmplat să piardă serviciul pentru că se ducea la fotbal. În momentul în care a ajuns acasă mi-a spus: „OK, acum hai să-ți spun cum se întâmpla”. Și a povestit foarte natural. 

Am văzut că ați selectat trei povești ale jucătorilor din echipă. Cum ați reușit să le identificați exact pe astea?
A fost foarte greu, au fost mai mult de trei. Au fost povești care ne-au impresionat. În primul rând, era vorba de ceea ce a făcut Costică Zamfir, patronul echipei. Aime, de asemenea, are un destin absolut senzațional și un caracter frumos. A venit din Africa în România prin 1991 să facă chimie industrială, s-a căsătorit aici și are doi copii. (Unul dintre ei joacă fotbal, și ăsta este un lucru important.) Am încercat să avem și niște povești alăturate. De exemplu îl avem pe Dani Zamfir, băiatul lui Costică Zamfir, care juca fotbal, și îl avem și pe Tudorică, portarul fără o mână, care vine dintr-o familie de portari. Sunt trei personaje puternice cu relația tată-fiu scoasă în evidență.

Avem povestea lui Cobete, a lui Cătălin Oprițoiu, care a venit dintr-un alt mediu. Nu e un documentar despre fotbal, mulți au spus că e un documentar despre viață. Ne-a impresionat modul în care oameni veniți din medii sociale diferite au reușit să treacă peste bariere, peste dificultăți, și să fie împreună pentru un crez. 

Cum au evoluat ideile de la început odată cu filmările?
După ce i-am cunoscut, am zis că merită să-i urmărim pentru o perioadă mai lungă. Avantajul documentarului este că poți să iei cadre „pe sufletul tău”. Când vedeai că un personaj mai are ceva de oferit, îți dădeai seama că mai merită să filmezi și acolo, și acolo, și acolo, să-l vezi împreună cu copiii, să-l vezi împreună cu familia, să vezi ce face în alt mediu. Cum a fost, de exemplu, cu Cătălin Oprițoiu, care a fost urmărit și la Conservator și la concerte.

Cum au reacționat jucătorii Frăției în momentul în care au văzut documentarul?
L-am văzut cu câțiva după ce l-am terminat, în vară 2016, la finalul unui meci. Au fost momente emoționante și pentru noi și pentru ei. 

Ați păstrat legătura cu ei?
Cu câțiva s-a întâmplat să mai vorbesc. Se încheagă relațiile altfel, deja simțeam că ajungem ca acasă. Ei își făcuseră la marginea terenului niște butuci pe care își puseseră numele, și făcut butuci și câțiva dintre suporteri și aveam și noi butucii noștri. 

Cum a fost primit documentarul la proiecții?
La One World va fi și o proiecție dedicată exclusiv liceenilor. Și atunci mă gândesc că e un moment important în care ei sunt validați și văzuți așa cum sunt, ca un model. Nu este vorba despre a face sport, ci despre a-i învăța pe copii să activeze într-un mod fair-play, să-și respecte și să-și ajute colegii și cred că acești oameni merită să fie văzuți. Asta ne-am dorit, să scoatem din zona invizibilă a societății modele și lucruri absolut senzaționale care sunt acolo. După ce am terminat filmările, la finala Cupei României au fost invitați pe stadion și m-a bucurat mult că s-a întâmplat, dar mi-a părut rău că noi deja eram la finalizarea filmului. A fost foarte frumos, zeci de mii de oameni i-au văzut acolo, a fost și trailerul proiectat atunci.

Ai în plan și alte producții de acest gen?
Acum sunt în discuție proiecte și pentru alte documentare, dar sunt subiecte ofertante în această zonă. S-a întâmplat să fie povestea asta. E un film care merită să ajungă la microbiști, dar mai ales la non-microbiști. Pentru că e vorba de toleranță, de non-discriminare, e vorba despre un film care reușește să vorbească despre valori general umane, cu fotbalul drept cadru. Putea să fie handbal, putea să fie volei, putea să fie cricket. E vorba despre o pasiune care a adunat la un loc oameni și despre ce s-a închegat.


Nicoleta Coșoreanu e studentă în anul III la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și e parte din DoR Lab, un program de învățare pentru studenți. DoR a scris despre Frăția în 2015.

Festivalul internațional de documentar și drepturile omului One World Romania se desfășoară între 13 și 19 martie în cinematografe din București. Găsiți aici programul complet al evenimentelor.

1 Comentariu pentru “Cătălin Farcaș: „Frăția” nu e un film despre fotbal, ci unul despre viață”

  • Adriana Neda a scris:

    Felicitari dansule!
    Imaginea cu mingea pe pian mi-a ramas in minte
    Sa te mai gasim in astfel de povesti muncite

  • Comentează

    Numărul curent: DoR #28

    DoR #28 * Dislocări

    Susține DoR. Abonează-te!

    Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

    The Power of Storytelling 2016

    #story2016

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Curierul oficial

    Curierul oficial

    English DOR

    English DoR

    RSS

    Articole
    Comentarii
    © 2017 Decât o Revistă