Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Lecţia de religie

March 10th, 2012
Tags: , ,

Ce am pierdut şi ce am câştigat, ca societate, după 16 ani de educaţie religioasă în şcolile publice?

__________________________________
• Text de Georgiana Ilie
• Fotografii de Andrei Pungovschi

Publicat în DoR #7.2 (Iarnă 2011/2012)
__________________________________

Dacă vorbim despre facerea primilor doi oameni, Adam şi Eva, vă spun mai întâi o povestioară”, începe profesoara lecția, vorbind tare şi cadenţat.

E ora de religie la clasa a VII-a din Colegiul Naţional de Informatică Traian Lalescu din Hunedoara. A treia oră la care li se predă facerea lumii. Azi suntem la ziua a şasea, crearea omului şi a animalelor de pe Pământ. Profesoara Simona Voivozeanu e o femeie de 37 de ani cu figură binevoitoare, gesturi reţinute şi siguranţa de sine a profesorului de gimnaziu care nu e decât rareori contestat de elevii săi. Ora are loc în laboratorul de religie; sunt icoane în fiecare sală de clasă din Colegiu – cumpărate din bani strânşi de la copii şi de la profesorii de religie – dar aici mai multe decât oriunde.

Pentru recapitularea primelor două lecţii despre Geneză, copiii citesc pe rând din caietele de religie ortodoxă de la Editura Sf. Mina – pentru fiecare an există manual şi caiet de lucru. În completare, profesoara le-a adus diferite legende despre facerea lumii şi le citeşte de pe o foaie, încercând să facă o paralelă cu cea din Biblie. Pruncul din floarea de lotus primordială a japonezilor e Iisus, mlaştinile din legenda tătărească sunt iadul, perfecţiunea creaţiei iniţiale a musulmanilor e identică cu cea din Geneză.

„Se zice că doi profesori, buni prieteni, aveau o dispută aprinsă despre originea universului”, începe ea povestioara promisă. „Unul susţinea că universul a apărut de la sine, dintr-o materie pre-existentă, care s-a organizat încetul cu încetul, fără să fie creată de nimeni. Celălalt susţinea că lumea a fost creată de Dumnezeu deoarece nimic pre-existent nu se justifică logic şi nici organizarea datorată hazardului nu poate duce la forme logice. Trecând în bibliotecă, gazda, adică profesorul care susţinea că lumea e creată de Dumnezeu, i-a arătat prietenului său o carte preţioasă.

Acesta l-a întrebat: «Cine a scris-o?». «Nimeni», a răspuns gazda. «Aveam pe masă o sticlă de cerneală. Sticla s-a răsturnat. Pe masă erau nişte hârtii. Şi, deodată, din cerneala răsturnată peste hârtii a apărut cartea aceasta.»

Celălalt a răspuns: «Am înţeles».”

În clasă e linişte.

„Voi pe care profesor îl credeţi? Şi de ce?”

„Pe gazdă, pentru că era credincios”, spune până la urmă un băiat.

„Cine-l susţine pe profesorul care susţinea că universul a apărut de la sine?”

Mai multe voci spun încet: „Nimeni.”

„Nimeni? Dar chiar aşa, o îndoială, nimic?”, mai încearcă profesoara.

Adevărul creaţiei e o problemă importantă pentru Voivozeanu, care a menţionat de mai multe ori înainte de oră că s-a documentat şi ea despre teoria cu Big Bangul, că au întrebat-o elevii la clasă, dar e mulţumită că acum nu se mai predă că oamenii se trag din maimuţe. Teoria evoluţiei a fost scoasă din programa de biologie de clasa a XII-a în 2006, Ministerul Educației motivând că „se predă implicit”, dar, la presiunile organizaţiilor neguvernamentale, a fost reintrodusă. Acum se predă la finalul clasei a VIII-a, mult după ce copiii au învăţat că lumea a fost creată de Dumnezeu în şase zile.

După ce le povesteşte despre păcatul originar şi rostul botezului, Voivozeanu îi întreabă pe elevi dacă e păcat să îţi schimbi religia. O elevă din prima bancă răspunde prompt şi clar, peste vacarmul stârnit de ceilalţi: „Nu, pentru că mama era ortodoxă şi a trecut la catolicism când s-a căsătorit cu tatăl meu, că îl iubea. Dumnezeu e acelaşi.” Alte răspunsuri vin pe aceeaşi idee – un băiat chiar glumeşte că, dacă are fata maşină scumpă, el trece la orice religie e ea. Clasa râde. Râde şi profesoara. În final, trage concluziile: „La Judecată, fiecare om va da seama pentru faptele sale. N-o să întrebe Domnul Iisus: «Tu eşti ortodox? Treci aici. Tu eşti musulman? Treci acolo.» Fiecare va fi judecat după faptele sale. Mai ales voi, copii, nu trebuie niciodată să spuneţi: «A, tu eşti baptist, nu mă joc cu tine!» Sunt oameni care au alte religii, dar Dumnezeu este acelaşi. Ştiţi că eu am fixurile mele, cu homosexualii, dar vă zic, nu judecaţi după religie.”

Voivozeanu predă religie la şcoala primară şi la gimnaziu de 16 ani. Iniţial a predat şi limba română, dar nu se simţea împlinită, aşa că a renunţat şi s-a concentrat exclusiv pe religie. E elegantă şi cochetă, cu şuviţe vopsite discret şi o cămaşă roz care îi scoate în evidenţă ochii albaştri, dar nu e nimic ostentativ sau nepotrivit cu statutul ei. E căsătorită cu un preot misionar care lucrează la un spital din Deva – pe care „îl iubeşte ca în prima zi”, când l-a văzut la facultate, şi care vine înainte de sărbători la Colegiu pentru a-i spovedi pe elevi – şi au un băiat de 15 ani despre care nu crede că are chemare religioasă. Dar nu o deranjează, câtă vreme va face ce îi place lui.

Elevii îi aduc suficientă satisfacţie: are olimpici naţionali la Religie şi premianţi la concursuri ştiinţifice de specialitate şi le ţine diplomele într-o mapă cu coperţi albastre. Majoritatea sunt fete şi se bucură că le poate recompensa cu parfumuri Avon, pe care le cumpără de fiecare dată când iau premii.

Duce elevii în pelerinaje religioase, le organizează activităţi de voluntariat la spitalul pentru copii de lângă şcoală şi nu urmează neapărat programa de la minister. La clasa I nici nu foloseşte manualul – care e plin de texte, deşi copiii nu ştiu să citească încă – ci desenează şi se joacă cu ei, îi învaţă poezii şi rugăciuni simple şi îi laudă când fac fapte bune.

Ca tot ce ţine de predarea religiei confesionale în şcolile publice, Simona Voivozeanu e greu de etichetat. Predarea religiei confesionale în şcoli e de ani de zile în dezbatere publică. Cei care o susţin argumentează că religia le dă copiilor un set de valori pe care societatea, altfel, eşuează în a-l transmite, că le răspunde la întrebări la care internetul şi presa nu pot şi că le transmite matricea culturală românească, din care religia e o parte esenţială. Cei care cer excludere ei din şcoli acuză cultele, cu precădere Biserica Ortodoxă Română, de prozelitism pe bani publici, de promovare a obscurantismului şi de consolidare a intoleranţei faţă de alte religii şi opţiuni.

Ce se întâmplă de fapt la ora de religie? Ce valori şi ce cunoştinţe învaţă elevii şi cine sunt cei care le predau? Ce se întâmplă cu elevii care nu sunt de confesiunea majoritară? Ce spune existenţa religiei confesionale în şcolile publice despre relaţia românilor cu Biserica? Şi, mai ales, după 16 ani de ore de religie, ce am câştigat ca societate?

***

Ca să înţelegem de ce e astăzi atât de controversată predarea religiei în şcoli, trebuie să înţelegem de unde au început discuțiile: de la legea educaţiei. Disciplina şcolară Religie a apărut în 1995, în prima lege a învăţământului de după Revoluţie. Religia în confesiune proprie era obligatorie la ciclul primar, opţională la cel gimnazial şi facultativă la liceu (liceul organiza cursul dacă existau cereri). În 2001, printr-un ordin al ministrului Ecaterina Andronescu, ora de religie a devenit „opţional obligatoriu” la toate nivelurile, ceea ce înseamna că materia trebuia aleasă dintr-un grup de opţionale, nespecificate. În teorie, ca să nu facă religie, elevii trebuia să o înlocuiască cu alt opțional. În practică, puţine şcoli îşi permiteau să creeze şi să ofere alte opţionale, aşa că elevii trebuia să urmeze cursul de religie confesională.

Orele erau ţinute, la vremea aceea, de slujitori religioşi (preoţi, pastori, muftii, etc.) şi salariile le erau plătite din bugetul şcolilor. Ordinul ministrului restrângea ilegal un drept din Legea Învăţământului, care spunea ca religia e facultativă, şi încălca o decizie a Curţii Constituţionale din 1995 care spunea: „Religia nu trebuie înţeleasă ca disciplină obligatorie, obligativitatea constând numai în introducerea acestei discipline în planurile de învăţământ”.

Situaţia a fost perpetuată şi de următorii miniştri. În 2010, odată cu intrarea în dezbatere publică a noului proiect de lege a educaţiei, situaţia părea să se schimbe. Actualul ministru al educaţiei, Daniel Funeriu, educat în Franţa, o ţară laică în al cărei sistem de învăţământ este interzisă orice formă de educaţie religioasă, deschisese discuţia despre predarea religiei în şcoli încă de pe vremea când era în campanie electorală. În septembrie 2009 făcea pe blogul personal o analiză a problemei – modelele europene versus cel românesc (menţionează sistemul laic franţuzesc; predarea istoriei religiei în Germania – tot o dovadă a influenţei Bisericii asupra statului, spune el; modelul polonez similar celui românesc), cultură generală versus îndoctrinare, „curriculum bazat pe competenţe” versus revelaţie spirituală.

„Eu nu am o opinie definitivă pe această temă”, scria Funeriu. „Pentru a mă pronunţa am nevoie de o înţelegere mai profundă şi sistematică a relaţiei românilor cu religia. Se poate astăzi discuta deschis, liniştit, raţional şi cu respect reciproc despre acest subiect?”

Spunea şi că nu e de acord cu soluţia găsită de sistemul de educaţie românesc, a obligativităţii, pentru că „duce, inevitabil, la o formă de stigmatizare”, şi că presiunile asupra politicienilor sunt foarte mari: „În gândirea comună, un om politic care nu este apropiat de Biserică este un om politic fără şanse”.

Propunerea de lege a reflectat dilemele pe care le avea Funeriu şi a fost primită ca o invitaţie la dialog de asociaţiile seculare, care promovează separaţia dintre stat şi biserică: religia confesională rămânea în trunchiul comun de materii, adică disponibilă la toate nivelurile, dar putea fi înlocuită, la cererea părinţilor, cu istoria religiilor. Toma Pătraşcu, preşedintele Asociaţiei Secular-Umaniste din România, ASUR, spune că nu i-a venit să creadă când a văzut propunerea. I s-a părut o mare victorie. Proiectul mai spunea şi că elevul care a împlinit 16 ani are dreptul să ceară scutirea de la Religie fără acordul părinţilor, pentru a respecta Legea Cultelor, care spune că îţi poţi schimba religia de la 16 ani. Încă o victorie.

Mai târziu, la dezbaterea publică de la Parlament – unde, în deschidere, au vorbit preşedintele Traian Băsescu, 15 minute, şi Patriarhul Daniel, alte 15 minute, iar organizaţiile neguvernamentale au avut câte trei minute şi n-au avut dreptul să răspundă la ideile celorlalţi – Pătraşcu a propus ca participarea la orele de religie să se facă la cerere („optin”, îi spune el, spre deosebire de „opt-out”, adică să ieşi la cerere). Aceasta era şi una dintre opţiunile enumerate de Funeriu pe blogul lui. Apoi propunerea de lege a fost aprobată de Guvern şi a trecut la dezbatere la comisiile pentru educație de la Parlament.

La Camera Deputaţilor, Adriana Săftoiu, deputat PNL, a fost printre puţinii care s-au opus păstrării religiei în trunchiul comun de materii. „Am cerut o dezbatere publică pe această temă”, spune. Dar „nu a fost niciun dialog”. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, care au participat la şedinţele în care s-a vorbit despre predarea religiei, „erau zid”, spune Săftoiu, „şi noi, cei care voiam să argumentăm, eram priviţi ca nişte anticrişti”.

Mai târziu, la dezbaterea în plen, deputatul Marius Spînu, de la PDL, a susţinut ca religia să se facă la cerere şi spune că ar fi fost mai bine să se predea numai istoria religiilor, pentru că „liberul arbitru nu poate exista dacă nu ştii ce alegi”. Au fost mai mulţi colegi din grupul parlamentar democrat-liberal care l-au susţinut atunci.

Pe 28 aprilie 2010, Patriarhul Daniel a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, în care solicita eliminarea modificărilor făcute după consultarea cu societatea civilă şi introducerea amendamentelor făcute de Patriarhie. Concret, Patriarhul cerea eliminarea celorlalte opţiuni (proiectul cuprindea acum istoria religiilor, istoria culturii şi artelor sau alte cursuri utile în formarea comportamentului etic şi social) pentru că „scade importanţa orei de religie între celelalte discipline şcolare şi poate genera forme de abuz, oferind directorilor unităţilor şcolare posibilitatea de a completa norma didactică, acolo unde este cazul, prin retragerea elevilor de la ora de religie”.

Patriarhul mai cerea ceva: în noua sa formă, proiectul elimina obligaţia ca profesorii de religie să fie validaţi de cultele religioase de care aparţineau. Patriarhul a cerut reintroducerea acestei aprobări pentru că altfel se „restrânge posibilitatea cultelor de a-şi elabora programele pentru disciplina religie” – adică de a putea decide asupra materiei şi a metodologiei de predare. Mai mult de atât însă, ar fi însemnat ca profesorii de religie să fie independenţi de culte. (Am cerut opinia Patriarhiei pentru acest articol, dar nu am primit niciun răspuns.)

Organizaţiile seculare ca ASUR, Asociaţia Umanistă Română sau Asociaţia Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă critică de multă vreme statul pentru relaţia strânsă cu BOR, în special pentru finanţarea acţiunilor sociale ale bisericii sau construirea bisericilor şi a Catedralei Mântuirii Neamului din bani publici, în timp de domenii critice precum educaţia şi sănătatea sunt subfinanţate. „În plata Domnului!”, o campanie lansată în august 2010, atrăgea atenţia că în România există 18.300 de biserici, 4.700 de şcoli generale şi 425 de spitale (numărul spitalelor a scăzut de atunci, odată cu restructurarea sistemului de sănătate).

După scrisoarea Patriarhului, din lege au dispărut toate schimbările aduse la consultare şi în comisiile parlamentare. Religia a rămas în trunchiul comun de materii, obligatorie şi cu scutire la cerere. Elevul trebuia să aibă 18 ani ca să poată cere scutirea singur. Celelalte opţionale au dispărut. Până şi specificaţia „în confesiunea proprie” dispăruse – elevii ar fi urmat să participe la orele de religie ortodoxă fără ca şcoala să mai aibă responsabilitatea de a organiza cursuri şi pentru confesiunile minoritare.

A existat o singură victorie a seculariştilor: reintroducerea pe final a menţiunii „în confesiunea proprie” care, dacă ar fi fost omisă, ar fi putut aduce acuzaţii de neconstituţionalitate. Legea a trecut însă aproape integral în forma dorită de Patriarhie. Spînu îşi aminteşte că toţii colegii de partid pe care credea că îi convinsese s-au răzgândit. E un fel de simţ al conservării preventiv, spune el. „99% din cei care au votat s-au gândit la influenţarea electoratului prin preoţi”. (Am solicitat în mod repetat Ministerului Educaţiei un interviu cu ministrul Funeriu sau cu inspectorul general de religie. Am primit un singur răspuns, din partea unui purtător de cuvânt: „predarea religiei în şcoli se face în baza Constituţiei şi a LEN”.)

Astfel, în Legea Educaţiei Naţionale care a intrat în vigoare la începutul lui 2011, religia este materie obligatorie, la care elevul este înscris automat, de la care nu se poate retrage decât dacă e major sau dacă părinţii doresc acest lucru.

***

BOR este, de la Revoluţie încoace, una dintre cele mai bine văzute instituţii româneşti.

Chiar dacă nivelul încrederii a scăzut în ultimii doi ani cu mai mult de 7%, un sondaj IMAS din februarie 2011 credita BOR cu 82% din apreciarea populaţiei. Cifra e confirmată şi de GfK Index Trust 2011, un studiu multinaţional în care clerul primeşte încrederea a 83% din populaţia României, cea mai ridicată dintre cele 19 ţări din lume care au participat, unde media e de 58%.

Aşa cum în comunism era nerecomandat să fii credincios, după Revoluţie a devenit nerecomandat să fii ateu. La alegerile prezidenţiale din 1996, Emil Constantinescu l-a întrebat pe contracandidatul său, Ion Iliescu, în finalul ultimei dezbateri televizate, dacă este credincios. Răspunsul lui Iliescu, după câteva clipe de stupoare, a fost că este liber-cugetător. Constantinescu a devenit preşedintele României.

„Libertatea religioasă a devenit o altă formă de constrângere”, spune Adriana Săftoiu, încercând să explice creşterea influenţei BOR. „Am picat în propria noastră capcană.” Mirel Bănică, sociolog care studiază relaţia societăţii cu religia, consideră justificată această schimbare: BOR vrea „să recâştige şi să-şi consolideze poziţia într-un spaţiu public de la care a fost exclusă”. Orele de religie fac parte din acest proces. „Orele de religie sunt foarte necesare pentru că, pe lângă dimensiunea de istorie a religiei, copiii află şi despre iudaism şi islam şi aduc o nuanţă de echilibru şi de calm. Religia ajută la consolidarea identităţii naţionale. Europa ne arată că modelele hiper-integratoare (societăţile care neagă diferenţele culturale dintre grupurile religioase sau etnice – n.r.) nu prea funcţionează.”

În practică, orele sunt departe de scopul lor ideal. Organizaţia pentru drepturile omului Liga Pro Europa a publicat în 2007 un studiu naţional care a analizat conţinutul orelor de religie şi al manualelor, atitudinile profesorilor şi ale elevilor. Scopul studiului era să devină un instrument de lucru pentru minister, spune Smaranda Enache, preşedintele Ligii. Dar ministerul a ignorat cercetarea, refuzând să se întâlnească cu echipa care a făcut-o. Rezultatele arată că „manualele de religie utilizate la ora actuală în şcolile publice sunt aproape în totalitate manuale confesionale”, „programele şcolare urmează şi ele modelul confesional”, iar unele manuale „prezintă păcatul, şi consecinţa acestuia, pedeapsa, într-o cheie excesiv de crudă şi morbidă pentru vârsta copiilor cărora li se adresează”.

Elevilor de clasa a III-a li se cere, de exemplu, să povestească un moment din viaţa lor în care cred că au fost pedepsiți de Dumnezeu pentru o greşeală. Celor de clasa I li se arată într-o serie de imagini că cei care nu se închină când trec prin faţa bisericii sunt călcaţi de maşină. La clasa a V-a şi a VII-a li se prezintă abordarea biblică a facerii lumii şi li se spune să nu citească din „cărţile ereticilor”. Teoriile ştiinţifice sunt explicit catalogate drept invalide şi derizorii. Toate acestea sunt și azi în manuale. Un lucru care s-a schimbat, la protestul mai multor organizaţii, a fost un capitol dintr-un manual de clasa a XI-a, care jignea cultele protestante şi le acuza de prozelitism.

Profesorii spun că rolul principal al orelor de religie e transmiterea unui set de valori. „Poţi să ai valori morale fără religie, dar de unde le iei?”, spune Coca Stana, o profesoară de religie ortodoxă din Târgovişte care predă din 1999. „Religia îţi dă măcar o garanţie că eşti văzut de Dumnezeu.” Ea consideră că „rolul religiei e formarea caracterelor” şi că la oră copiii primesc răspunsuri pentru că „societatea e plină de frământări şi răspunsurile nu se găsesc pe internet şi în ziar”. Adrian Ierulescu, profesor de religie ortodoxă la Şcoala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu din Bucureşti, spune că religia le dă copiilor valori „pentru a deveni cetăţeni buni”.

El spune că rolul statului e să sprijine un asemenea demers pentru că e spre binele societăţii.„De ce mă deranjează că adulţii de mâine sunt mai morali?” Pe site-ul Ministerului Educaţiei, primul obiectiv al programei aprobate pentru clasele V-VIII, religie ortodoxă, este „Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii omului”. Transmiterea valorilor religioase vine abia pe locul al treilea, după „utilizarea adecvată a limbajului” religios.

„Problema e că adesea orele sunt predate de oameni fără vocaţie pedagogică care stăpânesc elementar materia şi nu fac decât să spună povestioare de neînţeles”, spune Mirel Bănică. Programa, încărcată şi plină de arhaisme, nu ajută nici ea, şi este dublată de un aspect confesional accentuat: 88% dintre elevi declară că se roagă la ora de religie.

Lavinia Vişan, profesoară de socio-umane la un liceu din Târgovişte, a trebuit să predea câteva ore de religie pe săptămână acum patru ani, pentru a-şi completa norma didactică. Experienţa a fost demoralizantă: „Programa m-a speriat pentru că pretinde ca elevii să cunoască foarte multe lucruri despre bucătăria bisericii, precum tipul de slujbe. Aveau doar o oră în tot anul pentru istoria religiilor.” Într-un final a renunţat la programă şi a încercat să facă cu ei dezbatere şi filosofie. La sfârşitul anului şcolar a găsit altă soluţie pentru a-şi completa norma.

Predarea confesională aduce deservicii şi credinţei, şi actului predării, spune Adriana Săftoiu: „Copilul nu învaţă despre iubirea lui Iisus pentru oameni, ci despre pedepse și iad, iar modul în care se face religie îl îndepărtează de la credinţă”. Varujan Pambuccian, deputat din partea minorităţii armene care militează pentru orele de religie, cu condiţia ca ele să respecte diversitatea şi să fie bine făcute, consideră că „Formula actuală de predare transformă un act de învăţare a moralităţii într-unul birocratic”.

Chiar şi pentru cei care şi-au găsit menirea în predarea religiei, programa e nepotrivită pentru că pune accent pe dobândirea de informaţii, nu de competenţe. Adrian Ierulescu spune că îşi ia „libertate de la programă pentru că aşa cere situaţia”. Face asta atunci când copiii nu ţin pasul cu materia sau când vor să discute lucruri care nu sunt în lanul lecţiei: dacă Gigi Becali e un bun creştin, dacă Monica Columbeanu e un model de urmat, dacă povestea din filmul Codul lui Da Vinci e adevărată. Se adaptează nevoilor şi intereselor fiecărei clase în parte. Şi predă de 14 ani, la 18-20 de clase în fiecare an. Subiectul conflictului religie-ştiinţă e tranşat clar pentru el: „Am încercat să nu-i fac duşmanii ştiinţei, că nu au nicio legătură [una cu cealaltă]”.

Dar, la fel ca orice alt profesor de religie, nu are libertate de abordare a materiei câtă vreme programa şi metodologia îi stabilesc obiective care ţin de „cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu” şi memorarea informaţiilor despre rânduielile bisericeşti. Activitatea profesorilor este evaluată de Inspectoratele Şcolare Judeţene prin inspectorii de religie, care sunt la rândul lor aleşi de cultele religioase – în majoritate de BOR. Iar dacă inspectorul constată că profesorul nu şi-a îndeplinit obiectivele, BOR îi retrage acreditarea şi i se desface contractul de muncă – deşi contractul e încheiat cu şcoala, nu cu BOR.

„Profesorii de religie sunt singurele cadre didactice care nu pot preda decât dacă sunt agreate de un cult”, explică Smaranda Enache de la Liga Pro Europa, ceea ce le încalcă statutul de cadre didactice şi care poate duce la abuzuri. „Avem cazul unei profesoare catolice care a fost exclusă din învăţământ pentru că a divorţat.”

Statutul profesorilor de religie e dificil oricum. Pentru că o perioadă au putut preda fără să fi absolvit modulul universitar de pedagogie obligatoriu pentru oricare alt profesor, colegii de cancelarie nu i-au luat în serios. „La început, m-am simţit marginalizată de ceilalţi profesori, dar m-am implicat şi am răzbit”, spune Coca Stana. Acum e profesor titular şi diriginte.

Profesorii de religie au însă un atu greu de neglijat în faţa celorlalte cadre didactice: zecele pe care îl dau cu generozitate cei mai mulţi dintre ei. Unii o fac pentru sunt mulţumiţi de prestaţia elevilor. Alţii, ca Simona Voivozeanu, o fac programatic: „Inspectorul ne-a spus să nu îi îndepărtăm prin note”.

Profesorii de religie reprezintă peste 4% din corpul didactic din învăţământul preuniversitar (12.000 din 300.000). Mulţi sunt diriginţi, unii sunt conducători de catedră (au în subordine profesorii de socio-umane), unii sunt în conducerea şcolilor şi a inspectoratelor judeţene. Mulţi dintre profesorii bărbaţi, mai ales în mediul rural, sunt şi preoţii localităţii. Multe dintre profesoare sunt soţii de preot.

„Problema care apare când reprezentanţii bisericii încep să ocupe funcţii administrative sau să coordoneze alte materii este că aceşti oameni nu pot disocia între valorile lor şi rolul de educator”, spune Emil Moise, un profesor de cultură civică din Buzău care face parte din Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă şi care a pornit mişcarea împotriva icoanelor în şcoli de acum câţiva ani. Puşi în situaţii dificile, ar putea lua decizii pe criterii religioase, nu educaţionale, şi ar putea influenţa programa şi procesul educaţional pentru a se potrivi viziunii religiei de care aparţin. Dacă manualele şi programa de la Religie de acum pot fi considerate indicii, asta ar putea însemna, cel puţin, omiterea unor teorii ştiinţifice demonstrate.

***

Familia Creţu are planuri mari cu Cezara. E încă în clasa a VIII-a, dar Cornel şi Elena se gândesc la facultate în Anglia, la tabere în străinătate ca să înveţe engleză mai bine (a luat deja examenul Cambridge) şi, mai aproape, la admiterea la un liceu cât mai bun din Braşov.

E singurul copil al designerului publicitar şi al învăţătoarei cu studii de psihologie, doi intelectuali care ascultă folk, ţin un blog şi găzduiesc cu anii voluntari Peace Corps care vin să lucreze în Săcele. Casa e plină de fotografii cu Cezara, de când era bebeluş în braţele tatălui până la adolescenta cu chitară în braţe, pe o scenă din oraş. Printre ele, diplome înrămate. În familia Creţu, şcoala e pe primul loc. Cezara a făcut religie ortodoxă până în clasa V-a, pentru că părinţii nu au văzut nimic rău în asta. Lucrurile s-au schimbat când lucrul cel mai important pentru ei, ca ea să înveţe bine la materiile relevante – română, engleză, matematică, istorie, geografie, biologie – a fost subminat de ora de religie.

„Zile întregi copilul pierdea vremea învăţând Crezul, că aşa le-a cerut la şcoală”, îşi aminteşte mama, o femeie minionă, brunetă şi hotărâtă, care nu îşi arată cei 41 de ani. „Şi Crezul e greu, abia l-am învăţat eu când am botezat. Atunci a fost un semnal de alarmă. Cum adică să fie copilul stresat de ora de religie, să ia notă mică pentru că nu învaţă pe de rost o rugăciune?”

Elena e ortodoxă. Ţine sărbătorile, merge ocazional la biserică, a botezat un copil. Cornel are 44 de ani şi e ateu. Chiar dacă părerile soţilor faţă de religie sunt diferite, cele faţă de religia în şcoală sunt identice. Cezara are 13 ani şi e un amestec de siguranţă de sine matură şi amuzament copilăresc. Nu e de mirare că au luat-o în serios când le-a spus că nu mai vrea să facă religie. „În clasa a V-a aveam ambiţia asta, să fiu prima”, spune Cezara. „Învăţam şi la istorie despre cum au apărut oamenii, iar la religie spuneau că Dumnezeu a făcut tot. Eu ce să cred? Şi atunci am zis că, din moment ce nu cred ceea ce e acolo, nu vreau să mai fac în clasa a VI-a.”

După povestea cu Crezul, au citit şi părinţii manualul. Aşa au aflat că elevilor li se spunea că trebuie să-şi facă prieteni numai printre creştini adevăraţi, că poporul român are o virtute care nu e prezentă la alte popoare – omenia sau că o temă le cerea să-şi imagineze că sunt misionari în oraşul lor şi transmit cuvântul Domnului. Raportul dintre cunoaştere şi propagandă li s-a părut dezechilibrat.

Toate astea l-au determinat pe Cornel să-şi facă un blog care se numeşte Profu’ de religie, în care pune sub semnul întrebării tot felul de practici pe care le numeşte anti-ştiinţifice, de la religie la astrologie, precum şi relaţia Biserică-Stat, pe care o consideră „josnică”. Blogul e destul de popular, posturile lui strâng zeci de comentarii de la alţi atei şi de la credincioşi fervenţi, care îl contestă.

„Copiii noştri sunt manipulaţi şi direcţionaţi spre nonştiinţă punând egal între ştiinţă şi revelaţiile religioase, între metoda ştiinţifică şi apelul la autoritate promovat de cler”, a scris Cornel pe blog despre ce a citit în cărţile fiicei. Au făcut o cerere de scutire de la religie pentru clasa a VI-a. (Studiu Ligii Pro Europa a arătat că mai puţin de 8% dintre elevi ştiau că pot renunţa la ora de religie la cerere, şi nu mai puţin de 60% dintre profesori credeau că Religia nu permite scutire.)

Numai că, la începutul anului şcolar 2009-2010, şcoala i-a informat că Cezara nu poate fi scutită de la religie pentru că ora e pusă la mijlocul orarului şi nu are ce face în timpul acela. Cerând sfatul altor profesori, familia a ajuns în audienţă la conducere şi a obţinut aprobarea ca fata să stea la bibliotecă, dar apoi i s-a spus că acolo „sunt activităţi” şi nu se mai poate.

Aşa că Cezara s-a întors în clasă, unde citea şi îşi făcea temele la alte materii până trecea ora. Într-una dintre ore, spune familia, profesoara „a luat-o deoparte” pentru a o chestiona de ce nu mai vrea la religie şi apoi le-a spus celorlalţi elevi că Cezara era forţată de tatăl ei să nu mai participe. Astăzi, Cezara Creţu nu mai e singura din clasă care nu mai merge la religie. Începând cu clasa a VII-a s-a mai retras o colegă de altă confesiune, iar ora a fost pusă la începutul sau la sfârşitul orarului ca să nu mai fie nevoite să asiste.

În aceşti ani de rezistenţă, poziţia părinţilor ei s-a consolidat. „Educaţia religioasă trebuie făcută de o comunitate mică sau de familie, nu de şcoală”, spune Elena. „Problema e că nimeni nu le spune părinţilor ce li se predă copiilor”, adaugă Cornel. „Îi ducem în orb la şcoală.”

***

Clara Bărbulescu, medic şi consilier la Alege viaţa, o asociaţie dedicată promovării moralei creştine, a ales să nu-şi retragă cei trei copii de la orele de religie, deşi confesiunea lor e baptistă. Copiii, spune ea, învaţă despre religie şi la biserică, şi acasă, şi la şcoală. La biserică învaţă despre slujba şi specificul religiei familiei, acasă despre valorile părinţilor baptişti, dar şi ale bunicilor ortodocşi, iar la şcoală fac religie ortodoxă încă din clasa întâi.

„Credinţa în Sfânta Treime e comună tuturor denominaţiunilor creştine”, spune ea. „Nu aveau ce să înveţe greşit.” N-a cerut ore în confesiunea proprie pentru că spune că a fost atentă la partea care ţine de practica ortodoxă şi le-a explicat copiilor diferenţele faţă de cea baptistă.

Nu toate familiile neortodoxe au găsit calea aceasta de mijloc. În unele şcoli se organizează ore în alte confesiuni doar dacă există o masă critică de elevi şi un profesor acreditat. Uneori aceste ore se fac la cererea părinţilor, alteori la iniţiativa conducerii şcolii sau la cererea cultului. În alte cazuri, elevii aduc doar o adeverinţă de la îndrumătorul lor religios, iar notele sunt trecute în catalog de profesorul ortodox sau de diriginte. Legea nu specifică. Dacă nu există în zona respectivă lăcaş de cult, copilul fie alege să vină la orele disponibile, fie renunţă complet.

Şi unde nu e regulă, e loc de abuzuri. Raportul Ligii Pro Europa enumeră câteva cazuri de discriminare care au dus la luări de poziţii publice ale cultelor neortodoxe, care s-au plâns la Ministerul Educaţiei că inspectorate şcolare judeţene din zone cu populaţie religioasă diversă şi numeroasă au refuzat să organizeze cursuri în confesiunile respective sau să scoată la concurs posturi de profesori de religie neortodoxă.

Ministerul a justificat situaţia făcând referire la o adresă a ministrului Mihail Hărdău din 2005, care lăsa la latitudinea inspectoratelor judeţe să aprobe ore pentru grupe de minim 10 elevi: „Ministerul Educației a oferit elevilor aflaţi în număr mic în şcoli posibilitatea să studieze disciplina religie fie în şcoală, fie în spaţii puse la dispoziţie de culte”. Pentru o familie atee, soluţia ar fi cea aplicată de familia Creţu – retragerea de tot a copilului de la religie. Doar că nu tuturor familiilor le-a ieşit atât de uşor.

Dan Săndulache, un avocat din Buzău, nu a fost crescut religios şi nici nu a găsit vreodată vreo atracţie pentru credinţă. Renata, fiica sa, nu a fost botezată şi nu a primit, la rândul ei, nicio educaţie religioasă. În 2007, când a înscris-o în clasa întâi la Liceul Pedagogic, a făcut cerere să nu facă religie şi nu a întâmpinat nicio opoziţie. În 2009, însă, când a mutat-o la o şcoală mai aproape de casă, au început problemele. Cum a depus cererea, povesteşte Săndulache, directoarea şcolii i-a chemat să le spună că Renata va oferi un exemplu prost celorlalţi copii şi că, dacă ştia că fac aşa ceva, nu le aproba transferul.

Săndulache spune că i-a cerut atunci să motiveze în scris refuzul ca să poată da şcoala în judecată. Directoarea a bătut în retragere şi a aprobat, până la urmă. Renata a stat la bibliotecă în timpul orelor de religie tot anul, iar în 2010 Religia a fost mutată la sfârşitul programului. „Nu consider că religia e nocivă, consider că e inutilă pentru ea ca viitor adult”, spune Săndulache. „E doar un mod de o transforma într-o maimuţă închinătoare.” Se străduieşte să o înveţe pe Renata, care are acum 11 ani, că baza e familia şi că poate conta mereu pe el. „Nu vreau să fiu încă un nebun pentru copilul meu. Vreau să fiu un scut împotriva inepţiilor.”

***

Antonia Bera este în clasa a IX-a la Colegiul Naţional de Informatică Traian Lalescu din Hunedoara şi a rămas una dintre preferatele profesoarei Simona Voivozeanu. Subţirică, înaltă şi plină de energie, Antonia are experienţa mai multor sesiuni regionale de comunicări ştiinţifice la Religie, unde a prezentat proiecte despre rolul copilului în familie sau despre semnificaţia cununiei. Pentru asta s-a pregătit mult timp, a citit lecturi suplimentare de la profesoară şi a făcut prezentări PowerPoint. A luat şi premii.

Ataşamentul ei pentru orele de religie a fost cultivat de acasă, unde părinţii şi bunicii, cu care merge des la biserică, au învăţat-o că „Dumnezeu e pe primul loc”. Vrea să urmeze o facultate de limbi străine şi consideră că activităţile de la clasă, inclusiv voluntariatul la centrul pentru copii cu dizabilităţi, organizat de Voivozeanu, au învăţat-o că e important să-i ajuţi pe cei din jur pentru că îţi place, nu pentru că obţii ceva. Asta, spune Antonia, o face un om mai bun.

Nu se poate spune că predarea religiei e rea, dar nici că toţi copii vor fi ca Antonia. Există tabere radicale de ambele părţi ale baricadei – şi, de multe ori, folosesc aceleaşi argumente, doar că pe dos. Există dovezi pentru fiecare dintre opinii: şi că face bine, şi că face rău. Există oameni bine intenţionaţi şi dedicaţi şi în rândul profesorilor de religie, şi în cel al activiştilor secularişti. Există intoleranţă faţă de credinţele celorlalţi de ambele părţi. Uitându-ne la ce se întâmplă în sala de clasă nu putem avea decât concluzii subiective.

Singura certitudine e Legea Educaţiei. E limpede că atunci când a fost făcută nu a ţinut cont de interesele unui grup semnificativ – aproape 15% din populaţia ţării nu este ortodoxă, conform Recensământului din 2002. E de asemenea limpede că implementarea ei este confuză şi la latitudinea conducerilor inspectoratelor şi şcolilor și că standardele de calitate aplicate programei şi predării religiei sunt diferite de cele ale celorlalte materii. Din cauza asta, legea învăţământului este o sursă de probleme în loc să fie un reper.

Toma Pătraşcu de la ASUR pune indiferenţa statului faţă de minorităţile religioase, reflectată şi de lege, pe seama infantilismului democraţiei româneşti. „Esenţa democraţiei constă în respectarea pluralismului şi respectarea drepturilor unei minorităţi”, spune el. „Minoritatea de azi, foarte uşor, peste doi ani, peste patru, peste 10, se va transforma într-o nouă majoritate şi dacă nu există o cultură a toleranţei şi o cultură a diferenţelor, cel care va ajunge la putere după nişte ani îi va lua gâtul celui care l-a opresat până atunci.”

Studiul „Religie şi comportament religios” al Fundaţiei Soros, publicat în septembrie 2011, arată că intoleranţa faţă de musulmani, evrei, maghiari, romi, minorităţi religioase şi homosexuali este cea mai ridicată în rândul ortodocşilor, în special a celor sub 30 de ani. „Suntem mai intoleranţi decât alte naţii, la nivel mediu”, spune sociologul Claudiu Tufiş, unul din autorii studiului. „Biserica poate să nu fie de acord cu anumite minorități, pentru că ea nu face parte, cel puțin teoretic, din lumea în care noi trăim”, justifică Mirel Bănică poziţia BOR faţă de homosexuali şi cultele protestante. Dar spune că rolul BOR trebuie pus în context mai larg: „Nu poţi numi BOR o biserică anti-europeană; este tolerantă şi deschisă în comparaţie cu alte biserici din zona noastră. Dar sunt anumite domenii asupra cărora nu poate ceda”.

Surpriza studiului Fundaţiei Soros e alta: valori de intoleranţă aproape identice se regăsesc şi la ateii de aceeaşi vârstă. Ceea ce înseamnă că gradul de toleranţă e mai degrabă influenţat de anturaj şi de familie decât de religie. Mai mult, studiile recurente care încearcă să afle care sunt idolii adolescenţilor îi scot mereu câştigători pe Nicolae Guţă, Gigi Becali, Nicoleta Luciu, Mircea Badea, Oana Zăvoranu sau Silviu Prigoană. Valorile lor sunt date mai degrabă de tabloide decât de școală, sau orele de religie.

Nu în ultimul rând, la testele PISA din ultimii ani, care măsoară competenţele ştiinţifice ale elevilor de 15 ani din întreaga lume, aproape jumătate din elevii români nu au depăşit nota 1 din 6, ceea ce înseamnă că nu înţeleg ideile principale dintr-un text şi confundă noţiunile ştiinţifice cu convingerile personale. Rezultatele au determinat Societatea Academică Română să demareze o campanie de readucere a literaturii universale în şcoli ca metodă de a dezvolta gândirea critică şi de a oferi modele de comportament copiilor. SAR a justificat că această soluţie ar putea să le transmită copiilor un set de valori, mai ales în condiţiile în care orele de religie, care au acest scop declarat, au eşuat.

Cristian Hatu, coordonatorul programului, pune eşecul religiei pe seama diferenţelor mari dintre specificul prezentului şi viziunea bisericii. „BOR ignoră lumea în care se mişcă şi nu înţelege lucurile care merg prost”, spune el. „BOR putea fi un actor-cheie care putea schimba ceva, dar nu are nimic de spus. Vorbeşte o altă limbă.” Cei care pierd sunt copiii, cărora li se oferă un simulacru de educaţie morală, care nu-i pregăteşte pentru lumea care se schimbă în jurul lor. „Copiii de azi trăiesc într-o lume globală”, spune Smaranda Enache. „Vor călători şi vor lucra în alte ţări, pe alte continente. E bine ca şcoala să îi înveţe să recunoască pluralismul şi diversitatea lumii.”

Dacă şcoala ar reuşi să facă asta, orele de religie nu ar mai părea încă o risipă a unui sistem educaţional care eşuează în ultimii ani în toate aspectele relevante. •

Documentarea acestui articol a fost susținută printr-o finanțare din partea Fundației Dinu Patriciu.
__________________________________

* Vrei să ne sprijini să mai facem astfel de texte? Îţi lipseşte DoR #7.2 din colecţie? Cumpără-l din shop.

18 Comentarii pentru “Lecţia de religie”

  • Petreanu a scris:

    Excelent material, felicitări!

  • ViktoriaF a scris:

    Vă mulţumesc pentru articol!

    O prezentare a problemie din mai multe unghiuri… mai rar în jurnalismul de azi.

  • Vasi a scris:

    Un text foarte bine argumentat. Felicitari Georgianei!

  • Magda S. a scris:

    Frumos scris, foarte bine documentat. Felicitari Georgianei si DoR! Cat despre subiect…este demoralizant. In nici un caz nu mi-as fi inchipuit in “89 ca indoctrinarea comunista va fi inlocuita de cea crestin fundamentalista.

  • Clarisa a scris:

    Excelent! Am trecut și eu prin absurdul orelor de religie și mă bucur că situațiile nefericite sunt arătate cu degetul și, poate, schimbate.

  • Felicitari! Succes in toate! O singura observatie: religia nu este (si nu poate fi in aceasta formula confesionala, conform cerintelor europene) obligatorie. Ramine facultativa, doar ca procedurile o transforma in ceva practic obligatorie.

  • Angelo a scris:

    Un articol obiectiv si foarte bine realizat. Felicitari autorilor.

  • George Iancu a scris:

    Excelent aricol!

  • Marian a scris:

    Constiutia din 2003, prin:
    Art.29,
    alineatul (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale.
    alineatul(6): Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le revine.
    Ei, in baza acestora elevul poate “evita” religia ca obiect de studiu la orice nivel de invatamint!

  • Angela Anastasia a scris:

    România a fost mereu o ţară ortodoxă. E adevărat, o ortodoxă mai laşă, spre deosebire de Grecia, care îşi afirmă ortodoxia în buletin. Dar oricum, ortodoxă.

    E adevărat, comunismul a câştigat multe bătălii în România, chiar dacă a pierdut războiul. Iar ateii de azi sunt câştigul regimului. Prea mulţi ani a fost pusă sub opresiune ortodoxia noastră seculară şi iată rezultatul: pornografie pe toate canalele de televiziune, violenţă la absolut toate ştirile şi în 90% din filme, orgolii, ură, mânie şi stres la nivel naţional. Occidentalii au fost de mult absorbiţi în acest – să-i spunem chiar – “iad”. Pe noi ne-a împiedicat istoria, dar şi când am scăpat de sub jugul roşu, în loc să ne întoarcem la valorile pierdute, le-am risipit şi călcat în picioare.

    Apoi toleranţa e un subiect vast, care merită discutat într-un întreg articol. Ai toleranţă pentru cei diferiţi, da. Însă nu pentru cei diferiţi care răstoarnă şi distrug valorile elementare, transmise de veacuri. De ce am fi toleranţi pentru criminalii în serie ori pentru violatorii de copii?? Înţeleg să arăţi toleranţă unui criminal dacă îşi asumă vina şi se căieşte sincer, dacă realizează dimensiunea greşelii şi-şi ispăşeşte pedeapsa. De ce, însă, să tolerezi un criminal în serie, care repetă fapta fără niciun fel de regret?? Nu zic să-l omorâm, ci doar să nu-l îmbăţisăm. “Intoleranţa” de care acuzaţi BOR e simpla şi veşnica intoleranţă a omului faţă de rău, într-adevăr, uneori dusă un pic prea departe de indivizi. Totuşi nu cred că e un mare bine să-ţi înveţi copilul că e normal să aibă atracţii pentru acelaşi sex, căci nu e nici normal, nici sănătos. Dacă ar fi normal, toţi am fi bisexuali, atât la nivel psihic, cât mai ales la nivel fizic.

    Am avut răbdare să citesc articolul până la final şi recunosc că e valoros ca opera publicistică (e bine structurat, aduce argumente din toate taberele, limbajul şi stilul se pliază pe discuţie, având şi o valoroasă discretă notă personală). Mai admit că şi programa şcolară a acestei discipline este uneori mult prea încărcată şi că s-ar putea învăţa Crezul şi prin repetiţie, la mai multe ore, nu memorându-l ca pe o poezie de pe o zi pe alta, asta ţinând, totuşi, de predarea individuală a profesorului. De română şi zecile de poezii învăţate pe de rost n-am văzut să comenteze cineva încă, şi alea chiar n-au rost, ca nu te opreşte nimeni pe stradă să te pună sa reciţi Luceafărul.

    Însă în final, articolul nu face altceva decât să instige la călcarea în picioare în continuare a identităţii naţionale, distrugere promovată oricum excesiv de celelalte mijloace de comunicare “moderne”.

    Iar dacă nu vă era clar, Europa nu-i o ţară, ci o imixtiune de ţări diferite. A fi european nu înseamnă a fi mai ca occidentalii decât orientalii. Înseamnă, cred eu, a fi tu însuţi într-un grup mai mare.

    Sunt curioasă dacă va apărea şi comentariul meu sau primesc aprobări doar cele pozitive…

    Doamne ajută!!

    • andrei a scris:

      Anastasia, niciunde in articol nu se vorbeste despre toleranta fata de fapte ilegale, dar tu le inventezi ca sa creezi un punct fals de vedere pe care apoi sa-l ataci si sa ai un fals sentiment de contrazicere cu articolul, ca sa poti sta linistita ca ai avut un raspuns la tot ce s-a discutat, si ca in final tu ai avut dreptate.

      Romania nu a fost “mereu” o tara ortodoxa, iar daca ai avea capacitatea sa intelegi ai vedea ca religia s-a impus mereu cu forta.

      Daca te-ar interesa in vreun fel dialogul, ai vorbi punctual despre lucrurile care sunt aduse in discutie, despre cum sunt predate orele de religie, in loc sa te auto proclami superioara moral cu zero puncte de vedere. Dar n-ai nici un interes in dialog, ai intervenit doar ca sa te declari scarbita de ceva.

      Daca ai avea mai multa minte, te-ai intreba care e diferenta dintre intoleranta ta fata de homosexualitate si intoleranta arabilor fata de femeile care merg la scoala. Iti zic eu, nu e nici una, ambele religii indoctrineaza oamenii dupa niste idei inventate acum mii de ani pentru controlul oamenilor ce nu gandesc dincolo de ziua de maine si au nevoie de povesti frumoase ca sa diferentieze intre bine si rau. Bineinteles, citite din carti poleite cu aur, de un om cu sutana din aur, intr-o cladire plina cu aur. Dar tu nu vezi nimic in neregula cu asta, solutia ta senina e sa citim crezul in mai multe ore nu doar una, pentru ca asta ai inteles tu din tot articolul.

      Din pacate pentru tine nu vei intelege niciodata mai mult pentru ca toata viata ai fost indoctrinata, si mintea ta pur si simplu se blocheaza cand da de ceva ce nu corespunde cu ideile preconcepute ce ti-au fost indesate cu forta repetitiei (pe parcursul a mai multe ore de religie, nu doar una, doar nu suntem animale). Reactia ta este sa ocolesti toate argumentele astea si sa te refugiezi in adevarul moral si civic absolut.

      Pacat pentru Romania ca aveti drept de vot. Si pacat ca avem guvernanti fara coloana vertebrala de a lua masuri impotriva acestor abuzuri ale bisericii si amestecuri in institutia de invatamant.

    • Andrei Panait a scris:

      Angela Anastasia, bineînțeles că nu v-ați putut abține să nu amintiți Occidentul (catolic și protestant în majoritate) ”decăzut”. Dacă nici pe catolici și protestanți, care sunt – vă place sau nu – creștini și nu trebuie să vă ceară voie dumneavoastră să fie și să se manifeste, nu-i tolerați și îi asemănați cu criminali însetați de sânge sau cu violatori de copii, atunci ce să mai vorbim de musulmani sau chiar atei?

      Pe mine nu ma interesează ce cred alții, le respect credința sau lipsa ei și nu încerc să-i oblig să vadă lucrurile în felul meu. De ce nu încercați să faceți la fel? Nu vă dați seama că faci un deserviciu Ortodoxiei prin asemenea poziții pe care le adoptați? Nu vă dați seama că îi îndepărtați pe cei nehotărâți și îi învrăjbiți pe cei care, pur și simplu, nu cred? Asta vă învață Ortodoxia?

    • Mara a scris:

      Stimata Doamana, imixtiune inseamna ceva (conform DEX-ului = “amestec nemotivat și nedorit în treburile altuia / ingerință, intervenție”, iar ceea ce probabil ati vrut Dvs. sa spuneti inseamna cu totul altceva, si anume amestec in sensul de: “reunire de lucruri diverse; complex format din elemente diferite; amestecătură (1), combinație, mixtură”. Inainte de a va declara dezgustul pentru ceva, e de preferat sa va asigurati intr-o cat mai mare masura de superioritatea (dpv al eticii, obiectivitatii, corectitudinii, etc.) Dvs. si a ideilor pe care doriti sa le impuneti, parerea mea, daca doriti sa fiti luata in serios.

  • daniela S a scris:

    Draga Anastasia, comentariul tau ‘extins’ e profund amuzant la prima lectura. Din pacate, cum exprima o mentalitate romaneasca din ce in ce mai pregnanta, devine brusc amar. Daca trecem peste incoerentele si aberatille pe care le produci cu mult entuziasm religios, ce ramane este un puternic spirit bigot din evul mediu si nimic mai mult. Rusine noua, oamenilor din secolul 21 care am indraznit sa speram intr-o evolutie a mentalitatilor. Ai dreptate, trebuie toti sa ne intoarcem la valori vechi apuse, in care toleranta este conditionata.
    In primul rand faci un mare amalgam intre lege si religie, intre identitate si spiritualitate, intre educatie si ce e inascut. Dar doamne ajuta, cum spui, sa ajute, ca in viitor sa dispara acest adevar unic pe care il proclamati voi cu atata fervoare, cu ochelari de cal, limitandu-va doar la 2000 de ani de ‘umanitate. Dar noroc cu ortodoxia. Istoria nu mai conteaza. Doamne ajuta sa ne debarasam de religii.

    • Andrei Panait a scris:

      Daniela S

      Asa cum i-am raspuns Anastasiei mai sus, va scriu si dumneavoastra. Debarasati-va dumneavoastra de religii si lasati-ne pe noi sa credem ce vrem. Spuneti ca vreti toleranță, dar pe noi, cei care credem, nu ne tolerați. De ce?

  • Exceptional articol! L-am citit, mi s-a ridicat tensiunea, apoi am incercat sa ma calmez, caci doar stiam deja aceste lucruri. Atata doar ca, atunci cand cineva are curajul sa ridice covorul si sa arate fosgaiala de gandaci, reactia e vehementa.

    Trist nu e doar ca se invata religia in scoli, ci mai ales ca se preda asa cum bine se descrie in articol. Se produc generatii intregi de analfabeti care n-au incredere in stiinta dar au incredere intr-un Dumnezeu care ii fereste sa nu-i calce masina daca isi fac cruce.

    Caci din pacate cam la asta se rezuma sentimentul religios al romanului de azi. Si e pacat, mare pacat, caci atat Ortodoxia cat si stiinta au mult, mult mai multe de oferit decat aceasta versiune corupta si mizerabila care se inoculeaza in capetele copiilor romani.

    Cand ma gandesc ca asa se pregatesc generatiile de maine… ma ingrozesc.

  • Corneliu a scris:

    Am fost socat sa citesc ca profesoara de religie de care se vorbeste in articol e multumita ca nu se mai preda teoria evolutiei in scoli. Cred ca aici e marea problema, ca religia e predata de fundamentalisti, din cei care sunt foarte exigenti cu micile lipsuri ale unei teorii stiintifice (ca cea a evolutiei speciilor), insa imbratiseaza entuziasmati texte-relicva ramase dintr-o era a ignorantei. Textele biblice despre geneza sunt doar niste povesti frumoase care au fost candva utile, insa astazi, interpretate textual, sunt ridicole. Aceasta incapatanare de a interpreta textual Biblia este unul din motivele pentru care biserica isi pierde din influenta.

  • Elena a scris:

    Foarte interesant articol si comentariile pe masura. In primul rand ma marturisesc a fi crestin-ortodoxa. Un singur lucru as vrea sa spun, crestinismul nu s-a raspandit niciodata prin ore de religie in scoli, chiar daca se va lupta ca sa nu se mai faca religia in institutiile de invatamant public deloc si se va reusi, intuitia si experienta imi spun ca efectul va fi invers.Si ma refer la toate religiile si confesiunile. Oamenii au nevoie de Dumnezeu. Eu am avut nevoie de El de mica si ce am trait alaturi de El este mai mult decat orice altceva pe acest pamant.Pentru ca dupa legile mecanicitatii acestei lumi,nu mai eram sau nu mai eram asa cum sunt acum. In crestinism credinciosul dezvolta o relatie personala cu Dumnezeu si poate experimenta trairi in care existenta lui Dumnezeu ii este absolut clara, nemairamanandu-i alta alternativa decat sa o marturiseasca. Am terminat si eu Facultatea de Teologie Ortodoxa la Iasi si ar fi trebuit sa predau si Religia pe langa Lb.Franceza daca as fi ramas in tara. Acum de foarte putin timp predau religia crestin-ortodoxa la un grup de copii romani ce frecventeaza, in mod benevol, scoala parohiala dintr-o parohie din Spania. E foarte frumos,nu facem nici un rau si nici nu-i analfabetizam, eu spun ca dimpotriva… Oricine are dreptul la toata educatia, mai ales cea confesionala, ca sa poata decide singur cand va fi matur ce va crede,cum va crede… A nu fi de-acord cu religia in scoli inseamna a avea aceeasi pozitie pe care o aveau, sa zicem, inchizitorii medievali fata de stiinta,numai ca pe dos.

  • Comentează

    Numărul curent: DoR #29

    DoR #29 * Noi și ei

    Susține DoR. Abonează-te!

    Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

    The Power of Storytelling 2017

    #Story2017

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Curierul oficial

    Curierul oficial

    English DOR

    English DoR

    RSS

    Articole
    Comentarii
    © 2017 Decât o Revistă