Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Bucureşteanul: Luis de la ziare

September 1st, 2013
Tags: , ,

Un vânzător de ziare pentru care respectul este cea mai importantă lecţie învăţată.

Text de Corina Niţescu
Fotografie de Larisa Baltă

În fiecare dimineaţă, Luis Gheorghe deschide larg uşile tonetei verzi de pe Bulevardul Lacul Tei. La ora şase şi jumătate scoate măsuţele pliante şi aranjează ziarele şi revistele săptămânale şi lunare. Despachetează apoi cotidienele luate de la distribuitor, le numără pentru a verifica dacă corespund cu factura, apoi le aşază pe tarabă după un sistem dezvoltat în funcţie de numărul de vânzări și apariție. În partea stângă stau ziarele de sport, în centru Click şi Libertatea, iar în dreapta Adevărul, Cultura şi celelalte. Dacă observă că sunt publicaţii care se vând mai bine, le aduce în rândul din faţă pentru a fi mai vizibile pentru potenţialii cumpărători. Pe la opt apar primii clienți și până la 10 trece primul mare val. Majoritatea sunt vârstnici, căci tinerii nu sunt interesaţi să citească, spune el.

Luis are 34 de ani și vinde ziare de 12 ani. Până în 2000, afacerea familiei a fost un chioșc cu de toate, dar atunci s-a dat o lege care nu le mai permitea să vândă decât ziare. Face asta în fiecare zi şi îi ocupă în jur de 10 ore. Se trezeşte la cinci, îşi face toaleta, apoi merge să plătească şi să se aprovizioneze cu noi publicaţii de la o firmă distribuitoare de presă şi tutun. La tonetă stă până la patru; în unele după-amieze mai iese cu amicii la prins peşte, de obicei la Ştrandul Studenţesc. Spune că nu are prieteni, decât pe propria familie, iar restul persoanelor cu care se vede se pot numi tovarăşi, sau amici.

Vorbeşte des despre familia lui, țigani ursari, şi spune că este cel mai important lucru pe care îl are. De paisprezece ani e căsătorit cu Elena, pe care a convins-o să se mute din Ploieşti în capitală, și au împreună trei copii: Alexandra, de 12 ani, Armando, de cinci ani, şi Raisa, de nouă luni. Îi încurajează să meargă la şcoală şi la grădiniţă şi are grijă să înveţe de mici ce este respectul pentru cei din jur. Îşi doreşte să îi vadă la casele lor şi să nu muncească pentru alţii. În toneta de ziare are patru fotografii cu cei mici în diferite ipostaze şi la diferite vârste. Alături are şi o icoană, pe care i-a aşezat-o soția, pentru noroc. El spune că nu e credincios, dar ţine cont de cele 10 porunci, pe care le respectă într-o ordine bine stabilită de el: „Să nu ucizi, să nu furi, să nu umbli cu alte femei”.

În timpul petrecut în spaţiul de patru metri pătraţi citește ziare sau discută cu clienţii fideli. Îi place să răsfoiască Gazeta Sporturilor şi să fie la curent cu lumea fotbalului. Este fanul echipei bucureştene Dinamo, iar din campionatele externe spune că obişnuia să susţină AC Milan. Şi-ar dori ca fiul lui să ajungă un boxer sau măcar un fotbalist. Crede că boxul ar fi ideal, deoarece şi-ar dezvolta o carieră bazată pe talent şi putere personală, nu pe finanţarea părinţilor. Dar acum este prea mic pentru a-l îndruma în această direcţie. În doi ani, când Armando va merge la şcoală, îl va trimite şi la primul antrenament de dezvoltare a condiţiei fizice pentru a vedea dacă are cu adevărat înclinaţie către sport.

Cu clienții microbiști vorbește despre ultimele transferuri şi meciurile disputate în zilele anterioare, sau porneşte discuţii despre politică şi comploturile din culisele acestei lumi. În general, conversațiile cu persoanele în vârstă sunt cele mai captivante. Sunt oameni ai cartierului care cumpără zilnic presă şi pe care îi cunoaşte deja de 12 ani. A ajuns să le ştie atât preferințele pentru presă, cât şi problemele legate de familie sau locul de muncă. Îi face plăcere să îi asculte şi să le dea sfaturi.

Luis pune mare preţ pe respectul faţă de semenii lui şi de aceea crede că este la rândul lui respectat. A învăţat asta în clasa a VII-a, când a rămas repetent din cauza comportamentului inadecvat. Tatăl lui i-a spus că dacă îşi doreşte să treacă clasa, trebuie să înveţe să se comporte frumos şi să îşi respecte profesorii. Ştia aceste lucruri încă de mic, de când părinţii îl învăţau să zică „săru’mâna” şi „mulţumesc”, sau „bună ziua” şi „la revedere”, dar odată cu vârsta nu a mai ținut cont de toate aceste lucruri. După atenţionarea tatălui, Luis a început să înţeleagă importanţa respectului pentru că și-a dat seama că astfel va fi şi el tratat mai frumos de cei din jurul lui.

Din vânzarea ziarelor nu câştigă mult şi îi e din ce în ce mai greu să întreţină întreaga familie. Soţia lui nu munceşte, dar şi-ar dori să aducă şi ea nişte bani în casă. S-au gândit amândoi la soluții. El ar vrea să treacă la taximetrie, iar ea să continue vânzarea ziarelor. În niciun caz nu îşi doreşte ca vreunul dintre copii să ajungă să stea în locul lui în toneta verde şi de aceea speră să îşi găsească fiecare un drum în viaţă. El încă îl caută pe al lui, cu speranţa că într-o zi va avea propriul lui service auto. Vede că în Bucureşti se înmulţesc de la an la an maşinile, care au nevoie de întreţinere. Dar până îşi va vedea visul împlinit, va rămâne un vânzător de ziare care ştie să îşi respecte clienţii. ●

Acest text a fost scris în cadrul Şcolii de Vară DoR, în care opt tineri au învăţat tehnici de jurnalism narativ.

Bucureşteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni şi întâmplări din Capitală.

1 Comentariu pentru “Bucureşteanul: Luis de la ziare”

  • Pingback: Luis de la ziare în Decât o Revistă | Corina Niţescu

  • Comentează

    Numărul curent: DoR #29

    DoR #29 * Noi și ei

    Susține DoR. Abonează-te!

    Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

    The Power of Storytelling 2017

    #Story2017

    Arhiva DoR în format PDF

    Arhiva DoR în format PDF

    Curierul oficial

    Curierul oficial

    English DOR

    English DoR

    RSS

    Articole
    Comentarii
    © 2017 Decât o Revistă