Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Ce ar trebui să vezi la One World Romania

March 13th, 2017
Tags: , ,

Festivalul internațional de documentar și drepturile omului One World Romania a ajuns la ediția a 10-a și se desfășoară între 13 și 19 martie. Adunate sub tema unificatoare a fricii, toate filmele din program (peste 60) spun ceva important despre lumea în care trăim. Noi am văzut câteva și îți spunem de ce ar trebui să le vezi și tu.

Text de Redacția DoR
Imagini: One World Romania

Cameraperson. Actul de a filma și de a te lăsa filmat

De la mărturii ale supraviețuitorilor masacrului din Bosnia, până la eforturile unei moașe de a ține în viață un nou-născut într-o maternitate din Nigeria, Kirsten Johnson reușește să facă din Cameraperson o retrospectivă unică, personală și emoționantă a unei cariere de 25 de ani ca videograf, un colaj curatoriat cu curaj si un autoportret în aceeași măsură.

Pentru că și noi împărtășim dilemele care vin odată cu actul creativ și documentarea intimă a unui subiect, am „adoptat” documentarul Cameraperson și am scris mai multe despre el aici. (Sorana Stănescu)

Proiecții: marți, 14 martie, ora 18:00, cinema Union | duminică, 19 martie, ora 20:30, Studioul Horia Bernea, Muzeul Țăranului


Normal autistic film. Manifest pentru neurodiversitate

Normal autistic film nu este un documentar despre autism așa cum ne așteptăm să fie sau cum am mai văzut, o narațiune tipică despre niște copii cu autism și încercarea părinților de a-i recupera.

Este un documentar despre neurodiversitate prin prisma autismului care urmărește șase copii și tineri cu sindromul Asperger (o formă de autism înalt funcțională) prin pasiunile obsesive ale traiului lor, de zi cu zi, de la cântat la pian la regizat, desenat sau gonind cu bicicleta pe sub poduri.

Ceea ce face incredibil de bine acest documentar este că se concentrează pe viețile copiilor prin vocile lor, arătându-ne ce cred despre autismul care-i definește, de ce nu înțeleg glume, cum văd trecutul, prezentul sau viitorul și cum au simțit că părinții își doresc să fi fost altfel. Personajele au umor prin capacitatea lor de a încerca să înțeleagă de ce sunt amuzanto-ciudați pentru cei tipici – un băiat povestește cum într-o zi la școală i-a spus unei profesoare că este prea supărată să continue ora și ar fi mai bine să se liniștească afară.

Părinții sunt aproape absenți din film, nu și din viețile copiilor, o strategie care a conturat și mai bine personajele, ajutându-te să te identifici cu ele, să empatizezi și să-i privești ca pe niște oameni diferiți, nu ca pe niște bolnavi.

E un manifest pentru neurodiversitate și arată o fațetă mai dulce a autismului, una în care copiii, afectați mai puțin, vorbesc, gândesc (cu minți incredibile) și sunt aproape total independenți – o cale lină prin care poți înțelege încet o felie din autism, acest mare tort încă misterios. (Oana Sandu)

Proiecții: marți, 14 martie, ora 20:30, cinema Elvire Popesco | miercuri, 15 martie, ora 14:30 (exclusiv pentru liceeni) și ora 18:00, Cinema Eforie


Forever PureDespre sport și lumea în care trăim

Forever Pure, documentarul de debut al jurnalistei Maya Zinshtein, vorbește despre ce se întâmplă când religia, politica și naționalismul se întâlnesc pe un teren de fotbal.

„Ne-ați adus doi musulmani, nu doi fotbaliști.” E una din replicile care-ți rămân întipărite în memorie după ce vezi documentarul Forever Pure, un portret al echipei Beitar Jerusalem, cea mai iubită, dar și cea mai rasistă echipă din Israel, cum spun chiar suporterii ei. Îți dai seama repede că nu urmărești un film despre fotbal, ci despre fotbalul folosit ca propagandă politică și unealtă de discriminare, care reflectă societatea în care e practicat și-i amplifică inegalitățile, în loc să unifice.

În sezonul 2012-2013, Arcadi Gaydamak, un multimilionar rus care a cumpărat echipa pentru capitalul de popularitate, transferă doi jucători musulmani din Cecenia la singura echipă din Israel care nu acceptase niciodată ca un jucător arab să-i poarte tricoul galben-negru. Suporterii – mai ales cei din galeria La Familia, o grupare naționalistă de extremă dreaptă – se revoltă împotriva propriei echipe: înjură conducerea și jucătorii, incendiază sediul clubului, boicotează meciuri, iar echipa începe să cadă în clasament.

E sezonul pe care îl documentează regizoarea Maya Zinshtein, o jurnalistă de investigație născută în Rusia care țese mai multe arcuri narative în jurul șocului din vestiar: jucătorii de 19 și 23 de ani din Cecenia care nu înțeleg de ce și atunci când înscriu sunt huiduiți de publicul care-i numește arabi, deși ei sunt ceceni; căpitanul-localnic crescut în mijlocul galeriei care devine trădător în ochii suporterilor și ajunge să fie izgonit de la echipă pentru că a încercat să-i integreze pe noii colegi; jucătorul argentinian care vede lucrurile din prisma unui străin care a fost acceptat și care nu înțelege cum evreii pot vorbi de puritate rasială, sau patronul care recunoaște că nu înțelege fotbalul și că nu i-a transferat pe cei doi ceceni pentru cum lovesc mingea, ci „ca să arate cum e de fapt societatea”.

Pe fundalul unui sezon pe alocuri suprarealist și având la dispoziție un acces incredibil, Zinshtein construiește o poveste dureros de actuală despre ură și discriminare, etichetele pe care le punem celorlalți și distanța tot mai mare dintre noi. (Andreea Giuclea)

Proiecții: vineri, 17 martie, ora 22:00, cinema Union | duminică, 19 martie, ora 14:00, Cinema Eforie


Raving Iran. Nu atingeți muzica

Pornind de la doi DJ-i care încearcă să mențină vie (și ascunsă) muzica tehno în Iran cu riscul să ajungă la închisoare, documentarul reușește să te facă să te întrebi: eu ce aș face dacă aș crește într-o țară în care lucrurile la care mă pricep și la care vreau să fiu cel mai bun sunt ilegale?

În Iran, tehnoul e considerat „satanic”, ca și alte forme de expresie muzicală asociate cu Occidentul. Pentru Anoosh și Arash, doi DJ-i din Teheran care mixează și produc muzică tehno sub numele de „Blade&Beard”, asta nu înseamnă că renunță la muzică doar ca să fie în siguranță, ci că vor face tot ce le stă în putință ca să nu lase muzica asta să moară. Cei doi organizează petreceri ilegale (și în condiții periculoase) în deșert care se întind până dimineața, fac eforturi să caute un serviciu de imprimerie unde să-și poată tipări coperta CD-ului chiar dacă nu e aprobat oficial şi încearcă să convingă o angajată a Ministerului Culturii şi Identităţii Islamice că nu e nici o problemă că solista are piercing-uri. Singura modalitate de a face ce le place, își dau seama, este să plece din țară.

Filmarea, adesea tremurată și făcută cu camera ascunsă (uneori pe sub tricou), e o peripeție în sine. Parcă privind prin gaura cheii, ești alături de Anoosh și Arash când sunt întinși pe nisipul fierbinte după petrecere, acasă la ei când își fac planuri ca să nu fie prinși de poliție, pe o colină din Teheran când află că vor merge la unul din cele mai mari festivaluri tehno din lume și când sunt puși în fața celei mai mari dileme pentru ei: se întorc sau nu acasă la familie, unde muzica pe care o iubesc e interzisă? (Irina Tacu)

Proiecții: vineri, 17 martie, ora 22:00, cinema Eforie | sâmbătă, 18 martie, ora 16:00, cinema Muzeul Țăranului, studio Horia Bernea 


Festivalul internațional de documentar și drepturile omului One World Romania se desfășoară între 13 și 19 martie în cinematografe din București. Găsiți aici programul complet al evenimentelor.

Comentează

Numărul curent: DoR #28

DoR #28 * Dislocări

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2016

#story2016

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2017 Decât o Revistă