Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Simţul curentului

November 16th, 2016
Tags: , , , , , ,

Ce e curentul? De ce ne e frică de el? E o fobie întemeiată sau doar o născocire românească? Plus alte câteva întrebări (și încercări de răspunsuri) legate de unul dintre cei mai misterioși agenţi din colţul nostru de lume.

curent_green

Text de Sorana Stănescu
Desen de Irina „Rhea” Georgescu

Afecţiunile provocate de curent sunt ușor de diagnosticat. Conștienţi de forţa lui distructivă, nouă, românilor, ne e la îndemână să‑l scoatem vinovat pentru orice durere răzleaţă. Îi înţelegem atât de bine capriciile, încât am învăţat să le și prevenim.

Lavinia Costan, o tânără de 23 de ani care lucrează în departamentul de marketing al unui spital privat din București, știe că dacă se expune curentului riscă o durere de cap care durează o jumătate de zi. În plus, i se înroșesc și ochii. A întrebat medicul de familie ce e cu aceste dureri, iar acesta i‑a răspuns să nu se panicheze; organismul poate reacţiona mai violent dacă stai în curent.

Și Mariana Suciu, o doamnă de 53 de ani din Cugir, are dureri de cap din această cauză. Le resimte mai ales când merge în mașină cu geamurile deschise sau când gătește și, neavând încotro, deschide fereastra. Cea mai serioasă migrenă a avut‑o acum 27 de ani, când a mers din Cugir la Sibiu cu o Dacie cu geamurile coborâte. Era vară și avea de făcut cumpărături de nuntă. Durerea a fost atât de puternică, încât a vrut să meargă la Urgenţă. A luat niște Algocalmin, a stat pe o bancă în parc și și‑a mai revenit. Acum știe exact să deosebească o durere de cap provocată de curent de una cauzată de fiere, de exemplu.

Naturaleţea acestei relaţii pe care o avem cu curentul nu a trecut neobservată de străini, care se pare că nu consideră apriori curentul un agent atât de dăunător. N‑or fi învăţat ei românește în câteva zile de vacanţă, dar se prea poate să fi întâlnit un localnic panicat la vederea unei uși și a unei ferestre deschise în aceeași încăpere. Kathleen McLaughlin, fotograf american care a locuit doi ani la noi în ţară, spune despre curent că este o extraordinară invenţie românească despre care îi place să le povestească prietenilor. Este o superstiţie pe care n‑a mai întâlnit‑o în altă parte și care, crede ea, ar putea data de pe vremea când oamenii se îmbolnăveau și nu aveau cunoștințele și mijloacele necesare pentru a se trata, așa că trebuia să găsească un responsabil.

Înainte de a dezlega pe cât putem misterul curentului, o definiţie: indiferent că vorbim de fronturi atmosferice sau despre ce se întâmplă într‑o încăpere când se deschide un geam, curentul este mișcarea unei mase de aer dintr‑un loc într‑altul, cauzată de o diferenţă de temperatură.

De unde a apărut această teamă atunci? Deși nu există studii clare pe marginea acestui subiect, folclorul macedonean asociază teama de „promaja” (fenomen care provoacă dureri de cap, de dinţi și înţepeneli de umăr) cu pandemia de ciumă care a ucis aproape jumătate din populaţia Europei în secolul XIV. „Moartea neagră” s‑a declanșat în Asia Centrală, a ajuns în Crimeea și apoi în Mediterana și Europa prin intermediul vaselor comerciale. Despre virusuri și modalitatea de contaminare se știa mult prea puţin, așa că vântul și curenţii de aer au devenit, măcar parţial, răspunzători pentru transmiterea bolii.

Deși mai toţi europenii au fost afectaţi de ciumă, nu toţi cred în curent. Englezii știu ce‑i aia (îi spun „draft”) și, chiar dacă au parte de o vreme capricioasă, li se pare inofensiv. Nici francezii, nici germanii nu se tem de el, iar la polonezi e prea frig ca să stea cu geamurile și ușile deschise simultan. În afară de noi, singurii speriaţi par a fi bulgarii, sârbii, muntenegrenii și macedonenii.

Se poate atunci explica apartenenţa balcanică a fenomenului prin prisma climei și naturii aerului din regiune? Viorica Dima, meteorolog la Administraţia Naţională de Meteorologie și Hidrologie spune că Europa Vestică are un climat preponderent oceanic, bogat în precipitaţii, pe când România are influenţe din stepele ruse, ceea ce determină un climat cu veri caniculare și cu umezeală redusă și ierni geroase. Dima adaugă însă că nici aceste diferenţe de climă și nici caracteristicile aerului românesc (nici mai uscat, nici mai umed decât în Vestul Europei) nu sunt responsabile pentru durerile de șale.

Dacă nu e aerul, o fi la mijloc vreo tradiţie populară, vreo legendă, vreo moștenire. Academician Sabina Ispas, directorul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu”  din cadrul Academiei Române, spune că nu se știe cum s‑a născut teama de a sta în curent și nici nu există cercetări asupra fenomenului. Cel mult, se pot face anumite deducţii. Spre exemplu, când aromâncele din Albania, Grecia și Bulgaria s‑au stabilit în Dobrogea în prima jumătate a secolului XX, au continuat să poarte hainele groase pe care le foloseau în munţi. Cum temperaturile la noi erau mult mai ridicate, au făcut pneumonie și au dat vina pe climă. E posibil ca același lucru să se fi întâmplat și în cazul curentului: în urma unei experienţe generalizate, populaţia a tras concluzia că dacă stai în curent, te îmbolnăvești.

 

Debbie Stowe e jurnalist, locuiește de peste șase ani în București și a scris două ghiduri de călătorie despre România. Ea crede că nu curentul, cât îngrijorarea le dă românilor dureri de cap. A descoperit fobia noastră într‑o vară petrecută în redacţia unui ziar local de limbă engleză, când colegii refuzau cu obstinaţie să deschidă geamul, deși aveau cămășile lipite de spate. S‑a reîntâlnit cu ea când i‑a propus iubitului ei român să cumpere un ventilator pentru nopţile sufocante din București. Mama lui, asistentă medicală, n‑a fost prea încântată. Curentul, le‑a spus ea, poate cauza nevralgii, paralizii și chiar meningită. Tot curentul a fost de vină pentru durerea de dinţi pe care a căpătat‑o Vasile la un moment dat.

Debbie însă tot nu e convinsă. Îi place să stea în curent – e răcoritor! – și așa e hotărâtă să‑și crească și copiii (când îi va avea), indiferent de ce spun rudele din România.

La mijloc este, de fapt, o confuzie. Medicii afirmă că nu mișcarea aerului e problema, ci diferenţa dintre temperatura corpului și cea a aerului cu care intră în contact. Mai mult, adevărata cauză pentru simptomele puse pe seama statului în curent sunt afecţiunile pe care le avem deja și de care suntem sau nu conștienţi.

Organismul uman este construit să menţină o temperatură constantă, de aproximativ 37 de grade Celsius, iar acest proces de autoreglare devine mult mai dificil în condiţii de vânt, frig sau umiditate extremă, când rata de pierdere a căldurii crește, ceea ce provoacă încetinirea sau chiar blocarea unor funcţii ale corpului. Mai mult, organismul nu suportă schimbări bruște de temperatură mai mari de 6‑10 grade, de unde și senzaţia de disconfort pe care o resimţim când intrăm de la 38 de grade într‑o cameră unde sunt numai 25.

Strâns legată de fobia românilor pentru statul în curent este teama de a folosi aerul condiţionat. Petre Iulian, inginer la Technology S.A., o firmă care montează instalaţii de climatizare, spune că aerul condiţionat bine proiectat „nu se simte”. (Tot el recomandă ca temperatura dintr‑o cameră să nu depășească 24 de grade vara și să nu scadă sub 22 iarna.) Florin Tighean, consultant în cadrul companiei Sava Clima, spune că proiectarea oricărei instalaţii de climatizare ţine cont de o serie de factori, printre care suprafaţa, înălţimea și izolaţia încăperii, dimensiunea și orientarea ferestrelor, dar și sursele de căldură existente – inclusiv calculatoarele și corpul uman, și el generator de căldură. De exemplu, aparatul de aer condiţionat într‑un dormitor va fi orientat în așa fel încât jetul de aer să nu bată direct spre pat, iar în spaţiile de birouri să fie montat în tavan astfel încât să nu afecteze direct utilizatorii. Dacă reţinem că aerul, în momentul în care iese din instalaţia de climatizare, are 5‑7 grade și că organismul uman nu suportă diferenţe mari de temperatură faţă de mediu, înţelegem de ce riscăm nevralgii dacă stăm în apropierea aparatului.

Afecţiunile pre‑existente și predispoziţiile sunt alţi factori care explică problemele pe care românii le pun pe seama curentului. Una dintre ele este amorţeala sau chiar paralizia unei jumătăţi a feţei. Silviu Mănescu, medic primar neurolog la Spitalul Universitar de Urgenţă din București, spune că diagnosticul este „pareza afrigore” și se explică astfel: în cazul anumitor persoane, canalul osos prin care trece nervul facial este mai îngust decât în mod normal. Din cauza expunerii la un curent de aer rece, acesta se comprimă, iar nervul se inflamează. Este vorba de o predispoziţie a organismului, iar curentul –  indiferent de provenienţă – nu e în niciun caz factorul principal.

Nici durerile de dinţi nu pot fi atribuite exclusiv statului în curent. Șerban Beloiu, medic stomatolog la clinica Orodent explică mecanismul: la unele persoane, dinţii de la nivelul maxilarului sunt în mai strânsă legătură cu mucoasa sinusală. Dacă acestea suferă de o sinuzită cronică, acutizată în urma expunerii la temperaturi scăzute, pot apărea dureri difuze. Alte cauze pentru durerile de dinţi sunt parodontitele cronice, adică inflamaţiile la nivelul osului, cauzate de o igienă precară și care se pot înrăutăţi după un contact prelungit cu aerul rece.

Așadar, curentul nu e nici tipic românesc, nici responsabil de crimele medicale pentru care e acuzat. Dar niciuna din aceste explicaţii nu iluminează originea fobiei. Deloc surprinzător, nu există „experţi” în curent. Așa că, în lipsa lor, propunem noi o teorie: frigul din comunism (mai bine zis lipsa încălzirii centralizate și „Mai puneţi o haină pe voi” a lui Ceaușescu) și proasta izolaţie a clădirilor construite în acea perioadă ar putea fi printre responsabili.

Pentru a ridica temperatura cu câteva grade românii au fost nevoiţi ani de zile să improvizeze reșouri, sobe pe motorină, rumeguș sau lemne. S‑a putea ca în aceste condiţii să fi dezvoltat un „al șaselea simţ” pentru detectarea celor mai firavi curenţi de aer care ameninţau să fure din căldura și așa puţină. Ce altceva era curentul dacă nu și mai mult frig? Iar frigul cronic nu însemna oare, în rândul unei populaţii cu o sănătate oricum precară, boală?

Desigur, e doar o teorie. Una pe care Revoluţia, termopanele, centralele de apartament și termoizolaţiile nu ne permit s‑o studiem prea în detaliu. Probabil cu timpul, „simţul curentului” se va estompa, ca și restul sechelelor din acele vremuri. 

Numărul pilot al DoR a apărut pe 15 noiembrie 2009. Nu mai avem exemplare tipărite în shop, dar îl poți frunzări virtual. Ca să nu mai pierzi niciun DoR de acum înainte, abonează-te. DoR are nevoie de supereroi cititori ca tine ca să continuăm să scriem astfel de texte.

Comentează

Numărul curent: DoR #30

DoR #30 * Pași mici

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2017

#Story2017

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2018 Decât o Revistă