Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

„Să nu mai spună nimeni că-s bătrână”

March 24th, 2018
Tags: ,

La 91 de ani, Elena Pagu aleargă și își face planuri de viitor. Citeşte în continuare

Teoria pașilor mici

December 22nd, 2017
Tags: , , ,

În lupta pentru locul 1 mondial, Simona Halep s‑a întrecut mai ales pe sine. Citeşte în continuare

De citit ca să înțelegi unde e handbalul feminin românesc acum

Naționala feminină de handbal joacă în Campionatul European din Suedia (5-18 decembrie), în grupă cu Rusia, Norvegia și Croația. Am strâns câteva texte care să te ajute să înțelegi unde e handbalul feminin acum. Citeşte în continuare

Calea lui Roșu

Andrei Roșu, pentru cei care nu‑l știu, e un supraom. Cel puţin așa pare din afară. La începutul lunii iulie, a finalizat imposibilul ultra‑triatlon Enduroman Arch 2 Arc, unde una dintre probe a fost traversarea înot a Canalului Mânecii. Cursa a mai implicat o alergare de 180 de kilometri de la Londra la Dover, iar odată ajuns pe ţărmul francez a pedalat alţi 300 de kilometri până la Paris, în total 480 de kilometri în 85 de ore. Citeşte în continuare

Bucureşteanul: Istoricul de handbal

Un fost antrenor nu vrea să se despartă de sportul vieții. Citeşte în continuare

Numărul curent: DoR #32

DoR #32 * Vară 2018

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2018

#Story2017

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2018 Decât o Revistă