Ce gandim. Ce vrem. Ce facem.
DoR Shop

Verde de Tulcea

May 5th, 2018
Tags: ,

Cum poți să-ți transformi școala într-un incubator de obiceiuri de protecție a mediului. O poveste dintr-o serie susținută de Lidl România.

Fotografii din arhivele Lilianei Fediuc și ale Ecostuff Romania

Dimineața, înainte să intre în școală, Liliana Fediuc, o învățătoare de 54 de ani din Tulcea, scoate dintr-o traistă de pânză hârtie și plastic și le aruncă în pubelele de reciclare din curte. E doar unul dintre exemplele pe care le dă elevilor ei de la Școala Gimnazială „I. L. Caragiale”, încrezătoare că vor prelua și ei obiceiul. Așa se și întâmplă: copiii au pe acasă cutii dedicate caietelor terminate, pe care apoi le aduc la școală.

Dacă „doamna” face, așa fac și ei.

Dezamăgirea a venit într-o zi când au văzut mașina de colectare amestecând deșeurile în același container. Învățătoarea le-a explicat că în România lucrurile nu funcționează încă perfect și le-a promis că anul acesta vor scrie împreună un memoriu către primărie, ca să găsească soluții pentru reciclatul selectiv.

Fediuc este agentul verde al școlii din ultimul deceniu, timp în care spune că s-au înmulțit discuțiile despre schimbarea climatică și că nevoia de educație ecologică timpurie e din ce în ce mai mare. E învățătoare aici de 22 de ani și dintotdeauna a încercat să folosească rațional resursele – își amintește că în comunism recicla borcane de iaurt din sticlă, cum plastic nu prea era, și că în școală aveau o normă de kilograme de hârtie și carton de strâns.

Printre primele acțiuni în care-a fost implicată au fost Zilele Apei și ale Pământului: ieșeau cu bicicletele, mărșăluiau cu pancarte pro-mediu. Învățătoarea îi duce anual pe copii și în excursii prin țară. Dacă se opresc pe malul Dunării la un sandviș, strâng gunoaiele lăsate de alții în sacii lor menajeri. Fediuc le repetă că trebuie să îngrijească natura, ca să fie cu încântare și altora. Militează și pentru folosirea sacoșelor de pânză în locul celor de plastic, iar când îi mai trimite fetei ei mâncare la cămin, insistă să-i aducă cutiuțele înapoi pentru refolosire.

Învățătoarea e născută pe 22 aprilie, de Ziua Pământului, și râde că e ca un făcut ca de ziua ei să planteze copaci sau să adune PET-uri cu elevii. În toți anii, a trimis cu ajutorul lor și zeci de kilograme în laptopuri sau fiare de călcat către reciclatori de deșeuri electrice. Ultimul proiect național în care s-au implicat a fost Școala Zero Waste din 2018, inițiată de Asociația EcoStuff Romania, care de cinci ani învață elevii cum să-și reducă constant amprenta de carbon. Proiectul a ajuns mai întâi la directoare, care l-a pasat învățătoarei. Fediuc participase cu clasele ei în proiecte anterioare, dar acum a reușit să implice și mai mulți oameni: aproximativ 15 clase din generațiile I-VIII.

Asta este și miza concursului – să încerci să mărești echipa și aria protejată. Cu cât impactul unei școli e mai mare, cu atât urcă în clasament. În funcție de vârstă, copiii și învățătorii au trecut prin plantat copaci, curățenie, reciclare, creat figurine din plastic și carton sau postere cu mesaje, vizionat filme despre mediu, făcut sacoșe de pânză, jucat scenete pe teme de mediu. Tot datorită Școlii Zero Waste au acum pubele de reciclat în curtea școlii. Pe durata proiectelor trebuia monitorizată cantitatea de deșeuri, iar colaborarea de atunci cu firma care le ridică s-a transformat într-una permanentă.

Cu elevii ei, pe-atunci într-a III-a, a făcut figurine din plastic și cartoane, pancarte și afișe. David Cocea, unul dintre copiii implicați din clasă, a desenat pe un carton un copac și a scris sub el: „Reciclați, nu aruncați”. De la pancarte au trecut la strâns gunoaiele din parcul de vizavi de școală, plantat copaci într-o pădure, strâns 1.600 de doze de aluminiu de la copii și familiile lor, vizionat filmulețe cu ghețari care se topesc. „Încălzirea globală înseamnă subțierea stratului de ozon din cauza poluării”, spune David, care-și aduce mereu maculatura la școală. „E important să salvăm Pământul, pentru că altul nu găsim și nu mai avem apoi unde să trăim; trebuie să salvăm toate viețuitoarele, nu doar pe noi.”

După ce școala a terminat în Top 10 ediția de anul trecut a Școlii Zero Waste, Fediuc și ceilalți profesori au avut dreptul să-și trimită cinci elevi în tabăra de vară din Căsoaia, Arad, iar David a fost unul dintre ei. Acolo a câștigat, după o săptămână plină cu activități de echipă, o bicicletă cu care s-a plimbat toată vacanța. Învățătoarei îi place să lucreze cu copiii de primară, pentru că sunt la vârsta la care-și pot convinge părinții să facă schimbări. Elevii sunt inocenți în transmiterea mesajului, dar și convingători, așa că nu pierzi cu ei. Sunt de neoprit, fie că împart pliante pe stradă și roagă oamenii să le aducă la școală aparatura stricată, fie că își bat la cap bunicii să le dea bateriile folosite sau becurile arse, fie că-și strâng conștiincioși caietele folosite într-o cutie. Învățătoarea știe că cei mici sunt motivați și de aspectul competițional al Școlii, dar e încrezătoare că va rămâne ceva din semințele plantate de ea. Nu vor răsări toate, dar poate suficiente cât să înflorească în Tulcea următorilor ani mai multe proiecte de mediu.

Ca să schimbi mentalități, e nevoie de lucru constant. „Nu te duci să faci curat în curtea școlii doar cu colegii”, explică Radu Rusu, project manager al Școlii Zero Waste, care a pornit în 2013 cu 20 de școli din județul Timiș. „Îți chemi și prietenii, rudele și curățați zona unui râu sau o pădure. Care va avea impact mai mare, oare, elevii din curtea școlii sau cei înmulțiți care curăță o pădure?”

Programul a trecut în 2017 pragul celei de-a cincea ediții, cu participarea a 595 de școli din toată țara. Printre rezultate sunt 10.000 de puieți plantați, 100 de tone de hârtie și 28 de tone de plastic recuperate de peste 20.000 de elevi.

De Crăciun, echipa EcoStuff a decorat Timișoara cu brazi realizați 100% din materiale reciclate: pungi, CD-uri, pahare de plastic, cauciucuri, capace și doze de aluminiu, printre care și cele strânse, decupate și îndreptate de piticii doamnei Fediuc la orele de abilități practice. Efort pentru care au fost răsplătiți de EcoStuff cu un proiector. Din capetele dozelor, elevii din Tulcea și-au făcut decorațiuni pictate cu tempera pentru bradul clasei.

Învățătoarea se gândește deja la a șasea ediție a Școlii, care se va desfășura între martie și mai (detaliile sunt pe ecostuff.ro). Fediuc vrea să implice și mamele, să facă niște plase de pânză cu ele și elevii. Anul trecut, fiind prima participare, s-a limitat la ce știa că poate duce, dar acum a prins curaj. Ca David, care deja mănâncă ciorbe cu zarzavaturi plantate de el în ghivecele de acasă. „Când veți fi voi mari și veți avea copii, obiceiurile astea vor veni de la sine”, le spune învățătoarea la ore. „Dar acum nu e vorba că putem sau nu. Trebuie.”

Școala Zero Waste a Asociației EcoStuff Romania este unul dintre proiectele finanțate de Lidl România în cadrul „Împreună cu LIDL pentru un viitor mai bun”, un program de granturi care susține inițiative din domeniul educației și protecției mediului.

Comentează

Numărul curent: DoR #31

DoR #31 * Primăvară 2018

Susține DoR. Abonează-te!

Abonează-te la DoR. Fii Susținător!

The Power of Storytelling 2017

#Story2017

Arhiva DoR în format PDF

Arhiva DoR în format PDF

Curierul oficial

Curierul oficial

English DOR

English DoR

RSS

Articole
Comentarii
© 2018 Decât o Revistă