8.000

Alpinistul Alex Găvan urcă munți cu capul plecat în fața puterii lor. Acum aproape 10 ani a atins primul optmiar…

Alpinistul Alex Găvan urcă munți cu capul plecat în fața puterii lor. Acum aproape 10 ani a atins primul optmiar – fără oxigen suplimentar  și ajutoare la altitudine – și până azi a urcat șase din cei 14 existenți. Fiecare autoportret de pe vârf spune povestea unui moment unic, așa cum fiecare munte i-a lăsat altă moștenire.

Cho Oyu
8.201 metri
Himalaya, Tibet/ Nepal
A doua ascensiune românească
2 octombrie 2006

„Trezește-te, Alex, că ți se termină simfonia”, auzeam glasul puternic al vocii interioare care, la câteva zeci de metri de vârful primului meu munte de peste 8.000 de metri, mi-a înterupt somnul indus de lipsa de oxigen; concentrația de oxigen din aer era 33% față de cea din Vamă. Eram după mai mult de 12 ore de ascensiune continuă de la 7.200 de metri, iar partenerul meu rămăsese în tabăra de bază din pricina unui edem pulmonar. Dacă în timpul unui maraton arzi în jur de 3.000 de calorii, în timpul unui astfel de efort ajungi și la 15.000. M-am ridicat de pe zăpada înghețată și, după câțiva zeci de metri infiniți, mai mult în transă decât conștient, am atins punctul cel mai înalt. Spărsesem gheața optmiarilor. Dar era doar jumătatea drumului. Succesul însemna să revin teafăr la baza muntelui.

Gasherbrum 1
8.068 metri
Karakorum, Pakistan
Prima ascensiune românească
30 iulie 2007

Am stat în Gasherbrum aproape două luni, pericolul de avalanșe împiedicându-ne să facem ascensiunea finală. Dar, cu toată planificarea minuțioasă a etapelor unei expediții, exista o provocare majo- ră: aclimatizarea încetează la 7.000–7.500 de metri. Deasupra aces- tei altitudini începe așa numita „zonă a morții”. Cu fiecare minut pe care îl petreci aici, corpul tău începe ușor să moară. Tot ceea ce poți face este să obții maximum de aclimatizare, iar în ascensiunea finală să urci și să cobori cât mai repede posibil pentru a-ți micșora expunerea. Pe un munte gigantic, suntem doar niște puncte întune- cate pe zăpada albă, întotdeauna în căutarea luminii celei bune. În încercările noastre, avem adesea momente de îndoială, de cumpănă, dar ceea ce ne face să mergem mai departe este încrederea.

Makalu
8.463 metri
Himalaya, Nepal/Tibet
Prima ascensiune românească
12 mai 2008

Cu atenția ascuțită, pășesc pe vârf. Nu e suficient loc pentru două persoane. Pe partea cealaltă, un hău de 3.500 de metri. Încep să imortalizez video clipa și rostesc data: 10 mai 2007. Ajuns acasă realizez că era 12 mai 2008. Acolo sus, mintea este neclară, iar linia pe care pășești, extrem de subțire. Trecerea cu succes a limitelor este, după părerea mea, o formă de artă, arta visătorului totodată îndreptat către acțiune, exprimându-se pe sine însuși și exprimân- du-și propria umanitate, oricare ar fi domeniul. Angajamentul față de această artă, arta trecerii cu succes dincolo de ceea ce este acceptat ca fiind posibil, te poate purta într-una dintre cele mai intime călătorii pe care o ființă umană le poate face.

Manaslu
8.153 metri
Himalaya, Nepal
A doua ascensiune românească
4 octombrie 2011

Aproape niciodată nu îmi amintesc ceea ce visez. Cu toate astea, într-o noapte cu vreme mohorâtă, pe la patru dimineața, m-am trezit transpirat, sărind ca un arc să mă eliberez din claustrofobia sacului de dormit: „păstrează-ți concentrarea, Alex, păstrează-ți concentrarea!”, erau frânturile pe care mi le aminteam din vis. Am reușit să ajung pe vârf la numai 17 zile după ce am stabilit tabăra de bază la 4.000m, un timp extrem de scurt având în vedere faptul că nu am avut niciun fel de aclimatizare anterioară și nici nu foloseam oxigen. În noaptea atingerii vârfului, vântul bătea puternic și am amânat plecarea de două ori, până spre dimineață. A fost sin- gura dată pe un optmiar când, cu atât de multe ore înainte, ieșind din cortul ultimei tabere, am simțit că în acea zi voi reuși. Într-un fel, cred că nu ne aparținem cu adevărat nouă înșine, ci potențialului cu care ne-am născut.

Shisha Pangma
8.027 metri
Tibet
Prima ascensiune românească
30 aprilie 2013

Urcasem vârful cu câteva ore mai devreme, dar vremea s-a schimbat la coborâre iar acum eram blocat în plin viscol, la aproape 8.000m, sub cerul liber. Nu mai vedeam la doi pași, iar zăpada îmi intra violent în ochi, oriunde mi-aș fi îndreptat privirea. A fost un moment în care mi-a trecut prin cap că nu voi supraviețui nopții la o asemenea altitudine și nu voi mai vedea următorul răsărit. În mod miraculos, a apărut Francezul, în dreapta mea, îmbrăcat într-un costum de puf de culoare roșie și stând picior peste picior. Pentru mine, chiar dacă era inventat de mintea mea, el era la fel de real precum muntele care mă ținea prizonier. Atunci am știut că trebuie să rămân în viață pentru a avea grijă de Francez. Trebuia să trăiesc pentru ca Francezul să trăiască. Third man factor sau îngerul meu păzitor, nu pot ști, dar a fost acolo când aveam cea mai mare nevoie.

Broad Peak
8.047 metri
Karakorum, Pakistan
A doua ascensiune românească
23 iulie 2014

Aproape mereu în timpul lungii ascensiuni finale, eram atât de prezent la ceea ce mi se întâmpla încât pentru mine vârful aproape că nu mai exista. Totul se redusese la următoarea lovitură de colțar, la următorul plasament de piolet. Forța gravitațională a momentului pe care îl trăiam era atât de intensă încât nu lăsa niciun fel de gând exterior să pătrundă în mintea mea și să mă distragă. A mă fi gândit atunci la vârf nu ar fi făcut decât să îl proiecteze și mai departe și să îl îndepărteze și mai mult. Luptându-ne pentru fiecare gură de aer, fiecare pas presupunea un efort sisific și, în același timp, reprezenta o mare plecăciune în fața marelui munte: pentru ultimii 1.000 de metri diferență de nivel, din ultima tabără până pe vârf și înapoi, a fost un efort continuu de 23 de ore și jumătate.

Lhotse
8.516 metri
Himalaya, Nepal
aprilie 2015

Lhotse visam să fie al șaptelea optmiar. Până acum, pentru a reuși să urc șase vârfuri, am avut nu mai puțin de 13 încercări alături de parteneri de coardă extraordinari. La altitudine nu risc, ci administrez riscul, o abordare total diferită. Când s-a produs cutremurul de pe 25 aprilie, eram în tabăra de bază, comună cu cea a Everestului. Am supraviețuit avalanșei ce a urmat, după care am participat la operațiunile de salvare a oamenilor aflați sub zăpadă și am ajutat la îngrijirea peste noapte a celor aflați în stare critică. Primul gând, după ce misiunea mea acolo s-a încheiat și ultimul rănit a fost eva- cuat cu elicopterul, a fost că trebuie să fac mai mult. În toți acești ani, Himalaya și Nepalul, dincolo de performanța sportivă, mi-au oferit inegalabil mai mult. Ascensiunea începută pe Cho Oyu tre- buia să continue cu un altfel de optmiar, unul umanitar. Detalii pe alexgavan.ro/nepal. •

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureşteanul: Colentineanul

Ziua e-ntr-un depozit de materiale de salubritate, seara e animator la petreceri pentru copii. Între timp, încearcă…

Afrim, provocatorul de teatru

Radu Afrim nu iubește teatrul, dar asta nu înseamnă că nu-l folosește ca scuza ideală pentru a crea lumi și experiențe…

Pixels preiau controlul

Pixels sunt o trupă veche cu o componență nouă, de un an încoace, și cu un album nou, lansat în octombrie – TKOVCTRL.…