Coperta_DoR #7.2

Editorialul din deschiderea numărului #7.2, pe a cărui copertă sunt Fredo & Pid’Jin, doi porumbei apocaliptici, prinși într-o rară imagine optimistă, menită să susțină pachetul de copertă care spune că „2012 nu e sfârșitul”. Dimpotrivă. Mai jos aflați și altele despre conținutul numărului.

DoR #7.2 costă 25 de lei și se va găsi pe shop.decatorevista.ro, în reţeaua Cărtureşti, magazinele Inmedio şi Relay, rețeaua Book Corner şi alţi distribuitori începând cu 17 decembrie.
________________________________
Apocalipsă
Editorial de Cristian Lupșa
Ilustrație de copertă de Eugen Erhan
________________________________

Am văzut Independence Day (Ziua Independenţei) de cel puţin şapte ori. Era îmbinarea perfectă dintre pasiunea pe care am avut-o de mic pentru extratereştri şi actele de eroism hollywoodiene care salvează de la distrugere totală oraşul, rasa, planeta. Ce am învăţat din acel film, la 15 ani, e că sfârşitul lumii poate să vină mâine, dar mereu va fi un Will Smith care să-l împiedice.

De aceea nu mă tem de 2012 – n-ar fi nici primul sfârşit de lume eşuat şi sigur nu va fi nici ultimul. De aceea, în ciuda eforturilor lui Fredo şi Pid’Jin, cei doi porumbei apocaliptici care bântuie materialul de copertă, ne încăpăţânăm să credem că anul viitor e în siguranţă – chiar dacă euro stă să cadă şi alegerile locale şi parlamentare se prefigurează a fi un dezastru democratic.

Vor fi cu siguranță o mulţime de lucruri care vor merge prost în România în 2012, dar niciunul nu va fi sfârşitul lumii. Credem că puterea de a face un pas în spate şi a privi o problemă din toate unghiurile e mai constructivă decât defetismul. Punând lucrurile în context nu obţinem mereu o imagine optimistă; dar măcar e una care ne ajută să punem întrebări, să înţelegem şi să căutăm soluţii.

De exemplu: La Baia Mare, un primar de 33 de ani, educat la Viena, consideră că soluţia pentru comunităţile de romi care trăiesc ca-n ghetouri e un zid şi construirea unui cartier social, la marginea oraşului. Cei mai mulţi locuitori sunt de acord cu el, dar soluţia ridică semne de întrebare despre ce înţelegem prin segregare şi discriminare, despre cum ne facem politicile sociale fără să neglijăm pornirile rasiste şi xenofobe pe care ni le-au evidenţiat studiile şi despre relaţiile de putere şi dependenţă dintre guvernanţi şi oricare dintre noi.

Complicat, departe de alb şi negru. Puterea în România lui 2012 va ţine de atenţie, răbdare şi perseverenţă – dacă le păstrăm ascuţite, niciun sfârşit al lumii n-are cum să ne prindă nepregătiţi; indiferent de butoanele pe care le apasă Fredo şi Pid’jin.

Şi dacă totuşi planurile lor diabolice reuşesc, să nu uităm că pe un Pământ post-apocaliptic fiecare conversaţie, oricât de simplă, înseamnă totul. Dacă aţi citit Cormac McCarthy, The Road (Drumul), ştiţi despre ce vorbesc. Dacă nu, cumpăraţi-v-o de Crăciun*.

Conţine un pasaj de neuitat în care copilul îşi întreabă tatăl, alături de care hoinăreşte într-un peisaj pustiit:
– Pot să te întreb ceva?, zise el.
– Da, bineînţeles.
– O să murim?
– Cândva. Nu acum.

* Îmi permit să vă mai fac câteva sugestii de cheltuieli apocaliptice. Prima e un tricou cu Fredo şi Pid’Jin . A doua e un roman grafic românesc despre cum se termină lumea unui om: Elabuga, de George Drăgan şi Alex Talambă. A treia e ocazională: când auziţi că e concert Robin and the Backstabbers, mergeţi şi vedeţi şi auziţi. Când se va termina lumea, ar trebui să fie pe Soare cu dinţi.

CUPRINS

________________________________

ACTUALIZATOR

Organic – We Singing Colours // Conectată – Ioana Păun și teatrul făcut pe pielea ta // Copil, soție, bere // Ștefan Hrușcă facts // Luptători și negustori // Primele 60 de zile // Tac-tic // Restart Romania // Rețetă + poveste // Să fie porc! // Reinventarea schiurilor // Viața fără Facebook // Marea cadoriseală // Bec-up //

________________________________

REACTOR

Scrisoare din…Istanbul, Chișinău, Zagreb, Lagos, Occupy Wall-Street
De James Halliday, Olga Ghilca, Adrian Lungu, Emmanuel Iduma, Shaun Randoll

Gonzo-terapia 1.0
O primă întâlnire cu un sociopat
De Mugur Ciumăgeanu // Ilustrație de Luana Suciu

Anii Daciilor mele
Până acum nu am avut în proprietate decât două automobile, ambele Dacii.
Text și fotografii de Raluca Nagy

Definiții
La sfârșitul verii, definiția cuvântului jidan a determinat un ONG să acuze Institutul de Lingvistică al Academiei Române de anti-Semitism, stârnind un scandal lingvistic și politic.
De Oana Sandu // Ilustrație de Alex Macsoda

Să ucizi un porc
Tăierea unui porc poate fi o cheie de înțelegere a unei lumi străine
De Alecia Ball // Ilustrație de Veronica Solomon

Cronica unei despărțiri
Despre dependent, toboșari și relații cârlig.
De Ana David // Fotografie de Ioana Bîrdu

Cazul Inna
Șapte particularități care au făcut din Inna celmai puternic produs muzical românesc de export.
De Lavinia Gliga // Figurină modelată de Mircea Drăgoi

Bezele de la putere
Peste 20 de ani de relație cu năbădăi între un ziarist și entitățile care s-au succedat la putere.
De Mircea Toma

________________________________

FEATURES

DOSAR: 2012 nu e sfârșitul. Dimpotrivă.
Cum vom produce energie, cum vom construi, cum vom vota, cum vom crea, cum vom consuma conținut digital, cum vom mânca și alte previziuni într-o notă preponderant optimist.
Cârcoteli vizuale de Fredo și Pid’Jin

>> Avânt fotovoltaic
România a fost împânzită recent de eoliene. Din 2012, începe tapetarea cu panouri solare.
De Gabriel Dobre

>> Ce votăm în 2012?
Alegeri contra democrației
De Cristian Pîrvulescu

>> Antreprenoriat social
Cum faci schimbare socială cu un pland e afaceri
De Sorana Stănescu

>> Momentul creației
Industriile creative și culturale pot deveni un accelerator economic.
De Răzvan Crișan

>> Cine vrea euro?
Banii nostri, în 2012 și după.
De Florin Cîțu

>> Sportivi și echipe de urmărit în 2012
De Maria Andrieș și Anca Iosif

>> 01100111
Într-o lume tot mai strâmtorată, arhitectura neconvențională poate face loc.
De Gheorghe Bratu

>> Maturizarea modei
Ca să aibă o șansă, designerii tineri trebuie să fie nu doar creativi, ci și antreprenori. Andreea Bădală a înțeles asta.
De Gabriela Pițurlea

>> Odă grăsimii
Ca să devină cultură, mâncarea trebuie să fie bună. Aici intervine grăsimea.
De Lavinia Gliga

>> De vânzare: Conținut digital
Până să ne mutăm cu totul pe cloud, trebuie să învățăm că nu tot ce-i pe net e gratis.
De Gabriel Dobre

>> 2012
Istoricul Lucian Boia vorbește despre nesfârșitele povești despre sfârșitul lumii.
Interviu de Ani Sandu

Dincolo de zid
Astă-vară, primăria din Baia Mare a construit un zid de beton între o șosea și două blocuri în care locuiesc romi. Acuzele de discriminare și segregarea au dus povestea peste granițe. Realitatea de la fața locului e chiar mai sumbră.
De Oana Sandu // Fotografii de Mugur Vărzariu

Liga aproape extraordinară a oamenilor super-ok.
Au forte medii spre mici, zboară mai greu sau deloc și rezolvă probleme care nu se cer rezolvate. Cu unele excepții notabile, supereroii din benzile desenate românești nu se iau foarte tare în serios.
Text de Irina Crișan // Imagini din arhiva Muzeului Benzii Desenate

Însemnele puterii
Imaginile surprind ierarhia Poliției de Frontieră, de la agent, gradul cel mai mic, la chetsor, cel mai mare.
Eseu fotografi de Bogdan Gîrbovan

Lecția de religie
Ce am pierdut și ce am câștigat, ca societate, după 16 ani de educație religioasă în școlile publice?
De Georgiana Iliei // Fotografii de Andrei Pungovschi

7 trupe de urmărit în 2012
The Mono Jacks, Robin and the Backstabbers , Blue Nipple Boy, Toulouse Lautrec, Dekadens, Les Elephants Bizarres, The MOOoD
Pictorial de Barna Nemethi // Mini-documentar de AllHollow.com