Brian Lindstrom: Mă gândesc la camera de filmat ca la un fel de pașaport

Regizorul Brian Lindstrom spune povești vizuale despre oameni și comunități marginale și va vorbi în toamnă la…

Regizorul Brian Lindstrom spune povești vizuale despre oameni și comunități marginale și va vorbi în toamnă la The Power of Storytelling (14-15 octombrie).

Brian Lindstrom și-a dat seama în clasa a VIII-a că vrea să facă filme care să-i ajute pe oameni să vadă lumea din jur cu mai multă empatie, înțelegere și respect. Era la ora de engleză și profesoara le-a cerut tuturor elevilor să scrie o listă cu ce-și doresc să primească de Crăciun. Înainte să-și citească dorințele în fața clasei, au urmărit un scurt film, numit O zi din viața lui Bonnie Consolo. Scurtmetrajul o arăta pe Bonnie, o soție și mamă din Florida, trecând prin ritualul ei zilnic: trezindu-se, fardându-se, pregătind familiei micul dejun, ducându-și copiii la școală și făcând cumpărăturile; doar că Bonnie nu avea mâini.

După documentar, profesoara le-a cerut elevilor să-și citească listele de Crăciun, dar nimeni n-a scos un cuvânt. În tăcerea din clasă, Brian, impresionat de cum reușise regizorul să-i facă să se identifice cu Bonnie, și-a dat seama că asta vrea și el să facă: filme care schimbă ceva în oameni, care îi ajută să crească și să-i înțeleagă mai bine pe cei din jur.

Brian a fost primul din familia sa care a mers la facultate, pe care a plătit-o printr-o combinație de împrumuturi, burse și joburi de vară într-o fabrică de conserve de somon din Alaska. După ce-a terminat Lewis & Clark College, a fost acceptat la un master de regie și scenaristică la Columbia University cu un film despre bunicul lui, dependent de alcool.

A regizat apoi documentare ca Finding Normal (2007), despre cum încearcă un grup de dependenți de droguri să-și refacă viața, Alien Boy: the Life and Death of James Chasse (2013), despre un tânăr diagnosticat cu schizofrenie ucis de polițiști, și Mothering Inside (2015), despre femei încarcerate care încearcă să păstreze relația cu copiii lor.

Înainte să-l vedeți la a șasea ediție The Power of Storytelling, iată ce spune Brian despre filmele sale și cum reușește să creeze un cadru de intimitate cu subiecții săi:

Mă gândesc la camera de filmat ca la un fel de pașaport. Mă bucură gândul că o pot folosi ca să petrec timp cu oameni pe care îi consider interesanți. În special tehnica cinéma vérité, pe care o folosesc des, îmi permite să mă integrez în viețile oamenilor într-un mod, sper, neintruziv, dar care le arată eforturile de zi cu zi, frumusețea și umanitatea. Dacă o cauți, o găsești.

Fac filme despre oameni în situații dificile, care încearcă să-și schimbe sau, în multe cazuri, să-și salveze viața: consumatori de heroină și cocaină, în Finding Normal, mame care încearcă să păstreze relații cu copiii lor din închisoare, în Mothering Inside. Mizele sunt mari și participanții au un scop pentru care luptă cu fiecare fibră. Au lucruri mai importante la care să se concentreze decât la mine sau la camera mea de filmat. Așa cum mi-a spus un consumator de droguri aflat în proces de dezintoxicare care încerca să-și reconstruiască viața și să fie un tată mai bun pentru fiica lui: „Amice, ești cea mai mică problemă a mea”.

Simt că rolul meu este, în mare parte, acela de martor. Să fiu martor la umanitatea lor, la bucuria, durerea și tristețea, dar și la momentele în care sunt puternici. Publicul trebuie să le cunoască durerea, ca să le poată înțelege puterea. Am descoperit că, dacă abordez oamenii cu inima deschisă și fără prejudecăți, se deschid în fața mea, pentru că se simt înțeleși și respectați. Și pentru mulți dintre ei, acestea nu sunt sentimente familiare.

Unul din multele lucruri care-mi plac la cinéma vérité e modul unic în care tehnica asta permite personajelor să se dezvăluie, în timp, prin propriile acțiuni. E echivalentul cinematic a ce-am auzit pe cineva spunând despre baseball, că oferă atleților mai mult timp și spațiu în care să se definească decât orice alt sport. Timpul petrecut împreună, filmând (sau nefilmând) e o oportunitate de a construi o intimitate între participant și regizor, care poate duce la crearea unei relații de încredere.

Brian Lindstrom vine în toamnă la a șasea ediție The Power of Storytelling. Îți poți rezerva locul de aici, ca să-l vezi, iar aici găsești detalii despre toți vorbitorii.