Bucureșteanul: Atenție la înghețată

O sâmbătă cu atelier de bandă desenată pentru copiii de 7-12 ani, la Casa Filipescu-Cesianu. 

Ieri, cu puțin înainte de ora 10, nu se zărea țipenie de om la intersecția dintre Calea Victoriei și strada Sevastopol, unde se află Casa Filipescu-Cesianu. Era senin și cald, o vreme de vară blândă. Copacii din grădina curții se prelingeau pe lângă zidurile clădirilor din jur, ca și cum, într-o doară, puteau să atingă cerul. O cărare lată, de beton pornea dintr-un gard tapetat de imaginile unor neni cu mustăți stufoase și jobene. Grădina te fermeca ba cu duduile din piatră, ba cu munții în miniatură și te ținea pe sus, până la o clădire cu ferestre adânci și-o ușă masivă, de sticlă. Cinci copii pasionați de benzi desenate au cutezat ieri, într-o zi de sâmbătă, s-o deschidă.

Până pe 30 august, în Sala Lapidarium a Casei Filipescu-Cesianu, poți spune că ai văzut BD la muzeu. Nu doar la munte și la mare. Asta pentru că are loc un salon de bandă desenată (Salonul BD) pus cap-la-cap de vreo trei ediții de Mihai Grăjdaru împreună cu Muzeul Municipal București. Mihai are 29, e brunet, creț și autor de benzi desenate de la 11 ani. Până acum, a publicat romane grafice, albume și reviste de benzi desenate cu zecile. De când cu salonul, caută să strângă povești din Bucureștiul de-altădată (la ediția a doua, au expus o bandă din 1896) și de-acum, peripeții văzute prin această artă, pe care să le și expună. Și cum un salon nu poate exista fără un atelier, „că altfel ar fi doar o expoziție”, puștanii pasionați de manga, de exemplu, pot avea sâmbetele următoare rezervate aici.

Mihai spune că au ales această limită de vârstă, 7-12 ani, pentru că știe, din experiență, cum sunt copiii după 14 ani: orientați spre jocuri sau ocupați cu școala. Când au sub 12 ani, au mai multă răbdare și te privesc ca pe-un profesor. Planul e să prindă de mici care-i treaba cu benzile desenate, iar mai încolo să și colecționeze. „Nu neapărat reviste cu ce văd în desene, cu Batman sau Superman. Să îi orientăm și către personaje și povești românești prin benzi desenate.”

Iar asta prin ateliere săptămânale centrate pe diverse teme.

Sâmbăta asta atelierul a fost despre ÎN-GHE-ȚA-TĂ.

Dacă am avea de ilustrat printr-o bandă desenată ce s-a zis, făcut și mâzgălit, n-am putea s-o facem fără ei. Luca, Alex, Mara, Maruca și Teodor au între 8 și 11 ani. Toți au ajuns aici pentru că părinții le-au căutat și alte activități de vară și toți iubesc să deseneze. Luca și Maruca au 11 ani, sunt gemeni și, după cum spune mama lor, au aptitudini diferite: „Băiețelul scrie povești. Fata desenează un pic mai bine.” Alex și Mara au 10, nu se cunoșteau înainte de atelier, dar amândoi doreeeesc să facă benzi desenate pe viitor. Teodor e cel mai mic. Are opt ani, iubește manga și a venit aici ca să afle dacă Son Goku sunt benzi desenate sau nu.

În tăcerea atotcurpinzătoare a sălii Lapidarium, stăruie un sunet slab, ceva asemănător șoptitului pe ascuns, care vine din celălalt capăt: „Înainte de toate facem câteva exerciții de încălzire. Trebuie să ne obișnuim cu foaia, cu creionul. Să sensibilizăm încheietura și cotul, mai ales, pentru că, atunci când desenăm, ne folosim mai mult umărul. Dacă desenez doar din încheietură, desenul iese un pic mai apăsat. Dacă fac un punct aici și unul aici și încerc să le unesc doar din încheietură îmi va fi un pic mai greu.”

Cât îl ascultă, copiii își țin bărbia în palme și ochii ațintiți spre creionul lui Marius, care se mișcă de colo-colo pe foaie. „Hai să desenăm o linie și să trasăm peste ea de opt ori fără să depășim suprafața.” „Hai să mai facem una dublă.” „Încă una, mai mare.” „Cercuri dintr-o singură mișcare.” „Bravo!”

Marius Paraschiv mai are trei săptămâni până împlinește 29 de ani, poartă un tricou alb și cioc, a studiat Automatică și Calculatoare și, ca profesie, a fost designer pentru aplicații de desktop, și, de un an de zile, și de mobile. Se dă în vânt după animație, grafică 3D și până în februarie, anul acesta, a predat online și gratuit lecții de desen pe Google Hangouts.

A ajuns profesor de bandă desenată pentru o zi pentru că în alta a mâncat înghețată cu logodnica lui. „Eram prin parcul Izvor și-am cumpărat o înghețată pentru fiecare, când deasupra Dâmboviței am văzut niște pescăruși. Chiar vorbeam cu ea și am zis că ar fi fost interesant să vină un perscăruș care să-i fure înghețata din mână. Ne-am amuzat pe subiectul ăsta și pentru că eram în căutarea unei povești pentru banda desenată, am zis că-i perfect.” I-a luat cam o săptămână și jumătate și a „desenat-o în mare viteză”, salvat de problemele laptopului prin tableta grafică. „Eu mă pregătesc de nuntă și a trebuit să merg un pic prin țară, să împart niște invitații. Eram cu tableta după mine.” Cu Mihai Grăjdaru a mai colaborat și la alte proiecte. Așa a ajuns la salon cu două planșe de bandă desenată, pe care a încercat să le reproducă cu cei veniți la atelier.

Povestea benzii Cu înghețata prin București sau Atenție la înghețată: O mamă cu doi copii se plimbă prin parc și, la un moment dat, copiii văd înghețata, își doresc foarte mult și se ceartă pe un singur sortiment din care mai era foarte puțin: pepene galben. „Mama le promite că, dacă o împart, se vor plimba cu bărcuțele,” spune Marius. „Cad de acord, dar copilul cel mare avea gândul că: Lasă, iau până la urmă înghețata și o mănânc doar eu. Ceea ce a și făcut. A luat înghețata, a fugit cu ea și tocmai când s-a bucurat că totul este numai pentru el, a venit pescărușul și i-a dat o lecție.”

Asta a fost lecția învățată prin bandă desenată la atelier: Când doi se ceartă, al treilea câștigă. Teodor, puștanul de opt ani, a aflat că Son Goku sunt desene, dar tot n-a fost mulțumit de finalul poveștii lui Marius. Așa că și-a ridicat corpul de pe scaun deasupra mesei negre și două degete odată cu el: „Am o întrebare? De ce nu ați desenat un final fericit?” „Păi, finalul nu e neapărat fericit, dar e amuzant și are o învățătură… Eu caut  să spun povești inedite… Ca atunci când ești în autobuz și ajuți pe cineva.”

„Sau îți ia permisul de conducere”, a continuat Teodor.

„Da, pentru că ai făcut ceva rău.”

Teodor a oftat ușor și s-a așezat pe scaun: „Sau te-a confundat cu unul beat.”

Și așa, într-o zi de sâmbătă cu soare, din Sala Lapidarium puteai să auzi doar zumzăit și hohote de râs.

Marius a zâmbit larg: „Îmi era foame de dimineață, dar acum m-am energizat.” Nu mai rămânea, probabil, decât să sărbătorească cu o înghețată de pepene galben după. Una dintre preferatele lui.

*Școala de Vară a Muzeului Municipiului București pentru copii de 6-12 ani continuă până pe 4 septembrie, la Casa Filipescu-Cesianu. De miercuri până duminică, copiii înscriși pot învăța despre istoria Bucureștiului prin activități în aer liber, să recicleze hârtia și să creeze benzi desenate la atelierul Salonului BD. Programările se fac pe adresa: roxana.coman@muzeulbucurestiului.ro sau la numărul 0372.892.980. Taxa de participare: 10 lei/ copil/ atelier (include materialele folosite). Programul complet aici:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Călător

Peter Rațiu are 55 de ani, respiră greu când vorbește, este cercetător în anatomie computerizată, medic pe ambulanță…

Bucureşteanul: Nina, cea cu prăjiturile

Cum a ajuns un intarsier să gătească prăjituri toată ziua.

Bucureşteanul: Istoricul de handbal

Un fost antrenor nu vrea să se despartă de sportul vieții.