Bucureșteanul: Baschetbalistul spaniol (articol actualizat)

Un româno-spaniol, controlor de trafic aerian, e sufletul naționalei de baschet 3 la 3 a României.

Cu brațe lungi și brozate, Angel Santana, un baschetbalist solid de 37 de ani și 1,96, îi dirijează pe cei 500 de spectatori strânși în Piața Universității, îndemnându-i să aplaude mai cu viață. De miercuri, printre statuile de la Universitate au răsărit cinci jumătăți de terenuri, o tribună și un acoperiș, montate în 24 de ore de Sport Arena Streetball, co-organizator al primei ediții a Campionatului European de baschet 3 la 3 – varianta mai scurtă (un meci durează 10 minute), mai rapidă (un atac durează 12 secunde, în loc de 24) și mai urbană a baschetului.

Angel Santana în atac, între doi adversari, la un meci din iulie.

Pe terenul principal, România e condusă cu 2-4 de Italia, iar Santana privește serios de pe margine, într-o pauză de hidratare. Nu mai râde cu toată fața, cum a făcut-o la încălzire, când s-a lăudat în fața adversarilor cu publicul bucureștean, sau ca la conferința de presă, unde a fost atracția principală. Deși era obosit după tura de noapte de la aeroport, unde e controlor de trafic aerian, a glumit cu oficialii, a făcut cu ochiul la camera de filmat și a dat cele mai multe interviuri.

Jucătorul român de origine spaniolă e unul dintre cei mai populari din circuitul mondial, așteptat mereu cu sufletul la gură la turneele locale și internaționale, pentru că stilul lui expansiv, zâmbetul nelipsit și pofta de joc atrag spectatori. Iar baschetul 3 la 3 are nevoie de jucători-vedetă, fiind la început de drum ca sport organizat – există ca disciplină oficială abia din 2010, când a fost introdus la Jocurile Olimpice de Tineret din Singapore.

„În sportul ăsta nu ai fani să vină cu tine din România în Tokyo, așa că trebuie să câștigi fanii din Tokyo”, spune Santana cu accent spaniol vioi. „Noi jucăm pe stradă și publicul nostru e lumea care trece pe stradă”. Adică oamenii care întorc capul din troleibuzele care alunecă pe Elisabeta, trecătorii care zăbovesc să tragă cu ochiul la ce se întâmplă pe teren sau copiii care ies de la metrou și exclamă: „Uite, baschet!”

Revenit pe teren la 3-4, Santana driblează mingea printre picioare, cu mișcări amețitor de rapide, apoi o trimite către colegul Cătălin Vlaicu, care înscrie pentru 4-4.

Deși la nivel de baschet la colțul străzii se joacă de când lumea, conceptul de 3 la 3 ca disciplină oficială a plecat din România, crede Adrian Popa de la Sport Arena Streetball, care organizează de 10 ani competiții în locuri ca Piața Revoluției, Afi Palace Cotroceni sau Palatul Parlamentului. Au atras atenția Federației Internaționale de Baschet (FIBA), care a venit în vizită și a folosit formatul și sistemul de punctaj al turneelor Sport Arena ca model pentru FIBA 3×3 World Tour, circuitul mondial inaugurat în 2012.

Înainte de baschet, Santana a jucat fotbal, „ca orice copil în Spania”. Doar că era foarte înalt și nu prea bun la sportul rege, așa că pe la nouă ani a început și baschetul, care i-a plăcut mai mult. Pe lângă jocul în 5, pe care îl practica în mod organizat, pe stradă juca cu orele 3 la 3, la un panou improvizat împreună cu verișorul lui și cu alți prieteni. Era chiar pe șosea și când treceau mașini, se opreau și se dădeau la o parte, dar „el muro” era locul lor.

­­­La 17 ani a primit o bursă în Statele Unite, unde a jucat cinci ani: în liceu a fost coleg de echipă cu fostul jucător NBA Jason Kapono, iar la colegiul St. Francis din New York a jucat în divizia I. S-a obișnuit greu cu iernile grele din New York și încă i-e dor de paradisul de acasă, din Las Palmas de Gran Canaria, unde plouă doar o lună pe an. În State și-a luat licența în finanțe și contabilitate și a cunoscut-o pe viitoarea lui soție, o româncă. A mai jucat în ligile principale din Spania, Germania, Belgia și Franța, iar în 2005 s-a mutat în România.

„Hai, Santana!”, îi strigă de pe margine un băiat în echipament alb inscripționat Laguna Sharks (pe lângă competiția oficială, la București s-au înscris în competiția populară și echipe de amatori de toate vârstele). Spaniolul pornește de pe linia de două puncte, ajunge sub panou și înalță mingea spre coș, care ezită o fracțiune de secundă pe inel, apoi virează în afară. Copiii din tribună oftează în cor.

Deși a divorțat la 35 de ani, Santana a vrut să rămână în țară, să fie aproape de băiatul lui, care acum are opt ani. Câștigase un campionat național cu Asesoft Ploiești, dar nu știa cât va mai putea juca, pentru că „nu știi când se termină baschetul”. Așa că a devenit controlor de trafic aerian, convins de un fost coleg de echipă. A urmat un program de pregătire, a dat o mulțime de teste – medicale, psihologice, de atenție, rezistență la stres, și un interviu –  și a ieșit primul din 500 de candidați. E o muncă stresantă, cu responsabilități mari, iar baschetul îl ajută să se relaxeze. Lucrează în ture de zi și de noapte, apoi are liber 24 sau 48 de ore, când se antrenează cu echipa din Liga secundă la care e legitimat. A format o echipă de baschet și la muncă, Vulturii argintii, cu care a câștigat un turneu internațional al controlorilor de trafic aerian.

Santana prinde în aer mingea căzută după aruncarea ratată, și de data asta se asigură că trece prin plasă. Copiii de pe margine bubuie cu picioarele în băncile de metal, acoperind hip-hopul din fundal. Se face 7-4, 8-4. 9-4.

Crede că publicul îl iubește pentru că îl vede mereu cu zâmbetul pe față. E modul lui de a da înapoi ceva țării în care locuiește – în 2010 a primit cetățenia, iar vara asta a adus baschetului românesc prima medalie mondială, la concursul de aruncări libere de la Campionatul Mondial. (România a terminat pe opt la masculin și pe șapte la feminin.)

După 27 de ani de jucat baschet în 5, varianta mai dinamică în 3, în care trebuie să ia decizii mult mai rapide, e o provocare pentru spaniol. Adrian Popa vede în Santana definiția 3 la 3-ului, un sport al libertății, al distracției și improvizației, la care poate participa oricine, și în care oricine poate ajunge vedetă.

După victoria cu 16-13 în fața Italiei, România a trecut și de Azerbaijan, dar a pierdut cu Slovenia la limită, 20-21. În sfertul de finală de sâmbătă, echipa formată din Santana, Cătălin Vlaicu, Bogdan Popescu și Ștefan Vasile a ridicat în picioare publicul bucureștean, învingând Belgia și calificându-se în semifinala de pe 7 septembrie. Spaniolul a intrat apoi în tura de noapte, dar crede că o să fie în formă la 17:40, la meciul cu Lituania și, dacă totul merge bine, la finala care se va juca la 19:50. Își dorește o medalie europeană pentru România, dar nu simte presiune. Când intră pe teren, vrea să se distreze. ●

_

Luni, 8.09.2014 – Echipa României s-a reîntâlnit cu cea a Sloveniei, duminică seară, în ultimul meci din Campionat. Slovenii au condus, românii i-au urmărit îndeaproape și i-au depășit de câteva ori, iar spectatorii s-au cocoțat chiar și pe gardurile din exteriorul tribunei improvizate în Piața Universității

Cu opt secunde înainte de final, Santana a primit două aruncări libere. A ratat-o pe prima, dar nu mai conta. Scorul era deja 17-16. A înscris din a doua încercare, arbitrul a fluierat, iar copiii au invadat terenul și i-au aruncat tricolorul pe umeri.

În inima Bucureștiului, conduși de un spaniol, românii au devenit campioni europeni.
 

Santana, îmbrăcat în tricoul cu nr.4 al naționalei, se bucură de victorie.

Bucureșteanul este o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[24/7] Există răspunsuri corecte în antreprenoriatul creativ?

În volumul II din Ghidul 24/7, fiecare din cele 40 de povești de la antreprenori creativi din țară răspunde la…

Scrisoare din Cairo (II)

Fotoreporterul nostru Andrei Pungovschi este în Cairo, pentru a documenta turbulențele sociale care-au cuprins…

Cele mai bune povești din 2011

Când nu ne ocupăm de DoR, ne ocupăm să citim autorii pe care îi admirăm și publicațiile a căror abordare jurnalistică…