Bucureşteanul: Bibliotecara de la „Cezar Petrescu”

Cristina Tudor conduce o bibliotecă unde vin de drag și învață și copii de grădiniță, și pensionari octogenari.…

Cristina Tudor conduce o bibliotecă unde vin de drag și învață și copii de grădiniță, și pensionari octogenari.

Repetițiile de marți pentru piesa de teatru din bibliotecă au început la ora 15:30, iar Cristina Tudor încearcă să îi țină pe cei mici astâmpărați, pentru că trebuie să fie atenți la replici și la momentul în care le vine rândul. În jurul ei sunt adunați 11-12 copii de grădiniță sau școală primară care până atunci s-au hârjonit și s-au jucat printre rafturile cu cărți.

Tudor, o femeie scundă și energică, mamă a unui licean, conduce filiala „Cezar Petrescu” a Bibliotecii Metropolitane București, din apropierea Gării de Nord . Cursurile gratuite de actorie (pe care le ține împreună cu Ioana Perescu, o prietenă actriță) sunt doar una din acțiunile pe care le organizează pentru a-i face pe copii să vină cu drag la bibliotecă și pentru a schimba imaginea rigidă pe care bibliotecile clasice o au în ochii cititorilor.

Absolventă de Științe Politice, Tudor a lucrat, în trecut, la editura video a Ministerului Culturii (unde se ocupa de crearea de filme documentare de artă) și în vânzări, serviciu la care a renunțat pentru că stătea la birou și 14 ore pe zi și pentru că, din cauza rimului de lucru, începuse să aibă probleme de sănătate.

Acum cinci ani, a văzut un anunț în România Liberă pentru un post de bibliotecară și s-a hotărât să încerce, pentru că era legat de domeniul culturii, familiar ei. A luat postul, deși concurența era mare. „Au fost mulți pe loc atunci, nu știu, 20-20 și ceva”, spune ea. A fost încadrată drept bibliotecar debutant și repartizată la filiala „Cezar Petrescu”, de care se ocupă singură: „aici ești bun de toate”.

Copiii intră pe rând să-și spună replicile și mai primesc indicații despre cât de tare să vorbească, unde să se uite și ce să facă. Repetă o adaptare după povestirea medievală Vulpoiul Renard, gândită special pentru ei de Tudor și de Perescu. Cu repertoriul de la bibliotecă, cei mici au avut, anul trecut, 14 reprezentații la școlile și grădinițele din cartier, dar și la diverse festivaluri pentru copii.

Când vrea să reia cursul, Tudor pune pe geamul bibliotecii un anunț. La cel care începe în septembrie, s-au înscris deja 12-14 copii. Tudor spune că le atrage atenția părinților încă de la început că vrea ca cei mici să vină de plăcere, să nu fie forțați, și că este important să vină săptămânal.

Tudor a conceput și alte idei de evenimente pentru comunitate. Din 2010, organizează gratuit un curs pentru seniori, unde îi învață pe vârstnici să folosească internetul și să comunice cu rudele din străinătate (cel mai în vârstă cursant avea aproape 90 de ani). Îi ia pe toți de la zero, le oferă suporturi de curs concepute de ea și le dă teme pentru a-i ajuta să se obișnuiască. Cursul durează cinci săptămâni și constă în întâlniri de două ore care au loc săptămânal la sediul bibliotecii. Cele cinci calculatoare sunt suficiente pentru două grupe de cursanți a câte cinci persoane.

„E pe bază de voluntariat”, spune bibliotecara despre inițiativele ei, „instituția nu mă plătește, nu mă obligă să fac asta”. Pentru spectacolele de teatru, ea se ocupă cu pictarea decorurilor, iar soțul ei, Gabi, inginer de profesie, o ajută cu partea tehnică, fie că e vorba de dat găuri pentru agățarea decorului sau de montat un nas mobil pentru păpușa Pinocchio. „Mă iubește pe mine foarte mult”, spune Tudor „și mă înțelege că am nevoie și că nu mă descurc în problema X”.

Filiala Cezar Petrescu e cunoscută de locuitorii din cartier, care vin și întreabă mereu de cărțile nou apărute sau se interesează de evenimente. Locul de aproximativ 70 de metri pătrați are două încăperi cu rafturi pe care stau cam 22.000 de volume. La intrare, holul îngust e înveselit de marionetele din Pinocchio, de desene pentru Alice în Țara Minunilor și de decorurile pentru piesa Vulpoi. Sala principală e luminoasă, cu ferestre mari care au jaluzele bleu. Pe pereții albi sunt lipite fotografii de la spectacolele copiilor, diplome sau decoruri. Pe unul dintre rafturi, în fața cărților, Tudor a așezat trofeele câștigate de copii la un festival.

Ca să obții permisul de bibliotecă, ai nevoie doar de buletin. Perioada maximă de împrumut este de 3 săptămâni și, spune Tudor, majoritatea cititorilor sunt corecți și punctuali, iar întârziații aduc, în cele din urmă, cărțile, dacă îi sună și le dă e-mailuri ca să le amintească.

A observat, până acum, că există două tipuri de cititori: cei cărora le place „să perie rafturile” și să caute singuri și cei care vor să le recomande pe loc o carte. Îi cunoaște pe majoritatea, de la adolescenți la pensionari, le știe gusturile de lectură. „Când încep să cunosc cititorul, cam știu pe ce nișă e și îi recomand”, spune Tudor. Ultima recomandare de la ea de care cititorul a fost încântat a fost Necredincioasa, autobiografia lui Ayaan Hirsi Ali. Cu cei nou înregistrați e mai greu, dar, la retur, îi întreabă dacă le-a plăcut ce au citit. Asta o ajută să le rețină preferințele: „Norocul meu este că eu am o memorie foarte bună, că așa funcționez eu”.

1200-1500 de bucureșteni trec lunar pragul bibliotecii, spune ea. Pentru că e mereu atentă cu oamenii și încearcă să le înțeleagă nevoile, există persoane care, deși înscrise la alte filiale, împrumută cărți de la „Cezar Petrescu”. Tudor crede că meseria asta te schimbă, că bibliotecarul e ca un psiholog, pentru că sunt oameni care vin și îi povestesc lucruri sau îi cer sfaturi.

Nu are autori preferați, dar îi place foarte mult să citească lucrări de antropologie (pe care le și recomandă cititorilor cel mai des), monografii și, recent, a descoperit-o pe Hanna Bota, un antropolog din Cluj care a scris cartea Ultimul canibal, despre o lună petrecută în Arhipelagul Vanuatu . Nu citește atât de multe cărți pe cât crede lumea care aude că lucrează într-o bibliotecă, pentru că nu are timp.  „Aici n-am citit un rând”, spune. „Lumea mă mai întreabă: «Ai citit-o p-aia?» «N-am citit-o.» «Păi ce faceți, doamnă, sunteți bibliotecară și nu vă place?» «Păi, dacă n-am timp», zic, «sunt ca dumneata: doar acasă»”. Citește, însă, cam 2-3 cărți pe lună și i se întâmplă să „o agațe” câte o  carte atunci când o prelucrează pentru înregistrarea în sistem.

După cinci ani ca bibliotecar, Cristina Tudor este mulțumită cu ce face. Salariul nu e ca în vânzări, dar mai important e că lucrează cu oamenii, că îi place, și că știe că, după opt ore de lucru, poate merge acasă.  ●

Bucureșteanul este o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală.

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureșteanul: După 25 de ani

La Colegiul Gheorghe Lazăr, în familie.

Bucureșteanul: Educația fizică

Un olimpic internațional la fizică nu are nevoie doar de cărți, ci și de familie, sport și teatru.

[EduDoR] Avem o lege, ce facem cu ea?

Elevii dislexici nu au nevoie de o curriculă simplificată și, uneori, nici de profesori de sprijin, pentru că…