Bucureșteanul: Bici Clistu’ și bicicleta bleu

La 22 de ani, Tiberiu Lozneanu circulă prin București cu bicicleta nemțească a bunicului.

Pe la sfârșitul clasei a XII-a, într-o zi de primăvară târzie din 2012, Tiberiu Lozneanu traversa pe trecerea de pietoni strada Progresului din Capitală. Toți șoferii așteptau la semafor, numai unul grăbit, pe care culoarea roșie l-a prins foarte aproape de trecere, îl zorea pe băiatul subțirel să se urce pe bicicletă și să-i dea bice. Tânărul i-a răspuns calm: „Așa scrie în regulament, să merg pe lângă ea”. Șoferul, pus pe ceartă, s-a răzgândit să mai coboare din mașină când a intervenit un alt biciclist. Când au ajuns pe partea cealaltă a străzii Trafic Greu, așa cum mai e cunoscută, biciclistul l-a invitat pe Tiberiu la o adunare numai cu oameni pasionați de mersul pe două roți: „E ceva pașnic, cum ești tu”.

S-a dus într-o seară de vineri, că nu avea nimic de pierdut, și a avut senzația că a nimerit între prieteni. Oameni din toate domeniile, de la manageri de firme până la corporatiști, toți se întâlneau la sfârșitul fiecărei luni, în Parcul Izvor, pentru aceeași pasiune: mersul pe bicicletă. Au votat cu câteva zile înainte pe grupul de pe Facebook traseul și s-au plimbat prin oraș, pe șosea. Atunci Tiberiu s-a simțit parte dintr-o comunitate. A văzut că sunt mai mulți ca el și că sunt uniți, chiar dacă șoferii îi trimit pe trotuar. Și-a scris apoi pe bicicletă „I don’t have friends, I got family”, o replică de-ale lui Vin Diesel din filmul Furious 7, ca un mesaj de protest la adresa șoferilor care nu respectau bicicliștii.

Tiberiu a început să pedaleze fără roți ajutătoare la 3 ani, pe un BMX, apoi i-a fost încredințat Pegas-ul pe care tatăl său l-a folosit de când avea 10 ani. Pe „bicicleta de oameni mari”, așa cum îi spunea pe atunci, a mers până în 2005.

Tatăl lui, Viorel, lucrează în domeniul bancar, dar dintotdeauna a fost pasionat de mecanică și de biciclete, iar fiul l-a urmat îndeaproape. Când era Tiberiu mic, demontau și reparau împreună biciclete, dar de la 14 ani băiatul a considerat că se poate descurca și singur. Și așa a fost. Acum desface și montează la loc o bicicletă fără să-i rămână piese, repară frâne, schimbă accesorii, curăță rugina, dă luciu, face orice.

În 2013, într-o magazie dărăpănată din curtea bunicilor de la marginea Bucureștiului, sub o tablă și niște lemne, Tiberiu a descoperit o bicicletă PEER, fabricată în 1987 în Germania, de care nu mai știa nimeni. Bunicul din partea tatălui o folosise până în 1992, când sănătatea nu i-a mai permis să pedaleze, iar de atunci zăcea abandonată, cu o roată îndoită. Bucuros de descoperire, dar mai ales de starea ei impecabilă, Tiberiu a început să o recondiționeze, că și-așa își dorea o bicicletă de oraș. Cea de munte îl cam zgâlțâia pe străzile din București. A spălat-o, i-a înlocuit câteva piese (a ținut cont ca acestea să respecte modelul din 1930), iar în puținele locuri unde vopseaua sidefată bleu deschis era sărită, a reparat cu ojă. Pe fond negru a lipit autocolant alb, decupat cu forfecuța de unghii, pe care scrie: „Bici Clistu’ ”. Și-a căpătat porecla asta de la prieteni, foștii lui colegi de generală, căci e singurul care folosește bicicleta ca mijloc de transport în oraș, nu doar de recreere. A scris din două cuvinte, pentru că pe Facebook avea nevoie de nume și prenume. „Am zis fără l și am pus apostrof, că în vorbirea liberă nu spui «biciclistul»”.

De când se știu, cei din familia Lozneanu sunt bicicliști. De două ori pe lună ies împreună cu bicicletele la plimbare, iar în vizitele la prieteni și rude se deplasează tot pe două roți. „Noi am fost puțin mai atipici”, spune Tiberiu. „Chiar și acum sunt oameni care zic: «Vai, ați venit pe biciclete până aici!». Dar în jumătate de oră ajungi în orice parte a Bucureștiului, și chiar mergând regulamentar”.

Ca să-și urce bicicleta până la etajul 7, Tiberiu o așază în lift pe diagonală, cu o roată pe un perete, și ține cu degetele două butoane de sus, ca să păcălească liftul că s-au închis ușile. Locuiește împreună cu părinții în zona Sebastian, din vestul Bucureștiului, într-un bloc despre care administratoarea spune că e posibil să aibă cei mai mulți bicicliști din tot cartierul. „Aproape toți avem biciclete. De la copii până la oameni în vârstă”, explică Tiberiu.

El își ține bicicleta în balcon, alături de alte cinci. Una de munte, a lui, cu care participă la competiții precum „Prima evadare” și face coborâri, două ale părinților lui și două biciclete Pegas, din 1978, pe care Liliana și Viorel le-au primit de la părinții lor. Pentru că sunt ca niște amintiri prețioase din copilărie, nu s-au îndurat să le arunce.

Una dintre ele e „bicicleta de oameni mari”. Tiberiu a demontat-o de curând și a constatat că toate piesele erau din fabrică. Cauciucuri, camere, cabluri de frână. Totul din 1978. Acum vrea să o scoată din nou pe șosea, pentru că îi plac lucrurile vintage.

După ce a recondiționat bicicleta bleu a bunicului, în familia Lozneanu a luat naștere obiceiul de a merge la evenimente, parade și plimbări dedicate bicicliștilor: Skirt Bike, Bike Fest, Iubim 2 roți, Dandy Run. Fiecare din ele necesită o pregătire specială, mai ales în materie de costumații. Mama, Liliana, care are 47 de ani, își croiește singură rochii, iar el acordă atenție fiecărei piese pe care o va purta: pantalonii și vesta bunicului, șapcă făcută la croitorie, pantofi noi-nouți care să respecte tema plimbării. Uneori, dacă nu are haine care să se încadreze în dress code-ul cerut de organizatori, își face întreaga costumație la croitor și își cumpără accesorii speciale, cum ar fi pipă sau ochelari rotunzi, ca cei din anii ’30. Bicicleta lui bleu este foarte apreciată la astfel de evenimente, ca dovadă că a câștigat premiul pentru „Cea mai frumoasă bicicletă vintage” la prima ediție Dandy Run, iar eforturile i-au fost recompensate și în luna mai, la a doua ediție, cu premiul de „Cea mai frumoasă ținută”.

Interesul pentru hainele elegante a apărut în clasa a XII-a, când și-a cumpărat primul costum, pentru balul de absolvire. Atunci și-a dat seamă că se simte bine îmbrăcat la patru ace, așa că, de multe ori, păstrează acest stil și pe bicicletă. La școala privată unde predă limba engleză, băiatul brunețel, cu ochi măslinii și dantură perfectă  poartă cămașă și cravată. Când trece pe la banca unde lucrează mama lui, ca să vină împreună acasă cu bicicletele, își pune pe cap o șapcă de ciclist, model de la începuturile Turului Franței. Întotdeauna are la mână o brățară pe care și-a făcut-o dintr-un șnur și câteva zale din lanțul de la bicicletă.

Incidentul din 2012 de pe trecerea de pietoni a fost accesul lui într-o lume cu oameni fix ca el. De atunci lasă bicicleta acasă numai când plouă torențial (momente când merge cu trotineta sau cu autobuzul) și face parte din peste 30 de grupuri de bicicliști de pe Facebook. Primește invitații la evenimente, adunări și plimbări, dar reușește să ajungă numai la 1 la sută din ele pentru că dedică mult timp activităților de la școală.

În cei trei ani de când folosește bicicleta ca mijloc de transport, i se pare că lucrurile în trafic s-au schimbat mult. Numărul bicicliștilor a crescut, iar șoferii au învățat să îi respecte. Le lasă banda liberă și îi ocolesc. „Sunt mai civilizați. A apărut o oarecare disciplină”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să-ți mai placă:
[Out] Ea e Daria

Înainte de ultimul an de liceu, Daria se pregătește de tranziția de la corpul de băiat în care s-a născut la corpul de fată care vrea să devină.

„E absolut în regulă cine sunt”

Cum mi-am acceptat identitatea homosexuală ca tânăr creștin practicant în România.

Bucureșteanul: Steagul Erasmus

Prima petrecere oficială a celor 350 de studenți Erasmus din București.