Bucureșteanul: Vânzătorul de vinuri

Un englez călător și prăvălia lui din București.

Undeva la intersecția Bulevardului Dacia cu Aurel Vlaicu, la umbra unui bloc interbelic, este o prăvălie nu mai mare de-o garsonieră, atent decorată cu sute de sticle de vin. A apărut aici în noiembrie anul trecut, când Richard Fox a închiriat locul și a deschis Fox Wines.

Fox are 45 de ani și e un englez născut în Nottingham. Are părul șaten, o față a cărei expresie default pare să fie zâmbetul, vorbirea mitraliată a unui vânzător la licitație și obiceiul de a începe sau sfârși frazele cu câte un „yeah, yeah”.

Fox a venit în România în 2009, când soției sale, care lucrează pentru o companie franceză, i s-a  oferit un contract de cinci ani în București. Înainte de asta, lucrase timp de 10 ani în comerțul de retail cu vinuri, în Londra, despre care Fox spune că este cea mai competitivă piață de vinuri din lume. „Poți cumpăra un vin franțuzesc, mai ieftin decât l-ai cumpăra în Franța. N-are legătură cu geografia, ci cu economia de piață, cerere și ofertă.”

Șase ani a lucrat pentru Thresher, o companie cu peste 2.400 de magazine de vinuri în Marea Britanie, care a falimentat acum câțiva ani. „Comerțul cu vinuri are cea mai mică margine de profit dintre toate tipurile de retail”, spune Fox. „Supermarketurile, pentru că vând de toate sub același acoperiș, își permit să vândă unele lucruri în pierdere, pentru că atunci când faci cumpărături, nu iei doar o sticlă de vin, ci și cartofi, zahăr, cafea și așa mai departe.”

După Thresher, Fox și-a deschis, alături de un partener, un wine bar în Battersea, un cartier din centrul Londrei. „Să lucrezi patru ani ca să menții propriul bar e echivalentul a 10 ani într-un job normal”, spune râzând. „Se lucrează mult, multe nopți târzii, așa că după patru ani eram ca un om mort. Era timpul să vând și să plec. Dar au fost niște vremuri grozave, vremuri grozave. Și un business bun. Yeah, yeah.”

Părinții lui Fox au fost profesori la Universitatea din Nottingham – tatăl, de metalurgie, iar mama de chimie. Imediat după ce a terminat liceul s-a angajat pentru că voia să strângă bani ca să călătorească. S-a angajat ca vânzător de pantofi și a făcut asta până în ’91, când a plecat în Australia. Avea 24 de ani. A stat doi ani acolo, alternând călătoriile cu munca. A avut multe joburi mărunte – cel mai mult a lucrat ca vânzător de costume (după ce călătorea se întorcea la același patron și-și primea jobul înapoi pentru că vindea multe costume), iar timp de două sezoane a lucrat ca culegător de struguri. După, s-a întors în Anglia pentru doi ani, timp în care, mai mult din curiozitate a făcut un curs despre vin. În ’96 a plecat în Nepal, a urcat până la tabăra de bază de pe Everest, apoi a petrecut o lună și ceva în India, și în cele din urmă a ajuns în Hong Kong, unde timp de doi ani și jumătate a fost chelner într-un restaurant cu specific occidental. În aprilie ’99 s-a stabilit la Londra și s-a angajat la Thresher.

Când a ajuns în România, Fox avea în spate cei 10 ani de relații cu distribuitorii de vinuri londonezi. La început locuia pe lângă piața Dorobanți și, căutând să-și facă o idee despre vinurile românești, a dat peste magazinul Ethic Wine. A devenit de-al casei, s-a împrietenit cu patronul, iar în vara lui 2011 a început să lucreze pentru el. S-a ocupat de reamenajarea magazinului, a început să organizeze degustări săptămânale, a convins unii distribuitori să reducă prețurile astfel încât să câștige din volumul vânzărilor și și-a activat rețeaua de distribuitori pentru a importa vinuri la prețuri corecte. În 12 luni, spune Fox, vânzările magazinului au crescut de patru ori.

În toamna lui 2012, Fox și-a deschis propriul magazin. „În București, la 2,5 milioane de oameni, dacă sunt șase magazine bune de vinuri”, crede el. „Nu cred că ne facem concurență, ci mărim piața și educăm consumatorii.”

Vinde doar vinuri în care crede și care-i plac – 70% din vinurile pe care le în prăvălie sunt românești, restul din import, toate, spune el, la un preț bun. „De multe ori, în România, prețurile la vinurile de import sunt nerealiste, par puse din mers. Mentalitatea aici este că dacă e de import, e neapărat bun și atunci se umflă prețul. La fel, vinurile românești premium sunt scumpe. Așa că importurile i-ar putea ajuta pe cei din piață să fie mai onești”.

Fox mai are cel puțin un an și jumătate de petrecut în București (atunci expiră contractul soției), un oraș despre care spune că îi place pentru că oamenii sunt prietenoși, vremea e bună, iar piața e mai relaxată decât în Londra. „Standardele sunt mai joase, nu o spun cu răutate, e un fapt. Dar oamenii vor să învețe, sunt curioși, generația tânără mai ales, și prind imediat. Așa că viitorul o să fie foarte bun, foarte bun.”

E mulțumit de cum a mers prăvălia în primele cinci luni („E mai bine decât mă așteptăm”) și vrea să-și crească numărul de clienți, dar nu știe ce va face după ce va trece anul și jumătate care i-a mai rămas în București. „Vom vedea, vom vedea.” ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[24/7] Atelierul Leea

Când inventivitatea și nevoile propriului copil merg mână în mână într-un atelier de jucării. 

[Interviu] Hotelul Dallas

Livia Ungur a crescut cu serialul „Dallas” în România anilor ’80 și a folosit fascinația pentru el, proprie și…

Bucureșteanul: Berea lui Ion Iliescu

De un an jumate, Ion Iliescu e pe lista berarilor amatori premiați.