Bucureșteanul: Ger în IOR

Periplu prin Parcul Alexandru Ioan Cuza, înainte de prima ninsoare a toamnei.

Bucuresteanul1_580px

Vântul șoc de 25 octombrie amețește panoul rotativ de la intrarea principală a Parcului Alexandru Ioan Cuza (fost IOR), ca pe o ușă turnantă dintr-un mall de Crăciun, etalând harta, apoi regulile de conduită în parc și interdicțiile, apoi iar harta. Pe la mijlocul aleii principale, aproape de foișorul unde dansează, în unele zile de weekend, cupluri vârstnice, un grup mic înțepenește dimineața geroasă în 2-3 fotografii, la ceea ce trebuia să fie o linie de start. Crosul Familiei, evenimentul organizat de asociația de consiliere și educație Emovere, plănuia să aducă în parc, la alergat, vreo 400 de părinți și copii, dar poți număra pe degetele de la mâini părinții suficient de curajoși să iasă din casă.

Monica Popescu, organizatoarea evenimentului, trimite acasă o mamă și fiică, zâmbindu-le și încurajându-le să revină când crosul se va reprograma. Mama nu e prea convinsă. „Problema nu e că e frig”, spune Monica, adăugând că bucureștenii nu sunt chiar atât de speriați de vreme cum se spune. Problema e că bate vântul, și niciun părinte nu-și scoate copilul din casă, că e răceală sigură. Până și Irinuca, fiica ei, o pice cu căciuliță de ursuleț și paltonaș roșu care a fost matinală, contrar obiceiului, ca să vină la cros, vrea acasă. Îi e frig.

IOR

Hăt peste parc, la intrarea opusă, e forfotă. 10-15 oameni s-au adunat cu puțin înainte de 11:00, la gura de metrou Titan, înfofoliți în geci, fulare și căciuli. Pe vântul care mai devreme dărâmase copaci în alte cartiere, Răzvan Vastea a luat portavocea și a dat startul protestului împotriva „betoniadei” și construcțiilor în IOR. Vastea, un tată care locuiește „în buza parcului”, a înființat pagina de Facebook Prietenii Parcului IOR acum trei ani, după alte discuții cu părinți întâlniți în parc. S-au gândit să pună la cale o comunitate de tineri și familii care să protejeze parcul și să apere drepturile celor din zonă. În aprilie, au protestat față de retrocedarea unei părți importante din parc. Acum, s-au adunat ca să protesteze față de o decizie recentă a primarului sectorului 3, care a propus construirea în parc a unei săli culturale, pe aproape 3000 mp.

Sulfina Barbu, deputat PDL, se apropie de Vastea, care citește la portavoce scrisoarea petiției împotriva construcției, cu care el și alți oameni din grup se vor prezenta la ședința de consiliu local de pe 31 octombrie. Îi prezintă doi consilieri locali PDL, „care sunt pe aceeași lungime de undă” și care, spune ea, au votat împotriva proiectului construcției. „Noi suntem în afara jocurilor politice”, îi răspunde Vastea „suntem siguri că sunt momente circumstanțiale, ce țin acum de campania electorală, profită de noi ca să lovească în Negoiță; dacă vor să ne sprijine, să ne sprijine. Vă mulțumim că ați venit.” Barbu se miră: „De ce să nu facem front comun? Cine o să vă reprezinte în Consiliul local?”.

Într-un alt colț al adunării, o femeie care nu era sigură că a ajuns la protestul pentru parcul IOR, îl întreabă pe unul din cei care strâng semnături de ce grupul nu are un banner, pentru ca protestul să nu fie confundat cu o manifestare electorală. Un cort Ponta stă dărâmat pe trotuar, iar sus printre cabluri TV, vântul mișcă un mesh cubic cu Johannis.

Portavocea, plimbată pe la fiecare om care vrea să spună ceva, se oprește la Paul Gâscă, un tânăr cu un maidanez de talie mică în lesă, care îi sfătuiește pe ceilalți să-și convingă vecinii fără cont de Facebook să semneze și să vină la protest „că altfel nu facem decât să venim 30 de oameni și să completăm o listă de semnături A4”.

Mulți dintre cei veniți azi au aflat de pe Facebook; nu le plac schimbările din parc din ultimii doi ani: mai multe terase, mai multe chioșcuri, alte și alte borduri.

„Noi mai alergam prin parc, acum cu atâtea în jur nu se mai poate”.

„Este prea aglomerat în weekend, este prea puțin spațiu verde pentru câți oameni sunt în zonă”.

Sâmbăta asta, însă, vremea nu dă prilej de aglomerație în parc. Nici țipenie pe alei, numai jos, lângă lac, mașinile venite să încarce maldărele de uscăciuni acoperă fâșâitul neputincios al frunzelor încă rămase pe crengi. Apa lacului pare mai murdară ca de obicei și, contrat platitudinii obișnuite, are valuri. La câteva sute de metri, mai dai de-un alergător neabătut de la turele de parc sau de vreun câine care și-a scos stăpânul la plimbare.

La capătul unei lese roșii din piele, Lisa, un fox terrier de 5 ani care cere afară de vreo trei ori pe zi, își etalează geaca pop, albastră, cu glugă. E friguroasă, spune stăpâna, adăugând că de vestimentație se ocupă fiica ei, care i-a pasat temporar câinele, pentru că e însărcinată.

Undeva într-un capăt de parc, Dana, o voioasă cu voce alintată de „aproape 33”, și Cristian, un bărbos de 37 de ani cu fes negru, fac tandem pe unul din aparatele de fitness montate lângă un bust cu iz grecesc. Sunt foarte buni prieteni, îmi spun, și ies mereu la sport în parc, pentru că locuiesc aproape. Vara, pe la 6, aleargă câte o tură în jurul lacului. Iarna doar în weekend, pe la 10-11, pentru că e prea întuneric la 6. Azi, Dana are trei bluze pe sub geaca în carouri și mănuși pufoase de lână, cu un singur deget. „Îmi place viforul acesta.”

Treci de ei și iar e pustiu punctat doar de 1-2 alergători, chioșcuri de lemn cu obloanele încuiate, bărci-lebede care scârțâie la mal, umbrele căzute, mașinuțe goale care licăresc după bebeluși rămași acasă. În stațiile Paris sau Roma – bănci izolate pentru romantici, cu bolte de verdeață deasupra – e loc de stat, dar nu e cazul. Singurul chioșc deschis a vândut numai un vin fiert în o oră jumate.

În skateparkul de obicei plin ochi, mai ales în weekend, pe la 12 jumate se aud numai roțile lui Andrei Stere, un puști de 15 ani care exersează willy grind un trick de skate învățat „acum o jumătate de oră”. La aterizare îl așteaptă, filmându-l cu camera mobilului, George Bazilescu, un amic cu gluga bine trasă peste căciulă. Andrei are maxim un an jumate de când s-a apucat de skate și deja a bifat patru entorse (două la fiecare picior) și șapte plăci, cea mai recentă cumpărată cu 30 de lei de la un prieten. Azi a venit cu două geci pe el, dar a lăsat una pe gard, ca să se poată da mai bine. Într-un fel, e perfect că sunt singuri – de obicei trebuie să stea la coadă ca să facă un trick, iar în jur e plin de copii mici cu role sau trotinete, aduși de părinți care nu înțeleg că acolo nu e loc de joacă. Dar, spune Andrei scoțându-și degetele înroșite din mâneci, e cam greu să exersezi pe frigul ăsta. „Nu cred că mai stăm mult.”

Pe la 4 jumate, nu mai era nimeni în skatepark, dar peisajul se schimbase semnificativ. Peste IOR ningea furios sau magnific, în funcție de cât chef de plimbare aveai. În continuare pustiu, în continuare un singur chioșc deschis cu nuci coapte și vin fiert cu care se încălzea și vânzătorul. Dar, treptat, au început să se ivească, dintre fulgi, câteva siluete de copii și părinți. Un tată în geacă roșie își filma fiul și aruncarea unui bulgăre. Pe băncuța unui spațiu de joacă, o mamă tânără consolida un om de zăpadă cât palma, încercând să găsească soluții pentru față.

„Și gurița cu ce i-o facem?”, a întrebat-o pe Laura, copila ei de 4 ani.

„Ah, știu, cu zăpadă!”, a zis Laura, căreia îi curgea nasul a frig și zâmbea îmbujorată.

Odată gata, omul de zăpadă cu fular din iarbă și chipiu din coajă țepoasă de castană, a fost pitit sub bancă, la instrucțiunile Laurei.

Spre ieșirea din parc, panoul informativ făcea o piruetă. Lângă el, o mireasă presa sub tocuri frunzele toamnei, ridicându-și ușor rochia de crăiasă a zăpezii. ●

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Ochi pentru dinte

Ne-am cunoscut când eu aveam 20 de ani și el doi ani și jumătate în plus, iar prima despărțire a fost după trei…

Bucureșteanul: Frigiderul cartierului

Primul frigider comunitar din București, la nouă luni de la instalare.

Bucureşteanul: Dresorul de maidanezi

Lecții pentru câini maidanezi și stăpânii lor.