Bucureșteanul: Lili, păpușar și profesoară

Lili iubește păpușile de când era mică și încă se joacă cu ele.

În sincron cu capul din papier maché al Inchizitorului, Liliana Gavrilescu a încercat să ajungă să ia microfonul, după cum i-a indicat colega-păpușă din spectacolul pentru adulți Candid. Dar nu a reușit din cauza luminii reflectoarelor, care bătea direct în pelerina roșie sub care ea era ascunsă. În timp ce spectatorii râdeau, Lili s-a decis să nu se mai aplece după microfon, pentru că pierdea timp, iar personajul trebuia să-și rostească replicile.

„Nicio reprezentație nu seamănă cu cealaltă”, a spus râzând la sfârșitul spectacolului.

Inchizitorul este o păpușă condusă cu corpul actorului, adică are un cap cu gabit – mânerul de lemn ascuns prin care se rotește capul păpușii – și un material roșu, larg, de sub care Lili îl conduce. Partea dificilă la astfel de păpuși este contopirea cu personajul și felul în care trebuie să se exprime prin mișcările actorului ascuns. De aceea, sub pelerină, Lili se mișcă exact ca păpușa pe care o urmăresc spectatorii.

„Asta se numește reprezentare, trebuie să știi unde să te uiți când personajul vorbește”.

Lili este păpușar la Teatrul Țăndărică de la 23 de ani. Acum are 46, o constituție atletică, și părul castaniu până la umeri, cu un breton care îi pune în evidență ochii albaștri. Candid este unul dintre spectacolele pentru adulți ale Teatrului Țăndărică, cu replici în mai multe limbi, dar care nu s-a mai jucat de vreo patru-cinci ani, pentru că, spune Lili, în România teatrul de păpuși este considerat doar pentru copii.

Lili face și mult teatru pentru copii, iar personajul pe care îl joacă de cel mai mult timp – 14 ani și peste 350 de reprezentații – este Ieduța [iedul cel mic] din Capra cu trei iezi. Spectacolul are succes și astăzi, cu toate că unii dintre educatori îl consideră prea dureros pentru copii. Scena nu arată cum „lupul mânjește pereții cu sânge”, ci doar o sugerează auditiv. Chiar și așa, câțiva copiii izbucnesc mereu în plâns, pentru că se identifică cu mama lor când o văd pe capră cu iedul cel mic în brațe. „Sunt absorbiți și întotdeauna este unul mic de vreo trei ani în primele rânduri care începe să bocească când începe cântecul de jale al caprei”.

Teatrul primește uneori critici din partea directorilor de grădinițe în cazul spectacolelor pentru copii. De exemplu, la Pinocchio, când personajul strigă „Prostule!”, actorii rostesc întocmai textul autorului. „Nu sunt de acord cu cenzura, cred că e de învățat o morală din poveste, părinții trebuie să le explice copiilor”, spune Lili.

Ea îi consideră delicioși pe acei spectatori de grădiniță care intervin în zonele de improvizație ale pieselor, încercând să ajute personajele. Când ea îi întreabă: „Cum îl salvăm pe Pinocchio?”, copiii pornesc o adevărată hărmălaie și aduc soluții: „Vezi că are bani în gură!”, „Cheamă doctorul!” Abia în momentul în care unul dintre pitici strigă răspunsul așteptat, actorii pot renunța la partea de improvizație și revin la textul inițial. Lili este fericită când aude zgomot în sală, pentru că asta înseamnă că și-a făcut bine rolul. Nu este de acord cu educatoarele care ies în față și strigă: „Șșșșșș!” Ei îi place să folosească alte metode: de cele mai multe ori, începe să rostească replicile cu voce cât mai joasă, încât copiii își dau coate între ei și se liniștesc ca să îl audă mai departe pe Pinocchio.

Lili face totul cu copii și pentru copii. Crede că tatăl ei i-a insuflat pasiunea pentru arta păpușilor încă de la trei-patru ani, când încerca să facă un fel de teatru de păpuși pentru ea și sora mai mare. Păpușile erau cele pe care Lili le pieptăna zilnic și cu care s-a jucat până la liceu. În clasa a opta s-a hotărât că nu vrea să fie nici doctoriță, nici balerină, ci actriță. A făcut liceul pedagogic și a ajuns învățătoare la Ploiești, dar în fiecare an dădea examen la actorie. După patru ani, trecuse deja de acel hop psihologic și-a intrat la UNATC. A fost mulțumită că a dus o generație de elevi până la capăt și a ales cariera de păpușar. În plus, după aproape cinci ani, Lili s-a întors la pedagogie, pentru că a devenit preparator la UNATC, unde predă și astăzi. „Simt că sunt făcută pentru amândouă pentru că dau din ce știu, îmi place să lucrez cu studenții care mă inspiră și mă provoacă.”

În Festivalul Internațional al Teatrului de Animație unde a jucat și Candid, a jucat-o și pe Cenușăreasa, un spectacol cu „păpuși adevărate” – singurul din Țăndărică cu vaianguri. „Sunt păpuși grele, făcute din lemn, care te obosesc după ce le ții o oră în mână”, explică Lili. Vaiangurile îi plac cel mai mult; sunt de inspirație asiatică, se mânuiesc cu tijă și te ajută să te descurci și cu alte tipuri de păpuși, ca cele cu articulații.

Fie că sunt păpuși sau marionete, adică cele mânuite cu fire, Lili iubește toate rolurile pe care le-a jucat. Pentru ea, adevărata provocare o reprezintă identificarea cu obiectul. Pentru asta, merge de fiecare dată la atelier când se construiesc personajele, ca să le vadă articulațiile, materialul și să ceară exact ce are nevoie pentru mișcările din spectacol. Păpușa este o extensie a păpușarului, care trebuie să înțeleagă psihologia fiecărui personaj, să gândească scena, să o simtă și să o transmită prin mâini: „Ele sunt moarte, tu trebuie să le insufli viață”. ●

Bucureșteanul, o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală, este o rubrică susținută de prietenii de la Intercapital Invest și din donații strânse în cadrul proiectului Big Lunch. Poți citi despre alți bucureșteni în arhiva rubricii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Pungile de sărăcie

În Baia Mare, soarta comunităților de romi e prioritară cât timp poate fi folosită ca monedă de schimb în alegeri.…

O conversație cu Kövesi despre percepția DNA și independența procurorilor (I)

Laura Codruța Kövesi a acordat în 10 mai un interviu pentru DoR în biroul ei din DNA. Iată o primă selecție din acea discuție

Nema na čemu (N-ai de ce)

Cum nu l-am prezentat părintilor nu știu dacă povestea s-ar califica drept serioasă.„Nedus acasă” fiind, vorbea…