Bucureşteanul: Muşchi şi apă minerală

De opt ani, Cornelia Stan trage de lăzi de apă minerală și înveselește strada Matei Voievod.

La câteva case de Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografice, răsună zgomot de sticle goale care se ating în sacoșe de cârpă. E duminică, abia trecut de 9:00 și Cornelia Stan își încordează brațele bronzate și târăște cu „stiloul” două lăzi de apă minerală către portbagajul unui bărbat cărunt. Stiloul e un cârlig lung de fier care o ajută să transporte mai multe lăzi așezate una peste cealaltă. Ea l-a botezat așa, ca să se distreze. Poartă pantaloni scurți de trening peste care și-a prins o borsetă neagră, papuci albaștri și un maieu negru. Are 32 de ani, e mama unui băiețel de 12 ani și are corpul tonifiat ca o sportivă de performanță. Opt ani de ridicat navete cu câte 12 sticle de apă minerală Harghita i-au definit gambele, brațele, abdomenul și mai ales spatele. Fiul ei, Dănuț, spune că mama lui e cea mai puternică mamă de pe planetă. Mulți clienți o întreabă dacă e luptătoare sau halterofilă, dar ei nu-i place deloc că i s-a lățit spatele.

Cornelia se rățoiește în glumă și bate din picior lângă portbagajul închis al celui de-al 20-lea client (de la 7:30 de când și-a început ziua).

– Unde le punem domnu’?

– În mașină.

– Păi deschideți mașina!

– Imediat, imediat, râde bărbatul.

– Una și cu una face două. Marcă banul!

Omul îi întinde 25 de lei și-i spune să-i dea rest doi lei. Un leu îi rămâne ei. În borsetă are mereu bani mărunți, ca să dea restul până la ultimul bănuț. Zbârnâie la calcule, chiar dacă nu i-a plăcut matematica, iar când se scumpește apa nu-i trebuie mai mult de două zile să se obișnuiască. Se bucură când clienții îi lasă câțiva lei, dar atât.

–  Fac colecție de lei azi. N-am timp să mă duc la Zoo și-i strâng de aici. Hai la revedere, bre!

Între timp, patru mașini ale clienților se înghesuie să parcheze în curtea cu sute de navete colorate, un scaun și un raft de fier pe care Cornelia o numește „platou”. Descarcă navetele goale din portbagaje și le stivuiește lângă cele pline care se înalță pe șapte nivele. Alege sticle transparente pentru clientul care nu poate să bea apă din cele verzi (i se pare că are un gust ciudat), sticle maro pentru altul, o navetă mai curată pentru pretențiosul cu mașină scumpă care nu vrea să-și prăfuiască portbagajul. Nu e ușor să intri în circuitul consumatorilor de apă în sticle returnabile. Dacă părinții și bunicii nu le-au păstrat, le cauți prin hipermarketuri care vând apă minerală la sticlă, sau le cumperi de pe net—o navetă cu 12 sticle goale de un litru se vinde cam cu 10-12 lei.

Cornelia e angajată de opt ani aici (înainte a fost agent de pază la o grădiniță) și, în afară de apă minerală, mai vinde apă plată la pet, vin și sucuri. În oraș mai sunt sub zece afaceri similare (vreo două tot în zona Matei Voievod), dar pe ea o știu cei mai mulți bucureșteni amatori de apă minerală îmbuteliată în sticle returnabile—de la pensionari care iau câteva sticle într-o sacoșă, la corporatiști care au renunțat la peturi, la patroni de restaurante care cumpără cu duba, sau la vecinii care glumesc că, în zilele liniștite, „numai gura ei se aude”. Unii îi aduc cadou ibrice de cafea, alții o întreabă ce mai face copilul. Pentru fiecare are o vorbă de duh, dacă simte că omul ține la glumă. Îi plac mai mult clienții vorbăreți decât cei serioși și oficioși. „Să fie de caterincă. Să simțim că trăim”. Cornelia nu are timp să se plictisească nici măcar în cursul săptămânii, când vinde apă minerală de la 8 dimineața la 8 seara. În momentele rare când n-are ce să facă sau cu cine să vorbească, alintă lăzile („Hai să vă pun și pe voi la locul vostru”), sau hrănește porumbeii („Iar ai venit Şchiopule?”) și alungă pisicile care ar putea să-i vâneze când sunt la masă. Câteva vecine trecute de 60 de ani o vizitează zilnic. Se așază pe câte o navetă de plastic, iau un pumn de semințe din punga pe care Cornelia o ține la îndemână și stau la povești scuturându-se de râs la glumele ei, care ba le amenință că le mărită cu vreun client, ba strigă din mijlocul bulevardului „Care face grătar și nu ne dă și nouă?”.

După ce termină serviciul, Cornelia se duce acasă, la câteva străduțe distanță de curtea cu apă minerală, și-l ia pe Dănuț în primire. „Ţi-ai făcut temele? Ai citit? Ai învățat?”. Dacă e mulțumită, ies împreună în parc. E foarte important pentru ea ca fiul care este clasa a VI-a să învețe bine. „Poate să facă ce vrea el în viață, numai carte să facă”. Ea s-a lăsat de școală după clasa a VIII-a pentru că se îndrăgostise de tatăl lui Dănuț. Crescuse într-o familie modestă, cu doi frați și două surori și mama nu-și permitea să-i trimită pe toți în excursii, sau să le cumpere tuturor jucării. De la 12 ani spăla geamuri și făcea curățenie „pe la cucoane” ca să-și câștige banii. Relația cu tatăl băiatului n-a mers. Se despărțeau și se împăcau de zeci de ori, până când Cornelia a hotărât că e timpul să muncească pentru ea și copilul ei. Nu-i mai ține nimeni socoteala, are liniște și nu vrea să mai audă de măritat. Acum muncește de luni până duminică pentru Dănuț, să aibă cărți, tabletă, să meargă în toate excursiile de la școală, să facă meditații. Noaptea visează huruitul lăzilor și clinchetul sticlelor, numără bani și strigă după clienți „Câte domnuuuu?” sau „Alo! Restu!”.

La 2 fără un sfert, când căldura de iunie a început să ardă și peste 100 de clienți au trecut prin curtea cu lăzi colorate, troleibuzul 90 trage pe dreapta. Nu e stație și călătorii se uită mirați la Cornelia care, cum îl vede pe șoferul transpirat, fuge în depozitul din spate și scoate o sticlă de la rece. Urcă pe prima treaptăși i-o întinde, aruncă o privire către o doamnă care-și face vânt cu evantaiul și strigă râzând: „Hai fugi că moare locatarii de căldură!” ●

Bucureșteanul este o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală.

2 comentarii

  • Florin ·

    Cornelia Stan este o mama model. Copilul ei are de la cine sa invete valorile fundamentale ale vietii noastre chiar daca viata nu este perfecta. Este o lectie despre cum sa ramai optimist, sa iubesti cea ce ai si sa pretuiesti persoana unei mame extraordinare si a unui suflet deosebit. Bravo Cornelia, tine-o tot asa! Te iubim asa cum esti!!!

  • Spanac ·

    frumos articol. felicitari!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Călător

Peter Rațiu are 55 de ani, respiră greu când vorbește, este cercetător în anatomie computerizată, medic pe ambulanță…

Bucureșteanul: Iată, vin claxonagii

Cum traficul definește, de vrem sau nu, felul în care ne trecem Sărbătorile, ne-am întrebat cum ar suna un colind…

Magdalena

Vlad Mixich povestește despre cea care i-a scăpat.