Bucureşteanul: Teoria pilei

Sau cum poți citi un reparator de chitare după sculele pe care le folosește.

Bucuresteanul1_580px

Dacă n-ar fi suferit o încropeală, chitara asta ar fi fost simplu de reparat. E o electroacustică cu corp din carbon și top din lemn, a unui folkist la vreo 20 de ani, chitarist în trupa The Outsiders, care a luat-o second hand. Chitara a avut griful dezlipit și fostul proprietar s-a gândit să-l repare singur, prinzându-l într-un holzșurub, dar s-a rupt.

Când a ajuns în atelierul lui Mihnea Ferezan, chitarist și reparator de chitare, griful se mai ținea doar în fretboard, fâșia de lemn de pe grif; la îmbinarea cu corpul, lipsea o felie de vreo 4 milimetri din lemn și ruptura era mozolită cu aracet uscat.

Așa că înainte de orice, Mihnea a trebuit să curețe ruptura. Mai întâi cu un șpaclu îmbrăcat în șmirghel, apoi cu o pilă – nimic sofisticat, o pilă de unghii.

Mihnea Ferezan

Atelierul, o măsuță de lemn cu o menghină albastră pe un cant, un taburet rotativ și o lampă înaltă de inox, e în holul apartamentului din Aviatorilor, unde locuiește cu logodnica lui și cu pugul Solomon, zis Solo – de la solo de chitară. Apartamentul l-au ales pentru debara, transformată în „camera instrumentelor” – acolo locuiesc cele 10 chitare (au fost și 16) ale lui Mihnea.

Muzica e în debara, în atelierul din hol și peste tot. Mihnea are 26 de ani și cântă la chitară de la 12. Cu trupa liceului (Cantemir, mate-info) a câștigat un concurs național, cu o melodie compusă de el pe versurile lui Eminescu, Și dacă... A făcut Relații Internaționale la ASE, nu Electronică la Poli, unde dăduse inițial, fiindcă mama l-a convins că acolo nu va avea timp pentru muzică și îi e etern recunoscător pentru asta. Părinții și-au dorit să-i iasă ce și-a propus: să fie un muzician.

A cântat cu Tep Zepi, M51, Luna Amară, Lucia. Acum e „pater familias” la RoadkillSoda, o trupă de stoner rock în care fratele lui cu 6 ani mai mare e basist.

Și joburile au de-a face cu muzica: a fost regizor de montaj la Radio Romantic, unde lucra cu programe audio cu care se juca și când făcea muzică; a lucrat la un magazin de muzică (doar un an, fiindcă era prea multă rutină); e fotograf de concerte; dă meditații de chitară (acum are o fată și un băiat de 11 ani, cărora le compune pe loc teme care să-i ajute să învețe să creeze armonii și să cânte cu altcineva).

Are muzica pe piele. De patru ani adună tatuaje: pe jumătatea dreaptă a corpului sunt viciile, iar pe stânga, familia. Muzica e, pe lângă mașini, femei, băutură, la vicii – nu oferă satisfacții pe măsura investițiilor, sigur nu financiar. Pe brațul familiei, din Sighișoara din partea tatălui, are blazonul familiei, comandat de fratele lui la un artist heraldic: un dragon care într-o gheară ține o biserică, în cealaltă ține o sabie, și stă pe o carte. Textul, în latină, e: „Prin forțe proprii”.

Reparatul chitarelor a venit firesc. A avut de-a face cu tot felul de reparatori, mai mult sau mai puțin buni și scumpi. Or, muzicienii au o relație de iubire cu chitarele lor, nu vor să le dea pe mâna oricui.

Prima chitară pe care a meșterit-o a fost prima lui chitară, o Horia Reghin din ’70, portocaliu-fosforescent, o mizerie luată de la o consignație din Piața Romană, a unui tip al dracu’, Moșu’, care tot timpul încerca să te fraierească. Mihnea a șmirgheluit chitara, a dus-o la lăcuit, i-a schimbat dozele, a setat-o (i-a reglat înălțimea corzilor și curbura griffului) și i-a vândut-o tot lui Moșu’, cu dublu decât dăduse pe ea, adică 150.000 de lei vechi.

A continuat să învețe să repare pe chitarele proprii, documentându-se pe net, din cărți și de la alți lutieri. În primăvară a fost la Istanbul la un workshop de o zi cu un veteran de la Gibson, producătorul chitarei lui preferate, Les Paul, numită după chitaristul de jazz american care a conceput-o, cu un ton cald, melodios și plin de sustain.

A-nceput să repare și chitarele prietenilor, cererea a tot crescut și, de nici două luni, repară și pentru alți muzicieni, din underground ca și el. Vrea să fie accesibil pentru muzicieni tineri, fiindcă știe cum e să ai o chitară pe care o iubești și să n-ai bani s-o repari. Pe Facebook postează povestea reparațiilor, cu fotografii; e o transparență pe care și-ar dori-o și el, dacă și-ar da chitara la reparat. Muzicienii sunt posesivi cu instrumentele lor.

Gif color

La chitara folkistului, după ce-a curățat ruptura, a lipit griful și a umplut gaura cu o mixtură din pulbere de lemn și un adeziv special, care nu afectează calitățile tonale ale lemnului. Apoi s-a ocupat de fretboard, care era plin de denivelări: l-a curățat cu ceară și l-a lustruit cu ulei de lămâie.

E multă migală în meșteșugul ăsta. De exemplu, cum face o prăgușă, piesa peste care trec corzile (se poate rupe sau, dacă e din plastic, ideal o înlocuiești cu una de os, fiindcă susține notele mai mult timp). Cumpără os de vacă, îl fierbe și îl curăță (nu mănâncă măduva că nu-i place), îl taie, îl prinde în menghină, îl șlefuiește și îl aduce la dimensiunea potrivită, măsoară unde trebuie să vină corzile, trasează cu creionul și formează șanțurile – tot cu pila de unghii.

Există și pile speciale pentru asta. În State, de exemplu, se găsesc kituri de lutier. Așa cum la IKEA oricine poate fi tâmplar, cu un kit oricine poate fi lutier. Dar Mihnea nu e adeptul lor. La veteranul de la Gibson i-a plăcut că avea scule vechi de 25 de ani și toate erau făcute de el. Și sculele lui Mihnea sunt cam 80% făcute de el sau comandate la strungar.

Principiul e același care, în liceu, îl făcea să rezolve probleme de fizică de olimpiadă în zeci de pagini, pentru că trebuia să găsească metoda lui. E principiul din blazonul familiei, unul important pentru Mihnea: trebuie să te lupți cu orice vrei să înveți, să vrei să îți iasă bine și, esențial, să găsești calea ta. ●

Bucureșteanul este o serie de articole săptămânale despre oameni și întâmplări din Capitală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureșteanul: Bucurie cu gust de socata

Un arhitect își caută libertatea în florile de soc.

Mădălina Marcu: Mai întâi să ne salvăm pe noi și apoi să producem schimbare în viața altora

O specialistă care ajută donatori să găsească oamenii pe care vor să îi sprijine vorbește despre compasiune și despre cum putem ajuta inteligent.

Wendy MacNaughton: Nu presupune că știi deja povestea

Wendy MacNaughton, ilustratoare și jurnalist grafic, revine în toamnă la The Power of Storytelling (14-15 octombrie).…