Bucureșteanul: Trezirea liliecilor

Un grup de medici, biologi și speologi salvează și studiază lilieci de dragul cercetării.

În sala mică a unui cabinet veterinar de la Piața Muncii, în jur de zece tineri – studenți, medici, cercetători și chiar și o liceană – stau aplecați spre câteva mese albe și înfig cu pensete viermișori de pescuit în guri minuscule. E un vacarm de chițăituri prelungi, ca un cor de țipete ascuțite, iar oamenii strigă rapid numere – 25, 108, 33! Ele indică fie viermii pe care un liliac i-a mâncat, fie numărul de identificare de pe crotalul câte unui liliac.

E o sâmbătă ploioasă și a treia sesiune de hrănire artificială pusă la cale de grupul de cercetători care studiază și adăpostesc din decembrie o colonie de 104 lilieci în hibernare.

Totul a pornit acum un an, când câțiva veterinari, biologi, speologi, geografi care lucraseră împreună în cercetare sau practică au decis să se grupeze într-un ONG care să studieze animalele din mediul sălbatic. Dragoș Mănțoiu, un absolvent de Geografie și doctorand în Biologie, e pasionat de lilieci de când a ajuns întâmplător alături de niște speologi într-o peșteră. Acolo a întâlnit o bioloagă, fosta lui profesoară la liceu, care rămânea mereu în urma grupului ca să se uite după lilieci. Atunci, în studenție, a văzut primul liliac și a început să-l intereseze domeniul. A fost ca o forță, spune Dragoș acum, la 27 de ani, care i-a schimbat complet viața. Începuse să colinde peșteri și făcea autostopul prin țară împreună cu un coleg, cu câte 30 de lei pe săptămână și hrănindu-se numai cu pateu. Pentru teza de licență a studiat distribuția și hibernarea liliecilor din Parcul Național Buila Vânturarița din Vâlcea. Acum studiază pentru doctoratul în biologie izotopii stabili ai liliecilor – o cercetare complicată prin care va afla mai multe date despre mamifer din blana în care se regăsește apa băută.

Dragoș și colegii lui au decis ca una dintre activitățile organizației pe care au fondat-o, Asociația Wilderness Research and Conservation, să fie „studiul și protecția liliecilor”. Așa au numit și pagina de Facebook datorită căreia acum trei luni cineva din Iași le-a donat cei 104 lilieci pe care i-a găsit în casă. I-au adăpostit în podul Centrului de reabilitare pentru animale „Luana”, iar medicii veterinari de aici le oferă servicii medicale și sprijin financiar pentru hrană.

I-au inventariat punându-le crotaluri de identificare pe aripile închise. I-au adăpostit în cutii de plastic în care le-au pus bucăți de carton de care, unul într-altul, s-au agățat ca să adoarmă. Liliecii, mamifere insectivore, hibernează din noiembrie până în aprilie.

Îi trezesc o dată la două weekenduri și, cu ajutorul unor voluntari găsiți inclusiv prin evenimente pe Facebook, îi hrănesc rând pe rând, ținându-i în palme, le dau apă, și le recoltează sumar de salivă pentru analize. Datele îi ajută pe cercetători să afle ce boli au, cât mănâncă, ce greutate au. Pentru un medic veterinar e o provocare să operezi pe un mamifer atât de mic, așa cum a fost când au găsit un liliac cu aripa ruptă.

Când îi hrănesc, oamenii poartă obligatoriu mănuși. Trebuie să-i țină ferm în palmă, dar nu strâns, fiindcă se agită. În hibernare liliecii sunt oricum amețiți și leneși, dar câte unul, din cauza fricii de oameni, se poate agita și mușca. Liliecii sunt un rezervor natural de boli, au rabie sau hepatita B, salmonela. Pot trăi fără probleme cu rabie, dar transmisă prin mușcătură, boala poate fi mortală pentru om.

Bolile vin de la insecte – fie de la cele care li se adăpostesc în blană, inclusiv căpușe, fie de la cele pe care le mănâncă.

Datorită dietei lor, liliecii sunt o sursă naturală pentru stârpirea dăunătorilor din agricultură. Dacă ei ar dispărea din Europa, spune Dragoș, nu am mai avea ce să mâncăm, pentru că oricâte insecticide ar folosi fermierii, nu sunt la fel de eficiente ca liliecii. În plus, insectele dezvoltă rezistență la pesticide.

Marius Ciocănău, medic veterinar virusolog, și el parte din grup fiindcă studiază rabia, spune că în Italia autoritățile locale au înțeles importanța liliecilor și oferă oamenilor căsuțe speciale de lilieci pe care le pot monta în apropierea casei.

Liliecii vânează cu ajutorul ecolocației; ajung la pradă prin ultrasunete cu un volum și de 120 de decibeli, cu precizie bună, care bat până la șase metri. Dacă am auzi atât de bine ca ei ar fi ca și cum am asculta încontinuu un concert rock pe stradă.

Oamenii din grupul „Studiul și protecția liliecilor” nu știu câți lilieci sunt în Capitală. Aproximează că locuiesc 1.000 într-un bloc de zece etaje, ceea ce înseamnă că într-un cartier ca Tineretului ar putea fi 50.000. Stau în crăpăturile blocurilor sau în rosturile balcoanelor, în copaci bătrâni – prea puțini rămași în București. Mulți mor odată cu reabilitarea blocurilor, sufocați în polistiren. Multor oameni le e frică de lilieci fiindcă seamănă cu niște șoareci zburători, sau se tem că li se încurcă în păr. În realitate liliecilor le este frică de oameni așa că ajung în case extrem de rar, doar atunci când colonia lor a fost deranjată și sunt confuzi. Ziua, cu jumătate de oră după răsărit, adorm și se trezesc spre seară, cu o jumătate de oră înainte de apus, când vânează.

Dragoș și echipa lui vor să convingă bucureștenii să-i anunțe când descoperă lilieci, pentru a-i salva. Când un liliac moare, nimic nu ajunge nestudiat: creierul ajunge la Marius pentru rabie, blana la Dragoș, scheletul la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, organele la studenții care cercetează citologia.

Iulia Mîndru, studentă în anul III la Medicină Veterinară, e la a treia sesiune de hrănire. Vine de la prima întâlnire a grupului, înainte de Crăciun, când le-au dat liliecilor să mănânce pe acorduri de chitară. Poartă un colier în formă de Batman și îl privește cald pe numărul 69, liliacul pe care l-a hrănit și acum două săptămâni. Cu aripile strânse, e cât un mouse, are în jur de 30 de grame, blana scurtă, maronie și lucioasă. Prinde adormit câte un vierme și-l mestecă. Nu e agitat ca alții care se zvârcolesc să iasă din palma strânsă și țipă, arătându-și dinții subțiri și ascuțiți. Iulia îl mângâie încet pe spate iar el parcă toarce ca o pisică. De-asta i-a și spus Chilly.

Iulia e cea care va face o prezentare despre lilieci cu care se vor duce în școli ca să le vorbească copiilor în Săptămâna Altfel. Oamenii din grup au planuri și mai mari: își doresc un parteneriat cu primăria care să le permită să adăpostească lilieci în căsuțe din parcuri. Ar putea astfel să-i filmeze cu o cameră video atașată căsuței sau să-i monitorizeze punându-le emițătoare. E o idee îndrăzneață pentru niște animale despre care multă lume știe doar că pot mușca sau te pot îmbolnăvi.

O idee pe care o vor aplica mai rapid este să cartografieze locurile din Capitală unde se adăpostesc lilieci. În curând o să lanseze și Batmobile, o aplicație de mobil în care poți introduce diverse date de localizare și salvare: strada, imobilul, dacă proprietarii vor sau nu să scape de lilieci. Săptămânile trecute mai mulți bucureșteni i-au contactat ca să-i scape de câțiva lilieci dintr-un bloc din Piața Victoriei. Colonia din pod a ajuns la 152 – cei mai mulți sunt lilieci de amurg (Nyctalus noctula) și câțiva din specia Liliacul pitic al lui Kuhl (Pipistrellus kuhlii).

Majoritatea au crescut și sunt din ce în ce mai agitați, iar hibernarea se apropie de sfârșit. Vor fi eliberați peste o săptămână. Li se pregătesc case din lemn agățate în copacii din curtea unui muzeu, posibil „Grigore Antipa”. Unii vor rămâne acolo – probabil masculii, care sunt mai sedentari – iar femelele vor migra spre nord, unde e mai multă mâncare. ●

Bucureșteanul, o serie de articole despre oameni și întâmplări din Capitală, este o rubrică susținută de prietenii de la Intercapital Invest și din donații strânse în cadrul proiectului Big Lunch. Poți citi despre alți bucureșteni în arhiva rubricii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Bucureşteanul în mişcare

Pentru festivalul Texte în mișcare organizat între 18 și 21 aprilie, Institutul francez de la București i-a propus…

Bucureșteanul: Joi dimineața, cu priveliște la biciclete

Un portret vizual al pistei pentru bicicliști de pe Calea Victoriei, de la 8:30 la 11:00, la mijlocul lui august.

Radu Iacoban se agită

Actorului Radu Iacoban nu-i place să stea degeaba pe-acasă, așa că s-a apucat să-și scrie contexte.