Cât valorează un bilet la meciul echipei tale?

Pe drum spre Anglia-Țara Galilor, cu un suporter englez care își dorește neapărat să intre pe stadion. O poveste…

Pe drum spre Anglia-Țara Galilor, cu un suporter englez care își dorește neapărat să intre pe stadion.

„Am fotbalul în sânge”, spune Jaspal Mandeir, un suporter britanic de origine indiană, încercând să-mi explice de ce e important să prindă un bilet la Anglia-Țara Galilor, până atunci cel mai râvnit meci din grupele Europeanului din Franța. Nu-i place să vadă meciurile în baruri și nu de asta a venit în Franța, așa că dă refresh la pagina de pe viagogo.com unde se vând ultimele 20 de bilete, la preț dublu preț sau chiar mai scumpe, și ne întreabă ce să facă.

Suntem în mașina lui Stefan, un suporter neamț. Eu, Jaspal, Alex, un italian care locuiește în Leeds și Harold, alt german, și mergem spre Lens, cel mai mic dintre cele zece orașe în care se joacă. Dacă toți locuitorii s-ar strânge pe stadion, tot ar rămâne 4.000 de locuri libere. Pe autostradă, alte mașini și autocare pe geamurile cărora flutură când steaguri alb-roșii, când dragonul galez. În jur de 41.000 de suporteri și jurnaliști vor reuși să vadă live prima întâlnire a celor două țări vecine la o competiție importantă – pentru galezii e primul Euro (au mai fost doar la un mondial, în 1958) –, iar Jaspal speră să fie printre ei.

N-a reușit să-și cumpere bilet când s-au pus în vânzare, pentru că s-au dat foarte repede, iar apoi au apărut pe site-uri și la comercianți locali, la suprapreț. Speră să găsească în jurul stadionului, cum a făcut și în Brazilia, la Mondialul din 2014. Ne arată poze de pe Maracanã, de la un Argentina-Bosnia la care a stat lângă poarta unde a marcat Messi și unde a refuzat să-și vândă biletul cu 1.000 de euro. „N-am venit tocmai din Birmingham să văd meciul dintr-un bar”, și-a spus.

Jaspal are 49 de ani și e broker de proprietăți. Iubește fotbalul de când era mic, dar e „oaia neagră” a familiei, pentru că e singurul care ține cu Birmingham (restul sunt fani West Ham). Ne arată poze cu cele trei fete ale sale, cărora nu prea le place fotbalul. Nu-l deranjează să călătorească singur la meciuri, pentru că își revede prieteni de pe stadioane sau își face alții. Pentru Franța nu și-a luat încă avion de întoarcere și îi sticlesc ochii când aude că Stefan, care a văzut deja șapte meciuri, are bilet și la finală. „Dacă nu ajunge Germania, îl vinzi?”

Pentru Anglia-Țara Galilor e dispus să scoată din buzunar până la 280 de lire. Când găsește pe site unul la 230, scoate cardul din portofel, gata să-l cumpere. Apoi se gândește să mai aștepte puțin, dacă cumva scade? Așa se întâmplă de obicei în apropierea orei meciului, ne spune Alex, italianul care a venit la Euro pentru lucrarea sa de doctorat, chiar pe tema biletelor vândute la negru și a economiei underground.

De doi ani cercetează piața biletelor de concerte, meciuri sau piese de teatru, și a strâns multe povești: un tip care a vrut să incendieze casa proprietarului site-ului Viagogo, altul care a primit în schimbul unui bilet la o piesă de teatru o călătorie cu un private jet și o vacanță în casa cumpărătorului, în Los Angeles; un prieten care a vândut un bilet cu 3.000 de euro, cineva care lucra la catering la o finală de Champions League și care a dispărut în tribune cum a început meciul.

După 15 minute, Jaspal observă că biletul de 230 lire a dispărut; în câteva secunde nu mai găsește nimic sub 300. „Înseamnă că se vând”, îi spune Alex. Sunt deja la 350, 400, unul chiar la 900, mai mari ca la deschidere, mai mari ca la orice meci de până acum. „Nu-mi vine să cred, trebuia să-l iau pe primul”, spune gesticulând cu telefonul. „Acum ce fac? Nu mă bagi cu acreditarea ta? Îți dau 100 euro.”

Când ajungem aproape de stadionul Bollaert-Delelis, construit în 1933, ne despărțim și o luăm fiecare spre locurile noastre – eu la masa presei, Stefan și Harold spre zona unde au bilete, Alex să vadă cum le merge vânzătorilor din jurul stadionului, iar Jaspal în căutarea unui bilet. În jur, englezi și galezi merg cot la cot spre tribunele alb-roșii sau ciocnesc o bere fără alcool pe strada principală a orașului, decorată ca de carnaval, cu steagurile tuturor echipelor de la Euro.

Nu e cel mai frumos meci, dar are de toate: imnuri care-ți fac pielea de găină, răsturnări de situație și un gol în prelungiri. Înapoi la mașină, îl așteptăm pe Jaspal, curioși să aflăm dacă a văzut victoria țării sale pe viu. Îi vedem întâi zâmbetul până la urechi, abia apoi șapca gri, geaca de fâș și rucsacul în care are un steag al Angliei. În mână flutură un bilet și ne strigă de partea cealaltă a străzii: „N-o să vă vină să credeți!”

După ce a întrebat prin jurul stadionului care sunt prețurile – tot între 350 și 500 euro –, după ce s-a văzut cu niște prieteni care au rămas în Fan Zone, după ce a încercat să sară gardurile, rămânând cu o julitură pe mână, cu 45 minute înainte de meci, l-a văzut pe jos. Un bilet alb, îndoit. L-a deschis și nu i-a venit să creadă. Era de categoria I, cele mai bune locuri. Timp de trei secunde, spune că s-a întrebat dacă să-l țină sau să-l dea înapoi.

„Sunt multe lucruri necurate care se pot întâmpla cu biletele, dar să găsești unul pe jos nu e”, îi spune Alex, încercând să-l liniștească. „Ai făcut ce-ar fi făcut oricare dintre noi.”

Pe drumul înapoi, după ce-și sună prietenii, cărora le jură că e adevărat ce le povestește, ne arată poze de la meci: cu el, cu alți fani cu care s-a împrietenit și cu vedeta Țării Galilor, Gareth Bale, ca să vedem cât de aproape a stat. Din când în când, își despăturește biletul pe care-l ține strâns în mână, și-l privește. „Ăsta e biletul meu Willy Wonka.” Apoi deschide telefonul, să vadă cât sunt biletele la Germania-Polonia. „Oare care sunt șansele să găsesc încă unul pe jos?” ●

Andreea Giuclea scrie despre sport pentru DoR și Lead.ro. Alte texte din seria DoR despre #euro2016, aici sau în notele de pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
ASTA ≠ ESTE

Învățăturile unui american care s‑a luat la trântă cu una dintre cele mai fundamentale metehne ale românilor.

ColaboraDoR: Bogdan Baraghin

Bogdan Baraghin, 32 de ani, este fost absolvent de Politehnică transformat în fotograf și membru fondator al proiectului…

Scrisori din București, 16 ianuarie 2012

Anca Iosif și Ana Maria Ciobanu, colaboratoare de nădejde la DoR au fost și aseară, 16 ianuarie, în Piața Universității…