Conflictul mocnit cu menajera

Scurtă radiografie a idealismului din Piață.

Povestea cu menajera este deja o mărturie cu puteri mitice, reluată la nesfârșit cu ocazia revoltei clasei de mijloc educate și urbane împotriva a ceva ce e numit generic „pesedismul”. În termenul „pesedism” se aglutinează de toate, de la săraci dezgustători prin faptul că votează ceva și nu altceva, la forme de corupție și relații de afaceri cu statul și cu clanuri politice.

Un tip/ o tipă cool stă de vorbă cu menajera și constată că e votantă PSD și că nu dă doi bani pe „principii”, acesta e nucleul reluat în sute de variante online. O mostră de folclor Facebook. Meșterul Manole construia în zadar ziua, că se surpa treaba #noapteacahoții. Clasa de mijloc și ea muncește în zadar pentru că menajera votează altfel.

Povestea își are rădăcinile în anii ’90 și vorbește despre conflictul dintre părinții feseniști needucați și copiii puri și anticomuniști. Părinții decrețeilor au fost și au rămas până la urmă o altă variantă de „menajere”, oameni „sub vremi” obsedați să-și ajute copiii și cam atât.

După ce am fost prin Piața Victoriei, după ce am văzut cum își traduc diverse categorii de protestatari revolta, am reținut mai ales o dorință imensă de puritate. Am auzit de atâta curățenie și puritate, că m-am crezut o clipă atras involuntar într-un soi de pelerinaj gen Arsenie Boca pentru corporatiști. E rușinoasă revendicarea lucrurilor materiale. Dacă niște angajați cer salarii mai mari, dacă niște bugetari vor bonuri de masă sau concedii, dacă pensionarii vor măriri, toate aceste chestiuni capătă o insuportabilă aură materialistă, simplistă, neidealistă.

Ce e curat și idealist? Să nu spui nimic de bani. Principiile sunt clare, nu trebuie mânjite cu dorințe pământești. Cea mai multă ură o stârnește eticheta de vreun fel: nu le spune că sunt din clasa de mijloc pentru că îți dau imediat exemplul contrar, spune doar că sunt tineri (deși mi s-a părut covârșitor segmentul 35–50). Dar lucrurile au stat totuși așa: mai ales reprezentanți ai clasei de mijloc și aspiranți au avut vocea dominantă în Piața Victoriei și în orașele mari.

Purismul europenist, purismul profesional („noi suntem experții”) vine, bineînțeles, însoțit de un simț impur al statului de drept în care nu ne deranjează că instituțiile anchetează procesul guvernamental, de exemplu. Așa s-a întâmplat și cu Putin. Atât de tare l-a urât Vestul, până a început să nască în serie lideri după chipul lui.

Am ieșit pentru că ne-a indignat un stil de a guverna netransparent, „hoțesc”. Dar de unde până unde ajungem acum să apărăm băncile și comisioanele lor nesimțite sau corporații cunoscute pentru practici complet „necivilizate” în relație cu angajații sau clienții? Să mai amintim că „multinaționala” are și birouri luxoase unde lucrează tefeliști (tineri frumoși și liberi – n.r.) plini de speranță, dar are și sute de mii de angajați pe salariul minim și călăriți ca-n secolul XIX. Cum îi explici menajerei că e mai bună sănătatea privată și necoruptă când femeia are nevoie de acces egalitar la sănătate oricum o fi ea, pentru că nu îmbătrânești de două ori într-o viață?

În numele democrației liberale, și cu steagul drepturilor în frunte, cam mulți cetățeni revoltați ar fi în stare să nu mai vadă lumea de sub grila lor salarială. Or, sub grilă stau și menajera și părinții lor, legați de o fibră secretă, indestructibilă.


Acest articol apare și în:

DoR #27

#nevedem?
Primăvară, 2017

Cumpără revista

5 comentarii la Conflictul mocnit cu menajera

  1. Asta e tot articolul sau doar un teaser? Inteleg ca DoR vrea sa includa mai multe voci? Nu doar cele ale tefelistilor? Apreciez DoR pentru ca propune un jurnalism de calitate si are anumite standarde editoriale, dar articolul sau teaserul asta nu par prea temeinic lucrate. Poate sunt eu un pic mai proasta, dar nu inteleg ce vrea sa spuna „poetul” in acest paragraf: „Purismul europenist, purismul profesional („noi suntem experţii”) vine, bineînţeles, însoţit de un simţ impur al statului de drept în care nu ne deranjează că instituţiile anchetează procesul guvernamental, de exemplu. Aşa s-a întâmplat şi cu Putin. Atât de tare l-a urât Vestul, până a început să nască în serie lideri după chipul lui.” Ma poate ajuta cineva cu o explicatie?

  2. @Sandra, rogozanu e doar prost nimic mai mult.
    Incearca si el sa para om cult dar din pacate unora nu le iese indiferenta cat se dau cu curul de asfalt.

    De fapt mi-e si greu sa inteleg cum te poti numi destept cand esti portavocea pesedeului. De fapt asta chiar e o provocare.

  3. Nu ar trebui sa fie greu de priceput: Declansand o ancheta care de fapt interfereaza grav in atributiile Guvernului, Codruta a comis o golanie de proportii, pentru care merita nu doar destituirea ci si inculparea. Ilegalitatea a fost constatata de 8 din 9 judecatori ai CCR, inclusiv de catre predecesorul ei in fruntea DNA, Daniel Morar.

  4. Exact, domnule M. Dumitrescu, vinovata e Codruta ca a dispus inceperea unei cercetari penale in rem ca urmare a unui denunt depus la parchet. Exact, asa e…. Trebuia sa le spuna denuntatorilor ca de Guvern nu se poate lua nimeni pentru urmatorii 4 ani; doar e un guvern legitim, nu? Patru ani au dreptul sa taie si sa spanzure in numele unui vot coplesitor din 11 dec, si acesta ca urmare a unor manipulari crase gen Ciolos fiul lui Soros etc. Dar aceste detalii nu mai conteaza acum, tot ce conteaza e programul PSD de stanga, care incepe – cum altfel? – cu gratieri si amnistieri. Restul e tacere, cel putin asa ar vrea PSD… P.S. Domnule Dumitrescu, cat de frig si trist trebuie sa fie acolo, sus, la „mansarda”…

  5. Of, of, iar baţi câmpii mai ceva ca minerii pe „huligani”, măi Costi. Întreabă „tefeliştii” dacă ar vrea ca medicii, profesorii, inginerii etc., de fapt toţi bugetarii care fac ceva, să aibă salarii mici. Nu de ei e vorba, dragule, ci de toţi funcţionăraşii, pilele, rudele şi slugile politice, pe scurt putorile (ştim cât îţi place termenul ăsta), care plimbă hârtiile dintr-un birou în altul în timp ce colegii lor lucrează de le sar capacele. Ăia cărora Olguţa o să le dea salarii de 4.000 de lei, bonuri, sporuri, prime şi vacanţe, adică lucruri pentru care noi, muritorii de rând, muncim.

    Poate că dacă ăştia ar fi zburaţi, ceilalţi, care muncesc, ar primi salarii mai mari, ce zici? Sau zicala „nici pâine fără muncă, nici muncă fără pâine” ori se aplică doar la unii, ori a devenit fascistă?

Comentariile sunt închise.