[Corespondență Anim’est] Andreia și umorul ei întunecat

Andreia Dobrota are 24 de ani și tocmai a câștigat o finanțare de 1000 de dolari pentru următorul ei film.

Andreia Dobrota are 24 de ani și tocmai a câștigat o finanțare de 1000 de dolari pentru următorul ei film la concursul de proiecte Project Worksheep, organizat de Anim’est. E îndrăgostită de Olanda, țara în care s-a mutat după ce a terminat acolo un master în animație. Când Get Happy or Get Out, un scurtmetraj realizat de ea în 2013, a fost selectat la ediția din acest an a Anim’est, s-a urcat într-un avion ca să-l poată vedea și-n cinema.

rsz_get_happy

Cum ți-a venit ideea scurtmetrajului Get Happy or Get Out?

Totul a pornit ca un exercițiu de animație la master, unde am fost rugați să ne gândim la mai multe situații și personaje aleatorii, și să le punem cap la cap tot aleatoriu. După multe editări, am ajuns la situația asta (un personaj care e obligat să trăiască într-o lume fericită, roz și care sfârșește prin a se spânzura cu unul dintre baloanele vesele).

Ce mesaj vrei să transmiți prin el?

E deschis interpretărilor, dar am făcut un experiment și am trimis un rezumat mai multor oameni înainte să-l încep, ca să-mi spună ce cred ei că transmite. Unii au crezut că e o metaforă a comunismului, când Karl Marx inventase o lume în care toți oamenii erau fericiți și împliniți. Alții au spus că e o metaforă a consumerismului – cum oamenii sunt fericiți când posedă lucruri – pentru că-n animația mea oamenii mănâncă tort, se dau pe trambuline, se plimbă cu bicicletele. Am citit și m-am inspirat și din Brave New World, de Aldous Huxley, unde este vorba tot despre o lume în care toți se vor a fi fericiți, dar sunt și excepții.

De unde până unde animație?

Desenatul mă pasionează de la șapte ani; am tot desenat și m-au trimis ai mei la liceul de arte. Începusem să mă uit și la niște tutoriale pe net, așa, fără să am habar, și am început să fac animații de câteva secunde. Când am intrat la facultate, am dat de un profesor mai deschis la minte care m-a îndrumat și m-a ghidat spre direcția asta, deși nu eram la o școală de animație.

Prima animație?

Prima mai serioasă s-a numit Mad World și a fost selectată la Anim’est acum cinci ani, cred. Era de vreo trei minute, lucrată cu figurine din lut.

Cum a fost masterul în Olanda?

Eu am terminat Facultatea de Arte, voiam să fac animație neapărat și știam că la noi nu prea ai unde. Mi-au plăcut și țara și masterul de la Facultatea St. Joost, din Breda. Mi-au plăcut mult profesorii, pentru că erau implicați, dar îmi dădeau și libertate creativă. Aveam workshopuri despre cum să facem storyboarduri sau cum să scriem scenarii, cursuri de software.

Gânduri de întoarcere în România ai?

Nu-mi place Bucureștiul, nu mă simt bine aici. După master, m-am întors o perioadă în România și am lucrat pentru studiourile de animație DSG (lungmetrajul Crulic este realizat de ei) și îmi plăcea, doar că orașul nu e pe placul meu cu toată aglomerația, iar în alte orașe n-am găsit ceva să mă atragă, profesional.

Lucrezi acum?

Sunt într-un internship plătit la un studio de animații în Olanda, dar sunt și freelancer pentru România. Fac animații pentru copii pentru canalul de YouTube Tralala și lucrez cu o firmă distribuitoare de aparate de aer condiționat, care are animațiile făcute de mine la metrou. Am avut și câțiva clienți în Olanda, dar e mai greu cu piața de acolo, pentru mine.

Acum ești fericită acolo? Ești unul dintre omuleții din scurtmetrajul tău?

Sunt fericită și mi-e bine, dar nu sunt chiar unul dintre personajele mele, deși Olanda mi se pare țara în care toți oamenii sunt împliniți și mănâncă tort tot timpul.

Cel mai important lucru în animație:

Povestea. Când povestea e gata, mă pot apuca de treabă. Prefer să editez la ea luni de zile și apoi să mă apuc de desenat, decât să improvizez pe parcurs. Îmi place să am structură.

Planuri animate?

Am un scurtmetraj în cap pe care l-am prezentat și în cadrul Anim’est 2014, într-un concurs de proiecte. E despre un tip care e enervat de toate ticurile nervoase ale celor din jur – precum trosnitul degetelor – și care-și imaginează cum l-ar face pe fiecare în parte să sufere.

Recomandări animatoricești:

Please Say Something de la David OReilly

Orice de la Mikey Please, care a câștigat ceva premii pentru munca lui. ●

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Seminariile DoR: Doru Trăscău, 30 ianuarie 2013

Doru Trăscău, solistul The Mono Jacks, este invitatul de miercuri, 30 ianuarie, al Seminariilor DoR, o serie de…

ColaboraDoR: Claudiu Popescu, fotograf

Claudiu Popescu are 24 de ani și este născut în Capitala…

Bucureșteanul: Fata și Cadillacul

Recuzita unei tinere regizoare de teatru.