[Corespondență Pelicam] Oamenii cu branhii

În documentarul "Walking Under Water" (2014), Eliza Kubarska spune povestea unui trib din Borneo ale cărui îndeletniciri…

În filmul Walking Under Water (2014), proiectat la Tulcea în cadrul festivalului Pelicam, Eliza Kubarska spune povestea unui trib din Borneo ale cărui îndeletniciri și comuniune cu marea dispar în urma dezvoltării turistice a  zonei. 

Un unchi și nepotul lui ies pe mare într-o mică barcă cu motor. Unchiul își înfășoară în jurul picioarelor, brâului și al gâtului un tub subțire pe care-l strânge între dinți pentru a putea respira sub apă. De picioare are prinse lopățele de lemn care devin înotătoare când se scufundă cu o suliță după pește. În tribul Badjao, din care Alexan și Sari fac parte, chiar și copiii își pot ține respirația sub apă trei-patru minute. Alexan face scufundări cu compresor de vreo 20 de ani, inclusiv noaptea, și poate rămâne sub apă chiar și trei ore, iar singura lui ancoră e copilul care controlează motorul bărcii și aerul care-i intră în plămâni.

Documentarul polonez Walking Under Water spune povestea din punctul lor de vedere. Nu afli despre durerile frecvente de cap ale lui Alexan, nici despre cum nu respectă nicio regulă a scufundării, cum ar fi să nu revină brusc la suprafață de la mari adâncimi. Vezi, în schimb, ofrandele și rugăciunile aduse mării ca să-i primească și să-i protejeze, lacrimile și întoarcerea acasă cu trei pești după cinci zile, din cauza unei defecțiuni apărute la barcă, lecția de scufundare pe care Alexan i-o dă lui Sari, o încercare futilă de a da mai departe cunoștințe rămase fără șanse de supraviețuire pe măsură ce dezvoltarea turistică a zonei alungă sătenii spre ghetourile celui mai apropiat oraș.

În 2010, regizoarea Eliza Kubarska era într-o călătorie mai lungă prin Asia. Tocmai terminase primul ei documentar, despre o călătorie riscantă în Groenlanda alături de fotograful David Kaszlikowski, cu care acum e căsătorită, și era în căutarea unui nou subiect. A mers în Borneo ca să vadă munții de acolo, dar, dezamăgită de ei, a decis să se orienteze spre mare. Dintr-o barcă, a zărit casele unor oameni care locuiau pe malul mării și a vrut să afle mai multe despre ei. În stațiunile turistice din apropiere nu se știa mare lucru, dar a găsit până la urmă un ghid care s-o introducă în lumea Badjao.

S-a dus în sate, a stat printre oameni care au primit-o cu deschidere și curiozitate în ce o privește – turiști cu echipamente scumpe de scufundare treceau zilnic cu bărcile prin zonă, dar nu se opreau vreodată pe la ei. A descoperit că Badjao sunt oameni pe care nicio țară nu-i reclamă (nu au documente) − sunt oameni ai mării, care le susține existența mai mult decât pământul.

Ca să spună povestea Badjao, Kubarska și-a petrecut cu ei cam două luni pe an, timp de trei ani. A ieșit cu ei pe mare, a învățat să facă scufundări (cu echipament profesionist) pentru a-i putea urmări sub apă, a stat în casele lor, martoră la toate lucrurile cu care ei se confruntă.

Kubarska e o absolventă de sculptură pasionată de alpinism care și-a dat seama că practicarea artei nu-i va permite să călătorească prin lume atât de mult cum își dorește, așa că a schimbat dalta pe camera de filmat. Spune că e regizoare, nu activistă, dar când filmul despre Badjao a fost gata, a simțit nevoia să dea ceva în schimb pentru tot ce i-au oferit.

A pus în legătură două fundații, din Borneo și din Polonia, care colaborează pentru construirea unor școli, singura soluție de a ajuta membrii tribului să-și găsească o direcție după destrămarea lumii în care au crescut. „Pentru mine cel mai important e să atrag atenția asupra unor insule precum Mabul, pentru că știu că în curând e posibil ca tribul Badjao să fie dat la o parte de acolo fără nicio contrareacție. Civilizația a ajuns acolo și ei n-au cum s-o oprească.”

Dincolo de implicarea activă pentru a lăsa ceva în urmă, din postura de documentaristă, Eliza crede în puterea filmelor, ca și cea a cărților, de a schimba ceva cât de mic. „Filmul a ajuns prin toată lumea și asta îi va face, poate, pe oameni să reflecteze asupra acestei probleme. Cu toții suntem turiști la un moment dat și înțeleg că atunci când mergem în vacanță nu vrem decât să ne relaxăm, avem o singură săptămână la dispoziție etc. Dar mi-ar plăcea ca oamenii să fie atenți la ce e în spate. Dacă se duc într-o stațiune exotică, să se întrebe dacă e totul ok. Măcar să încerce să fie atenți și la asta.” ●

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
DoR caută Manager de Distribuție

Managerul, pe care suntem oricând dispuși să-l promovăm la statutul de super-erou, se va ocupa de relația cu distribuitorii…

Bursele „Viitor la purtător”, ediția a II-a

„Viitor la purtător” este un concurs de jurnalism pe teme sociale în cadrul căruia vor fi acordate cinci burse…

Moștenirea franceză din Mehedinți

De la orhideea Catleya – laitmotiv în proza lui Marcel Proust –, la Catleya – domeniul viticol din județul Mehedinți.…