[Corespondență Victoria] Patul e… stricat!

Despre documentarul The Bed is Broken, aflat în competiție la Festivalul de Film Victoria, și cum a dat viață…

Despre documentarul The Bed is Broken, aflat în competiție la Festivalul de Film Victoria, și cum a dat viață unei mine părăsite.

The Bed is Broken Still

În sala mare a casei de cultură din orașul Victoria, copiii râd pe înfundate de cei doi copii de pe ecran care scormonesc după fier într-o mină părăsită. Adulții tac și câțiva se foiesc inconfortabil când Vasile, un puști de 14 ani, aruncă cu registre și dosare cartonate în Răzvan, colegul lui de 11 ani. Cel mare îl vânează tacticos de la un etaj superior, îl lovește în cap și, într-un final, îl îngroapă într-un morman de hârtii. Când Răzvan nu se mai zbate sub greutatea maculaturii, Vasile îi mai trântește cu sete un catastif.

The Bed is Broken a fost realizat în 2012 în cadrul workshopului de film documentar Aristoteles, care timp de cinci săptămâni își provoacă participanții să caute subiecte, să le filmeze și apoi să le editeze. Ideea a pornit de la obsesia regizoarei Raluca Răcean Gorgos pentru un spațiu pe care îl știa de vreun an: mina Leșu Ursului, de la Tarnița.

Ana Maria Vîjdea, care s-a ocupat de imagine, și Tudor Petre, care a avut în grijă sunetul, nu erau siguri ce puteau să facă cu o mină părăsită. Dar, pentru că Ana mai făcuse voluntariat la Prison Fellowship, o organizație care le vorbește despre spiritualitate deținuților, a fost curioasă să vadă ce e cu copiii de la Centrul pentru minori delincvenți din Ostra, o localitate de lângă mina unde voiau să filmeze.

Așa l-a cunoscut echipa pe Răzvan, puștiul care le-a povestit că nu are prea multe de făcut la centru și că uneori se duce să adune fier din mină pe care apoi îl vinde. L-au întrebat dacă ar fi de acord să-l însoțească, l-au cunoscut și pe prietenul lui, Vasile, și au obținut acordul instituției pentru a-i lua cu mașina până la Leșu Ursului pentru cinci zile de filmare.

Echipa își dorea un documentar observațional și le-a explicat copiilor că, din momentul în care vor intra în mină, ei nu vor interveni în căutărea lor. Le-au pus lavaliere, Ana s-a pregătit cu camera dar nu știa la ce să se aștepte. De cum au deschis portierele, Răzvan și Vasile au luat-o la fugă prin fosta mină – „mare cam cât orașul Victoria” – și nu le-a mai păsat de cameră.

În timpul workshopului, echipa a avut multe dezbateri: despre alegerea de a rămâne în mină la final, despre cum nu știm că Răzvan și Vasile vin de la centrul de minori delincvenți și despre cum arată viața lor acolo. Ana spune că singurul ei țel din punctul de vedere al imaginii a fost să scoată spațiul din inerție. „Am pornit de la spațiu și am vrut să rămânem în spațiu.”

Când a văzut prima oară mina părăsită, Anei i-a atras atenția o încăpere cu pereți verzi care se împleteau interesant cu un morman de cărți mov și o fereastră prin care se întrezăreau copaci. I-a plăcut mult efectul culorilor, fereastra ca un tablou, și a tras câteva cadre care au ajuns ulterior să deschidă filmul. Pe fundalul imaginilor se aud vocile copiilor, stimulate de un exercițiu de improvizație în care trebuia să formeze propoziții care încep cu cuvinte aleatorii:

Geamul e… spart!

Familia e… despărțită!

Ușa e… blocată!

Patul e… stricat!

Filmul dă viață minei părăsite, mai întâi cu vocile copiilor, apoi cu iureșul și joaca lor, pentru ca la final perspectiva să rămână tot cea din mina abandonată în timp ce copiii discută cu un domn care urmează să cumpere cele șase kilograme de fier strânse.

În competiția de documentare a Festivalului de Film Victoria mai sunt: Rio 2016, City Tour, 9 vieți, Un ultim an în 114 minute, Dacă 6 ar fi 9 și București, unde ești?