Cu perseverenţă şi intenţii bune

Adrian Sitaru are 40 de ani și a regizat trei scurtmetraje și două lungmetraje care au străbătut lumea: Pescuit…

Adrian Sitaru are 40 de ani și a regizat trei scurtmetraje (Valuri, Colivia și Lord) și două lungmetraje (Pescuit sportiv și Din dragoste cu cele mai bune intenții) care au străbătut lumea. Din dragoste… a ieșit în România pe 28 octombrie și a fost premiat recent cu două distincții la Locarno.

__________________________________

__________________________________

Când te-ai decis să faci film?
Pe la 22-23 de ani, când am ajuns de la Deva la Timișoara, cu prima mea facultate, Automatizări și Calculatoare. Acolo am descoperit o cinematecă, fiindcă în Deva nu aveam și am început să văd Tarkovski, Bergman, Fellini. Până atunci eram setat cu muzica: cântam la bass și la chitară, visam să fac muzică. Atunci, dintr-o dată, mi s-a produs un fel de switch în cap, mi-am zis că asta e ceea ce vreau, să fiu regizor. Am început să citesc tot mai mult, să văd filme, să dau la UNATC, unde n-am intrat, deși am încercat de trei ori.

E un dezavantaj faptul că ai terminat Universitatea Media și nu UNATC-ul?
Nu, deloc, pentru că, în general, nivelul învățământului în țara noastră e jos de tot și toate datele și statisticile o arată cu prisosință. Nici școala de film nu e mai presus, sunt cam aceiași profesori, cu aceeași programă peste tot. Contează mult mai mult grupul în care ești și cred că a fost un avantaj Universitatea Media, pentru că deja din anul al II-lea am avut ocazia, împreună cu Radu Jude, să lucrăm la filmul lui Costa Gavras, Amen, adică să fim în producție. După care, dintr-un noroc, pentru că au avut încredere în noi cei de la Prima TV, care voiau să lucreze cu oameni tineri, am început să regizăm un serial, În familie. A fost, iarăși, o experiență nemaipomenită, iar școala a închis ochii, nu era atât de severă cu absențele. A contat destul de mult îmbinarea asta între școală și producție. Oricum, eu nu cred că școala în sine scoate regizori mari.

Majoritatea regizorilor tineri aleg să regizeze fie videoclipuri muzicale, fie spoturi publicitare. Tu ai ales televiziunea. De ce?
Păi n-am ales eu televiziunea, cred că ea m-a ales pe mine. Dacă mă suna cineva din publicitate, cred că răspundeam da. Dacă mi se oferea un videoclip, spuneam da. Dar asta nu s-a întâmplat nici acum, după ce am făcut atâtea scurtmetraje și două lungmetraje. Televiziunea e un mediu care are nevoie și absoarbe enorm de mulți oameni. Dacă nu ești atent, poți rămâne blocat acolo, pentru că și banii pot fi destul de frumoși. Dar nu mi-am dorit niciodată să fac televiziune și, imediat ce am avut ceva bani, am făcut Pescuit sportiv – cum am putut, fără nici un sprijin. Totuși, n-am refuzat niciodată proiectele de televiziune care mi-au plăcut.

Cum poți face profit, ca regizor independent?
Marile mele profituri vin din premii. Dacă filmul iese bine, un premiu sau două deja aduc sume destul de importante. De exemplu, a fost premiul de la Salonic. El se împarte între producători și regizori, dar eu am fost și coproducător, așa că am luat cam două treimi din valoarea premiului, care era în jur de 20.000 de euro. Dintr-o dată, mi-am scos banii pe care i-am investit în film. De fapt, se pierd mult mai mulți bani la filmele de lungmetraj „oficiale”, cu sprijin de la CNC, pentru că e mult mai greu să recuperezi sute de mii de euro.

Crezi că astăzi, pentru selecționerii marilor festivaluri, a fi regizor român este un avantaj sau un dezavantaj?
Cred că încă e un brand filmul românesc și dă bine la festivaluri să ai filme românești, dar, pe de altă parte, s-au și săturat. Vor rămâne Puiu, Mungiu sau Porumboiu, pentru că numele lor în sine e un brand. Pentru ăștia noi, care venim acum, e destul de greu. Feelingul meu e că începem să ieșim din modă și nu vom putea păstra ștacheta sus cu același tip de filme, chiar dacă sunt bune. Trebuie să venim cu ceva nou ca să rămânem în elită.

Din dragoste… pornește de la o experiență personală. Nu te-ai gândit că ai putea fi acuzat că îți speli rufele în public?
Mi se pare că așa se întâmplă cu toți regizorii și scriitorii afectați de experiențe, fobii sau anxietăți, ele fac parte din opera lor. Ei cred într-o terapie, cum spuneam, într-o psihoterapie. Nu, nu m-am gândit la asta. Mai degrabă ceilalți cred că vrei să le prezinți o experiență din care ar fi ceva de învățat. E genul de poveste pe care ceilalți fie vor s-o audă și din care vor să înțeleagă ceva, fie nu. Pot fi voci care să reproșeze, dar nu îi obligă nimeni să se uite la film până la final. Nimeni nu e obligat și chiar sunt curios să văd dacă va prinde.

Crezi că viața bate filmul?
Da, cam da. Spun asta și din propria experiență, și din ale altora. Cred în chestia asta. Până la urmă, chiar și faptul că facem filme realiste, că de cele mai multe ori încercăm să imităm viața spune multe. Orice imitație n-are cum să egaleze originalul. Pentru regizor, e o competiție pierdută din start. Ne putem cel mult apropia, dar viața bate filmul.

Ce te motivează să faci în continuare filme?
Nu știu, e o chestie pe care, la fel ca și muzica, o fac natural și e distractiv pentru mine. Zic distractiv nu în sensul superficial, dar o fac cu plăcere, nu simt că muncesc și e fun. La fel cum unii merg într-o vacanță, pentru mine filmul e o aventură de genul ăsta. Îmi place foarte mult, e provocator, are adrenalină, e creativ. Este entertainment și pentru mine, și, sper, pentru public.

Un comentariu

  • Rosemarie ·

    Mult succes in continuare! 🙂 Cat despre „Din dragoste cu cele mai bune intenţii”, l-am vazut in sfarsit si DA, e bine regizat, s-a straduit rau de tot, numai ca, desi din punct de vedere tehnic e foarte bun, asa, la suflet, nu prea te atinge. Deci e usurel! E un film bun totusi, e bine facut, nimic de spus, merita premiile pentru regie pe care le-a luat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Cele mai bune povești din 2015

Articole, cărți, reportaje audio și video, filme documentare - coleția noastră anuală (acum la a cincea ediție)…

[DoR & Santal] Maria a dansat cu munții

Maria Gheorghiu nu știa exact ce o așteaptă când a acceptat propunerea lui Leslie Hawke de a o urma în Bacău,…

Radu Iacoban se agită

Actorului Radu Iacoban nu-i place să stea degeaba pe-acasă, așa că s-a apucat să-și scrie contexte.