Dezbatem mici victorii civice cu studenții FJSC

Pe 30 octombrie, redacția Decât o Revistă și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării invită studenții…

Pe 30 octombrie, redacția Decât o Revistă și Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării invită studenții la o discuție despre inițiative civice, implicare comunitară și jurnalism despre civism.

Dezbaterea are loc miercuri, 30 octombrie 2013, de la 18:00 (fii punctual!) în sala 610. Ca să te înscrii, scrie-i Crinei Olteanu la crina@decatorevista.ro.

Studenții pot discuta cu reporterii DoR despre inițiativele civice și personajele din spatele lor; despre reușitele și nereușitele acestor idei și cum putem face mai bine jurnalism despre civism. Pentru a participa la dezbatere, recomandăm lectura câtorva texte din DoR despre cum oameni din toată țara s-au lovit de o problemă în comunitatea lor și au hotărât să mute munții din loc ca să o transforme într-o soluție, fie că e vorba despre un parc renovat sau de primul centru pentru copii cu dizabilități dintr-o comună.

2013.10.30_Afis_dezbatere_FJSC

Acest eveniment este parte a proiectului „Mici Victorii Civice”, realizat cu sprijinul financiar al Fondului pentru Inovare Civică, program finanțat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, sponsorizat de Raiffeisen Bank, administrat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.