Din pământ

Când dezgropi și fotografiezi piepteni, căști, armament și oase, unde tragi linia între artă și arheologie?

 ● Fragment din DoR #23, pe care îl găsești în shop-ul nostru sau în librăriile/punctele de distribuție partenere. ● Abonează-te ca să nu ratezi nicio poveste.

Pădurea Nemțișor, zona Târgu Neamț

Interviu de Irina Tacu și Adrian Lungu

Michele Bressan (36 de ani) și Bogdan Gîrbovan (34 de ani) au început, la sfârșitul lui 2014, un proiect numit Underground, prin care au explorat, dezgropat, fotografiat și indexat obiecte din războaiele moderne de pe teritoriul României. Proiectul încearcă să restabilească legătura dintre identitatea istorică a locurilor, obiectele găsite și potențialul lor artistic odată scoase din pământ.

Bogdan Gîrbovan și Michele Bressan, Pădurea Făgețel, zona Târgu Neamț
Cum a început proiectul?
Michele Bressan: Am început dintr‑o fantezie de fapt. Eu aveam în plan ideea asta cu detectorul de metale de când fusesem într‑o rezidență în Paris. Eram pasionat de istorie, de război, de conflict ca situație generatoare de altele particulare, toate capilarele unei situații de război. Și cea mai bună variantă pentru a fi foarte aproape de lucrurile astea a fost detectorul de metale, ca unealtă care să‑ți permită cumva să înțepi vena asta istorică.

La noi, toate proiectele istorice, pe care le cunoșteam de când eram studenți, au tratat veșnicul leș al comunismului. Am vrut să facem un proiect istoric cu o altfel de abordare, să ajungem altfel la un miez, un fir al problemei, pe ocolite. Am comandat detectorul de metale și am zis că dacă am făcut‑o trebuie să ne apucăm de treabă.

Bogdan Gîrbovan: Mie mi s‑a părut fascinant că te duci cu un instrument care bipăie (atât face, doar scoate sunete, mai joase sau mai înalte) și captezi imagini, dedesubturile pământului. Mai mult, eu m‑am gândit la gravitație: nu scapă nimeni de ea. Nici noi, nici pomii, nici pădurile. Totul se duce unde? În pământ. Eu știu ce vreau să găsesc: pentru mine a fost o provocare faptul că imagistica se duce în jos. Mi s‑a părut fascinant. Că și fotografia se duce tot gravitațional. M‑a interesat mai mult conceptul pe mine.

M: E stratul ăsta foarte puternic de imagine, care trebuie balansat și cu un concept.

M: Am început cu o broșură, Război blestemat, o cărțulie online pe care a scris‑o un fost soldat, acum profesor în satul Răucești, de lângă pădurea Făgețel, în Târgu Neamț, județul Neamț. Ne‑am dus în pădurea aia, unde era monumentul eroului Trofin, de la Făgețel. Îl văzusem într‑o poză, cu mitraliera în mână și cu o cruce pe care scria „Cu mitraliera ta să vii să salvezi…”. Și a văzut cineva că ne uităm la monument și ne‑a întrebat dacă ne interesează. Zic „Da, ne interesează, că facem poze”. „Păi hai la văduva eroului.” Și văduva eroului a început să ne cânte o melodie cu versuri improvizate de ea, compuse de ea, cu tancuri, cu avioane, cu nemții, cu bombe, cu rachete…

B: Și am găsit acolo o țintă de mitralieră, chiar în zona unde s‑a așezat el (n.r. în Al Doilea Război Mondial, când trebuia să apere satul). În pădure, de unde se vede casa, e exact unde am găsit ținta de la mitralieră.

Aveți locuri preferate? Reveniți în anumite locuri mai „bătute”, ca Mărășești, sau căutați locuri unde au fost episoade mai obscure în istorie?
M: Un exemplu de episod poate obscur se numește Borta Dracului. Este o vale lângă Târgu Neamț, într‑o pădure, unde în al Doilea Război Mondial au murit 14.000 de soldați. Români, nemți și ruși. De ce au murit? Au venit rușii puternic de sus dinspre Iași, au vrut să spargă linia frontului ca să ajungă cât mai aproape de București. Antonescu a aflat și a ordonat artileriei germane să bombardeze cu fosfor, cu proiectile incendiare, care erau interzise prin Convenția de la Geneva. Apoi au trebuit să îi oprească, a venit foc de sus, i‑a ars pe toți. După ’45, când au venit rușii, a fost un episod secretizat pentru că nu dădea bine în manualele de istorie.

B: Eu am înghețat un pic așa. E o pădure foarte deasă, în care, când intri, calci ca în apă. Nu am avut niciun reper, era totul identic, negru.

M: Sunt niște copaci seculari, foarte înalți, pădurea e foarte rece, lumina foarte puțină. A fost de fapt prima ieșire cu detectorul [în aceeași expediție cu Făgețel]. Am luat‑o pe câmp, la Neamț, am zis „Hai în Borta Dracului, să vedem”. Și am găsit primele tuburi goale de cartuș și ne minunam. „Uite, băi Bogdane, funcționează, uite tuburi goale de cartuș nemțești”.

B: Ne bucuram ca niște copii.

M: Da, da, da, era foarte euforic. După aceea am mers a doua zi în Borta Dracului, fără GPS, tot așa, ca la picnic, și era foarte apăsător.

B: Bine, evident că și subconștientul lucrează…

M: Totuși, locul ăla era foarte apăsător. Venea pe tine. Și stăteam și nu vorbeam nici unul, cred, de 10 minute, unul se uita în stânga, altul în dreapta și ne‑am dat seama că e cam ciudat. A trecut episodul ăsta, am găsit primele obiecte acolo, dar așa ca niște surcele de fapt. Tuburi, bucăți de obuz, schije… Și am făcut prima serie de poze la Borta Dracului.

B: Noi, pentru al Doilea Război Mondial, am mers pe două zone mari: Frontul de Est și Frontul de Vest. Linia Piatra‑Neamț, Târgu Neamț și așa mai departe și apoi zona cu Mureș și cu Oarba de Mureș. Iar pentru Primul Război Mondial am ales zona asta de curbură: Carpații de Curbură, Brașov [zona „bătăliei pentru Predeal”]… și atât. Că așa poți să te duci și să detectezi și zone din perioada medievală sau romană…

M: Nu despre asta este vorba.
B: … pământul e plin de tot ce vrei și ce nu vrei.

Coadă mortier, lângă Pădurea Făgețel, zona Târgu Neamț, Al Doilea Război Mondial
M:  Am respectat vorba de „istorie recentă”. Mi‑a plăcut ideea de a o aduce la suprafață altfel, printr‑un proiect care, din punctul meu de vedere…

B: Eu n‑am mai văzut așa ceva, e ceva unicat.

M: E un hibrid de fapt, pentru că poate fi și ceva artistic dar poate fi în același timp considerat ceva destul de științic, genul ăsta de margine.

B: Da, eu cred că unei instituții cum ar fi Antropologia sau o zonă a muzeului care cercetează războaiele din istoria recentă i‑ar prinde bine.

M: Obiecte cu nume, bidoane de apă cu nume, gamele cu nume, desenate… E una cu un nume, probabil al nevestei sau al fetei cuiva. E foarte mult picture in picture, se duce foarte mult așa modular. Dar la un moment dat asta ne‑a și zâmbit, că puteam face proiectul ăsta la nesfârșit, tot găsind [lucruri] din războaie. Eu am găsit, de exemplu, obiecte peste norma pe care ne‑am propus‑o pentru proiectul ăsta. E o chestie care la un moment dat trebuie să se și oprească pentru că am găsit gropi comune, muniții de tot felul, am săpat după mine antitanc, mine anti‑om, grenade, arme, mitraliere, pistoale, puști.

B: Noi fotografiem o istorie foarte recentă și nu neapărat, pentru că am reușit să ne captăm curiozitatea și cu Primul Război Mondial, nu doar cu al Doilea.

Cască germană model M35 cu urmă de perforare, probabil de la o schijă, recuperată din zona Neamț, Al Doilea Război Mondial
E diferit ce găsiți din Primul Război?
B: Am găsit soldați români în opinci. În 1916 românii luptau în opinci. Și zic, „stai un pic că avem de construit”. Și a devenit fabulos de frumos proiectul prin faptul că prin săpături ajungi la lucrurile personale. O verighetă, o periuță făcută dintr‑un glonț…

M: Un inel făcut dintr‑un glonț, o proteză dentară din porțelan. Dacă stai să te gândești, de fapt oamenii ăștia erau ofițeri pentru că altfel nu își permiteau genul acela de lucrare dentară. Și cumva construiești și totul devine degenerativ și compulsiv în același timp, pentru că voyeurismul absolut este peste alte lucruri pe care le‑am făcut în acest sens. Te gândești și la contextul din care provin obiectele respective, un context de conflict, de situații la limită. Și te duci acolo și dai cu lopata în pământ și‑i găsești pe ăia. În opinci.

Obiect trench art, inel rezultat dintr-un tub gol de cartuș. Se distinge anul 1939 și ștanța CMC, provenind de la fabrica de muniție Capșa Mică Cugir. Recuperat în zona Neamț, Al Doilea Război Mondial.
Deci specializarea strictă a proiectului e de…
B: Zone de războaie, de conflict militar.

M: Zone de conflict pe teritoriul țării. Pe lângă toate situațiile groaznice pe care le produce, războiul e și un container foarte straniu de situații și de momente. Te gândești că oamenii ăștia stăteau în opinci pe timp de iarnă când erau atacați de niște nemți superechipați. Faptul că găsești ceva în pământ îți confirmă istoric că în zona respectivă au avut loc evenimente în Primul Război, Al Doilea Război sau altădată. Legi peisajul prin obiectele pe care le găsești de o istorie care există doar în cărți. Da, eu am citit că pe dealul respectiv au atacat românii cu baionete, m‑am dus acolo și am căutat și am găsit baionetele și căștile lor. E momentul foarte scurt dintre cartea pe care o citești și lucrul pe care‑l găsești.

B: Ca parte performativă a proiectului, când te duci cu detectorul și începi să cauți într‑o zonă în care nu se vede nimic, aprinzi detectorul și nu se aude nimic și dintr‑o dată treci pe lângă niște șanțuri, acele foste tranșee. Oamenii le zic „văiușe”, dar de fapt ele sunt tranșee, au fost lupte crâncene acolo, s‑au omorât oameni, sute, mii de oameni între ei. Și începe să‑ți bipăie ăla. Deci după jumătate de oră de mers începe să bipăie ăla și începe și ție să‑ți bată inima.

M: E foarte ciudat, vezi peisajul respectiv, e superb și mi‑am dat seama că am trecut pe lângă locuri de genul respectiv fără să‑mi dau seama vreodată că aia ar fi putut să fie o tranșee. Și acolo, cum dai drumul la aparatul ăsta, devine foarte psihedelic. Pentru că ești în liniștea aia, începe ăsta să bipăie ba pe înalte, ba pe joase (dacă e pe joase e fier, deci nu te interesează neapărat, dacă e pe înalte e metal conductor, care poate fi ceva bun) și mergi cu drăcia asta care îți bipăie în cap, care e asemănătoare cu sunetul de la spital. Te ghidezi după sunetul ăsta ca să vezi dacă e bine sau dacă e rău, sapi, speri să găsești, îți faci anumite teme, deja ajungi să te pricepi cum să sapi, cum să cauți tranșeul, cum să cauți dacă vezi oase, cum să procedezi. Devine o chestie care te înghite în totalitate.
***
NOTA AUTORILOR PROIECTULUI: Toate elementele de muniție prezentate în acest material sunt inerte și lipsite de pericol. Elementele de muniție activă descoperite în timpul realizării proiectului au fost semnalate autorităților competente. Toate resturile umane descoperite au fost semnalate autorităților locale, urmând să fie înhumate în cimitirele militare din fiecare localitate. Detecția de metale a fost făcută în afara zonelor de interes arheologic, în baza unei autorizații pentru deținerea și folosirea aparatului.
***
Ai citit un fragment dintr-un interviu publicat în DoR #23: „Recuperări”. Dacă vrei să-l ai în colecția ta și să ne susții să continuăm să facem astfel de materiale, cumpără-l din shopul DoR. Dacă vrei să nu ratezi niciun număr, abonează-te. DoR are nevoie de supereroi cititori ca tine ca să continuăm să scriem astfel de texte.
***
Poți citi despre proiectul Underground și pe site-urile celor doi fotografi: Michele Bressan și Bogdan Gîrbovan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[EduDoR] Tinerii care nu se văd

În România, unul din cinci tineri nici nu studiază, nici nu lucrează, iar asta ne va costa pe toți.

Bucureșteanul: Circuitul frigorific

Într-una din cele mai fierbinți zile ale anului, îți propunem un circuit care să te răcorească, măcar cu numele. 

CM2014: Scrisoare din Buenos Aires

Argentinienii au trăit împreună și victoriile, și înfrângerea în fața Germaniei.