Președintele luptător

Președintele Traian Băsescu, cel mai spectaculos politician post‑decembrist, a dat mereu senzația că vede societatea…

Președintele Traian Băsescu, cel mai spectaculos politician post‑decembrist, a dat mereu senzația că vede societatea în alb și negru și conflictul politic, ca o luptă între bine și rău. ● Publicat în DoR #18. ● Abonează-te ca să nu ratezi nicio poveste.

Text de Adrian Lungu

Pe 14 noiembrie 2014, cu două zile înainte să fie ales un nou președinte, președintele în funcție, Traian Băsescu, a decis să facă o declarație de presă. La 18:30, ora anunțată de administrația prezidențială, ecranele televizoarelor erau încă ale lui Victor Ponta, care lansa USL 2.0. Dar ultimul discurs al campaniei a fost al celui care nu mai candida, cel care fusese președinte zece ani și care, deși nu era pe buletinul de vot, a stabilit temele campaniei, a fost ținta atacurilor, a provocat, a susținut și a atacat la rândul lui. Când și‑a început discursul, Băsescu și‑a cerut scuze, zâmbind, că a întârziat: „Am avut curiozitatea să văd dacă mai sunt actor principal și în ultima zi de campanie a domnului Ponta și constat că am rămas”.

Băsescu a fost actorul principal al politicii din România, din prima până în ultima clipă a mandatelor sale de președinte. Chiar și atunci când nu a apărut, acțiunile lui de culise erau bănuite și, chiar și când nu lucra în culise, s‑au găsit destui care să spună că‑i miros urmele.

În discursul din ultima seară de campanie a vorbit despre importanța alegerilor și a folosit, poate pentru prima dată, cuvântul „băsiști”, un apelativ tocit de cei care au vrut să‑i ridiculizeze susținătorii. Băsiștii au fost, la început, politicienii PDL și editorialiștii care scriau texte laudative la adresa președintelui. Apoi, Antena 3 a extins acoperirea termenului către toți cei care erau de acord cu politicile lui sau aveau naivitatea de a folosi cuvinte precum „anticorupție”. La sfârșitul lui 2014, băsismul a ajuns un motiv de mândrie atât pentru un intelectual care l‑a susținut constant pe președinte, Gabriel Liiceanu, cât și pentru protejata cea mai apropiată, Elena Udrea. După ce ei doi s‑au mândrit în public cu băsismul, termenul a ajuns să fie folosit de Băsescu însuși.

Băsismul poate fi exprimarea într‑un cuvânt a efectului produs în societate de primul președinte post‑decembrist care a deținut funcția timp de 10 ani (aproape) neîntrerupți, a relației lui cu poporul, care a vrut să vadă în el un agent al schimbării. A fost viziunea celui mai reprezentativ politician produs de societatea românească. Poate fi sinteza unui stil unic de a face politică – internă și externă. Într‑o țară ai cărei cetățeni înțeleg vag noțiunile de stânga și dreapta politică, băsismul a ținut loc de ideologie și a polarizat după criterii noi: băsiști și antibăsiști.

La sfârșitul lui 2014, băsiștii vor deveni altceva. Unii vor rămâne „anticomuniști”, preluând unul dintre sloganurile favorite ale celui pe care l‑au susținut până acum, alții vor deveni votanți ai altor candidați, inevitabil mai puțin conflictuali, mai puțin carismatici, dar poate cu mai multe realizări politice.

Vorbind pe 14 noiembrie 2014 din fața drapelelor României, UE și NATO de la palatul Cotroceni, președintele i‑a chemat la vot pe băsiști, ca „să le dea o lecție” adversarilor. „[Îl] atenționez pe Victor Ponta să nu se bucure de ura pe care o răspândește el, oamenii lui și televiziunile care îl servesc. Ei reprezintă un grup care ar vrea ca țara să fie ca înainte de 2004. Or, responsabilitatea românilor, responsabilitatea «băsiștilor» este să vină duminică la vot și să nu lase țara pe mâna unor demagogi care au în spate hoarde de corupți pe care trebuie să‑i servească.”

Fără a pronunța numele lui Klaus Iohannis, cel care a schimbat profund instituția prezidențială prin toate precedentele pe care le‑a stabilit i‑a chemat pe susținătorii lui – în special pe cei din străinătate, care l‑au ajutat și în 2009 – să‑l voteze încă o dată.
***
Băsescu a intrat în politică imediat după Revoluție, în Frontul Salvării Naționale (FSN), formațiunea care a preluat puterea de la comuniști. Avea 38 de ani și, după standardele vremurilor, era bogat – după cum spunea chiar el, avea un milion de lei, un apartament cu patru camere în Constanța, unde locuia cu familia, și un Audi 80. Mai avea valută și bunuri de valoare. Lucrase în marina comercială, ca ofițer, comandant de navă și reprezentant al agenției navale a României în portul Anvers și reușise să aibă și afaceri proprii, profitând de faptul că putea face trafic cu mărfuri care nu se găseau în țară (blugi, țigări fine, whisky).

Cu siguranță a avut relații, cel puțin de serviciu, cu Securitatea. Despre anii în care a fost căpitan pe cele mai mari nave ale Republicii Socialiste România spunea că i‑au arătat ce înseamnă „puterea absolută” și o respingea ca soluție pentru România. Până în 1991 a fost director general și apoi subsecretar de stat în ministerul Transporturilor. A ales tabăra lui Petre Roman (viitorul Partid Democrat) atunci când FSN s‑a rupt în urma conflictului dintre Roman și Ion Iliescu (care a fondat partidul care azi e PSD). Apoi a fost ministru între ’91 și ’92 și din ’96 până în 2000, în cinci guverne. A fost deputat între ’92 și ’96, când a demisionat pentru a renunța la imunitatea parlamentară și a fi disponibil pentru ancheta în cazul „Flota”, în care era – și încă este –  bănuit de implicare în înstrăinarea unor nave către companii străine. În 2000 a fost candidatul‑surpriză al PD pentru primăria Capitalei și a devenit primar cu mesaje proaspete și neconvenționale, deși înaintea campaniei era creditat cu șansa a treia. A fost primar general până în 2004, când a câștigat din nou alegerile locale la București, și a câștigat șefia PD în 2001. Pe atunci, partidul făcea parte din Internaționala Socialistă și Băsescu l‑a preluat cu un program numit „România puternică – România Social Democrată”, prin care definea un PD de stânga, o alternativă la actualul PSD, și stabilea ca obiectiv pentru 2004 câștigarea alegerilor.

Cât a fost ministru și apoi primar, Băsescu și‑a definit imaginea publică: un om al oamenilor, al faptelor (a demolat chioșcuri, a eutanasiat câini vagabonzi, a dat în folosință o linie de „metrou ușor”), un luptător anticorupție (unul dintre sloganurile de campanie a fost „Arde‑i pe corupți!”), un om care știe să facă, dar știe să le și zică, un tip cu simțul umorului și în același timp un cunoscător al legilor.

Pasul spre președinția României a fost, pentru mulți, rapid și neașteptat. La alegerile locale din iunie 2004 a intrat în competiție Alianța D.A., compusă din PNL și PD. Băsescu a câștigat un nou mandat la primărie, din primul tur. Era co‑președinte al Alianței, împreună cu Theodor Stolojan, iar Alianța lucra, și pentru alegerile prezidențiale care urmau, cu Felix Tătaru (consultant politic, care azi conduce GMP, un grup de firme de publicitate, PR și media), care îi adusese victoria lui Băsescu în ambele campanii.

Tătaru își aduce aminte că în duminica dintre tururile alegerilor locale, după ce fusese în campanie cu Stolojan la Iași, Băsescu i‑a povestit, în fața sediului PD din strada Modrogan nr. 22, că nu‑i vine să creadă ce i se întâmplă. „Uite, am fost cu Stolo la Iași și mă simt prost față de omul ăsta, pentru că toată lumea vine la mine.” Băsescu nu știa cum să gestioneze faptul că era deja foarte popular și oamenii „trăgeau la el” și se întâlnea chiar cu un comportament de cult al personalității, spune Tătaru. „Oare oamenii chiar așteaptă un tătucă?” s‑a întrebat atunci Băsescu. Tătaru spune că a fost un moment de revelație pentru amândoi. I‑a spus atunci, pe jumătate glumind: „Păi dacă asta vor, dați‑le!”, la care Băsescu i‑a zis: „Hai, mă, lasă‑mă‑n pace”.

Pe 2 octombrie 2004, cu două luni înaintea alegerilor care stabileau succesorul lui Iliescu, Alianța D.A. a organizat o conferință de presă. Stolojan, candidatul Alianței, cel care trebuia să‑l învingă pe primul ministru Adrian Năstase, a anunțat că drumul lui se oprește din motive de sănătate. Apoi, ecranele televizoarelor au găzduit o scenă nemaivăzută. Un politician, co‑președintele Alianței, a plâns în direct, asumându‑și el candidatura la președinție. „Dragă Stolo”, a spus Băsescu cu lacrimi în ochi, i‑a mulțumit lui Stolojan și a devenit candidatul dreptei politice, al luptei împotriva foștilor comuniști și a sistemului ticăloșit.

Momentul, indiferent dacă a fost sau nu regizat, a părut spontan, Băsescu a părut total necenzurat și a stârnit emoții și telespectatorilor, și celor din sală. Mulți dintre șefii partidelor Alianței – Vasile Blaga, Călin Popescu Tăriceanu – aveau și ei lacrimi în ochi. Deputata Anca Boagiu, una dintre femeile promovate de Băsescu în politică, plângea. A fost unul dintre primele gesturi neașteptate făcute de Băsescu de‑a lungul anilor, gesturi care i‑au făcut pe observatori, aliați și adversari să se aștepte la lovituri de teatru din partea lui, lovituri prin care să câștige bătăliile.

În prima zi de campanie era programată o ședință foto pentru afișe și, după o noapte în care nu dormise din cauza unui cutremur, candidatul Băsescu a apărut la ora 11. Încă nu se folosea tehnica digitală și, pentru ultimul diapozitiv, Tătaru i‑a cerut lui Băsescu să facă salutul milităresc „să trăiți”. Candidatul n‑a vrut, pentru că acest gest se face doar când ai chipiul pe cap. Tătaru a insistat și Băsescu a făcut gestul, pentru fotografie, ca să‑i arate „na!”. A fost singura fotografie vie cu candidatul nedormit și departamentul de creație a primit sarcina să îi adauge un slogan, pornind de la „să trăiți”. „Să trăiți bine!” a fost greu de transpus într‑un spot, pentru că textul era aritmic, iar Băsescu nu putea să‑l joace. Soluția a fost pronunțarea cu o întrerupere: „Să trăiți! Bine!”.

A urmat o campanie în care Băsescu a promis să fie intransigent: „E, băieți, pe mine nu mă distrugeți! În Piața Victoriei, la țepe, după 28 noiembrie!”. Așa a reușit să ajungă în turul al doilea, la șapte procente în urma lui Năstase. Însă, pentru turul al doilea, Alianța era demobilizată. Puțini credeau în înfrângerea lui Năstase, văzut de mulți, în special de tineri, ca un simbol al corupției și un continuator al comuniștilor. Astfel, challengerul cu șanse mici, Băsescu, era în același timp văzut și ca un salvator. Tătaru i‑a convins cu greu pe Băsescu și Blaga, șeful campaniei, să mai facă un afiș și așa a apărut „Nu pot ei fura, cât puteți voi vota”.

Băsescu a câștigat alegerile la limită și oamenii au ieșit să sărbătorească în Piața Universității. Piața Universității e un simbol al luptei anticomunism, al exprimării nemulțumirilor politice ale bucureștenilor și, uneori, al bucuriilor legate de fotbal. E un loc al poporului și Băsescu l‑a folosit în anii următori pentru a comunica cu poporul și a se revendica simbolic ca făcând parte din lupta împotriva reminiscențelor comunismului devenit capitalism corupt.
***
În 2014, când a ținut ultimul discurs al campaniei electorale, Băsescu era destul de diferit de cel din 2004. Ochii lui albaștri, cu o pareză congenitală la un mușchi al ochiului stâng – de care s‑a râs mult – erau aceiași: s‑au îngustat de‑a lungul timpului atunci când a râs cu poftă și au părut să taie din interlocutor atunci când tăcea și aștepta încordat să dea o replică unui adversar. I‑a dispărut șuvița de păr pe care o avea petrecută peste chelie și pe care a tuns‑o în 2005, după ce devenise subiect de presă. Șuvița era o problemă pentru fotograful oficial de la Cotroceni, Sorin Lupșa, care, atunci când îl fotografia pe președinte în deplasări, se străduia să obțină imagini în care aceasta să nu fie ridicată de vânt. În locul șuviței, pe partea dreaptă a capului, Băsescu are azi o mică tumoare benignă închisă la culoare, pe care medicii i‑au recomandat s‑o excizeze.

Băsescu e puțin adus de spate. S‑a operat de hernie de disc în 2006, la Viena, și de atunci a început să înoate regulat, la Vila Dante. De asemenea, a fost operat pe tiroidă în 2007 și fișa medicală făcută publică în 2014 arată că ia – sau ar trebui să ia – medicamente pentru hipertiroidie, prevenirea cheagurilor de sânge și scăderea colesterolului.

Anii și funcția i‑au schimbat și hainele. Dacă la începutul anilor 2000 apărea cu cravata într‑o parte, popular, pus pe glume, sau într‑un tricou polo, mereu cu un banc la îndemână, mereu în mijlocul ziariștilor, sfârșitul președinției l‑a prins mai mereu într‑o cămașă scrobită albă sau bleu, în contrast cu costumul negru (cu o insignă cu steagul României la rever) și cravată cu nod bine așezat.

Încă din primele luni ale primului mandat, președintele a început să lucreze la agenda cu care venise. A emis, în primul an, de 10 ori mai multe decrete în legătură cu Justiția decât cei doi predecesori ai săi, iar în primul mandat a numit aproape 1.500 de magistrați și a eliberat din funcție peste 1.200. A propus‑o și a susținut‑o pe Monica Macovei ca ministru al Justiției în guvernul Tăriceanu. În 2005, au fost puse bazele progreselor în justiție, pe care comentatorii le consideră, în 2014, principala realizare a „regimului Băsescu”: DNA, ANI și numeroasele anchetări, trimiteri în judecată și condamnări ale unor oameni puternici. Cei care analizează aceste realizări spun că ele nu ar fi avut loc fără presiunea constantă a Uniunii Europene și a Statelor Unite. Astfel, Bruxelles‑ul și ambasada SUA au avut un rol esențial, poate chiar mai important decât Băsescu și Macovei, cea care în campania electorală din 2014 a spus răspicat: „Am făcut DNA”.

Printre promisiunile de campanie ale Alianței D.A., bunăstarea era imediat lângă anticorupție. Promisiunea poate fi valabilă în situația –  ca în 2004 – când un partid sau o alianță are candidați în alegeri locale, parlamentare și prezidențiale, cerând voturi pentru a dobândi puterea la nivel de primărie, parlament, guvern și președinție. Un președinte izolat nu ar avea pârghiile influențării politicilor economice ale Guvernului. Băsescu a avut oameni loiali în guvern șase ani și jumătate.

Creșterea economică din primul mandat, când Tăriceanu a fost prim‑ministru, s‑a datorat și îndeplinirii unor promisiuni electorale, ca introducerea cotei unice, dar și contextului internațional. Economiile creșteau și în jur, iar România a intrat, în 2007, în Uniunea Europeană, ceea ce a fost un semn de stabilitate și optimism pentru investitori. Anii lui Emil Boc însă, deși cabinetul era mult mai apropiat de Cotroceni, au fost dominați de criza economică mondială, negocierile cu FMI și măsurile de austeritate.

Deplasările în străinătate ale președintelui s‑au ținut lanț în primii ani: la Chișinău, Londra, Washington, Moscova, Berlin, Paris, dar și în Irak și Afganistan, unde militari români erau deja prezenți de la începutul anilor 2000. Băsescu a exprimat simplist una dintre direcțiile principale ale politicii externe pe care s‑a angajat s‑o promoveze: o axă Washington‑Londra‑București, care însemna un angajament clar al României în parteneriatul strategic cu SUA. Ideea axei i‑a luat prin surprindere pe americani și i‑a jignit pe europeni. Într‑o discuție de restaurant, devenită folclor, Băsescu își justifica poziția printr‑un pragmatism caracteristic: decât „s‑o sugă” mai multor licurici mai mici, mai bine „o suge” licuriciului cel mare.

Tot de la început a atras atenția asupra importanței strategice a Mării Negre și a tendințelor de hegemonie ale Rusiei, care vede marea ca pe un „lac rusesc”. Fostul consilier prezidențial Alexandru Gussi spune că mesajele transmise atât de franc au fost prost recepționate la început, dar apoi evoluțiile istorice le‑au confirmat. Analistul politic Radu Magdin crede că sintagma „lac rusesc”, spusă la universitatea Stanford în 2005, n‑a fost o spontaneitate, ci expresia unei viziuni. „Este un om de o spontaneitate controlată, bine exersată”, spune Magdin.

În cei 10 ani la Cotroceni, Băsescu a evoluat. Abilitatea lui în politica externă a crescut și a început să se simtă din ce în ce mai în largul lui în Consiliul European unde, în 2014, era unul dintre cei mai vechi membri. PDL a renunțat de facto la orientarea social‑democrată (de centru‑stânga) și a intrat în familia popularilor europeni (de centru‑dreapta), iar Băsescu, în special după aderarea la UE, a părut să aibă relații mai strânse cu șefii de stat de dreapta. Câteva dintre rezultatele politicii externe a României din acești ani sunt aducerea unei părți a scutului american antirachetă în România, atragerea atenției Vestului asupra importanței strategice a Mării Negre și un lucru cu care Băsescu s‑a lăudat de câteva ori în ultimul său an de mandat, „recuperarea” a 10.000 de kilometri pătrați din mare, care ar putea avea zăcăminte de hidrocarburi.

Unul dintre proiectele lui de suflet este Republica Moldova și perspectiva unirii l‑a animat mereu. Prima vizită pe care a făcut‑o în 2005 a fost la Chișinău. Fosta purtătoare de cuvânt de la Cotroceni, Adriana Săftoiu, crede că el a pus foarte multă pasiune și determinare în relația cu Moldova. „Și‑ar fi dorit foarte tare un moment istoric sub el. Traian Băsescu reîntregitorul.” Dar, spune ea, uneori a gafat, așa cum s‑a întâmplat și în alte proiecte. „Stilul lui conflictual a mers uneori prea departe.”
***
În februarie 2005, a sosit la Cotroceni noua șefă a cancelariei prezidențiale, Elena Udrea, o fostă colaboratoare de la primărie, care i‑a devenit unul dintre cei mai fideli susținători, alături de Boc. Băsescu a fost creditat adesea cu promovarea în politică a tinerilor și în special a femeilor. Udrea, Adriana și Claudiu Săftoiu, Anca Boagiu sau fostul prefect Mioara Mantale au primit încredere și funcții de la el.

Săftoiu spune că felul cum va fi privită cariera lui Băsescu va fi afectat de relația cu Udrea. Acesteia i se reproșează că ar fi fost reprezentanta unor grupuri de interese nelegitime la Cotroceni, că era incompetentă pentru funcția care i‑a fost încredințată și că antagoniza ceilalți consilieri prezidențiali. Demisiile unor consilieri valoroși ca Andrei Pleșu (fost ministru de externe) și Renate Weber (fostă activistă pentru drepturile omului, fostă președintă a Fundației Soros) se spune că ar fi fost cauzate de Udrea. Săftoiu spune că ea a plecat (în martie 2007) când Băsescu s‑a înconjurat de oameni care‑i spuneau că are dreptate și nu mai accepta critici. „Împăratul umbla gol și nimeni nu mai avea curaj să‑i spună că nu are haine.”

Un alt purtător de cuvânt, Valeriu Turcan, ca și foștii consilieri Alexandru Gussi și Sebastian Lăzăroiu, descrie însă relații de muncă normale, calme și previzibile între Băsescu și colaboratorii lui. Turcan a fost cel mai „longeviv” purtător de cuvânt al Președinției și spune că a plecat după cinci ani pentru că munca la Cotroceni era foarte solicitantă, programul de lucru se întindea uneori de la 09:30 la 21:30 și aparatul prezidențial era permanent în defensivă. Uneori, Băsescu își exprima recunoștința într‑un mod neașteptat, ca atunci când, la capătul summitului NATO de la București din 2008, președintele l‑a sunat pe Sorin Lupșa ca să‑i mulțumească pentru eforturi. Lupșa, care a plecat de la Cotroceni după șapte ani, pentru că familia dorea să‑l vadă mai des, vede la Băsescu o rezistență fizică extraordinară. Fotograful obosea, chiar dacă, după ce făcea câteva fotografii la începutul evenimentelor, se retrăgea. În schimb, Băsescu trebuia să participe la întreg evenimentul și să vorbească și să se pregătească pentru a vorbi. Și a făcut asta timp de 10 ani, fără concedii mai lungi de câte‑o săptămână la mare sau la munte. Gussi spune că îi trimitea președintelui la două noaptea un e‑mail cu un raport, iar acesta îl citise deja până dimineață. Îi încuraja pe oamenii din jur să vorbească în ședințe și citea întotdeauna materialele pregătite de colaboratori. „Pune întrebări, te provoacă, dar și ascultă; cumpără ideea și apoi o și implementează”, spune Tătaru. Băsescu a fost mereu pregătit la interviuri și dezbateri. Dincolo de replica spontană care nu i‑a lipsit niciodată, a avut grijă să „studieze dosarul”. La emisiunile TV nu întârzia niciodată; mergea „blindat” cu hârtii și cu un stilou cu cerneală neagră.

Băsescu a avut destul de repede ocazia să‑și valideze prezența la Cotroceni. Pe 28 martie 2005 a început unul dintre cele mai misterioase evenimente din ultimii 10 ani. Trei jurnaliști români au fost răpiți în Irak imediat după vizita președintelui. Băsescu a condus atunci o celulă de criză și, după 55 de zile, cei trei au fost aduși la București, iar șeful statului i‑a așteptat la aeroport și a făcut fotografii triumfătoare cu ei. Momentul a evidențiat și relația lui Băsescu cu serviciile secrete, care poate fi recompusă parțial, din informații disparate.

În 2005 a făcut vizite la sediile SRI și SIE și la finalul episodului răpirii le‑a felicitat, însă pe toată durata mandatelor a vorbit despre reformarea lor. Numirile pe care le‑a făcut de‑a lungul timpului au fost îndelung discutate. Faptul că Omar Hayssam (un cetățean sirian cu afaceri în România, implicat în răpire) a reușit să fugă din țară în 2006 i‑a prilejuit schimbarea celor trei șefi – de la SRI, SIE și DGIPI – , precum și a procurorului general. Nu o dată a numit la conducerea lor oameni din partide adverse, pentru a demonstra că președintele nu‑și dorește subordonarea cu orice preț a serviciilor de informații.

În 2014, în interviuri prilejuite de acuzația că Ponta ar fi fost agent acoperit, Băsescu a spus că serviciile secrete sunt reformate, puternice, dar controlul parlamentar asupra lor s‑a dovedit ineficient. Și politologul Cristian Pîrvulescu are îndoieli în privința eficienței controlului asupra serviciilor secrete: „Comisiile parlamentare de control nu controlează nimic. Sunt foarte favorabile serviciilor”.

După ce la începutul mandatelor făcuse un pas important pentru controlul civil asupra SRI – a ordonat predarea arhivei Securității către CNSAS, lucru stabilit prin lege, dar refuzat de SRI timp de șase ani – Băsescu și‑a sfârșit mandatele atrăgând atenția că serviciile sunt insuficient controlate. Un episod revelator din acest punct de vedere este scurta trecere a fostului consilier prezidențial Claudiu Săftoiu pe la SIE. Numit director de președinte, Săftoiu a fost nevoit să demisioneze după ce a declarat că serviciul pe care îl conducea deține aparatură de ascultare, lucru interzis de lege. Ascultarea rămâne una dintre fricile și obsesiile românilor, iar faptul că dosarele DNA se bazează pe ascultări ale învinuiților de către SRI, iar transcrieri ale convorbirilor sunt redate frecvent de televiziuni, întărește temerile că oricare dintre noi poate fi ascultat. Că Băsescu atrage atenția asupra nevoii de control a serviciilor poate fi un semnal util pentru societatea civilă preocupată de reforma serviciilor secrete. Putem însă bănui că președintele nu a constatat abia în 2014 această nevoie, dar a tăcut pentru că a avut nevoie de ele și nu a vrut să și le antagonizeze printr‑o reformă.
***
Într‑unul dintre discursurile din 2014 în care a făcut o recapitulare rapidă a președinției sale, Băsescu a enumerat printre realizări în primul rând gestul simbolic de condamnare a comunismului (făcut în decembrie 2006), predarea arhivelor Securității către CNSAS, deschiderea accesului la Arhivele Statului și abia apoi semnarea tratatului de aderare la UE, funcționarea justiției și consolidarea orientării euro‑atlantice.

Lupta cu comunismul are un loc important în retorica politică a lui Băsescu. Este notorie întrebarea retorică din 2004, din confruntarea electorală televizată cu Năstase: „Ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foști comuniști? Între Adrian Năstase și Traian Băsescu”. Această luptă a fost de‑a lungul anilor un mesaj constant în strategiile de campanie electorală. Băsescu s‑a poziționat în multe ieșiri publice împotriva stângii, asociind mereu PSD cu continuatorii comuniștilor. A demonstrat că a renunțat la valorile de stânga și le‑a îmbrățișat pe cele de dreapta vorbind despre „asistați” social și și‑a dorit privatizări în toate domeniile, inclusiv în medicina de urgență. Dacă unii analiști nu ezită să‑l numească neoliberal, alții spun că n‑a fost nimic altceva decât un pragmatic.

2007 a fost anul lui de maximă popularitate. Revelionul care a marcat aderarea României la UE l‑a prins în Piața Universității, deschizând o sticlă de șampanie. Evenimentul care a determinat însă vârful de popularitate a fost suspendarea sa. Pe 19 aprilie 2007, 322 de parlamentari, în special de la PSD și Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, l‑au suspendat, deși Curtea Constituțională decisese că nu există dovezi că ar fi încălcat Constituția.

Era o premieră în democrația României și Băsescu a reușit să se portretizeze ca eroul care luptă „singur împotriva tuturor”, campionul poporului în lupta cu politicienii, etichetați sintetic „cei 322”. Pe 19 mai referendumul a fost invalidat (se prezentaseră sub 45% dintre cei cu drept de vot, dintre care aproape 75% au votat împotriva demiterii) și Băsescu și‑a savurat victoria în Piața Universității. Le‑a promis atunci bucureștenilor întâlniri la fiecare trei luni, dar nu și‑a onorat promisiunea. Și nici n‑a mai atins vreodată nivelul de popularitate de atunci.

Băsescu s‑a simțit mereu bine în mijlocul oamenilor. Deși n‑a fost scutit de huiduieli, mai ales în al doilea mandat, a părut să‑și ia energie din băile de mulțime. Strângea oameni oriunde era anunțat și, spre deosebire de alți politicieni, se ducea direct în mijlocul lor. Cu un aer firesc, detensiona orice atmosferă strângând mâini, propunând fotografii și râzând cu hăhăhăul care e una dintre valorile brandului.

Dacă relația directă cu poporul a fost bună, în ciuda urcușurilor și coborâșurilor de popularitate, relația cu presa, mediatorul dintre oameni politici și populație, a mers din ce în ce mai rău. Pe de o parte, era imposibil ca ziariștii să continue să aibă acces la președintele Băsescu așa cum avuseseră la șeful de partid, candidatul și chiar la primarul Băsescu.

În primii ani, jurnaliștii acreditați la Cotroceni erau luați în deplasările internaționale în aeronava prezidențială moștenită de la Ceaușescu (între timp scoasă din uz), iar seara, în orașele unde rămânea peste noapte, Băsescu stătea de vorbă cu ei și le dădea informații „pe surse”. Pe de altă parte, a început să fie vânat; îi era urmărită fiecare mișcare. La revelionul 2012‑2013, ziariștii interesați de meniul lui l‑au făcut să izbucnească: „[Am] înțeles că niciun alt politician nu mănâncă, doar președintele mănâncă”.

În fața camerelor de luat vederi Băsescu se transformă, intră într‑un rol, îndelung exersat, de seducător. Puțini dintre cei care l‑au văzut expansiv și relaxat în emisiunile lui Radu Moraru de la B1 TV l‑au văzut și stând fără să schimbe o vorbă cu Moraru pe toată durata pauzei publicitare. Tătaru crede că Băsescu e cel mai tare comunicator din politica românească. Are un instinct care‑l ajută să „dea bine pe sticlă” și, în confruntările cu public (chiar dacă publicul e în fotoliu, în fața televizorului), se simte cel mai bine. Atunci când e încolțit poate arunca un atac personal care îl va destabiliza pe adversar suficient cât să‑și recapete el echilibrul. I‑a trimis un astfel de upercut lui Cristian Tudor Popescu spunându‑i într‑o emisiune că înoată mai bine decât scrie el și, lui Victor Ciutacu, spunând‑i că are ochii mari și umezi.

Cu darul său de a pune etichete care prind, Băsescu i‑a numit „tonomate” pe ziariștii pe care îi considera aserviți. La referendumul de suspendare din 2007, tensiunea acumulată de Băsescu în relație cu presa ajunsese destul de mare. Exact în ziua votului, interpelat de Andreea Pană de la Antena 1 la ieșirea de la cumpărături, Băsescu a repezit‑o: „Măi păsărică, n‑ai și tu treabă azi?”. Când jurnalista a insistat cu întrebări, deși președintele și soția lui nu voiau să vorbească, acesta i‑a luat telefonul din mână. Telefonul a continuat să înregistreze și, când i‑a fost returnat proprietarei, aceasta a descoperit și a dat pe post faptul că Băsescu, în mașină, îi spusese soției: „Cât era de agresivă țiganca asta împuțită”. (Președintele a fost avertizat public de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, iar el a contestat avertismentul la Curtea de Apel și apoi la Înalta Curte. Hotărârea definitivă arată că președintele a avut un comportament discriminatoriu, dar în situația respectivă nu a săvârșit o contravenție, pentru că se afla în cadru privat.)

Astfel de ieșiri îi sunt caracteristice și nu și‑a cerut niciodată scuze pentru ele, având întotdeauna atitudinea „asta e, ăsta sunt”.

De aici, războiul doar s‑a accentuat. Presa s‑a împărțit în ziariști buni și ziariști răi. Cei „buni” erau tolerați în avionul președintelui, cei „răi” nu. Ziarele au devenit din ce în ce mai irelevante, iar presa electronică – posturi de televiziune și site‑uri – s‑a polarizat. Serile băsiștilor erau acompaniate de Robert Turcescu de la B1 TV, în timp ce antibăsiștii își vedeau părerile confirmate de Mihai Gâdea, la Antena 3. (Ratingurile Antenei 3 au crescut pe măsură ce popularitatea președintelui scădea.)

În seara referendumului pentru demitere din 2012, după aflarea rezultatelor, Băsescu a întrebat în fața microfoanelor: „Antena 3 e aici?”, punctând că era o victorie și împotriva trustului lui Voiculescu. Antena 3 a preluat întrebarea triumfătoare a lui Băsescu și s‑a folosit de ea ca simbol al rezistenței și libertății de exprimare pe care consideră că o apără în „regimul Băsescu”: „Da, Antena 3 e încă aici!”. (În august 2014 Voiculescu a fost condamnat definitiv la 10 ani de închisoare și i‑au fost confiscate sau puse sub sechestru multe bunuri, printre care și sediul televiziunilor. Antena 3 a reacționat furibund – pe post și prin manifestații de stradă – și s‑a poziționat ca ultim bastion al libertății (deci al antibăsismului.)
***
În iunie 2009 au avut loc alegeri pentru Parlamentul European și unul dintre candidații independenți a fost fiica președintelui, Elena Băsescu. Băsescu a fost criticat pentru că a încercat să o pună pe fiica sa pe lista PDL și a ales să nu renunțe la idee, ci să mimeze o candidatură independentă. Presa a scris în timpul alegerilor despre faptul că toate filialele PDL ar fi avut de fapt normă de voturi pentru fiica președintelui. Ridiculizată în campanie și ștearsă ca europarlamentar, ea n‑a mai candidat pentru un nou mandat în 2014.

Nepotismul e unul dintre lucrurile care i se reproșează cel mai adesea lui Băsescu. În mod similar el a susținut‑o și pe Udrea. Scandalul cu fratele său, Mircea Băsescu, arestat în 2014 pentru trafic de influență, întregește un tablou cu un președinte deloc imaculat. I se reproșează, de asemenea, că a profitat de funcția prezidențială pentru avantaje materiale: un credit preferențial de la CEC pe numele fiicei sale mari pentru a cumpăra teren la Nana, în Călărași. Alte afaceri neclare sunt legate de o cumpărare de terenuri împreună cu Costel Cășuneanu, în 2000, și faptul că și‑a repartizat un apartament în strada Mihăileanu, pe vremea în care era primar, încălcând legea. În 2013, șefa DNA, Laura Codruța Kövesi, a spus că dosarele Mihăileanu și Flota vor putea fi anchetate în momentul în care Băsescu nu va mai avea imunitatea dată de Constituție, la finalul mandatelor.
***
Pe 13 octombrie 2009, cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, PSD și PNL au votat pentru adoptarea unei moțiuni de cenzură și guvernul Boc a fost primul înlăturat în acest fel după 1989. Având experiența imposibilității de a înlătura un premier (Tăriceanu) din tabăra adversă, Băsescu a refuzat să‑l numească premier pe Iohannis, propus de PNL, și a propus o serie de premieri pe care Parlamentul i‑a respins. Astfel, Boc a rămas prim‑ministru interimar până după alegerile prezidențiale.

În campania din 2009, Băsescu a fost un candidat slab, spun cei care l‑au observat și i‑au fost alături. El era președintele, nu simțea că trebuie să cucerească, iar mașinăria de campanie funcționa mai greu. În plus, challengerii, în special Crin Antonescu, sprijinit financiar de magnatul Dinu Patriciu, susținător tradițional al liberalilor și proprietarul de atunci al ziarului Adevărul, aveau campanii bune. După o dezbatere la Cluj cu Antonescu, în care Băsescu n‑a fost în formă, atât el cât și stafful s‑au scuturat. Băsescu a fost băgat în simulări de dezbatere, deși până atunci nu consideraseră că e necesar.

După un prim tur în care Băsescu și Geoană au luat câte trei milioane de voturi, iar Antonescu aproape două milioane, un atac‑surpriză a ajuns să‑l ajute pe Băsescu. Cu 10 zile înainte de turul decisiv a fost invitat într‑o emisiune la Realitatea TV, unde i‑a fost arătat un film care îl înfățișa lovind un copil la un miting electoral din 2004. Luat prin surprindere, Băsescu nu a negat cu hotărâre.

Turcan spune că a fost cel mai dificil moment pe care l‑a trăit alături de președinte: l‑a convins că e important să iasă chiar în acea seară și să nege, în condițiile în care alți consilieri îi spuneau să lase lucrurile pe a doua zi. Băsescu – despre care Turcan crede că are experiența gestionării situațiilor de criză de pe mare – a fost de acord.

În zilele următoare, echipa Băsescu a dat filmul spre expertizare, arătând elemente de trucaj, a negat autenticitatea filmului și a spus, cu vocea gâtuită de emoție: „Să‑ți fie rușine, Dinu Patriciu!”. L‑a dat în judecată pe Patriciu pentru „minciună și trucarea unor filme” și procesul s‑a încheiat abia în aprilie 2013, când omul de afaceri a fost obligat la plata a 50 de bani despăgubiri morale, atât cât ceruse Băsescu. (Patriciu, unul dintre cei trei „moguli” adversari ai lui Băsescu – alături de Voiculescu și Sorin Ovidiu Vântu – a murit în august 2014.)

Opozanții președintelui s‑au bazat excesiv pe acest film în campanie și l‑au folosit atât de mult, încât s‑a întors împotriva lor, spune Tătaru. În confruntarea finală, Băsescu a mai avut un as în mânecă: a dezvăluit că Geoană fusese cu o seară înainte în vizită la Vântu, un om de afaceri controversat, considerat principalul vinovat pentru falimentarea Fondului Național de Investiții. (Vântu a ieșit din închisoare în 2014, pe motive de sănătate precară.)

În ziua alegerilor, Băsescu a venit cu Dacia Logan (parte din brandul de președinte din popor și din campania lui de a promova produse fabricate în România) la sediul PDL și a jucat rolul de șef de partid. Deși Geoană și‑a proclamat victoria, iar Băsescu era încordat și nu avea date legate de rezultat, coborând cele câteva trepte ale sediului, s‑a transfigurat. A strigat în fața camerelor „am învins!”, după care s‑a întors în clădire, conștient că alegerile se pot câștiga și după închiderea urnelor, la numărarea voturilor, acolo unde vigilența oamenilor lui din secțiile de votare era esențială. Târziu în noapte, după ce a aflat că era în fața lui Geoană cu 60 de mii de voturi, după ce a aflat că fără votul românilor din diaspora nu ar fi câștigat al doilea mandat, a ieșit din sediul partidului și a spus: „E un fleac, i‑am ciuruit”. S‑a urcat în Loganul alb și a mai fost încă cinci ani președinte.
***
Pe 6 mai 2010, după un an și jumătate de la instalarea guvernului Boc 2, președintele a convocat o conferință de presă. Criza mondială începută în 2008 încă nu se încheiase și era resimțită foarte puternic și în România. După întâlniri cu delegațiile FMI, UE și Banca Mondială, cu Guvernul, cu partidele care îl susțineau și cu BNR, Băsescu a hotărât să fie el cel care anunță măsurile de austeritate, printre care tăierea salariilor bugetarilor cu 25%. „Statul arată așa, ca un om foarte gras care s‑a cățărat în spatele unuia foarte slab și subțirel. Şi asta e economia românească”, a spus într‑o conferință de presă în care unora le‑a părut rece și lipsit de empatie. Dacă unii dintre colaboratorii lui, și chiar dintre analiști, cred că gestul de a anunța chiar el măsurile a fost unul normal în condițiile în care avea mai mare autoritate decât premierul, alții spun că această asumare a fost o greșeală de comunicare politică și că trebuia sacrificat Boc.

După ce reducerea pensiilor, anunțată tot de Băsescu, a fost respinsă de Curtea Constituțională, Guvernul a hotărât creșterea TVA de la 19 la 24%. Există voci care spun că măsurile au fost prea dure și că nu era nevoie de toate pentru a redresa economia. Alții spun că fără aceste măsuri România se îndrepta spre un faliment ca al Greciei.

Momentul tăierilor bugetare a accelerat scăderea în popularitate a președintelui, până la punctul cel mai de jos al acesteia, în 2012. În 2011 a luat ființă Uniunea Social‑Liberală (USL), o alianță între PSD și PNL care era în mod deschis „anti‑Băsescu”. Bunăstarea promisă prin „să trăiți bine” se evapora, iar populația era din ce în ce mai mult de acord cu mesajele Antena 3, care îl prezenta ca principal vinovat pentru sărăcia de după criză.

În ianuarie 2012, Băsescu a intervenit în direct la o emisiune de la Realitatea TV în care era invitat subsecretarul de stat Raed Arafat și l‑a atacat pe acesta pentru că se pronunțase împotriva privatizării sistemului medical de urgență și deci împotriva reformei din sănătate. Imediat după emisiune, în care Arafat a amenințat cu demisia, au început, în special la București, în aceeași Piață a Universității unde Băsescu fusese aclamat, cele mai semnificative proteste din ultimii 10 ani. Mai întâi oamenii l‑au susținut pe Arafat, care a și revenit la minister după câteva zile, dar apoi au cerut demisia guvernului și a președintelui.

Reforma din sănătate a rămas un proiect neterminat, împreună cu reforma sistemului electoral și reforma constituțională. Guvernul Boc a fost nevoit să demisioneze, iar premierul care l‑a înlocuit, Mihai Răzvan Ungureanu, fost ministru de externe și fost director SIE, a rezistat în funcție doar trei luni, când a devenit al doilea demis prin moțiune de cenzură. USL avea o majoritate în Parlament și Băsescu a fost nevoit să‑l numească prim‑ministru pe Victor Ponta deși spusese că n‑o va face niciodată, iar Ponta spusese că nu va fi niciodată premierul lui Băsescu.

Apoi, pe 6 iulie, a fost suspendat a doua oară. De data asta, situația era diametral opusă față de suspendarea din primul mandat. Băsescu era la punctul cel mai de jos al popularității, iar 75% dintre alegători urmau să voteze pentru demitere. PDL era încă lângă el, dar USL devenise o forță redutabilă. Deși avea varianta de a‑și îndemna susținătorii să nu vină la vot, Băsescu a ales, la început, să iasă la luptă, spunând că nu vrea să câștige „la masa verde”.

Sebastian Lăzăroiu, fost consilier al președintelui, spune că a fost, de fapt, o strategie. A mimat că va îndemna oamenii să vină la vot doar până când președintele interimar Antonescu a promulgat legea de organizare a referendumului, care prelungea programul de vot până la ora 23:00, dar menținea pragul de validare de 50% plus unu. Lăzăroiu spune că Băsescu a ținut această strategie într‑un cerc foarte îngust de colaboratori, pentru că se temea de trădători din PDL.

Imediat după promulgarea legii, Băsescu a cerut susținătorilor să boicoteze referendumul, singura șansă de a rămâne în funcție. Tătaru spune că i‑a fost foarte greu să facă acest lucru, în loc să lupte. Pe 29 iulie, peste șapte milioane de oameni au votat pentru demitere, dar calculul a funcționat și nu s‑au strâns procentele necesare pentru a fi validat referendumul. I‑a luat Curții Constituționale o lună pentru a confirma invalidarea, iar pe 28 august Băsescu a redevenit președinte. Un președinte nelegitim, după cum spun de atunci și adversarii săi, și televiziunile care i se opun fățiș.

A ieșit să‑și sărbătorească victoria ținând în mână o făclie – mesajul campaniei fusese „NU stinge flacăra democrației” – și s‑a interesat satisfăcut dacă Antena 3 e prin preajmă, pentru a le-o înmâna. Mesajul arogant, tipic lui Băsescu, n‑a făcut altceva, decât să‑i înverșuneze pe adversari.
***
După un 2012 în care Băsescu a părut să‑i recucerească pe unii dintre susținătorii care se îndepărtaseră, aparițiile în media i s‑au rărit, iar popularitatea a început să crească ușor, mai ales pe fondul greșelilor adversarilor, menținându‑se în jur de 20% în 2013‑2014. La sfârșitul lui 2013, USL a încercat să treacă prin Parlament câteva legi care au produs scandal atât la București, cât și reacții internaționale. În „marțea neagră”, parlamentarii majoritari au încercat să impună o lege a amnistiei și grațierii, o lege a lobbyului și modificări ale codului penal. Cu o opoziție parlamentară neputincioasă, președintele a jucat rolul de opoziție și a spus chiar că încercarea nereușită de faultare a democrației ar fi motiv de dizolvare a parlamentului.

În ultima perioadă, Băsescu a părut un actor politic destul de singuratic în comparație cu anii de început. În martie 2013, după ce Udrea, susținută de Băsescu, a pierdut președinția PDL în fața lui Blaga, Băsescu a postat un film pe Facebook în care spunea că se desparte de PDL („Adio, PD, adio PDL!”). Continuitatea politicii lui Băsescu era în pericol, neavând o formă de organizare.

Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a înființat atunci Fundația Mișcarea Populară, care a fondat Partidul Mișcarea Populară (PMP) și în el s‑au refugiat și susținători ai lui Băsescu care nu‑și mai găseau locul în PDL. Însă mulți au plecat din FMP și PMP în februarie 2014, când a venit Udrea, care urma să devină și președintele partidului. Băsescu era hotărât să parieze pe Udrea, pe care a susținut‑o și la alegerile prezidențiale din 2014, deși a declarat la un moment dat că n‑ar trebui să fie considerat unul dintre „naivii” care îi dau acesteia șanse la victorie. Deocamdată, Băsescu pare hotărât să facă din PMP un partid viabil, alături de Udrea. Aceasta vorbește chiar despre câștigarea alegerilor în 2016.

Băsescu a părut relaxat în ultimele săptămâni ale mandatului, chiar dacă s‑a implicat în campanie în special ca să lupte contra lui Ponta și a PSD‑ului. A spus că se va înscrie în PMP pe 22 decembrie, că va avea acolo un birou și că de‑abia așteaptă să‑și reia viața de om liber. A mai spus că va cere cetățenia Republicii Moldova. Ar putea căuta un job cu profil înalt într‑o instituție internațională sau ar putea să‑și caute liniștea în familie. Dar, dacă va vrea un loc în politică, cu siguranță i‑ar plăcea un rol de organizator al opoziției de dreapta și cu siguranță nu se va opri din lucrul la proiectul de unire cu Moldova.

Pe de altă parte, victoria lui Iohannis, cu un stil de a face politică profund diferit de al lui Băsescu, reconfigurează neașteptat scena politică. Băsescu, împreună cu cele două creații politice ale sale perfect opuse – Udrea și Macovei –, deși au pus un umăr în câștigarea alegerilor de către Iohannis, s‑ar putea vedea depășiți. Noul PNL este în avânt, iar acolo sunt oameni cu care probabil nu va putea lucra niciodată, pentru că au fost prea mult timp în tabere adverse. PMP este mult prea mic pentru a emite vreo pretenție de guvernare iar Băsescu și Udrea se văd, pentru următorii ani, împreună pe o bărcuță de hârtie.

Dar Traian Băsescu e specialist în reinventare și a mai câștigat alegeri din poziția de al treilea favorit; e greu de crezut că ultimul lui cuvânt în politica românească va fi spus pe 21 decembrie 2014. Pe cine și din ce poziție va ataca pe viitor, rămâne de văzut. Având în vedere istoria lui politică, adversari se vor găsi cu siguranță. ●

● DoR #18 poate fi găsit începând cu weekendul 12-14 decembrie în librăriile/punctele de distribuție partenere sau pe shop-ul nostru (cu coperta la alegere sau ca abonament cu colecția completă de coperte). Decât o Revistă este o inițiativă jurnalistică independentă. Abonându-te, ne susții.

28 de comentarii

  • viorel alexandru ·

    werner,ordon:imediat ii oferi gradul de AMIRAL

  • Ergo ·

    Mosule, bine ca te duci. Nu stiu la ce le-o fi trebuit romanilor drept presedinte un ins fara scoala (bine ca nu ti-ai dat si tu doctoratul, noroc ca nu se putea) care sa conduca Romania ca pe un vapor. Iti urez multa sanatate Traienele, in ideea ca judecatorii vor face acum ceea ce trebuie cu tine. Si cu fratele…

  • vasile negrea ·

    bravo BASESCULE,ai fost un presedinte care trebuia sa ia taurul de coarne-cu tii nu se mai putea trai-FELICITARI!

  • ockiu ·

    el mereu fiind omul negru pentru ceilalti …

  • 5 scene din redacție pentru 5 ani de DoR | Write, write, otherwise we are lost ·

    […] dimineața, să schimbăm dubluri cu colecționarii. Recent, am mai învățat de la el despre Traian Băsescu și cei 10 ani în care ne-a fost […]

  • Fani Podariuu ·

    Stimate domnule presedinte cu ocazia noului an va doresc viata lunga,multa sanatate,multe bucurii si sa va bucurati din plin alaturi de cei dragi.noi va asteptam ca in continuare sa fiti alaturi de noi

  • Gh Neagoe ·

    Adrian Lungu, felicitari pentru conceperea articolului.
    Este o cronica succinta si realista.
    Ma tem ca va veni vremea ca acest articol sa ne (re)aminteasca de personalitatea acestui Presedinte al Romaniei cat si de vremurile traite de catre cetatenii acestei tari in respectiva perioada.

    Pentru vremuri deosebite, sunt necesari oameni deosebiti !
    Reformele pe care subiectul n-a apucat sa le implementeze- amintite succint in articol, sunt obiective care trebuiesc preluate si oferite romanilor cu prioritate.

    Cand le vom vedea functionale, vom putea spune ca votul dela 16 noiembrie 2014 a fost cu adevarat un succes.

    Atunci si numai atunci.

  • Profu' ·

    Ba, Adriene Lungule, ba! An citit cu rabdare TOT textul tau…nu e rau, dar ai reusit sa te ” aia ” pe munca ta cu un final de clasa a III-a, sau ca un servitor al Felixuui flatulangiu…pacat, ti-as fi dat nota de promvare, dar, nu pot!

  • fr remus ·

    Va salut D.Adrian Lungu ,
    Sant un cetatean al romaniei,care privesc lucrurile de aici din patura de jos a saraciei si a sperantelor care nu mai vin…
    DUPA 25 ANI DE DEMOCRATIE (EPOCA CORUPTIEI;DEMOLARII ECONOMIEI A FABRICILOR SI UZINELOR CARE CREEAU LOCURI DE MUNCA ;SI VANZARII PADURILOR LA STRAINI; Unde a ajuns Romania :
    (cu politicieni celebri , sau de doi bani,dar cu averi uriase se cearta ca la usa cortului,”dar nici astia nu se mai cearta”)
    cu o economie facuta praf si vanduta la fiare vechi,agricultura zob,paduri vandute,capitalismul doar pentu corupti,
    TOT NE FACEM CA NU VEDEM NIMIC DAR AM AJUNS SARACII EUROPEI
    -se importa legume si zarzavaturi
    -se importa masini si utilaje agricole scumpe sau secand
    -se importa imbracaminte si incaltaminte din china si turcia
    -se cauta de lucru peste hotare
    -copii in saracie si cu alocata de 10 euro
    -tineri someri cre depa 15-16 ani de scoala nu au de munca „someaj”
    -batrini care n-au bani de medicamente si o pensie…SIMBOLICA
    -birocratia si coruptia …te lasa fara cuvinte
    -orase pline de caini maidanezi care ucid copii
    -o ciculatie rutiera haotica in continua graba „fara autostrazi”
    -preoti care dau in judecata si executa silit „afaceristi”
    -santmm in UE si salarii cu nivel de trai de africa centrala

    INCOTRO SE INDREAPTA ROMANIA;CUM VOR FII CAPII SI TINERETUL PESTE ZECE ANI …?
    INTREBAREA E …De-ar raspunde ILIESCU;CONSTANTINESCU SI BASESCU
    in fata lui ceausescu unde au dus Romania …I-ar decapita pe toti
    trei si pe toti hotii si coruptii…..

  • adrian cucu ·

    Un tablou exact al erei Basescu,felicitari domnule Adrian Lungu.

    • ionionica ·

      da are dreptate domnu basescu a fost ocatastrofa pentru romania a distanirus ce am facut noi pa vremea lui n .c . pacat de cei zece ani care a distrus tara speram sa raspunda si sa plateasca an douzeci si cinci ani

  • sorina ·

    Exc eptional scris.FFF emotionant.Eu raman basista pana mor.A avut curaj,charisma ,umor si i a infruntat pe toti ca un adevarat barbat.Sa le fie rusine romanilor ca nu au stiut sa l aporecieze ,dar paradoxal acest om s a bucurat de aprecierea celor de afara pt ca au stiu sa l aprecieze la justa lui valoare. Va intreb eu acum daca este asa de popular noul presedinte de ce vor sa l scoata din politica pe Base ? Cu ce ii incomodeaza ?Simplu : niciunul nu este la valoarea lui.Le este frica si ce ma infurie f tareeste faptul ca Ponta se afla inca in competitie cu Base.Ponta are complexul Basescu.Poate sa aibe el 3 m inaltime este un tip slab de tot.

  • viorelion ·

    Rares Bogdan, teorist sau soldat ?
    Subtitlu: Autodescalificarea unui journalist

    Cand un jurnalist cu pretentii de probitate, pune mitraliera intrebarilor retorice care induc vinovatia unui om pentru intreaga mizerie din socitate, ne punem intrebarea daca este un terorist sau un soldat. Mitraliera retoricii vinovatiei se naste din ingustimea mintii nascuta dintr-o gandire apocaliptica care cauta un tap ispasitor pentru propriile probleme. Verdictul si condamnarea premeditata exclude orice posibilitate de comunicare , iar mascarada nascuta din premeditarile inguste ale unei viziuni incremenite nu intereseaza pe nimeni. Aceste viziuni personale incremenite se nasc din incapacitatea de a percepe inteligent complexitatea si functionarea societatii , din ignorarea acestei complexitati si ingustimea ideii in care fiecare este vinovat sau victima. Logica prostiei se misca intre aceste doua coordonate, ori una ori alta. Cu atat mai comica este atitudinea vedetei din massmedia cu cat se autoprezinta ca “mare crestin si adulator al ortodoxismului”; nu scapa nici un moment sa nu ridice in slavi si sa promoveze valorile crestine si ale religiei. Nu valorile prezinta o problema, ci ipocrizia asumarii lor in contextual in care faptele te contrazic. Sub masca ‘mielului’ si ‘eroului’ crestin “se ascunde la vedere” un ipocrit aflat ori in solda propriei ingustimi de gandire , ori in slujba unor interese meschine, ca oricare altele. Aceasta atitudine si comportament pune promotorul in situatia putin demna a celui care poate fi denumit atribut , atribut al functiei comportamentului sau. O astfel de functie e recunoscuta prin scopul ei si anume asasinatul politic. Astfel autorul se descalifica ca journalist si se autoevidentiaza ca asasin politic, fie terorist al unei idei inguste, fie soldat in slujba cuiva trage cu arma retoricii vinovatiei premeditate. Interlocutorul , oricare ar fi el, este supus aceluiasi tratamet discriminator in spatele cuvintelor de ‘maeste’ sau ‘domnule’. Misionarismul ideologic ingust al unui astfel de personaj din massmedia, face ca acesta institutie sa fie bantuita de fantomele epigonilor jurnalistilor de alta data memorabili prin analize detasate si inteligente sau prin angajament personal pasional si declarat in slujba valorilor nationale. Nu exista detractori mai feroci ai acestor valori decat ipocritii care sub haina valorilor isi arunca veninul chiar asupra a ceea ce sustin ca apara.
    Viorelion

  • Gica ·

    Sunt om batran,am 92 de ani.Cea mai neagra mizerie,am suferit-o intre anii 1928-1930.Nu am vazut in casa noastra o coaja de paine in tot acest timp.Dupa venirea in tara a lui Carol II,lucrurile au inceput sa indrepte,si anul 1938,a devenit an de referinta.Dar pentru exterior,nu a stiut ce-l steapta de la vecini Noi am fost 9 copii la parinti din care 2 s-au stins,inainte de stie cine sunt.Am fost dat la scoala de meserii,iar in 1942,m-am inscris voluntar in armata, pentru a face loc unui frate mai mic,sa se cultive si el.Tata mi-a zis ca nu-s in toate mintile,si cu greu am primit consimtamantul sa intru in armata.Am fost pe front,si din 4 flacai de pe ulita noastra,am fost singurul supravietuitor.Am dat aceste amanunte,pentru ca sa se cunoasca un lucru.Stiu ce spun.Imi plac comentariile lui @fr remus si @sorina.Sunt mai aproape de adevar.Domnule Basescu,unii va cread prea indraznet,eu din contra va spun sincer,ca nu v-am dat decat calificativul BINE la aceasta catgorie.Pe timpul lui Ponta ca prim ministru,v-ati pitulat si a-ti avut frica de recul.Dar in general,nu va pot reprosa nimic,desi unii!!!???.In prezent,imi pare bine ca sunteti deschis si spuneti lucrurilor pe nume.Unii s caznesc sa gaseasca nod in papura.Eu le spun sa se potoleasca.
    Sunt de parere ca cei care in prezent conduc tara,nu sesizeaza faptul ca,domnul prim ministru Ponta,copiaza,probabil in virtutea inertiei, spre finele mandatului,sfarsitul guvernarii Tariceanu.Probabil ca mai vrea sa dea o lovitura,ca in 2012.Si ce a mai tras bietul Boc,sa redreseze dezastrul!!! ATEBTIE! Atat.

  • VIȘOIU VASILE ·

    Problemele r[ului ;i al tyr[d[rii na’ionaler ale lui Basescu
    1.Semnarea declarației dela Budapesta.
    2.A tăcut din gură și nu a suflat o vorbă, atunci când UDMR,Laszlo Tokes,și Budapesta prin partidele lor extremiste a umilit pe români și statul român fără precedent.
    3.A adus pe șest peste 1.000.000 de evrei în țară.
    4.Le-a fcilitat tot ce au cerut evreii cu drepturi sau fără drepturi.
    5.A adus armata izraeliană în Buc egi și încheease un contract cu izraelul pentru a lupta împotriva IRANULUI.
    6.A dus politica de deznaționalizare a româniei,a punerii statului român la dispoziția evreilor. A depopulat România enorm.
    Ce merită pentru toate astea domnilor căcănari ai politicii românești.

  • o romanca ·

    se vede ca cei anti basescu au creierul spalat de antene
    mai baieti, mai exista si alte televiziuni pe lume.

  • tiberiu ·

    Spitalul de Urgenta – Lasa-ne

  • Zglobiu Adrian ·

    Basismul e o forma de lobotomie nationala pentru un individ cu 70 de dosare in cercetare. O calamitate care a lasat in urma pierderi in populatie cat in doua razboaie mondiale, datoria publica cat despagubirile de razboi, toata industria(metalurgia) taiata cu firmele rusesti si taranul roman transformat in zilierul continentului la nivel de emigrant mexican.
    La puscarie! Cati ani se mai lungesc procesele? Asta fura celulare si sta si rade si eu pentru un scuipat am ramas si cu puscarie pe CV si cu munca in folosul comunitatii efectuata.
    La puscarie! Sa vina macar o condamnare!

  • Geamanu Stefan ·

    Institutiile de forta ale statului Roman sa analizeze de urgenta documentele prezentate si asa cum se4 procedeaza in toate cazurile sa-l aresteze preventiv si apoi sa -si dovedeasca nevinovatia.Daniel Morar protectorul sau sa fie anchetat pentru favorizarea infractorului Basescu.,,Nimeni nu este mai presus de lege”Ca fost detinut politic stiu ce a insemnat turnatoria ordinara a unor astfel de indivizi caci in dosarul de securitate am gasit doar 65 de BASESTI.

  • Aurel ·

    As incepe cu o corectura la exprimare ! In loc de „cel mai spectaculos” as spune „cel mai daunator” ! Dl Adrian Lungu a investit timp si efort pt a face o radiografie a activitatii lui base !…Sincer ! Nu merita efortul !…Cat RAU a facut el Romaniei vom vedea multi ani de-aci incolo ! Jalnic personaj !! JALNIC !!

  • Constantin Pavelescu ·

    Un articol pe cît de lung, pe atît de incomplet. Dar nu din vina autorului, pentru că tema abordată are o vastitate care nu poate fi cuprinsă decît între coperţile unei cărţi groase, nicidecum într-un articol de presă, oricît ar fi el de extins.
    Aş adăuga şi eu cîteva amănunte, deşi chiar şi cu ele, oricum nu se acoperă decît un mic colţişor în plus faţă de ceea ce s-a străduit autorul să acopere pe această temă: Băsescu şi mandatele lui.

    Aş începe pornind de la constatarea că orice om este suma faptelor lui. Nu există oameni perfect buni, la fel cun nu există oameni perfect răi, cu toţii sîntem constituiţi din tuşe de alb şi negru, la unii predominînd una, la alţii alta, iar dacă vrei să faci o evaluare, n-ai decît să tragi bara şi să faci socoteala. Dacă reuşeşţi să te ţii deoparte de patimi şi de prejudecăţi, ai şansa de a face o socoteală corectă.
    Chiar şi în privinţa acestei socoteli, Băsescu a constituit o particularitate. Fiind un om ca toţi oamenii, este şi el alcătuit din tuşe de alb şi negru, are calităţi şi defecte, are bune şi rele, a avut realizări memorabile şi păcate memorabile. La fel ca oricare alt om normal, într-o lume în care a fi Cristos este o anomalie. Dar ca nimănui altcuiva din mediul public românesc, lui Băsescu i s-a pretins continuu să fie pur şi imaculat. Ca asupra nimănui altcuiva, asupra lui au stat fixate toate reflectoarele criticii, urmărindu-i fiecare gest, fiecare mişcare, fiecare cuvînt. Şi mai ales fiecare greşeală, reală sau închipuită. Lui Băsescu nu i s-a permis să greşească fără a fi sancţionat drastic şi imediat. Mai mult decît atît, cînd a greşit cu voie sau fără de voie, greşeala a fost exacerbată propagandistic pînă la cotele isteriei. Chiar şi atunci cînd a făcut ceea ce trebuia, a fost răstălmăcit în conotaţiile cele mai negative posibil, împinse şi acelea pînă la cotele isteriei. Iar atunci cînd ceea ce a făcut corect sau greşit s-a considerat că nu a putut să genereze suficientă isterie, s-a trecut la fabricarea unor „dovezi” care să întreţină şi să augmenteze isteria.
    În acest fel, utilizîndu-se aceste tehnici, s-a reuşit inducerea în rîndurile unei populaţii cu un nivel precar de educaţie, de instruire şi de bun-simţ a unei uri profunde, viscerale şi iraţionale avîndu-l ca obiect pe Băsescu. O populaţie incapabilă să realizeze că s-a lăsat dresată le ură exact de către cei care au cele mai întemeiate motive personale de a-l urî pe Băsescu şi care totodată ar fi trebuit ca ei înşişi să constituie obiectul urii generale ale celor care sînt menţinuţi de către ei în lipsuri materiale şi în mizerie morală. Această situaţie constituie un paradox, dar totuşi un paradox inteligibil atunci cînd poţi conştientiza efectele devastatoare ale propagandei extreme asupra creierelor lipsite de spirit critic şi de exerciţiul gîndirii raţionale.

    Este straniu să constaţi această ură aproape generalizată îndreptată împotriva lui Băsescu, deşi Băsescu nu are mîinile mînjite de sînge precum Iliescu -pe care românii nu-l urăsc, la fel cum nu-l urăsc nici pe Năstase, „părintele” sistemului ticăloşit, cel care a edificat mecanismele de jefuire sistematică la metrul patrat al ţării, celui căruia îi datorăm mai mult ca oricui altcuiva statutul României de ţară a lumii a III-a în mijlocul Europei. Românii nu-i urăsc pe cei despre care află zi de zi că-s implicaţi în marele jaf naţional, despre cei care află că şi-au plasat favoriţi incompetenţi şi corupţi în poziţii care reclamă onestitate şi profesionalism, ceea ce a condus în mod inexorabil la degradarea continuă a calităţii vieţii fiecăruia dintre noi. Toate astea nu contează pentru majoritatea românilor. În creierii lor spălaţi de propaganda antenelor, tot răul le vine de la răul naţional absolut care poartă un nume: Băsescu.
    În minţile a milioane de români, vinovat de toate relele a fost „regimul Băsescu” avîndu-l în frunte pe „dictatorul” Băsescu. Este trist de constatat o asemenea lipsă de proprietate a termenilor la o fiinţă care are pretenţia de a fi considerată entitate raţională. Dar este de-a dreptul grav atunci cînd această lipsă de proprietate a termenilor se manifestă nu doar la nivelul unor indivizi izolaţi, ci la nivelul majorităţii unui întreg popor. Pentru că termenii „regim” şi „dictator” presupun putere neîngrădită şi discreţionară, precum şi controlul total asupra societăţii. Este de-a dreptul aberant să-i atribui asemenea termeni unui preşedinte care a fost lipsit de puteri executive reale, care din prima şi pînă în ultima zi a mandatelor a avut împotriva lui un parlament ostil, dominat de adversarii lui politici şi personali. Unui preşedinte care a avut împotriva lui guverne ostile timp de opt ani din zece, iar în ceilalţi doi ani s-a sprijinit mai întîi pe un guvern paritar, născut dintr-o „soluţie imorală” în care adversarii deţineau jumătate dintre portofolii, Boc 1, sau pe un guvern minoritar pe care orice adiere din parlament ar fi putut să-l zboare, dar care a fost lăsat să trăiască pentru a se sinucide politic asumîndu-şi măsurile impopulare dar obligatorii pentru a putea fi evitată criza -Boc 2.
    Ce fel de dictator poţi să fii atunci cînd ai împotriva ta un parlament ostilizat la maximum, un guvern ostilizat la maximum şi majoritatea trusturilor de presă ostilizate la maximun? Cînd pînă şi o bună parte din propriul partid stă cu fundul în barca ta, dar cu sufletul în cea a adversarilor tăi?… Este chiar atît de greu de înţeles?
    Singura „putere” reală pe care a avut-o Băsescu a fost aceea de a sprijini ici-colo cîţiva reformatori, în special pe Monica Macovei care a introdus cîteva reforme în justiţie, trezind-o din coma în care o lăsase guvernarea Năstase.
    De aici i s-au tras defapt lui Băsescu toate belelele. Pentru că această „trezire” a justiţiei i-a lovit în plin pe adversarii lui Băsescu, care ştiindu-se direct vizaţi de cătuşe, aveau toate motivele de a se solidariza împotriva lui Băsescu pentru a încerca să-l doboare fără a se mai împiedeca de vreun scrupul. Odată Băsescu doborît, ar fi fost posibilă stoparea şi apoi anihilarea acestor reforme care le-a tulburat impunitatea de pe vremea lui Năstase, cînd se putea jefui în tihnă fără nici un risc…
    Cu toţii ştim la ce conducea criticarea publică a dictatorului în cazul marilor dictaturi din secolul XX: Ştreangul sau securea călăului în Germania nazistă, glonţul în ceafă sau expedierea în lagărele morţii în Rusia sovietică. La fel au stat lucrurile în toate dictaturile care au existat. Chiar şi noi ne mai amintim despre şoptirea timidă a cîte unui banc cu Ceauşescu, uitîndu-ne în toate părţile pentru a ne asigura că nu ne aude cine nu trebuie. Ce relevanţă mai poate avea eticheta de „dictator” lipită peste Băsescu în condiţiile în care timp de ani de zile am asistat la potopul de lături deversate peste el de propaganda inamicilor lui, de valul de insulte şi de calomnii, de seria neîntreruptă de linşaje mediatice la care a fost supus? Doar plecînd de la acest reper, putem constata nu doar reaua-credinţă absolută a celor care au lansat termenii de „regim” şi „dictator”, dar şi prostia absolută a celor care le-au adoptat şi colportat.
    Dacă ne uităm în istorie, constatăm că întotdeauna după prăbuşirea unei dictaturi au avut loc schimbări spectaculoase şi profunde în societăţile pe care le-au dominat. A trecut aproape un an de la Încheierea „dictaturii” lui Băsescu şi de la plecarea „dictatorului” şi nu se vede nici o schimbare în bine. La Cotroceni a fost instalat un exponat din muzeul figurilor de ceară, interesat strict de exploatarea la maximum a privilegiilor oferite de funcţie şi-atît. Scena politică este dominată de un partid unic, camuflat sub blatul generalizat al tuturor facţiunilor care-l compun. Nu mai există opoziţie reală, ci doar una de mucava, mimată pentru salvarea aparenţelor de pluripatidism.
    Am scăpat de conflictualul Băsescu, iar peste ţară s-a aşternut liniştea.
    Liniştea stagnării.
    Liniştea involuţiei.
    Liniştea restauraţiei.

    P.S. Îmi cer scuze de la cei care detestă comentariile lungi, la fel cum îmi cer scuze de la cei care n-au găsit în acest „fluviu” abordarea unor aspecte pe care le consideră relevante.
    După cum am spus la început, „tocarea” mandatelor lui Băsescu constituie subiect de volum de sute sau mii de pagini.
    Sau de sute de comentarii de dimensiunea acestuia.

  • predoe ionel ·

    Parere personala, Rautaciosii si vinovatii Romaniei care aveau un singur vis sa aduca tara catre neregulile din COLUMBIA, evident ca Domnul Presedinte Basescu l ea c am dat peste mana. De aici n colo poate oricine sa traga o concluzie normala, Acesti nesatui de averi colosale si au bagat inclusiv copiii in afaceri murdare si evident ca nu aveau de gand sa se opreasca niciodata. Oare sunt normali acesti indivizi/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Comoara lui Iulian

Povestea descoperirii celui mai mare tezaur monetar din România.

Mici victorii civice: Callatis-Drumul Taberei preia puterea în cartier

O mână de bucureșteni din Drumul Taberei au ținut sub presiune Primăria sectorului 6 până le-a fost reamenajat…

2, 3, şiiieee!

Ăsta‑i Otto Barbarul. Are 16 ani, e punker Și vrea să schimbe lumea.