[Out] Ian își face planuri

Ian are 16 ani și se gândește de pe acum ce vrea să facă după liceu, mai ales că aici nu-i plac materiile și nici colegii, cărora nu vrea să le spună că e gay.

Ian are 16 ani și se gândește de pe acum ce vrea să facă după liceu, mai ales că aici nu-i plac materiile și nici colegii, cărora nu vrea să le spună că e gay.

Într-o zi de luni, Ian era la el în cameră și se pregătea să se întâlnească cu cea mai bună prietenă, Raluca. La școală învăța după-amiază – era clasa a IX-a – și voia să se vadă doar cu ea înainte să intre la ore. Raluca n-a mai putut atunci să iasă din casă, așa că Ian a luat telefonul și i-a scris direct: „Pot sa iti zic ceva?” Enter. Era 21 aprilie 2014, ora 11:51. Ține minte și acum pentru că și-a notat. „Sunt gay.” Enter.

Era prima dată când îi spunea cuiva. „ce maa, ai fost hippie si acum gay ☺)))))”, a fost replica ei. „Dada”, a tastat Ian repede. „O să mai fii prietenă cu mine?” Ian aștepta un „Da”, dar răspunsul Ralucăi l-a liniștit și l-a făcut să zâmbească: „gay negay tot prost ramai”.

Ian are 16 ani și e în clasa a XI-a, pentru că părinții l-au dat la școală de când avea cinci ani. „Sunt un geniu”, râde el. S-a născut în altă țară, cu un sistem de învățământ diferit, iar în București trăiește din clasa I, când părinții lui au venit aici să lucreze. La liceu lui Ian nu-i place foarte mult nici de colegi, care i se par răi și neciopliți, nici de profesori, pentru că nu sunt deschiși la minte. Cu ceva timp în urmă se gândea să se mute la alt liceu, poate la Colegiul Național Bilingv „George Coșbuc”, unde știe că sunt și profesori mai deschiși, dar acum, în prag de a XII-a, crede că e prea târziu pentru asta. La facultate i-ar plăcea să dea la Regie, pentru că n-ar trebui să facă prea multe meditații și pentru că îi plac filmele. A descoperit asta în clasa a VI-a și vreo trei ani s-a uitat la filme mai tot timpul. Stătea acasă, vedea trei filme pe zi și apoi citea despre ele și despre regizori. Anul ăsta, Ian a făcut primul său scurtmetraj, despre două fete care se cunosc și se plac.

A simțit mai mereu că avea ceva diferit, ceva ce pur și simplu era acolo. Nu avea cuvinte pentru asta. Le-a găsit în clasa a IX-a, atunci când și-a dat seama că îi plac băieții. Fusese cu câteva fete până atunci, dar mai mult ca o joacă între copii. „Ok, asta sunt eu acum”, și-a zis. La început s-a temut să spună cuiva că e gay pentru că simțea că în societate trebuie să fii atras de cineva de sex opus ca să fii considerat normal. Așa vedea în jur, așa îi auzea și pe părinții lui vorbind.

După ce s-a deschis în fața celei mai bune prietene prin mesajul de acum doi ani, s-a simțit în același timp speriat, agitat și eliberat. Ținea telefonul în mână și zâmbea. Nu știa ce urmează, ce reacții o să stârnească, dar era „foarte-foarte-foarte fericit”. Nu se ferea să vorbească despre el, dar nici nu se destăinuia oricui. La liceu nu se afișează aproape deloc, pentru că știe că va stârni agresivitate din partea colegilor. Odată, pe holul liceului, un băiat l-a rugat să-și schimbe mersul pentru că era „cam gay”. Despre profesori nu crede că l-ar înțelege, iar cu psiholoaga școlii a vrut să discute, dar nu știa cum. Situația nu îl afectează foarte mult, pentru că liceul nu îl reprezintă: „Mă duc, stau, fac ce trebuie și după aia plec”. Prietenii lui cei mai buni sunt din alte licee din București (Tonitza, Coșbuc, Sava) și printre ei sunt și gay și lesbiene.

Nici părinții lui nu știu. Cu tatăl lui nu comunică foarte mult; Ian știe despre el că e homofob și nici nu se gândește să-i spună că-i plac băieții. Mamei vrea să-i zică, dar încă nu s-a hotărât cum. La un moment dat se gândea să-i povestească totul într-o scrisoare, pe care să o pună alături de cadoul pentru ziua ei. El ar fi plecat la liceu, iar ea ar fi citit-o până venea el înapoi. N-a făcut-o. Între timp, a încercat s-o pregătească uitându-se cu ea la filme cu tematică gay și aducând vorba despre discriminare și homosexualitate. Mama lui reacționează diferit. Uneori e de acord că persoanele gay ar trebui să-și poată trăi viața așa cum își doresc, alteori se enervează și încheie discuția.

Când îi va spune, Ian vrea s-o facă față în față. Simte că mama lui trebuie să știe. Își imaginează că vor avea o discuție despre ceva anume, se vor contrazice, el se va enerva și atunci îi va spune. Da, crede că o să se supere. Crede că va fi nevoie de ceva timp ca să înțeleagă, dar că la un moment dat tot va trebui să accepte că fiul ei nu se simte atras de fete, că fiul ei e homosexual. ●

NOTĂ: Părinții lui Ian nu știu că fiul lor e homosexual, iar el vrea să le spună în ritmul lui. De aceea îi protejăm identitatea; „Ian” e un prenume pe care a ales să-l folosească pentru acest articol, iar „Raluca” este un prenume fictiv ales pentru prietena lui cea mai bună.

Povestea lui Ian face parte din proiectul început cu articolul Out, publicat în DoR #24: „Feminin/Masculin”. Găsești seria de povești aici.

4 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[EduDoR] Ce trebuie să știi despre planurile cadru

În spațiul public, subiectul a explodat: au apărut voci care cer schimbare totală și radicală și altele care spun…

[EduDoR] Splendoarea matematicii

Și-ar dori ca fiecare dintre elevii pe care-i are să descopere acea splendoare a matematicii din munca pentru…

Problema candidatului independent

Poate Nicușor Dan, un matematician calm, timid și calculat să câștige Primăria Bucureștiului?