[Out] Vrea să-i spuneți A.

Într-o dimineață de februarie, A. s-a trezit pe la 10, a fumat o țigară, a făcut un duș, și-a tras pe el blugii, un tricou, hanoracul și geaca și a plecat să se întâlnească cu iubita lui, în fața coaforului. Era o zi importantă. Era vacanța dintre semestre, anul ăsta, și A., atunci în vârstă […]

Într-o dimineață de februarie, A. s-a trezit pe la 10, a fumat o țigară, a făcut un duș, și-a tras pe el blugii, un tricou, hanoracul și geaca și a plecat să se întâlnească cu iubita lui, în fața coaforului. Era o zi importantă.

Era vacanța dintre semestre, anul ăsta, și A., atunci în vârstă de 15 ani, se hotărâse în noaptea precedentă să se tundă. Trebuia să scape de părul lung, care-i ajungea puțin mai jos de umeri și pe care de la patru-cinci ani îl ținea strâns în coadă.

În coafor a arătat ca model o fotografie cu un coleg pe care o avea în telefon. Voia părul ca al lui: scurt în părți, scurt la ceafă și puțin mai mare în creștet. „N-o să-ți pară rău?”, l-a întrebat femeia care îl tunde de obicei. „Nu”, i-a spus A. Cu fața spre oglindă, în timp ce frizerița pregătea foarfeca, A. se gândea cât de bine o să arate după. Până în ziua aia nu avusese niciodată o părere bună despre înfățișarea lui. În sfârșit avea să se vadă frumos și să se simtă bine cu el însuși.

A. a simțit de când se știe că e un băiat născut în corp de fată. În copilărie, când purta numele de fată pe care i-l dăduseră părinții, a cărui inițială e R. și pe care acum nu-l suportă, se referea la propria persoană prin pronumele de gen feminin: ea, o, ei. Singură la părinți, se juca doar cu mașinuțe, cu roboți și cu săbii. Dacă primea o păpușă, îi tăia capul și începea s-o mâzgălească sau o transforma în ceva diferit, cum ar fi păpușa Chucky din filmele de groază. Nu îi plăceau lucrurile „pentru fete”, dar îi plăcea să stea cu fete, îi plăcea senzația de a fi între ele.

Mergea ca un băiat, lejer și balansându-și mâinile. Rochii n-a purtat niciodată, doar la banchetul din clasa a VIII-a. N-a suportat, dar nu putea să le spună părinților că nu se îmbracă așa. Când R. avea 9-10 ani, o fată a vrut să fie împreună cu ea. Se sărutau și se țineau de mână și asta părea firesc. Mai târziu și-a dat seama că percepția în societate era diferită, că două fete care sunt împreună sunt văzute ca „ceva foarte anormal”. Și-a spus că se va opri, că o singură fată de care îi plăcuse era de ajuns, iar că de acum trebuie să fie și va fi cu băieți. Doar că băieții nu o atrăgeau deloc. A ieșit cu câțiva, dar nu simțea nimic. La 12 ani s-a sărutat din nou cu o fată, iar asta a bulversat-o. Își încălcase promisiunea.

Și-a dat seama că era diferită, că nu era ca toate fetele, dar nu avea un cuvânt pentru asta. Și-a spus mai întâi că e bisexuală, că se simțea atrasă și de băieți și de fete. La 13 ani a început o relație cu o altă fată. După un an i-a spus că e lesbiană, deși în mintea ei un gând era mai puternic decât toate celelalte, un gând pe care nu simțea că-l poate împărtăși cu cineva: „Eu mă simt ca un băiat, eu trebuie să fiu un băiat”.

După ce a ieșit de la coafor în ziua aia de februarie, A. era atât de fericit că se tunsese încât își ținea capul gol, fără glugă, deși afară era zăpadă și era frig. Simțea că îngheța, dar era mândru. Zâmbea întruna. Și-a aprins o țigară și își trecea mâna prin păr. Când l-a văzut, iubita lui l-a luat în brațe și l-a pupat. Era atât de frumos cu părul scurt pe cât își imagina ea că va fi, i-a spus. Îi venea să plângă de fericire când îl vedea încântat, mai ales că știa cât de mult voia A. să devină băiat.

Părinților li s-a părut ciudat, iar după o săptămână mama l-a întrebat de ce se tunsese așa și dacă se simte, de fapt, băiat. Lui A. îi era clar că pentru mama cel mai grav era ca fata ei să se simtă băiat. N-a putut să-i spună că, de fapt, așa era. I-a spus doar că îi plac fetele. Cu tatăl lui nu a vorbit pe larg despre asta, dar știe că a aflat de la mama lui. L-a și întrebat odată dacă e adevărat, iar A. i-a spus doar: „Da.”

În clasa a IX-a lucrurile s-au schimbat. A cunoscut prima persoană transgender, elev mai mare în același liceu. Atunci și-a dat seama că dacă te simți diferit de corpul în care te-ai născut, poți avea curaj să arăți așa cum vrei. Lui i-a spus A. prima dată că e băiat.

Avea nevoie și de un nume nou, pentru că pe cel de fată nu-l mai suporta de mult timp. La un moment dat citea despre un cântăreț din altă țară și, când i-a văzut numele, și-a dat seama că îi plăcea. Era diferit de numele tradiționale românești și asta se potrivea cu ce-și dorea: pentru că Dumnezeu nu l-a lăsat de la naștere să fie băiat, măcar să arate că e special prin nume.

La ceva timp după ce s-a tuns (o săptămână, poate și mai mult), le-a spus și colegilor de la școală că vrea să fie băiat și că preferă alt nume. Mai întâi a scris un mesaj lung pe WhatsApp, pe grupul clasei. Le-a spus că se simte băiat și că de acum încolo se va numi A. Colegii i-au pus două-trei întrebări, ca să înțeleagă mai bine, iar A. le-a explicat de ce simte că e băiat, că toată viața a știut, dar ce n-a știut a fost cum să spună. Era pregătit să le explice și mai mult dacă era nevoie, când colegii de pe WhatsApp au început să-i scrie numele nou pe chat. I-au mai spus că trebuie să meargă la sală cu ei ca să se joace pe calculator, că așa fac băieții. Nu se aștepta să îl accepte atât de repede.

Celorlați colegi de liceu le-a spus că e băiat și că vrea să i se spună A. după ce grupul de voluntariat din care face parte și care se ocupă de campanii anti-discriminare în liceu l-a încurajat să se deschidă. Pentru A. a fost o mare eliberare.

Astăzi unii colegi mai au scăpări. Parcă mai ales fetele sunt obișnuite să-i spună pe numele vechi, dar se corectează repede, iar pentru A. asta contează. Băieții s-au obișnuit mai repede, cel puțin cei cu care își petrece timpul. Mai sunt elevi din alte clase care șușotesc pe lângă el când merge pe hol, cum mai sunt și unii profesori care nu acceptă să îl strige pe numele de băiat, ci pe cel de fată care apare în catalog. Asta îl mai deranjează, dar nu e ca în școala generală. Acolo copiii râdeau de el și îl înjurau când se ținea de mână cu fete; acum se simte în largul lui.

Pe stradă e mai greu. Lumea îl privește ciudat, iar în autobuz se întâmplă ca unele femei mai în vârstă să-și facă și cruce. A început să ia asta în glumă și încearcă să nu se lase afectat. Nu îi e teamă de ce ar putea păți pe stradă, doar că nu-i place să fie jignit. Recent, un barman a venit la el să-l întrebe dacă e fată sau băiat. „Da”, i-a răspuns. Barmanul n-a plecat și l-a mai întrebat, de trei ori, dacă e sigur că e băiat. „Da, sunt foarte sigur”, i-a zis A.

A. își dorește cel mai mult să înceapă tratamentul de tranziție hormonală, vrea să aibă mușchi și barbă și i se spune des că așa ar semăna și el a băiat. La un exercițiu cu colegi din liceu a primit provocarea să facă 10 flotări și nu a reușit. „Hai, mă, băiatule”, îi strigau cei de lângă el. Chiar dacă a fost amuzant, îl doare că nu poate fi ca toți ceilalți băieți, să zică „Mamă, ce mușchi am, ia uite ce pot eu să fac”. Pentru că e minor, are nevoie mai întâi de acordul părinților ca să înceapă tratamentul, iar asta ar însemna să le spună că e transgender și știe că nu ar accepta.

Vrea s-o facă, însă, cât mai repede. Deși mama și tata știu că îi plac fetele și i-au spus că acceptă asta, A. nu mai suportă să-și audă numele vechi și nici să i se amintească la fiecare cinci minute că e fată. De vreo patru luni, de când s-a tuns, tatăl lui adaugă „fata mea” de fiecare dată când îl întreabă ce face. I se pare că părinții lui nu iau în serios ce i se întâmplă și asta îl doare cel mai tare. Știe că le e greu să înțeleagă prin ce trece și de asta vrea să le și scrie o scrisoare. Dacă le-ar spune în față, probabil l-ar opri și i-ar pune multe întrebări la care poate nici n-ar ști să răspundă pe loc. Vrea să le explice cât mai bine ce înseamnă să fii transgender și problemele de care se lovește, să le spună că fericirea lui depinde de înțelegerea lor și că, orice ar fi, rămâne copilul lor.

NOTĂ: În acest articol, A. nu apare cu numele întreg pentru că este minor și vrem să îi protejăm identitatea. Părinții nu știu că e transgender, iar A. vrea să le spună lor și restului lumii în ritmul lui.

Povestea lui A. face parte din proiectul început cu articolul Out, publicat în DoR #24: „Feminin/Masculin”. Găsești seria de povești aici.

6 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
2, 3, şiiieee!

Ăsta‑i Otto Barbarul. Are 16 ani, e punker Și vrea să schimbe lumea.

Mihai Neamțu vrea o generație de „creștini urbani”

De ce crede Mihai Neamțu că progresismul și corectitudinea politică sunt periculoase, iar intelectualii care răspândesc valori creștine sunt soluția.

[EduDoR] O zi într-o școală finlandeză

Într-o zi obișnuită, un elev de clasa I dintr-o școală finlandeză știe la ce oră să vină la școală, dar nu știe ce orar are și asta e perfect normal