Du-te, vino

Ce faci când prietenii tăi pleacă din România și tu vrei să rămâi? Alex Tocilescu scrie despre emigrare și diferențe între lumi.

În octombrie 1989 am plecat în Germania. Aveam 11 ani și prin urmare decizia nu îmi aparținea; plecam pentru că taică-meu era bolnav și nu ar fi putut supraviețui în România. Am lăsat în urmă câțiva prieteni foarte buni, o bunică și cam atât.

În anii care au urmat, m-am întors în România la începutul fiecărei vacanțe de vară și am plecat înapoi în Germania la sfârșitul fiecărei vacanțe de vară. Cândva, bunica a murit, dar prietenii au continuat să existe, și, în timp ce eu duceam în Germania o viață cam lipsită de haz, ei își făceau aici formații și făceau muzici și filmau videoclipuri la muzicile alea și ajungeau în topurile unor televiziuni acum uitate și intrau la facultăți de film și teatru și cunoșteau oameni mișto și se plimbau prin țară și aveau aventuri și povești și se îndrăgosteau și se combinau și se despărțeau de tipe superbe.

Iar eu studiam degeaba istoria și lucram ca verificator de formulare pentru o casă de asigurări de boală. Și îi invidiam nespus.

În 2009 m-am întors în România ca să fac tot ce nu făcusem până atunci: o trupă, un concert, un job care să-mi placă. Și, de fapt, ca să trăiesc în mijlocul oamenilor alături de care voiam să trăiesc. Doar că ei nu prea mai erau aici: unul plecase la Paris, să fie profesor de montaj, alta la Londra, să fie antropolog, altul cumpăra un inel de logodnă pe care avea să-l pună pe degetul unei tipe într-o biserică aflată la vreo 30 de kilometri de Varșovia.

E 2017 și ei continuă să plece: unul vrea în Canada, altul se interesează de un job în Australia, alții cochetează cât de cât cu Berlinul sau cu Londra sau cu un oraș cu turnuri strălucitoare din mijlocul vreunui deșert arab. Când mă întreabă ce-aș face în locul lor, le zic că din moment ce m-am întors în România, e destul de evident că mi se pare că e o țară mai mult decât trăibilă. Dar de fapt ce îmi vine să le spun e că da, într-adevăr acolo, în Vest, e mai bine. Acoperișurile școlilor nu se prăbușesc, politicienii nu fură, funcționarii nu îți cer șpagă, casele nu au buline, traficul nu seamănă cu un război civil sau cu un flux continuu de refugiați; acolo, lumea e normală.

Pe de altă parte, am fost acolo, am trăit mai bine, a fost totul normal, cu impozite care se plăteau în cinci minute și autobuze care veneau la oră fixă zi de zi de zi de zi de zi. Dar vai, ce m-am plictisit!

Însă poți să le spui oamenilor să nu plece de-aici doar pentru că știi tu că în altă parte viața e plictisitoare? Nu poți. Și de fapt nici măcar nu e asta problema, ci că odată ce ai plecat și te-ai întors, nu vrei să pleci din nou, dar nu vrei nici ca alții să plece. Vrei să-i ai aici, lângă tine – și nu pentru că ai fi gelos pe ei și nu le-ai dori o viață mai bună, ci pentru că ei fac viața ta mai bună. Vrei să-ți cânte la chitară și să te cheme la expoziții sau la teatru și să scrie articole și să facă poze și să candideze pentru USR și să pună țara asta pe picioare, că tu singur nu poți. Deși ți-ai dori, pentru că știi cum e în Vest, și mai știi că nici nu trebuie un efort prea mare ca totul să fie bine.

Dar ei pleacă și tu îți iei la revedere de la ei și după aia vorbiți uneori pe Facebook și vă vedeți din an în Paști, când mai vin prin țară și ieșiți la o bere și vă amintiți de vremurile petrecute împreună și apoi pleacă din nou. Și te întrebi dacă nu regreți că te-ai întors pentru că ești fericit sau pentru că ești prost.

Răspunsul e undeva la mijloc.


Acest articol apare și în:

DoR #28

Dislocări
Vară, 2017

Cumpără revista

15 comentarii la Du-te, vino

  1. Da’ nu asta inseamna libertate? sa plec/vin cum vreau?

    1. logică: si cu libertatea ce faci?

  2. Salut Alex. Iarta-ma nu ne cunoastem si totusi imi permit cateva remarci. Si eu am fost plecat, m-am intors si acum imi pare rau. Am undeva adanc in mine sindromul Stockholm. Afara in civilizatie e mai bine. Afara se canta. Sunt concerte bune si teatru bun si experimente bune. Ai muzee. Ai artisti pe care ii copiem noi mai apoi si… nu, nu intru in zona asta. Ai tot ce ai srcris si tu. Eu acum caut o cale sa plec de aici. Sunt nedoit, ca sa zic. Din ’70. Dar daca tot am ajuns aici ma mobilizez si incerc evadarea definitiva de data asta. Te salut cu iertare de a te fi deranjat.

  3. Frumoase,amărăluțe și…meritate cuvinte.

  4. Fiind in pozitia celui care a ramas in tara in timp ce familia/prietenii sunt prin toata Europa, mi-a cam stat un nod in gat la ultimul paragraf.

  5. E interesant cum te poti plictisi cand ai de toate. Lipseste creativitatea?
    Majoritatea pleaca pentru ca sistemul iti garanteaza din ce in ce mai mult sfarsitul…si atunci instinctul de supravietuire se activeaza.
    Asa din exterior fara griji e usor sa dai cu parerea, daca traiai aici erai deja satul de Romania. Trebuie sa traiesti ambele parti ca sa ai o parere obiectiva, noi satui de Romania, tu satul de Germania, iar in final nimeni fericit.
    Fericirea ar fi in acelasi loc in care am crescut si cu cei dragi aproape…daca se poate.

  6. Unii aleg sa plece, altii sa se intoarca iar altii sa ramana. Cei care aleg sa plece, sigur au motivele lor, motive pe care societatea continua sa le furnizeze cu o insistenta demna de cauze mai bune. Cei care aleg sa se intoarca probabil au o rezistenta demna de invidiat sau nu li s-a acrit inca de tot. N-au fost probabil timp de cateva zeci de ani bombardati sistematic de lenea, prostia si incompetenta unora care chiar n-ar avea de ce sa plece (desi poate ar trebui). Cei care aleg sa ramana, pe unii i-am intalnit mai sus iar ceilalti in care sta de fapt speranta unei societati viitoare civilizate sunt „tinerii eroi contemporani” care se lupta cu indarjire sa demonstreze ca a trai aici este o decizie buna si ca aici isi pot realiza visele. Si parca asteptam cu teama acel moment, auzim parca, departe inca, numaratoarea inversa, pana cand indarjirea lor va incepe sa se risipeasca si hotararea lor sa se clatine. „Mai e mult?”

  7. Daca te-ai plicitisit afara sunt doar vina si ghinionul tau. Probabil nu te-ai integrat in societate, nu ai gasit un cerc de prieteni acolo si de aia a fost asa nasol.

  8. aiurea…. Ai niste dreptate dar defapt totul tine de perioada de viata in care te afli. Cand esti tanar hormonel – da, niste hiperactivitate sociala e de dorit – daca ai si tipul potrivit de personalitate, faptul ca ne lipsesc atat de multe lucruri ne face sa socializam peste medie, excesiv as zice. Fapt care e romantic si warm asa, si care duce chiar la mai mult futut ipotetic. Dar dupa o varta de pisi pe acest fapt. Vrei ordine, vrei liniste, vrei siguranta, vrei predictibilitate, pentru tine si familia ta. Dinou, vrei ordine. Lucru pe care in Ro il gasesti cum gaseste orbu’ braila. Plictisitor sau nu tine doar de tine. Sutn 1001 de lucruri pe care poti sa le faci afara si care, la urma urmei, iti fac viata numai plictisitoare NU. In final, tine de perceptia fiecaruia.

  9. hahaha… adica tu ai fost acolo, ti-ai facut o viata, ai apucat deja sa te plictisesti de tot ce e acolo cu bune si rele (mai mult bune decat rele) si te-ai hotarat sa vii aici… si ai pretentia ca cei care nu au avut sansa ta de a-si inceapa viata in lumea civilizata sa ramana in gaura asta de sobolani doar ca sa nu te plictisesti TU!

    cu asa prieteni cine mai are nevoie de dusmani…

    PS si mai e o eroare logica… va vedeti din an in pasti la o bere sa va amintiti de vremurile petrecute impreuna… care vremuri? ca atunci cand ei se chinuiau pe aici tu erai in germania, cand te-ai intors tu, au plecat ei…

  10. Tristi germanii astia, nu au ei facultati de film si teatru, tinerii lor nu-si fac formatii si nici nu se indragostesc. Ti-ai trait tineretea intr-un mod plictisitor si cumva ai ajuns la concluzia ca nu esti tu asa, toti ceilalti sunt. Asa ca te-ai intors aici unde ai impresia ca e iarba mai verde, insa ce sa vezi, prietenii au imbatranit, s-au maturizat, n-o mai ard boem ca studentii ci isi vad de viitorul lor, viitor care pentru multi e intr-o alta tara. Ai ramas singur, tu si cu criza ta de varsta mijlocie.

  11. Si mai este a patra categorie, cei care au plecat si vor sa se intoarca, dar inca nu s-au hotarat. Si deocamdata stau pe craca, asteptand un moment sau o oportunitate sau un nivel suficient de ameliorare a situatiei incat saltul/caderea sa nu fie prea mare, poate fatal. Motivele pot fi aplaudate, justificate sau criticate. Contributia de la departare poate fi extraordinara, multumitoare sau insuficiena. Insa dilema care doare in fiecare zi se multiplica Δέλτα t. Si t ne scapa intr-una din mana!

  12. Străinătatea și Germania în special îți oferă posibilități și o diversitate (culturală mai ales), cu care România nu poate rivaliza… încă. Și vorbesc din proprie experiență – în Germania se poate trăi și socializa foarte bine (ca să nu mai menționez oferta academică și profesională) !! Iar viitorul României nu se profilează încă destul de luminos pentru a putea convinge lumea că merită într-adevăr să revină în patrie…

  13. …si mai e nodul din gatul parintilor tai, a caror lacrimi se strang in jurul barbiei atunci cand intorci spatele si te duci…iar ei raman, sperand ca mai apuca o vacanta…

    1. Asta e rolul parintilor, sa ne strangem lacrimile si sa facem tot posibilul ca lor sa le fie bine, oriunde s-ar afla. Daca vrem sa ramana in Romanica, sa nu mai votam niciodata, stanga si sa scapam de veneticii care ne guverneaza. Smiorcaiala asta cu „…sperand ca mai apuca o vacanta” suna a santaj ipocrit, Paunescian.

Comentariile sunt închise.