[EduDoR] Ministerul Educației încearcă să modernizeze învățământul profesional

După șapte ani în care învățământul profesional a fost pe butuci, Ministerul Educației acordă un rol major firmelor unde elevii vor face practică.

În ultimii șapte ani, în timp ce firmele aveau tot mai mare nevoie de muncitori calificați, învățământul profesional devenea tot mai neatractiv din cauza schimbărilor la care era suspus neîncetat. Luna aceasta, ministerul a modificat din nou legea, ca să aducă educația profesională în secolul XXI.

Acum patru ani, dintr-o nevoie acută de absolvenți pregătiți, șase firme au început să investească în educația liceenilor și astfel s-a născut în Brașov Școala Germană Profesională Kronstadt (ȘPGK). Între timp, cele șase firme s-au făcut 16, iar ȘPGK a devenit un model pentru învățământul profesional românesc: firmele partenere au adus în școală metode de management eficient și au militat la Ministerul Educației pentru găsirea unor soluții care să pregătească temeinic tinerii pentru viitoarele meserii.

Într-un septembrie canicular, ȘPGK era pregătită să-și primească elevii în ateliere. Într-o periferie de oraș, într-unul din corpurile școlii, sunt Atelierele de Mecatronică, Sisteme de Îmbunătățire Continuă, Prelucrări prin Așchiere Convențională, Sudură, Hidraulică și Mecanică. Sunt doar câteva dintre cele echipate cu aparatură de ultimă generație, cu mobilier și calculatoare, de către firmele cu care Școala Kronstadt are contracte, o investiție de milioane de euro de-a lungul celor patru ani de la înființare. Elevii învață să facă operații clasice, se obișnuiesc cu ce înseamnă o mașină de presat sau cu un strung, învață cum să asambleze o piesă.

EMCO Mill 250, de exemplu, este o freză automată înaltă de aproape doi metri. Are până la 20 de piese pe care și le poate schimba singură, în funcție de ce i se spune să fabrice, are peste 100 de butoane inserate în interfața roșie, iar fiecare reprezintă o comandă pe care elevii învață să o dea pentru fabricarea automată a pieselor. Dincolo de butoane și de ecranul de comandă, Mill 250 are un geam-vitrină prin care pot fi urmărite toate procesele. Adusă în 2015, este cea mai performantă mașinărie din școală și întruchipează cel mai bine principalele ei valori: practicalitate, eficiență și, cel mai important, lăsarea operațiilor automatizate pe mâna mașinilor, astfel încât oamenii să se ocupe de ceea ce ele nu pot.

Școala are și un laborator pentru protecția muncii, cu scopul de a aduce două astfel de îmbunătățiri în fiecare lună, spune Dorin Șaramet, președintele asociației în care s-au organizat firmele care colaborează cu Kronstadt. „Poate că luna asta dăm cu ceva pe hol ca să nu alunecăm sau izolăm firele care au nevoie. Copiii trebuie să fie mai bine pregătiți pe zi ce trece.” Există o înțelegere între consiliul școlii și firme, prin care aceastea oferă locuri de practică elevilor și ulterior locuri de muncă, dacă îi consideră pregătiți.

ȘPGK este o școală profesională de stat cu durata de trei ani. Școala s-a înființat în 2012 cu 111 elevi, dintre care 104 au fost angajați. „Îmbucurător e că de la cinci clase cu care am început, s-a ajuns la 27: 24 la zi și trei la seral”, explica la deschiderea anului școlar directoarea Daniela Croitoru. Pentru anul școlar în curs au ajuns la 704 elevi, capacitate maximă.

Școala funcționează datorită firmelor care fac solicitări pentru numerele de elevi de care au nevoie într-o specializare sau alta. „Noi înaintăm spre Inspectoratul Școlar necesarul de locuri și inspectoratul aprobă planul de școlarizare pentru următorul an”, spune Croitoru. Firmele se implică în selectarea elevilor și a cadrelor școlare prin interviuri, pentru că ele știu cel mai bine ce așteaptă de la un elev.

Cum funcționează învățământul profesional

Acum învățământul profesional se desfășoară începând cu clasa a IX-a, în două feluri:

  • pe durata a patru ani, în licee tehnologice la finalul cărora elevii primesc o calificare de nivel 4: de exemplu, tehnician (în industria pielăriei, în construcții, technician agronom sau veterinar) și trebuie să dea și BAC-ul;
  • pe durata a trei ani, în școli precum Kronstadt sau tot în cadrul liceelor tehnologice, la finalul cărora elevii dobândesc o calificare de nivel 3 – echivalentul unui muncitor calificat (de exemplu: croitor, cizmar, pădurar) – și certificatul de absolvire a învățământului obligatoriu. În baza acestei calificări profesionale se pot angaja oriunde în România sau în Uniunea Europeană, iar dacă vor să-și continue studiile la zi sau la seral, se pot înscrie în clasa a XI-a și termina liceul.

Modificările pe care ministerul Educației tocmai le-a introdus și care se vor aplica o data cu noul an școlar sunt menite să flexibilizeze cât mai mult sistemul, după modelul Kronstadt. S-a ajuns însă aici după ani buni în care învățământul profesional a fost pe butuci.

Șapte ani de schimbări controversate

Înainte de 1990 și câțiva ani după, România avea școli profesionale de trei ani care funcționau pe lângă întreprinderi în care elevii făceau practică, aveau burse și locuri de muncă asigurate. O dată cu dispariția unor mari platforme industriale, muncitorii au rămas șomeri, iar școlile profesionale au început să intre în declin și să se transforme în licee teoretice.

2003. La inițiativa ministrului Ecaterina Andronescu au fost introduse Școlile de Arte și Meserii (SAM) cu durata de doi ani (și posibilitatea unui an de completare), care permiteau elevilor care nu puteau sau nu voiau să facă un liceu teoretic, să învețe o meserie.

2009. Tot Ecaterina Andronescu a desființat SAM-urile și a transferat locurile care le-ar fi revenit acestora către liceele tehnologice, care îi învățau pe elevi o meserie în patru ani, și la finalul cărora trebuiau să dea BAC-ul. Conform Strategiei naționale pentru protecția și promovarea drepturilor copilului 2014-2020, publicată de Ministerul Muncii, desființarea lor a făcut ca cel puțin 10% dintre elevii care au terminat clasa a VIII-a în acel an să nu mai continue studiile, în principal pentru că familiile nu puteau să acopere costurile a patru ani de școlarizare. Andronescu și-a motivat decizia spunând că după terminarea școlilor de arte și meserii elevii nu-și găseau de muncă, deci erau inutile.

Conform unui raport recent al Academiei Române, SAM-urile nu și-au atins niciunul dintre scopuri: nu au asigurat nici pregătirea generală a elevilor (în 2010 doar 26,2% dintre elevii acestor școli au finalizat studiile), nici nu au răspuns nevoilor pieței muncii.

2011. Ministerul Educației a reînființat, în cadrul liceelor tehnologice, învățământul profesional de doi ani, dar începând cu clasa a X-a, nu cu a IX-a, ca înainte. Și asta pentru că, odată cu noua Lege a Educației Naționale (LEN) emisă în acel an de ministrul Daniel Funeriu, a IX-a era considerată clasă obligatorie de gimnaziu, în încercarea de a reduce abandonul școlar. Cifrele arătau că, la acel moment, 16% dintre elevi abandonau școala după a VIII-a, la vârsta de 14-15 ani, prea mici pentru a se angaja legal. După a IX-a însă, ei ar fi avut 16 ani și s-ar fi putut angaja.

2013. La propunerea ministrului Educației Remus Pricopie, Guvernul Ponta a modificat LEN printr-o Ordonanță de Urgență (OUG) și a realocat clasa a IX-a liceului, urmând ca învățământul profesional să înceapă ca înainte, în clasa a IX-a, cu durată de trei ani, în loc de doi. Rămânea în vigoare practica elevilor în fime sau fabrici. După câteva luni însă, la solicitarea angajatorilor, ministerul preciza că învățământul profesional putea să dureze trei ani sau mai mult, în funcție de specializare. Prin asta, Ministerul se declara deschis propunerilor firmelor care, în discuții repetate despre viitorul învățământului profesional, cereau restructurări serioase, printre care și durata pregătirii elevilor. Începea să li se recunoască, în sfârșit, importanța ca viitori angajatori și parteneri necesari.

2014. În mai începeau înscrierile pentru prima generație din învățământul profesional de trei ani. Pentru ca el să fie și eficient, ca o noutate, urma să fie organizat doar în liceele în care exista un contract cu cel puțin o firmă la care elevii își puteau face practica. Pentru înscriere, ei completau o fișă pe care o depuneau la liceul tehnic pe care voiau să-l urmeze. Dacă firma se implica financiar în formarea profesională a elevilor, atunci putea cere școlii preselecția candidaților, iar dacă elevii nu promovau examenul național de la finalul clasei a VIII-a, fișa depusă era anulată.

Dacă în 2011-2012 se înscriau în învățământul profesional 12.000 elevi, în anul școlar 2014-2015, în noua formă de trei ani, numărul lor se dubla. Chiar și așa, scăderea era majoră: în anul școlar 2009-2010, înainte de desființarea SAM-urilor, fuseseră înscriși în învățământul profesional 115.000 de elevi.

Acestea erau regulile învățământului profesional când Școala Kronstadt și un grup de companii germane s-au adresat Centrului Național pentru Dezvoltarea Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), instituție subordonată ministerului și responsabilă pentru reformarea acestui tip de învățământ. Cereau ca învățământul profesional să fie de tip dual, adică responsabilitățile și costurile să fie împărțite egal între licee și angajatori. De exemplu, liceele se asigurau că elevii vin la orele teoretice una-două zile pe săptămână, angajatorul se asigura că vin la practică trei-patru zile. (Acum, elevul face practică într-o companie, dar tot maistrul sau instructorul din școală e cel care îl evaluează.)

După discuții între minister, CNDIPT și firme, clasele în sistemul dual urmau să se facă doar la cererea angajatorilor, iar durata, conținutul programelor de pregătire și modalitățile de certificare profesională se stabileau și prin consultarea firmelor. Un element de noutate era contractul de muncă care urma să-l înlocuiască pe cel de practică, după modelul german. Forma și conținutul contractului urmau să fie discutate.

Drept urmare, la finalul lui 2014, ministerul modifica iar Legea Educației și crea un cadru legislativ deschis unui al treilea tip de învățământ: de tip dual, despre care nu se știa însă câți ani ar fi durat sau cum s-ar fi făcut selecția elevilor, și care s-ar fi adresat doar absolvenților învățământului obligatoriu. Cuvintele cheie din OUG erau „prin consultare cu operatorii economici” și „metodologie specifică”. Metodologia nu a venit însă niciodată, iar ministerul a fost criticat că produce mai mare derută în sistemul de pregătire profesională. Mircea Miclea, fost ministru al Educației, avertiza că reglementările repetate „birocratizează excesiv sistemul de pregătire profesională”.

În tot acest timp, 3.800 de firme cereau Ministerului Educației forță de muncă calificată. Nevoia era tot mai mare.

2014-mai 2016. Discuțiile despre sistemul dual au rămas pe hârtie, până când, în mai anul acesta, Ministerul a lansat consultarea publică privind definitivarea opțiunilor de educație și formare profesională ale absolvenților de clasa a VIII-a în sistemul profesional-dual.

În cei doi ani, metodologia nu s-a întocmit tocmai din cauza firmelor care ceruseră inițial schimbarea, spune Gabriela Petre, directoarea CNDIPT. Ele s-au răzgândit pentru că nu voiau responsabilitățile unui contract de muncă și asumarea tuturor costurilor care vin o dată cu el, ci un hibrid. „Acum se reglementează hibridul”, explica Petre la începutul toamnei.

Măsurile nu erau noi: ministerul stabilise deja din 2014 că o clasă în sistem dual nu poate fi creată decât la solicitarea unui angajator și că firmele vor contribui cu burse, masă sau cazare pentru cei care fac naveta. Urma să se clarifice acum, în plus față de 2014, gradul de implicare a angajatorilor: unul-două locuri pentru ei în consiliul de administrație al școlii, modul în care vor interveni în modificarea curriculelor locale (materiile specifice specializărilor), ca să fie în pas cu cerințele actuale ale firmelor.

16 noiembrie 2016. Cadrul legislativ privind funcționarea învățământului profesional dual a fost completat în ședința de Guvern, printr-o Ordonanță de Urgență care modifică Legea Educației. OUG reglementează, oficial, atât suma discuțiilor dintre firme și minister din ultimii doi ani, cât și excepțiile precum Kronstadt, care, în tot acest timp, au funcționat pe baza unui „protocol de colaborare” între școală, firme, inspectorat și primărie și au continuat să poarte discuții cu Ministerul Educației pentru măsuri concrete. Deși OUG nu avea nevoie de o dezbatere în prealabil, CNIDPT și Ministerul Educației au considerat că, din cauza tuturor discuțiilor create în jurul sistemului de învățământ profesional dual din ultimii doi ani, cel mai bine ar fi ca modificările să fie discutate public. Au participat reprezentanți din ministere și Cancelaria Prim-Ministrului, companii, ambasade și camere de comerț.

Modificările adoptate sunt:

  • clasele vor fi create doar la cererea angajatorilor, care depun cifra de școlarizare și specializarea de care au nevoie la inspectorate, care apoi contactează liceele;
  • răspundere asumată în proporție de 50% și 50%: firmele supraveghează buna desfășurare a practicii, iar profesorii se ocupă de orele de teorie;
    în clasele profesionale duale din liceele de stat se vor putea înscrie gratuit tinerii de cel mult 26 de ani care au abandonat după cele zece clase obligatorii;
  • încheierea unui contract de parteneriat între școli și firme, și a unor contracte individuale de pregătire practică între elevi și firme, care să le asigure elevilor, după absolvire, un loc de muncă, dacă se integrează în colectiv și fac față sarcinilor. (Un contract de muncă nu a fost, din nou, pe placul companiilor, din cauza costurilor.)
  • unul-doi reprezentanți ai firmelor vor interveni în procesul de selecție a elevilor (printr-un interviu sau testare);
  • angajatorii au dreptul să intervină asupra unor materii de specialitate, ca să fie în pas cu aparatura și programele folosite pe piață;
  • facilități fiscale (cum ar fi deduceri de cheltuieli) pentru firmele care se implică în învățământul profesional dual;
  • firmele partenere pot acorda burse pentru elevi, pe lângă bursa profesională de 200 lei pe lună pe care statul o dă tuturor elevilor din învățămăntul profesional și tehnologic;
  • elevii care învață în altă localitate vor avea masă, cazare și transport gratuit;
  • după cei trei ani, absolvenții sistemului dual pot obține calificări de nivelul 3 (muncitor calificat), 4 (tehnician) sau 5 (technician specialist), aceasta din urmă fiind o noutate.

Acum ministerul lucrează la metodologia după care va funcționa sistemul de învățământ profesional de tip dual, la formele de admitere și discută cu firmele, separat de Ordonanța tocmai adoptată, și despre un proiect național care să aducă în școli specialiști din firmele partenere, pentru training-uri și pentru pregătirea suplimentară a profesorilor, în concordanță cu piața muncii.

Șlefuirea cadrului legislativ a pornit, prin urmare și de la evoluția rapidă a ȘPGK, model pe care ministerul plănuiește să-l extindă în țară. „Pe de altă parte nu-l putem prelua integral, pentru că acolo există un grup de angajatori puternici care au decis că investesc, chiar dacă la sfârșitul anului, când elevii termină, una-două companii nu vor angaja niciun elev”, spune directoarea din minister, Gabriela Petre. A fost decizia lor să aibă un consiliu managerial și un președinte care să discute în numele firmelor cu școala, să stabilească orarul. Companiile contribuie, fie că beneficiază de forță de muncă sau nu, iar modelul nu poate fi replicat peste tot, tocmai pentru că angajatorul e cel care analizează costuri, consecințe și decide dacă se asociază sau nu la un astfel de program. În plus, e esențial ca angajatorii să fie grupați. Oricine ar vrea să replice modelul trebuie să aibă însă în vedere că școala funcționează în fiecare an, „nu poți să închizi și să deschizi o școală după chef”, spune Petre.

Pe de altă parte, Dorin Șaramet, președintele asociației firmelor cu care lucrează ȘPGK, spune că „rezistența este grozavă din partea școlilor, care nu vor să schimbe sistemul”.

Andreea Bărăbaș, elevă la Colegiul Tehnic „Transilvania” din Brașov

După succesul Kronstadt, s-a vehiculat în presa brașoveană că și la Colegiul Tehnic Transilvania (CTT) s-au deschis din 2016 porțile către sistemul dual, după modelul german, lucru dezmințit puternic de directoarea lui, Mariana Marcu. Anul acesta s-a format, într-adevăr, o clasă la profilul tehnologic (o îmbinare între profilul teoretic și practic, care pregătește tehnicieni de nivel 4), care va face practică în domeniul aviației, printr-un parteneriat pe care liceul l-a încheiat cu Airbus, ce are o fabrică la Ghimbav. Însă este un parteneriat ca oricare altul, pe care școala îl are și cu alte firme. Airbus s-a implicat cu dotarea unui atelier și dorește să aibă viitori angajați absolvenți ai CTT.

„Problema mea este că s-a intrat pe firul cum că am fi și noi un soi de Kronstadt, ori nu suntem. Acela este un model de școală profesională, noi suntem liceu”, spune Mariana Marcu. „La Kronstadt, firmele se implică în recrutarea elevilor și, ce mi s-a părut deplasat, în recrutarea profesorilor. Contractele pe care ei le au cu partenerii de practică sunt dure, sunt predominante în relația elev-școală. Dacă agentul îți închide contractul, poți să-ți cauți altă școală, cam ei au făcut legea și au sugerat regulile.”

CTT nu are parteneri de practică atât de puternici încât să facă ce-a făcut Kronstadt, explică Marcu. Există și la ei dualitatea, colaborarea, că altfel n-ar mai putea funcționa, însă promisiunile de angajare nu sunt la fel de mari.

Marcu a vizitat o școală în sistem dual din Germania și a aflat că elevii ajung să aibă burse de 800 euro în ultimul an. La Kronstadt, elevul primește cei 200 lei pe lună de la stat și alți 200 din partea firmei unde face practică (la CTT doar cei 200). „Le dau și o masă la cantină, le dau echipament, le asigură transportul. N-aș zice că e rău, doar că e o alternativă foarte convenabilă (n.r. pentru firme). De ce să nu pregătească copilul aici pe bani puțini?”

În sistemul de învățământ profesional, Marcu nu crede că elevii sunt motivați. Sunt repartizați la un liceu în funcție de medie și „unde ajung, acolo ajung, ce să le faci? Poți să spui c-a venit vreunul din pasiune?”. Dă exemplul specializării de mecanici auto din cadrul CTT și a colaborărilor bune cu service-urile. „De ce vin copiii? Pentru că pot face școala de șoferi în cadrul școlii, gratis.” CTT are și clase de lăcătuși de aviație, care fac practică la o firmă care produce piese simple, și clase de estetică și igienă a corpului omenesc, „adică coafezele de zi cu zi”, care fac practică în saloane din Brașov.

„Asta e la noi colaborarea, de ce nu este considerat și ăsta tot dual? Până la urmă, firma mi-asigură un loc de practică, deci dualitate există. De ce să-i cer să-i dea și bani?”, spune directoarea CTT.

Elevii nu vin din pasiune, iar când vin la practică, unii angajatori îi pun să facă curățenie. Vasile Borșu are 19 ani și este elev în clasa a XI-a la CTT, modulul mecanică auto. A crescut fără părinți, într-un centru de plasament din Victoria și și-a dorit să devină mecanic după ce a petrecut timp în atelierul pe care unchiul său îl conducea. După ce a terminat clasa a VIII-a, se gândea să meargă la Kronstadt, dar i-au spus câțiva prieteni că „e nașpa și greu acolo”. S-a dus în schimb la CTT, unde în stagiul de practică dintr-a IX-a de la Toyota era pus să măture pe jos și să strângă chiștoacele de țigări. După un semestru, s-a dus la maistrul care-l avea în grijă, i-a explicat că nu i se pare normal și a fost mutat la altă firmă unde îi e bine, vopsește și repară mașini și abia așteaptă să-și ia anul viitor certificatul de calificare și să se angajeze.

Andreea Bărăbaș, 17 ani, e într-a X-a, tot la CTT, la coafeze. Ar fi trebuit să fie într-a XI-a, însă a rămas repetentă pentru că n-a mers la practică deloc vara trecută. Mergea la început într-un salon micuț găsit de ea în cartierul Tractorul, pe lângă blocul în care locuiește cu mama și fratele ei mai mic și, de fiecare dată când se ducea, ori stătea degeaba și n-o băga nimeni în seamă, ori era pusă să curețe cu mopul părul de pe podea. Acum, Andreea nu mai suportă școala și anul viitor, după ce face 18 ani, vrea să se mute în Victoria, unde e și prietenul ei și să facă niște cursuri de patiser/bucătar, apoi să se angajeze. Altceva nu știe ce-ar putea face. Îi place fotografia, dar nu are bani de aparate sau cursuri.

Dincolo de durata studiilor, mai există o diferență importantă între liceele tehnologice și școlile profesionale cum e Kronstadt: numărul orelor de practică. Astfel, deși liceele oferă calificări de nivelul 4 (tehnician), elevii fac în patru ani 1.000 ore practică, pe când la profesională fac în trei ani de două ori mai multe, pentru o calificare de nivel 3 (muncitor calificat). Este un calcul făcut de Șaramet și regăsit și în raportul Academiei Române. Această situație duce la nemulțumire în rândul elevilor, dar și a firmelor partenere, care tind să creadă că cei din școlile profesionale ies mai bine pregătiți.

***

„Noi urmărim aici niște obiective, suntem singura școală din România care folosește Kaizen și nicio facultate nu are așa ceva”, spunea Șaramet, continuând turul laboratoarelor pe 15 septembrie. Kaizen înseamna schimbare (kai) pozitivă (zen) și este un sistem de management japonez care se bazează pe îmbunătățirea continuă. Firme precum Toyota sau Sony îl folosesc. Printre principiile Kaizen: îmbunătățirea nu se efectuează periodic, ci este un proces zilnic, continuu; schimbarea vine pe bucățele; problemele sunt oportunități de creștere: găsești, raportezi, rezolvi; nu muncești de dragul de a munci, ci identifici, reduci și elimini muda (eroare sau tot ceea ce nu aduce plus valoare).

ȘPGK folosește și scheme moderne de urmărie a notelor și a activităților, într-un program suedez de organizare și notare numit Jemba. El include și profesorii, și elevii, iar prin încrucișări de situații (note, absențe, etc.) reies problemele. Dacă dintr-o clasă lipsesc mai mulți elevi, de vină poate fi dirigintele care nu-i poate struni sau o materie care nu le place și, dacă nu le place, de ce? „În permanență verifici până afli cine este vinovatul”, spune Șaramet. Te duci în Jemba, vezi ce s-a întâmplat, apoi elimini muda, repari ce s-a stricat și cauți cauza, conform principiilor Kaizen. „Ai găsit cauza, ai standardizat-o ca să nu se mai repete.”

Au introdus cifre și indicatori pe care-i pot urmări clar, de la fișele posturilor până la sarcini generale. „Dacă ai de făcut popularizarea școlii la zece școli generale și te duci la opt, ți-ai îndeplinit 80% din obiectiv”, spune directoarea Croitoru. „Majoritatea directorilor se plâng că au multă birocrație și o au, dar nu fac nimic împotriva ei; după ce și-au completat dosarele consideră că nu mai au treabă”, spune Șaramet. „Pe noi ne interesează ce fac copiii și în afara școlii. Că pleacă în Germania și lucrează ca electromecanic, asta le dă o valoare umană.”

ȘPGK încearcă să adapteze și programa impusă prin minister. „La tehnologie, de exemplu, la prelucrări nu mai facem rabotare și mortezare”, spune Croitoru. Profesorii le povestesc elevilor că acele sisteme s-au folosit în trecut, dar nu insistă. „E istorie și nu mai sunt nici utilajele pe care să le folosească, de ce să încarc memoria copilului cu ceva ce n-o să trebuiască?” Iar școala și firmele colaborează: maiștrii și tutorii de practică din școală merg în fabrică alături de elevi și văd ce li se cere, iar apoi comunică inginerului care predă teoria – un circuit în care profesorii se documentează în permanență.

Laborator la Școala Profesională Germană Kronstadt

În învățământul profesional, formarea este alcătuită din practică, materia teoretică de dezvoltare locală asupra căreia firmele pot interveni (adică specialitatea) și materia generalistă impusă prin programă națională. La Kronstadt există calupuri de trei-cinci săptămâni de teorie, după care urmează practica, comasată, ca să aibă o continuitate. Dar planul de învățământ impus de minister este prost conceput, crede Croitoru, directoarea ȘPGK, pentru că îi cere unui copil de școală profesională să știe logaritmi, ecuații diferențiale. Materia nu este adaptată pentru învățământul profesional, iar angajatorii au pretenția ca ei să știe să înmulțească, să știe formule geometrice, trigonometrie, de care au nevoie la programat prin al treilea an. „Ca să faci un reglaj sau să intervii asupra unui program, trebuie să știi să faci un contur al piesei, din linii, unghiuri și lucrurile astea nu sunt prevăzute în programa de matematică”, spune directoarea școlii.

Din cauza asta, la Kronstadt companiile au un cuvânt de spus și în alegerea profesorilor, lucru care nu se întâmplă în liceele tehnologice. La angajarea în ȘPKG un profesor trebuie să dea un interviu și primește din partea consiliului un acord de principiu. Dar ei nu sunt obișnuiți să dea interviuri, spune Șaramet, iar când profesorul de română este întrebat la ce programă s-a gândit pentru copii, va răspunde că „există deja o programă”. Pe Șaramet și pe ceilalți îi interesează ca elevii să comunice coerent cu șefii, cu subalternii, să deprindă elemente din limbajul tehnic care nu sunt cuprinse în programă. „Nu mă interesează să poarte o discuție cu domnul Pleșu, ci să poarte o discuție cu un maistru.”

Rușinea de-a merge la profesională

ȘPGK este un fel de mașinărie complexă, un EMCO Mill 250 al învățământului profesional românesc, funcționează după standarde moderne și este luată drept model în ședințe în minister, însă nu întotdeauna află de existența ei cine trebuie, copiii. Nu toate școlile generale îi încurajează pe elevii care s-ar potrivi profilului profesional sau pe părinții lor să se înscrie, pentru că să ai un copil în sistemul profesional este o rușine în România, e concluzia trasă atât de directoara din minister, cât și de Șaramet.

Trebuie să schimbăm mentalitățile, crede și Croitoru, directoarea Kronstadt, care a promovat ȘPGK la câteva clase de gimnaziu din școli preocupate să-și scoată în față doar absolvenții buni. „În săptămâna Școala Altfel ar putea să-i ducă la târguri de meserii, să ne cheme pe noi sau pe alții la orele de dirigenție, la ședințele cu părinții”, spune directoarea. „Dar nu fac lucrul ăsta. Cum să cheme ei părinții și să le spună cum copilului lor i-ar fi mai bine la o profesională?” Croitoru i-a propus dirigintei fiicei ei, care anul trecut era într-a VII-a, să facă vizite la firme în Școala Altfel, dar ea a spus că merge la București, la Casa Poporului și la Muzeul Antipa. „În schimb, fiică-mea cealaltă, de-a V-a, a fost la Schaeffler (n.r. companie care produce pentru industria auto și eoliană în Brașov), pentru că diriginta lor a fost mai deschisă la minte.”

Șaramet vorbește și de sutele de mii de oameni din țară care nu fac meseria care le place. „Pe noi asta ne interesează, să fie acești copii mulțumiți, să realizeze ei și părinții că scopul vieții nu este neapărat să termini o facultate.” Marea majoritate a populației e formată din muncitori și nu se poate produce ceva în lumea asta fără ei, spune el. Degeaba concepi, dacă nu execută nimeni. „Eu sunt pentru mall-uri, de exemplu, fiindcă produc 1.000-1.200 locuri de muncă, din care 100 de conducători și 1.100 de muncitori. Majoritatea ies la pensie din acel loc de muncă și este o chestie normală. Anormal ar fi să ajungă toți directori.”

Nivelul de pregătire a elevilor din învățământul profesional îi preocupă atât pe cei de la ȘPGK, cât și pe cei din minister. În mod normal, n-ar trebui să se intre cu medii așa mici, pentru că elevii ajung la un program de calificare pentru mașini cu comandă numerică, iar ca să le folosească le trebuie cunoștințe de bun simț, spune Gabriela Petre, directoarea CNDIPT. „Degeaba îi lăsăm la liceu doar pe cei care au peste cinci, pentru că asta înseamnă că automat direcționezi către zona de învățământ profesional elevi care nu îi vor face față.” Trebuie să ne îndreptăm atenția spre gimnaziu, crede Petre, să aflăm de ce calitatea elevilor de clasa a VIII-a este atât de slabă. „Este inadmisibil pentru un elev să termine clasa a VIII-a și să nu știe să citească sau să nu știe unitățile de măsură. Dacă nu rezolvăm problema de calitate, de orientare și consiliere a elevilor din învățământul gimnazial, orice modificări am face noi pe învățământul profesional nu vor regla problemele.”

La deschiderea anului universitar din octombrie, președintele Klaus Iohannis declara la Timișoara că există o „catastrofă națională de corelare” între sistemul de învățământ și piața muncii. „Cum altfel putem să ne explicăm că toți investitorii români și străini cer forță de muncă cu calificare, iar noi avem o țară plină de licee teoretice, dar nicio școală care-i pregătește pentru o meserie?” Președintele României a amintit că în vara lui 2015 jumătate de generație a picat BAC-ul și a numit evenimentul „tragedie națională”. Sistemul preuniversitar este neadaptat, prost orientat, prost construit, a spus Iohannis și trebuie reconstruit din temelii.

„În gimnaziu trebuie să se facă într-adevăr o activitate de consiliere care să ia în calcul înclinațiile, aptitudinile și capacitățile elevului. Pentru asta avem momentan, în cazurile fericite, un consilier la 500-600 elevi”, spune Petre. Fiecare elev care termină a VIII-a ar trebui să aibă o fișă de orientare și consiliere, completată în baza aplicării unor teste, unor discuții cu elevul, cu părinții, care sunt importante, pentru că în cele mai multe cazuri, ei decid în locul copilului. „Lucrurile astea nu se întâmplă în momentul de față și copiii ăștia sunt lăsați de izbeliște, pe nimeni nu interesează, părinții trag de ei, copilul meu trebuie să facă liceu și facultate.”

„Ar trebui fără doar și poate un examen de admitere ca lumea la liceu și o consiliere foarte bună la V-VIII”, spune și Mariana Marcu, directoarea Colegiului Tehnic Transilvania. „De-acolo se pleacă, le e rușine dacă nu ajung la liceu. De multe ori mă gândesc că trebuie ras tot și luat de la capăt.”

Cei care fac învățământul profesional de trei ani și vor să-și completeze educația și să dea examenul de Bacalaureat se pot înscrie într-a XI-a, mai fac doi ani și dau BAC-ul. A existat în 2013 și o tentativă de introducere a unui Bacalaureat profesional care ar fi suplinit examenul de calificare, dar nu ar fi dat acces în învățământul superior. „La ce-mi servește o diplomă de Bacalaureat dacă nu-mi dă acces în învățământul superior?”, spune Petre. „Rolul BAC-ului trebuie să rămână ăla.Vreau să fac unul specific? Regândesc sistemul superior, dar nu amestec lucrurile, pentru că examenul de certificare a competențelor presupune niște probe practice prin care elevul ar trebui să-mi demonstreze că știe, ori printr-un examen scris nu poate.”

Acum s-au reluat discuțiile introducerii unui Bacalaureat profesional pe fondul promovabilității scăzute obținute de liceele tehnologice. Cel mai mare beneficiu al elevilor însă este că se pot angaja imediat ce termină, spune Croitoru. „La 17-18 ani au un salariu și nu mai trăiesc din veniturile părinților care sunt fie mici, fie de pensionari, fie deloc.”

Dar până să ajungă acolo, la Kronstadt elevii muncesc trei ani ca să-și asigure locul de muncă. Dau trei teste standardizate anual: la începutul anului, la finalul primului semestru și la finalul anului. În loc să dea fiecare profesor la materia lui testul inițial, elevii dau un singur test de matematică și fizică și trebuie să ia minimum 6.5. „Este foarte greu de atins, dar noi facem tot posibilul, chiar dacă elevul nu ia din prima”, spune Croitoru. „Vrem să vedem cum a progresat de la un test la altul. Dacă a luat 4, vedem dacă ajunge să tindă către acel 6.5 până la final.”

Absenteismul unui elev de la Kronstadt nu poate depăși 5%, fie că vorbim despre absențe motivate sau nemotivate. Dacă un elev are 4%, apoi 4.2 sau 4.4, intervin. Elevul va spune „păi, cum, nu am 5%”. „Nu încă, dar știm că vei depăși în curând”, explică Croitoru, în special pentru cei cu suspicios de multe adeverințe medicale. Directoarea povestește de cazuri în care unii elevi au avut și cinci viroze respiratorii pe lună. „Erați legume până acum”, le spunea când vedea asta scris pe scutiri după scutiri. „Fiică-mea nu s-a ridicat trei zile din pat din cauza unei viroze, iar dacă tu ai una pe săptămână, înseamnă că nu mai exiști.” (Au fost situații în care le-au atras atenția medicilor că dau prea multe motivări.) Elevii fac controale medicale anual și la începutul perioadei de practică. Chiar dacă scrie pe biletul de la medicul de familie că sunt apți sau nu suferă de boli cronice, angajatorii vor să se convingă.

De anul trecut, fiecare clasă are alocat un laptop pe post de catalog. Profesorul se loghează și accesează clasa la care are oră pentru a trece absențele, care pot fi văzute în timp real și de angajatorii care au acces în sistem; la fel și cu notele. Sistemul generează apoi analize și profesorii împreună cu firmele pot preveni sau remedia mai ușor situații.

„E necesar să intervenim pe toate căile, trebuie urmăriți din generală elevii”, spune Șaramet. „Nu vrea nimeni să vorbească pentru că sunt niște adevăruri grave și dureroase. Câte s-ar putea face dacă am avea un pic de sprijin. Dacă aș fi eu ministrul învățământului, într-un an de zile am reforma sistemul doar cu două chestii: țeluri și urmărirea țelurilor.”

Acest articol a fost publicat în EduDoR, o serie de texte pe tema educației, un proiect finanțat de Romanian-American Foundation și DoR. 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
[EduDoR] Dezbatere tabu: Educație sexuală sau educaţie pentru sănătate?

În 2013, România se afla pe primul loc în Uniunea Europeană, în ce privește nașterile tinerelor sub 20 de ani,…

Boala fără tratament și fără singurătate

Pentru prima oară în România, 13 bolnavi de Huntington și familiile lor au înțeles că nu sunt singuri.

Dorința lui Alin

La 7.30, într-o cameră de hotel din București, părinții, Mihaela și Ciprian Amariei, îi trezesc pe cei doi copii,…