#EURO2016 – Dragostea durează nouă zile

Sau „Băieții noștri”, băieții nimănui.

La fiecare început de drum, fie că e până la magazinul din colț sau preț de 2.300 de kilometri, fiecare dintre noi știe de ce iese pe ușă. Obiectivul declarat al naționalei României înaintea începerii Campionatului European a fost calificarea în optimi. Cum noul format al acestui festival de consum permite chiar și calificarea de pe locul trei (cele mai bune patru echipe din cele șas clasate pe trei în grupe merg în optimi), suporterii au avut cale liberă să viseze renașterea a fotbalului românesc prin generația lui Chiricheș și Tătărușanu. Așa au ajuns străzile Parisului și apoi cele ale Lyonului să fie animate de românii încântați de ocazia unui mare turneu, în vacanță într-una dintre cele mai frumoase țări din lume, îmbrăcați în tricolor și pictați pe față în roșu, galben și albastru.

Nouă zile, atât a durat dragostea suporterilor pentru naționala lui Iordănescu. A început în meciul cu Franța, când, în ciuda înfrângerii, tricolorii au întâmpinat o colecție fantastică de talente fără obișnuitul complex de inferioritate al est-europeanului. La același curaj ne-am așteptat cu toții înainte de Elveția, însă după un joc încâlcit, aproape insuportabil, am revenit la scepticismul care ne ține, cumva, alături de fotbalul românesc an după an. A fost un 1-1 la care aș fi moțăit pe final dacă nu eram la o terasă printre zeci de tricouri galbene care discutau despre Albania înainte de ultimul fluier.

Înaintea ciocnirii decisive a balcanicilor la EURO, un meci care în orice alt context ar fi fost interesant doar pentru statisticienii sportului, așteptările suporterilor români se umflau de la o zi la alta. S-a discutat despre posibile adversare în optimi și despre jocul rezultatelor pentru România, chiar s-au disecat scenariile de calificare cu egal și două puncte. Tricolorii au început cu două șuturi spre poartă în primele patru minute și bula speranței creștea cu fiecare atac. Albania însă, debutantă la EURO, susținută frenetic de suporteri care nu păreau să aibă grija schemelor de probabilități, a lovit printr-un jucător cu nume greu de uitat, Sadiku, pe o greșeală în bloc a apărării noastre. După pauză, căutând cu disperare egalarea, Iordănescu a pivotat pentru prima oară în trei meciuri de la prudența sa obișnuită, oferindu-i lui Sânmărtean prima și ultima sa repriză la un turneu major. Prea puțin și prea târziu pentru a duce România în optimi însă, pentru că seara a aparținut Albaniei, aflată la primul gol și prima victorie din istorie la un turneu final.

Încă din timpul meciului, speranța transformată în cruntă dezamăgire s-a revărsat prin infinitele ironii de care noi, românii, suntem capabili indiferent de subiect. Solidaritatea de dinainte de 10 iunie era deja istorie și cuvintele rostite sau scrise despre națională ascundeau o lehamite pe care nici măcar politica autohtonă nu o poate activa prea des. Pe alocuri simțeam chiar ură pentru acei „băieți” care îmbracă echipamentul galben și care, din„băieții noștri” se transformaseră, în nici două ore, în parveniți nedemni de a purta drapelul pe piept.

Aici cred că e cheia uriașelor energii dislocate de fotbal în aceste zile: naționala e o formă de reprezentare a poporului român. Când tricolorii joacă prost, bucuria fotbalului e înlocuită cu încă un motiv de angoasă pentru omul care se gândește (cine știe de când?) la acea seară de meci, construindu-și inconștient premisele unei evadări din cotidian pe aripile sportului. La EURO 2016 România a avut o mentalitate de victimă care speră doar să încaseze mai puțin de la agresor și o echipă excesiv de prudentă, condusă de un antrenor înghețat undeva în timp, care n-a îndrăznit să creadă în propriul grup. Multiplicăm efectele individuale și obținem o imagine a unui popor care-și caută identitatea undeva între atac și apărare.

România conduce detașat în statisticile Europeanului de până acum, la faulturi (51) și cartonașe galbene (10), dar cifrele pot cel mult să schițeze un cadru pentru poveștile care merită spuse din fotbal.

O astfel de poveste, cumva similară celei de mai sus, e cea a lui Cristiano Ronaldo. La finalul meciului Portugalia-Islanda, încheiat 1-1 (prima surpriză majoră a turneului), portughezul i-a refuzat căpitanului islandez schimbul de tricouri, declanșând râuri de critici acide în zilele următoare. Acel moment în care Gunarsson aproape că-l imploră pe Ronaldo, va rămâne mereu ca o pată pe cariera fantastică a acestui jucător pe care ego-ul și contemporaneitatea cu Messi îl fac să nu fie cel mai bun din istorie.

Seara de 18 iunie trebuia să fie una specială pentru Cristiano Ronaldo. Era deja golgetter all-time al Portugaliei și urma să devină cel mai selecționat lusitan din istorie, cu 128 de apariții, una mai mult decât Luis Figo. După nouă șuturi spre poartă, din nou fără gol, Cristiano ratează un penalty pe final și valul de ironii se declanșează din nou. Cine să observe că niciun jucător nu și-a creeat mai multe șanse de gol în primele două runde de la EURO sau că nimeni nu atinsese mingea mai des în terenul advers decât acest fotbalist cu mimă de fotomodel pozând fără întrerupere? Oamenilor nu le pasă de statistici, oamenii vor eroi care să le semene, oameni care fac schimb de tricouri cu un bărbos islandez, fără să conteze cine a câștigat la fotbal.

A trecut deja de jumătatea turneului, dar nu bănuim încă cine-l va câștiga. Cu tricolorul păstrat în sertar pentru calificările la Mondialul din 2018 (care încep pe 4 Septembrie, cu Muntenegru), mă surprind admirând jocul Italiei, chiar și fără Pirlo, văd Spania și Franța în semi-finale și visez încă la Anglia campioană a Europei. Dar dacă ar fi Albania, Islanda sau Țara Galilor cum să nu mă bucur că m-am înșelat? ●

Vlad Bogos e specialist în servicii IT și scrie uneori despre fotbal, ca formă de cultură, pe vladbogos.ro. Acest articol face parte dintr-o serie de materiale despre Campionatul European din 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

*

*

S-ar putea să-ți mai placă:
Eroi

Fiecare DoR de până acum a conținut multe călătorii – de data asta însă, am hotărât să le facem mai explicite.…

[DoR & Julius Meinl] Ionescu la puterea a doua, plus Sasha

De când sunt împreună, pentru Marian și Georgiana plecările au devenit, cumva, laitmotivul relației lor. O poveste…

Mici Victorii Civice: Geometrie din tastatură

Peste 20 de profesori de matematică din Timișoara apropie geometria de elevi prin calculator.